Diagnosticul, managementul şi opţiunile terapeutice în secvenţa anemie-policitemie a gemenilor

Costin Berceanu1, Elvira Brătilă2, Monica M. Cîrstoiu2, Simona Vlădăreanu3, Claudia Mehedinţu2, Sabina Berceanu1

1. Departamentul Obstetrică-Ginecologie, UMF Craiova; 2. Departamentul Obstetrică-Ginecologie, UMF „Carol Davila” Bucureşti; 3. Departamentul Neonatologie, UMF „Carol Davila” Bucureşti

Secvenţa anemie-policitemie a gemenilor reprezintă o complicaţie rară, aparţinând numai gemenilor monocorionici. Aceasta este o nouă formă de transfuzie cronică fetofetală (TAPS). TAPS se caracterizează prin diferenţe mari ale hemoglobinei între gemeni, fără semne de STT (secvenţa oligoamnios-polihidramnios) la sarcinile monocorionice. TAPS este definită ca fiind o formă cronică de transfuzie fetofetală, caracterizată prin diferenţe mari ale hemoglobinelor fetale, în absenţa discordanţei volumului lichidului amniotic, care apare exclusiv la gemenii monocorionici. TAPS este indiscutabil o entitate total diferită faţă de sindromul transfuzional acut, fiind un sindrom transfuzional interfetal cronic, caracterizat de diferenţele între hemoglobinele fetale şi semnele Doppler, fără semnele secvenţei oligo-poli, patognomonică pentru STT. Patogeneza TAPS se bazează pe o angio-arhitectură placentară unică, ce se caracterizează prin prezenţa a numai câtorva anastomoze vasculare arterio-venoase (AVA). Diagnosticul prenatal al TAPS poate să fie descris atât prin constatările ultrasonografice ale examinării clasice (nuanţele de gri), cât mai ales prin examinarea Doppler. Diagnosticul TAPS se bazează fie pe constatări prenatale, fie postnatale, fie ambele. Diagnosticul prenatal al TAPS se bazează pe diferenţele interfetale dintre vitezele maxime sistolice în artera cerebrală medie (MCA-PSV), respectiv creşterea MCA-PSV pentru fătul donator (sugestiv pentru anemia fetală) şi scăderea MCA-PSV pentru fătul destinatar (sugestiv pentru policitemie). Singurul tratament cauzal pentru TAPS este coagularea fetoscopică laser a anastomozelor vasculare. Chirurgia laser în TAPS poate fi mai dificilă din punct de vedere tehnic. Ratele de supravieţuire perinatală variază între 50% şi 100%.


Imagistica prin rezonanţă magnetică fetală  ca explorare complementară în sarcina multiplă

Sabina Berceanu1, Ioana Andreea Gheonea2, Monica M. Cîrstoiu3, Elvira Brătilă3, Simona Vlădăreanu4, Claudia Mehedinţu3, Costin Berceanu1

1. Departamentul Obstetrică-Ginecologie, UMF Craiova; 2. Departamentul Radiologie şi Imagistică Medicală, UMF Craiova; 3. Departamentul Obstetrică-Ginecologie, UMF „Carol Davila” Bucureşti; 4. Departamentul Neonatologie, UMF „Carol Davila” Bucureşti

Imagistica prin rezonanţă magnetică (IRM) fetală este o metodă complementară imagistică pentru evaluarea fetală, ecografia fiind modalitatea de screening în imagistica obstetricală. IRM fetal este o metodă neiradiantă, cu rezoluţie superioară a ţesuturilor moi, fără limite în ceea ce priveşte obezitatea, poziţia fetală sau restricţii de vizualizare a craniului fetal datorită structurilor osoase. IRM oferă reconstrucţii şi imagini multiplanare într-un câmp vizual mare, facilitând examinarea feţilor cu anomalii complexe, precum şi a întregului corp fetal. IRM fetal poate fi utilizat, teoretic, în orice moment al perioadei gestaţionale dacă raportul risc/beneficiu justifică examinarea, iar celelalte metode de investigaţie neiradiante sunt inadecvate. Totuşi, este prudent să se aştepte până în săptămâna 17-18 de gestaţie din cauza posibilei afectări a organogenezei din primul trimestru de sarcină şi a limitelor actuale ale IRM fetale create de dimensiunea redusă fetală şi mişcarea excesivă a feţilor. În conformitate cu Colegiul American de Radiologie (ACR) şi Societatea de Radiologie Pediatrică (SPR), recomandările IRM fetal sunt vaste, cele mai frecvente indicaţii fiind afecţiunile neurologice. IRM este frecvent utilizat pentru a investiga substratul etiologic al ventriculomegaliei şi anomaliile morfologice care nu sunt diagnosticate prin utilizarea ecografiei, precum disgeneziile de corp calos, malformaţii ale dezvoltării corticale şi anomalii ale fosei posterioare. IRM poate detecta defectele de tub neural şi poate localiza mielomeningocelul în eventualitatea unei intervenţii chirurgicale. Protocolul de examinare trebuie adaptat patologiei suspectate şi vârstei gestaţionale. În sarcina multiplă, IRM fetal oferă o alternativă complementară ultrasonografiei pentru diagnostic, având indicaţii în diferite malformaţii congenitale asociate gestaţiei multifetale, în naşterea prematură, moartea fetală intrauterină, anomalii de creştere intrauterină, sindromul transfuzor-transfuzat, sindromul de perfuzie arterială inversă şi mai ales în cazul gemenilor conjuncţi. Imagistica prin rezonanţă magnetică fetală este o metodă complementară imagistică pentru evaluarea sarcinii, ecografia fiind modalitatea de screening pentru evaluarea anomaliilor fetale.


