Noua cercetare a oamenilor de știință de la Universitatea McMaster din Ontario, Canada, relevă că medicamentele antidepresive ar putea induce un risc serios asupra sănătății, crescând procentul de mortalitate cu 33%.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), peste 300 de milioane de oameni din întreaga lume sunt afectaţi de depresie, reprezentând 4,4% din populaţia globului. În România, incidenţa acestei boli este de circa 5%, cu peste 900.000 de cazuri diagnosticate anual.

Cercetătorii de la Universitatea McMaster au dorit să analizeze efectele adverse pe care antidepresivele le au asupra pacienților, un subiect controversat. Prof. dr. Paul Andrews și colegii săi – care au publicat studiul în jurnalul american Psychotherapy and Psychosomatics  – au analizat 16 studii, totalizând 375,000 de subiecți. Cercetatorii au studiat datele legate de bolile și riscul cardiovascular și antidepresivele de tip ISRS (inhibitori selectivi de recaptare a serotoninei), triciclice și altele.

Provocarea principală a fost alegerea metodologiei, recunoaște profesor și cercetător Marta Maslej de la Universitatea McMaster: „Am vrut să ne asigurăm că includem în analiză numai studii care au controlat variabile importante, precum depresia sau alte bolile adiționale pe care pacienții le-ar putut prezenta. Am încercat să eliminăm ceilalți factori incidenți care ar fi putut influența mortalitatea.”

Analiza a relevat că, în rândul populației generale, cei care luau antidepresive prezentau un risc cu 33% mai ridicat de a muri prematur în comparație cu cei care nu luau medicamentație. În plus, utilizatorii de antidepresive erau cu 14% mai predispuși să sufere un infarct sau accident vascular cerebral în viitor.

„Pacienții cu depresie severă sunt mai predispuși să ia antidepresive și, din acest motiv, nu puteam fi siguri dacă riscul crescut de mortalitate este datorat depresiei severe sau antidepresivelor”, explică prof. Maslej. „Prin urmare, am refăcut cercetarea, analizând doar cazurile de pacienți unde depresia a fost evaluată înainte ca aceștia să fie trecuți pe antidepresive. După refacerea analizei, riscul de mortalitate a rămas destul de crescut.”

Studiile nu au relevat diferențe între antidepresivele triciclice și cele de tip ISRS sau faptul că acestea ar impacta negativ pacienții diabetici, or pe cei cu probleme cardiovasculare. Această descoperire este în concordanță cu credința că antidepresivele ar putea fi de ajutor pentrubolnavii cardiaci, dar dăunătoare subiecților sănătoși.

„Suntem foarte îngrijorați de rezultatele studiului”, mărturisește prof. Paul Andrews. „Ele sugerează că nu ar trebui să prescriem medicamente antidepresive fără să înțelegem cu exactitate cum acestea interacționează cu corpul.”

Coautorul studiului Benoit Melsant de la Universitatea din Toronto, Canada, își exprimă, de asemenea, temerile: „Prescriu antidepresive, deși nu știu cu exactitate dacă sunt mai mult dăunătoare decât de ajutor pe termen lung. Sunt îngrijorat că pentru unii pacienți ar putea fi dăunătoare și, peste 50 de ani, ne vom întreba de ce nu am făcut mai multe investigații pentru a stabili cu exactitate acest lucru”, conchide prof. Melsant.

Sursa: Medical News Today