Externarea pacientului după ridicarea măsurilor de internare nevoluntară este o provocare pentru orice psihiatru. Dacă măsurile de siguranţă medicală privitoare la persoana cu patologie psihiatrică cu potenţial de periculozitate îşi are reglementată procedura în cuprinsul Legii 487/2002, ceea ce se întâmplă după ce s-a emis hotărârea judecătorească de încetare a internării nevoluntare ţine de practici aleatorii. Aici domeniul legislativ a creat o zonă albă, fără legislaţie, lăsând această categorie de persoane să-şi urmeze tratamentul după externare după bunul plac. De ce zic după bunul plac? Pentru că persoana care iniţial a trebuit să fie internată nevoluntar se prezintă la controlul lunar în ambulatoriu după externarea din spital doar dacă este compliantă terapeutic. Şi dacă nu este?
Ştie medicul prescriptor din ambulatoriu că unul dintre pacienţii săi a manifestat un tablou psihopatologic dominat de agitaţie psihomotorie, agresivitate sau violenţă, provocând o adevărată criză comportamentală, suficient de periculoasă pentru propria-i siguranţă sau a altora?
În marea majoritate a cazurilor nu ştie, pentru că internarea nevoluntară s-a produs prin serviciul de urgenţă sau chiar prin apelare la 112, iar în România comunicarea dintre diferitele instituţii este deficitară. Desigur, de multe ori bunele practici ale medicilor implicaţi în asistenţa medicală a bolnavilor cu agitaţie psihomotorie acoperă această lipsă de reglementare legislativă – cea a dispensarizării active, a urmăririi şi evaluării postexternare mai frecvente ale pacienţilor care au necesitat la un moment dat aplicarea măsurii de internare nevoluntară.
Un astfel de pacient ar trebui să beneficieze de o îngrijire specială, în centre comunitare. Desigur, avem CSM-uri! Dar cine îi obligă pe aceşti cetăţeni cu drepturi depline, foşti pacienţi internaţi nevoluntar, să frecventeze CSM-urile? Dar în mediul rural cine verifică dacă pacientul este compliant faţă de indicaţiile medicului din ambulatoriu? Doar pacientul şi familia lui. Şi dacă familia este compusă din părinţi (deseori, de vârsta a treia) care nu mai au puterea, autoritatea sau mijloacele prin care să asigure continuitatea tratamentului medicamentos şi să împiedice consumul de alcool sau de substanţe psihoactive al fostului pacient internat nevoluntar? Atunci, calea spre tragedie este deschisă!