Din secretele longevităţii… nutraceuticele – partea a XIV-a. Calitatea vieţii – sănătate şi vitalitate la vârste înaintate

În ultimii 50 de ani, speranţa de viaţă a crescut cu aproximativ zece ani, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Impactul acestei tendinţe, corelat cu fenomenul fiziologic de îmbătrânire, vizează atât societatea, cât şi cetăţeanul, indiferent de vârstă (de la anii de formare şi de muncă, până la pensionare şi etapele nevoilor medicale şi sociale în creştere). Această realitate aduce multiple provocări, dar oferă şi şanse⁽¹⁾.

Studiile demografice previzionează că numărul persoanelor în vârstă din UE va creşte pe parcursul deceniilor viitoare. Astfel, dacă astăzi 20% din populaţie depăşeşte vârsta de 65 de ani, până în 2070 se estimează că proporţia va fi de 30%, iar procentajul persoanelor cu vârsta de peste 80 de ani va creşte de peste două ori, atingând 13% în 2070. Numărul persoanelor care au nevoie de îngrijire pe termen lung va creşte de la 19,5 milioane (cât a fost înregistrat în 2016) la 23,6 milioane în 2030, respectiv 30,5 milioane în 2050^(1,2).

Îmbătrânirea populaţiei active economic (15-65 de ani), corelată cu nevoia de forţă de muncă, impune modificări privind modul în care se pot menţine în câmpul muncii acele persoanele vârstnice care dispun de capacitatea fizică şi psihică necesară desfăşurării unor activităţi economice. Fenomenul de îmbătrânire demografică se accentuează şi în România, iar tendinţa de îmbătrânire a populaţiei are un impact major asupra generaţiilor viitoare şi asupra diverselor domenii de activitate economică şi socială, precum piaţa muncii, protecţia socială, educaţia şi cultura^(3,4).

Un studiu din 2013 (Steve Horvath, Genome Biology) a evidenţiat un mecanism de tip ceas biologic încorporat în genomul uman, prin intermediul căruia s-ar putea explica de ce înaintăm în vârstă şi care ar putea sugera cum să facem să încetinim acest proces⁽⁷⁾.

În prezent nu există un consens în lumea ştiinţifică în privinţa cauzelor şi principalilor factori care influenţează procesul de îmbătrânire. Unele teorii afirmă că îmbătrânirea e declanşată de schimbări care se produc în diverse ţesuturi (prin mecanisme celulare intrinseci), altele subliniază că schimbările din creier sunt predominante şi determinante (prin faptul că hipotalamusul generează semnale inflamatorii care influenţează nivelul de hormoni cu impact asociat îmbătrânirii), iar alţi cercetători au lansat ipoteza că celulele măduvei osoase joacă un rol crucial în îmbătrânire.

Din categoria teoriilor care indică schimbările celulare intrinseci drept cauză a îmbătrânirii, majoritatea evidenţiază faptul că mitocondriile joacă rolul primordial. Astfel, pe măsură ce înaintăm în vârstă, atât cantitatea, cât şi calitatea mitocondrială scad în mod natural (mitocondriile produc mai puţin ATP şi mai multe specii reactive de oxigen – ROS, ceea ce determină deteriorarea ADN-ului mitocondrial şi instalarea fenomenului inflamator). Procesul induce atât oxidarea proteinelor (inclusiv a lipoproteinelor LDL, cu formarea plăcii aterosclerotice), cât şi mutaţii genetice care se traduc prin reducerea numărului de telomeri, reducerea capacităţii de autoreparare a celulelor, neurodegenerescenţă şi insuficienţă cardiacă⁽⁸⁾.

Telomerii sunt acele regiuni proteice repetitive de ADN situate la capetele fiecărui cromozom liniar, cu rol de a împiedica unirea a doi cromozomi prin capete neomoloage, împiedicând astfel pierderea de informaţie genetică în timpul replicării.