What would the newborn choose:  Caesarean section or vaginal delivery?

Simona Vlădăreanu1, Simona Popescu1, Alina-Gabriela Marin2

1. UMPh ”Carol Davila”, Dept. Neonatology, Clinical Emergency Hospital Elias, Bucharest; 2. Dept. of Obstetrics-Ginecology, Clinical Emergency Hospital Elias, Bucharest

Elective caesarean section, an intervention done at the request of the pacient or based on clinical and/or obstetrical indications before the onset of the labor, presents a rising incidence in all countries, the main reason being the possibility of a scheduled birth, an extremely convenient aspect for the mother as well as for the obstetrician. The ethical and medical aspects of an elective cae­sarean section represent a very controversial and disputed sub­ject (especially about the gestational age that tends to be even smaller, before 38 weeks of gestation). Elective caesarean sec­tion between 37 and 38 weeks of gestation, although freq­uen­tly seen in medical practice, is not sustained by literature data, that recommend elective caesarean section after 39 weeks of gestation, based on the analysis of im­me­dia­te and/or long term adverse neonatal outcomes and the indirect proportionality between them and the gestational age. Shortening of the preg­nancy and avoiding the labor may affect the maturity of the baby, with important effects on neonatal morbidity and mor­ta­li­ty through respiratory complications (transitory ta­chyp­nea, per­sis­tent pulmonary hypertension) and other associated pa­tho­logies (hy­po­tension, hypoglycemia, immunologic disease). Al­though all birth paths maintain a risk for the newborn, we consider that even­tually they will choose the “labor“ path.


Implicaţiile infecţiei cu HPV la adolescente

Monica Cîrstoiu1, Alexandra Munteanu2, Luiza Rădulescu3, Oana Maria Bodean1, Diana Voicu1, Gabriel Radu1, Roxana Bohâlţea1, Octavian Munteanu1,4

1. Disciplina Obstetrică-Ginecologie, UMF „Carol Davila”, Secţia de Obstetrică-Ginecologie III, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, România; 2. Secţia de Chirurgie Pediatrică a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie”, Bucureşti, România; 3. Secţia de Neonatologie, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, România; 4. Disciplina Anatomie, Departamentul II Ştiinţe Morfologice, UMF „Carol Davila”, Bucureşti, România

Infecţia cu virusul HPV este cea mai frecventă boală cu transmitere sexuală. HPV este o infecţie predominant a tinerelor, având o rată de 6-8 ori mai mare de apariţie la adolescente decât la adulte. Trans­miterea vi­rusului în cadrul acestui grup vulnerabil este in­flu­­en­ţată de com­por­tamentul specific vârstei. Din nefericire, 75% din adolescentele HPV pozitive prezintă citologii cervico-va­gi­na­le normale, persistenţa in­fec­ţi­ei cu HPV făcând diferenţa în pro­gre­siu­nea spre apariţia de leziuni pre­invazive. În grupul ado­les­centelor, pro­gresia spre leziuni de grad scă­zut este rară, rata de re­mi­siune fiind crescută. Leziunile de grad înalt re­pre­zin­tă o pro­vo­ca­re pentru me­dicul curant care optează pentru o metodă de diag­nos­tic şi tra­ta­ment ce are ca scop prezervarea fertilităţii.


