Prof. dr. Rainer Kotz, specialist de renume mondial în chirurgia ortopedică, duce mai departe tradiția de secole a Școlii de Medicină de la Viena. În 1996, a inventat proteza pentru copii care îi poartă numele. Între timp, „kotz” a devenit echivalentul cuvântului os în limba japoneză.

Povestim în „Interviul Săptămânii” despre ultimele terapii folosite în tratarea cancerului osos și despre cum ar putea arăta această luptă în viitor.

MedicHub: Cum arată acum proteza Kotz în comparaţie cu primul prototip, inventat de dvs. cu 20 de ani în urmă?

Prof. dr. Rainer Kotz: Proteza Kotz este un dispozitiv pentru copiii cărora li s-a înlăturat tumoarea osoasă și au neapărat nevoie de o proteză, dar una care se poate lungi odată cu creșterea membrului.

Primul model a fost creat în 1996 și totul se făcea manual. Acum, proteza poate fi lungită prin rezonanță magnetică sau electricitate. În opinia mea, nu este un avantaj. Am încercat de toate, dar tot se blochează. Este foarte dificil să lungim proteza prin câmp magnetic. Dacă ajung celule înăuntru, se va bloca și trebuie să deschizi oricum, să faci o incizie. Și, atunci, este mai simplu să utilizezi o proteză mecanică, simplă, pe care o poți lungi cât vrei tu, de regulă, cam 1,5 cm pe an.

A fost munca dvs. de cercetare finanţată de statul austriac?

Nu, nu a fost finanțată de stat. Am lucrat împreună cu o companie privată Hauptmedica, cea mai bună la acea vreme, cumpărată ulterior de Stryker. Hauptmedica voia să facă de toate, să aibă cele mai inovatoare proteze pentru pacienții săi. La început, protezele Kotz erau foarte scumpe pentru că investiția firmei a fost foarte mare și procesul de creare a durat foarte mult. Primele costau 20.000 de euro bucata.

Din 1996 și până în prezent, s-au vândut 500 de astfel de dispozitive, jumătate dintre ele în Japonia. Deci, am devenit foarte cunoscut în Japonia (râde). Acum, „kotz” înseamnă os în japoneză.

Cum au devenit protezele Kotz atât de faimoase în Japonia?

În principiu datorită medicilor japonezi care au venit în schimburi de experiență la Viena, pentru 1-2 ani. Toți au devenit apoi profesori în Japonia și m-au invitat în țara lor. Am fost în Japonia de 37 de ori, în total.

Cum a ajuns Viena să fie etalonul în tratarea cancerului osos la nivel mondial?

Este vorba de tradiție și istorie. Prima Școală de Medicină a fost înființată în perioada reginei Maria Tereza. Înainte de domnia ei, practica medicală din zonă era foarte învechită. Maria Tereza l-a contractat și adus la Viena pe faimosul doctor Gerard van Swieten din Olanda, care l-a cooptat pe doctorul austriac Anton de Haen. Aceștia doi au înființat prima Școală de Medicină din Viena și au construit un spital pentru 2000 de persoane în 1784. Gerard van Swieten a invitat foarte mulți medici talentați la Viena, atât din străinătate, cât și din imperiu, aleși pe criterii de competență, nu pe „amicocrație”(râde).

Și pentru prima dată în lume, se scriau rapoarte medicale pentru fiecare caz tratat. Au colectat date foarte interesante din toată monarhia, inclusiv din Transilvania. Asta a dus la apariția celei de-a doua Școli de Medicină de la Viena, din care făceau parte doctori foarte faimoși precum Clemens von Pirquet, Karl Rokitansky și celebrul chirurg ortoped Adolf Lorenz, care a fost de 8 ori nominalizat la premiul Nobel, dar nu l-a obținut niciodată. În 1928, a pierdut premiul Nobel doar la un vot distanță.

Deci, practica medicală din Viena se bazează pe sute de ani de tradiție. Au trecut 20 de ani de la deschidere Spitalului General din Viena, atunci era foarte, foarte modern, dotat cu toate echipamentele medicale pe care ți le poți închipui. Cu această nouă tehnologie și cu înțelepciunea precursorilor noștri, s-a născut a Treia Școală de Medicină.

Singura diferență este că acum suntem o țară mică, nu mai suntem un mare imperiu. Dar Viena a rămas un punct de reper în medicină pentru fostul imperiu. Primim mulți pacienți din Macedonia, Polonia, Ungaria, Cehia etc.

Cam câţi pacienţi romîni trataţi per an în Viena?

În jur de 10-12 pe an.

Aţi ştiut de mic copil că vreţi să fiţi medic? Cum aţi luat această decizie?

Curiozitate. Curiozitate pentru viață și ființa umană.

Aţi bănuit vreodată că o să ajungeţi la acest nivel? Să inventaţi un dispozitiv inovator care vă poartă astăzi numele?

Provin dintr-o familie cu profil tehnic. Ambii mei frați sunt arhitecți, sora mea este matematician, tatăl și bunicul meu erau tehnicieni și străbunicul meu a construit calea ferată din Triest, Italia, un important om la vremea lui în monarhie. Deci, poate aveam în sânge această dorință de excelență.

Ce este mai important pentru un tânăr medic care vrea să își contruiască o carieră de succes, talentul sau munca asiduă?