Longevitatea se află în relaţie directă cu lungimea telomerilor (pe măsură ce îmbătrânim, telomerii se scurtează, crescând şansele instalării bolilor cronice specifice vârstei înaintate).

Cercetările au indicat faptul că scurtarea telomerilor este influenţată de stilul de viaţă, de gradul de poluare a mediului şi este accelerată de stres şi de lipsa odihnei. Deci fumatul, obezitatea şi dieta deficitară sunt factori favorizanţi ai intensificării stresului oxidativ şi ai ratei de scurtare a telomerilor, iar persoanele în vârstă, cu telomeri mai scurţi, au un risc crescut (de trei până la opt ori mai mare) de a muri din cauza afecţiunilor inimii, respectiv a bolilor infecţioase⁽⁹⁾.

Aceeaşi concluzie se desprinde din studiul „Suplimentarea cu seleniu şi coenzima Q10 previne uzura telomerilor, asociat cu reducerea mortalităţii cardiovasculare; substudiu al unui studiu clinic randomizat” publicat în revista Nutrients (2022), care a analizat modul în care suplimentarea dietei cu drojdie de seleniu şi coenzima Q10 poate influenţa lungimea telomerilor la persoanele în vârstă sănătoase. S-a determinat în mod specific lungimea telomerilor leucocitari (LTL), ca metodă validată pentru evaluarea ratei de scurtare a telomerilor în corpul uman (se bazează pe premisa că uzura telomerilor leucocitari reflectă uzura telomerilor în alte ţesuturi, inclusiv în ţesutul vascular).

Această direcţie de cercetare a reprezentat un substudiu de urmărire a unui studiu anterior (KiSel-10), publicat în Jurnalul Internaţional de Cardiologie în 2013 (toţi participanţii la primul studiu în momentul iniţial aveau niveluri serice de seleniu extrem de scăzute; jumătate au primit zilnic 200 de micrograme de SelenoPrecise® şi 200 mg de Bio-Quinone Q10®, timp de 42 luni, în timp ce cealaltă jumătate a primit placebo; au fost prelevate cu regularitate probe de sânge de la toţi participanţii la studiu pe parcursul perioadei de intervenţie şi, prin analizele exhaustive a peste 50000 de probe de sânge, cercetătorii au reuşit să identifice posibilele mecanisme care pot explica rata de supravieţuire îmbunătăţită în grupul de tratament activ).

În studiul KiSel-10, suplimentarea zilnică cu seleniu şi CoQ10 a scăzut cu succes mortalitatea cardiovasculară (cu 54% comparativ cu placebo) la 443 de voluntari de sex masculin şi feminin cu vârsta cuprinsă între 70 şi 88 de ani.

Pentru substudiul publicat în 2022, lungimea telomerilor a fost măsurată la începutul studiului şi după 42 de luni şi s-a dovedit că telomerii din grupul de tratament activ au fost semnificativ mai lungi în comparaţie cu telomerii subiecţilor din grupul placebo. S-a concluzionat că scurtarea redusă a telomerilor leucocitari se datorează faptului că atât seleniul, cât şi coenzima Q10 au proprietăţi antiinflamatorii şi ajută la combaterea radicalilor liberi – ambele procese degenerative (inflamaţia şi stresul oxidativ) fiind cunoscute ca acceleratori ai scurtării telomerilor.

Prin acest al 21-lea studiu de urmărire a KiSel-10 (bazat pe analiza unui număr impresionant de probe de sânge), oamenii de ştiinţă au reuşit să evidenţieze legătura directă dintre suplimentarea cu seleniu şi CoQ10 şi mortalitatea cardiovasculară redusă şi chiar să identifice o potenţială soluţie de a frâna procesul de îmbătrânire umană^(10,11,12).  

Conflict de interese: niciunul declarat

Suport financiar: niciunul declarat
Acest articol este accesibil online, fără taxă, fiind publicat sub licenţa CC-BY.