Zona capului este una dintre cele mai sensibile şi delicate zone ale întregului corp.
Pe o suprafaţă relativ mică se află „înghesuite” organele de simţ, creierul şi nervii cranieni, glande endocrine importante, vase de sânge şi limfatice, dar şi cavităţi pneumatice utile în exercitarea abilităţilor omeneşti de comunicare: vorbirea.
Din punctul de vedere al sistemului limfatic, zona capului este considerată o „periferie” a sistemului limfatic, la fel ca şi mâinile şi picioarele, precum şi zona bazinului. La acest nivel se observă cel mai adesea stagnările limfatice, acidoza limfatică şi apariţia mucusului care blochează cu uşurinţă zonele capului.
În cursul proceselor de detoxificare prin alimentaţie şi tratament natural, am putut observa de multe ori cum se elibera cu uşurinţă zona nărilor şi a gâtului de mucus, datorită măsurilor de „curăţare”, şi cum se înfunda aproape instantaneu la consumul de alimente muco-formatoare (lactate şi făinoase).
Gemoderivatele sunt suplimente naturale care pot susţine în mod deosebit buna funcţionare atât a sistemului limfatic, cât şi a sistemului circulator sangvin, la nivelul zonei capului, cu efecte benefice la multe niveluri.
Pentru acest articol am ales să trec în revistă câteva dintre preparatele dovedite clinic a fi foarte utile pentru îmbunătăţirea funcţionării sistemelor zonei capului.
Ochii şi zona ochilor
Stagnarea limfatică în jurul globilor oculari determină tulburări variate, de la probleme de vedere (pentru că se modifică focalizarea oculară, ca urmare a mucusului acumulat în jurul ochilor) la spasme palpebrale sau edeme ale pleoapelor ori inflamaţii diferite (conjunctivită, blefarită, orjelete etc.).
Consumul de alimente sărate duce la retenţia de apă în jurul globilor oculari, umflarea pleoapelor superioare, lăcrimarea ochilor şi la inflamaţia de tip blefarită (roşeaţa marginii ochilor).
Gemoderivatele eficiente pentru echilibrarea zonei ochilor sunt Extractul din muguri de Frasin (Fraxinus excelsior D1), 20-25 pic. în apă, dimineaţa, şi Extractul din mlădiţe de Afin (Vaccinium myrtillus D1), 20-25 pic. în apă, seara, zilnic, 2-3 luni de tratament.
Ambele gemoderivate au o acţiune benefică asupra rinichilor, uşurând eliminarea exceselor de fluide reţinute în sistemul limfatic; în plus, sunt drenoare limfatice importante şi acţionează preponderent pe eliminarea acizilor tip acid uric.
Dacă problemele oculare apar în situaţia unui ficat obosit şi slăbit de excese, schema de mai sus se poate combina şi cu un produs de susţinere a ficatului, precum Extractul din mlădiţe de Ienupăr (Juniperus communis D1), 25 pic. în apă, de 2 ori pe zi – zilnic, împreună cu celelalte două produse.
Urechile şi auzul
Stagnarea limfatică se manifestă de multe ori prin eliminarea unei cantităţi importante de cerumen, cu blocarea canalului auditiv extern, diminuarea auzului, dar şi cu apariţia de inflamaţii sau infecţii.
Gemoderivatele care ajută şi susţin drenajul limfatic cu preponderenţă în zona urechilor şi ajută la dispariţia ganglionilor limfatici măriţi din zona gâtului şi la diminuarea/dispariţia problemelor inflamatorii ale urechilor sunt:
Extractul din mlădiţe de Măceş (Rosa canina D1), administrat în doză variabilă, în funcţie de vârstă, singur sau combinat cu un gemoderivat pentru drenaj limfatic în zona capului/gâtului, precum Extractul din mlădiţe de Scoruş (Sorbus domestica D1).
Combinaţia celor două produse poate fi completată şi cu un al treilea, pentru susţinerea „căilor de eliminare” (rinichilor):
Extractul din mlădiţe de Afin (Vaccinium myrtillus D1) sau
Extractul din mlădiţe de Iarbă neagră (Calluna vulgaris D1).
Acesta din urmă are şi o acţiune antifungică, fiind un remediu anti-Candida şi anti-fungi. În plus, este antiinflamator şi echilibrator al mucoaselor.
Nasul şi olfacţia
Înfundarea cu mucus a nasului este „nota de plată” a consumului de combinaţii alimentare greu digerabile şi prelucrabile de către ficat şi sistemul digestiv. Combinaţia proteine şi carbohidraţi (sandviciuri, pizza şi şaorma) este cea care produce cele mai impresionante cantităţi de mucus, mai ales la nivel de sinusuri şi mucoase nazale.
Pe lângă o dietă mai echilibrată, gemoderivatele susţin buna funcţionare a zonei respiratorii şi mucoaselor nazale.
Extractul din muguri de Coacăz negru (Ribes nigrum D1) împreună cu Extractul din Cătină (Hippophae rhamnoides D1), în doze medii de 20-25 pic. din fiecare în puţină apă, de 1-2 ori pe zi – zilnic, cure de 2-3 luni – menţin buna funcţionare a căilor respiratorii şi susţin eliberarea continuă a mucusului care se acumulează zilnic (poluarea specifică civilizaţiei).
Aceste remedii pot fi administrate în schema simplă de mai sus sau într-o schemă triplă, în care al treilea produs este mereu un gemoderivat de susţinere a activităţii ficatului. Pentru zona ochilor şi zona sinusurilor/nasului, conexiunea cu buna funcţionare a ficatului este esenţială. Orice schemă în care există şi un produs pentru susţinerea ficatului ajută în mod semnificativ aceste zone ale capului.
Gura şi dentiţia
Gemoderivatele se dovedesc de mult ajutor şi pentru echilibrarea acidozei limfatice din mucoasa bucală şi gingii. Să nu uităm că, în reflexoterapie, gingiile sunt locul de proiecţie al ficatului, iar dinţii au o conexiune importantă cu rinichii. Aşadar, în strategia de tratament şi susţinere a regiunii cavităţii bucale vor fi incluse multe produse gemoderivate de susţinere a organelor vitale de digestie şi eliminare (ficatul şi rinichii).
Pentru întărirea şi echilibrarea zonei gingiilor şi a dentiţiei, schemele cu produse gemoderivate sunt de mare ajutor.
Astfel, în dificultăţi de tip placă dentară şi apariţia de carii dentare, schema pe care o putem folosi cu mult succes, fiind deja validată în practică, este:
Extractul din muguri de Brad (Abies pectinata D1), 20-25 pic. în apă, dimineaţa, zilnic, 5 zile pe săptămână, şi Extractul din mlădiţe de Ienupăr (Juniperus communis D1), 15-20 pic. în apă, seara, zilnic, 5 zile pe săptămână.
Durata de tratament poate fi variabilă, între 2 şi 3 luni până la 6-7 luni.
Depinde mult de obiceiurile alimentare şi de circumstanţele de viaţă ale persoanei.
Departe de a fi completă, schema de mai sus arată doar posibilităţile folosirii combinaţiilor de gemoderivate în diferite patologii din zona capului.
Zona umanităţii noastre şi partea din corp de care avem, uneori, prea puţină grijă – zona capului – merită mult mai multă atenţie decât i-am oferit în acest scurt articol.
În perioada toamnei care se apropie, zona capului necesită o focalizare sporită, întrucât cele mai multe dintre dificultăţile de sănătate se exprimă la acest nivel.