Noi testăm tinerii medici. În Viena, supunem studenții unui test 3D ca să aflăm dacă au abilitatea de a vedea în spațiu. Dacă da, atunci poate deveni un bun chirurg ortoped. Dacă nu, atunci îi încurajez să își aleagă altă specializare unde chiar își pot construi o carieră de succes. Dacă nu au această abilitate de a vedere în spațiu, nu vor putea niciodată să fie un foarte bun chirurg ortoped, doar unul mediocru. Dar pot alege neurologia sau medicina internă, în schimb.

În plus, li se dă și un test psihologic și unul de inteligență. Așa putem vedea care studenți au talent pentru chirurgie ortopedică și care pentru alte specializări.

Știm de ce este cancerul osos mult mai comun la copii decât la adulţi?

Nu se știe cauza, dar celulele din țesutul osos, care este în creștere, se pot diferenția în celule tumorale. Pe când la adulți celulele nu se mai înmulțesc și țesutul nu mai este în creștere, deci sunt mai puține șanse să se dezvolte în celule maligne. Dar sunt și cazurile de condrosarcom, întâlnite, în principiu, la adulți.

În acest moment, 70-90% din cazurile de cancer osos sunt vindecabile. Cum credeţi că va arăta lupta împotriva cancerului osos în 20 de ani?

Chimioterapia nu este singura metodă de a aborda cancerul, dar este prima opțiune. Avem cazuri în care cancerul a recidivat după chimioterapie și, pentru acești pacienți, am dezvoltat în Austria terapia cu celule dendritice, o formă de imunoterapie.

Această terapie a avut succes 100% pentru majoritatea cazurilor și parțial, în alte două cazuri. Am un pacient din Slovenia care s-a vindecat de sarcom cu metastaze multiple în urma acestei terapii cu celule dendritice.

Problema cu această terapie este că nu există un antigen universal. Trebuie să recoltăm antigenul de la fiecare pacient, să extragem o parte din tumoară și să creăm antigenii. Și nu știm sigur dacă acela este antigenul potrivit. Doar prin noroc și mai multe încercări ne putem da seama dacă funcționează.

Dar este un proiect nou și foarte interesant.

De când aplicaţi terapia cu celule dendritice în Austria?

Am început în 2005 și acum este în curs de publicare. Nu am publicat cercetarea încă, este o lucrare de mare amploare al cărui coautor sunt.

Acum există și tratamente sofisticate cu radiații. De exemplu, în cazul unui cancer în zona șoldului, parte a corpului pentru care nu avem suficiente proteze, tăiem o parte din pelvis și acea secțiune este dusă la centrul de radioterapie, radiată în doze foarte mari și introdusă înapoi la loc în șoldul pacientului, unde se potrivește perfect, bineînțeles. După radiere, acea parte de os este nevascularizată, dar se revitalizează în 2-3 ani.

Acest procedeu se poate face și prin crioterapie. Cu crioterapia nu am experiență, dar câteodată această tehnică distruge osul pentru că îl îngheață la -280 de grade, se fisurează și se rupe și nu mai poate fi folosit.

Care sunt ratele de succes pentru acest tip de iradiere a unei singure porțiuni din os?

Depinde de cum se face rezecția, radierea tumorii are efect 100%. Dacă secțiunea nu este făcută pe țesut sănătos, dacă lași chiar și o celulă malignă în corpul pacientului, cancerul poate recidiva.

Deci, procentul de succes al procedurii depinde de rezecție. Dacă este efectuată de un chirurg cu experiență, rata de eșec este de 1-2%, eu am o rată de eșec de 2%. Alte clinici au o rată de 10% sau chiar 50% în cazul chirurgilor fără experiență. Și aceasta este singura șansă pe care un pacient cu un astfel de cancer o are, deci e foarte important ca rezecția să fie făcută în țesut sănătos.

Radierea osului durează doar câteva secunde. Spre exemplu, pentru iradierea unei tumori mamare se utilizează 35 Gy, dar pentru o tumoare osoasă se folosesc 150 Gy.

Proiecte viitoare de care sunteţi entuziasmat?

Terapia cu anticorpi. În Statele Unite, acest tip de terapie funcționează foarte bine pentru cancerul de prostată pentru că există un anticorp comun pentru toate tipurile de cancere de prostată din lume. În SUA, pacienții pot beneficia de terapia cu anticorpi numită Provence pentru cancerul de prostată. În Europa, nu este disponibilă pentru că nu a fost testată suficient, încă. Dar va veni și în Europa.

Problema este antigenul. Nu avem un antigen comun pentru osteosarcom sau sarcomul Ewing încă. Pentru cel din urmă, am descoperit antigenul FLI-2 și, în curând, am putea începe terapia cu celule dendritice pentru toți pacienții cu sarcom Ewing. Problema cu antigenul acesta este că e similar cu unele gene ale creierului. Deci, dacă tratăm tumoarea, s-ar putea să fie afectate și celule ale creierului.

Este dificil, dar cred că în viitor vor exista multe posibilități de tratament bazate pe anticorpi.

Sunteţi și directorul medical al clinicii Wiener Privatklinik (WPK). Spuneţi-ne secretul dvs, cum vă menţineţi nivelul de energie la cote înalte?

Cred că este foarte important să duci o viață sănătoasă și să faci sport. Când eram tânăr, am fost instructor de ski și alergător pe distanțe medii. Am fost campionul universității la 1500 de metri, eram foarte zvelt. Nu am fumat niciodată și joc tenis foarte des. Acum m-am apucat și de golf.

Cred că unul dintre secrete este înțelegerea faptului că stresul nu te ucide. În lumea medicală, trebuie să fii expert în situații stresante, mereu orietat către soluții.­­