Histerectomia peripartum şi placenta acreta

Crîngu A. Ionescu, I. Pacu, M. Dimitriu, M. Banacu, I. Popescu, R. Viezuină

UMF „Carol Davila”, Bucureşti; Clinica de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon”, Bucureşti

Histerectomia peripartum este definită ca histerectomia practicată imediat după naştere sau în primele 24 de ore de la naştere, fie că aceasta a avut loc prin operaţie cezariană, fie că s-a desfăşurat pe cale vaginală. O altă definiţie acceptată a histerectomiei peripartum este atunci când este practicată oricând din momentul naşterii şi până la externarea pacientei. Este o procedură care salvează viaţa pacientei, ea evoluând în acest sens începând cu introducerea ei în practica medicală de către Porro, în 1876. Se practică fie în situaţii de urgenţă, fie de elecţie (planificată). Cea mai frecventă indicaţie pentru histerectomia peripartum ca procedură de urgenţă este hemoragia uterină severă, care nu este controlată prin măsuri conservatoare. Cauzele responsabile sunt: atonie uterină, placentaţie anormală (acreta, percreta, increta), ruptură uterină. Histerectomia peripartum de elecţie se practică în condiţiile asocierii unei patologii ginecologice (cancer de col stadiul IA2, polifibromatoză uterină voluminoasă), infecţii post-partum severe, care nu răspund la tratamentul antibiotic. Tratamentul conservator iniţiat are ca scop reducerea morbidităţii şi păstrarea funcţiei fertile, desfăşurarea lui însă trebuie să se realizeze într-o succesiune rapidă, pentru a nu tergiversa decizia unei intervenţii radicale. Creşterea intervalului de timp până la realizarea histerectomiei poate contribui la creşterea morbidităţii materne. Morbiditatea maternă generată de o prelungire a duratei de timp până la realizarea histerectomiei este reprezentată de: hipovolemie severă, hipoxie tisulară, hipotermie, acidoză, instalarea coagulării intravasculare diseminate.


Pregnancy morbidities in systemic lupus erythematous associated with previous nephritis

M. Banacu1, C. Tanaseanu2, L. Ples3, M. Dimitriu1, Cringu Ionescu1

1. UMPh ”Carol Davila”, Dept. of Obstetrics-Gynecology, Clinical Emergency Hospital “Sf. Pantelimon”, Bucharest; 2. UMPh ”Carol Davila”, Unit of Internal Medecine, Clinical Emergency Hospital „Sf. Pantelimon”, Bucharest; 3. UMPh ”Carol Davila”, Dept. of Obstetrics-Ginecology, Clinical Emergency Hospital ”Sf. Ioan”, Bucharest

Objectives. The association between systemic lupus erythematosus (SLE) and pregnancy is not a rare event, but these pregnacies are associated with an increased risk of preeclampsia, fetal growth restriction, fetal stillbirth, prematurity and neonatal death. Nephritis is an important complication of SLE and a factor for maternal and fetal morbidity. Studies of the impact of SLE and pregnancy morbidities generate conflicting results. The aim of this study was to realize a systematic analysis of the literature concerning the pregnancy outcome in women with SLE and lupus nephritis. Methods. We searched the electronic database in literature and random effects of analytical methods were used to evaluate pregnancy complications rates. Also the association between pregnancy and nephritis is not very often encountered in different articles. Results. From the studies we investigated, the average age of patient at  delivery was 27.5 years, and the period of time between lupus nephritis  and the first pregnancy was 5.2 years. From these patients 66.6%  were nuliparous and 44.4% were secundiparous. At the moment of conception 88% were treated with imunosupresive medication, 75% were treated with corticosteroids, 41.5% were treated with hydroxicloroquine. During preganacy a negative effect on the renal function was noticed in 38% of patients. Complications during preganancy were in 48.5% of pregnancies. These are: gestational hypertension (26.3%), fetal growth restriction (12.7%), preeclampsia (9.6%), preterm delivery (39.4%), stillbirth (3.6%), neonatal death (2.5%). The cesarean rate was 75%. Conclusions. Previous and actual lupus nephritis is associated with negative effects on preganancy and with a deterioration of renal function. This was an important risk factor for preeclampsia.


Citologia cervicală ASC-H - o provocare diagnostică

Cristina Vasiliu1, Simona Elena Albu1, Cătălina Alexandrescu2, Mara Carsote3, Ana Bădănoiu2, Corina Gorgoi2

1. UMF ,,Carol Davila” & Clinica de Obstetrică şi Ginecologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti; 2. Clinica de Obstetrică şi Ginecologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti; 3. UMF ,,Carol Davila” & Institutul Naţional de Endocrinologie ,,C. I. Parhon” Bucureşti

Introducere. Categoria citologică ASC-H (celule scuamoase cu sem­ni­ficaţie nedeterminată, în care nu pot fi excluse leziunile de grad înalt), recunoscută ca atare de Sistemul de Nomenclatură pentru Citologie Cervicală Bethesda 2001, reprezintă o provocare diagnostică pentru ori­ce clinician. În literatură există puţine date de urmărire a pacientelor cu această citologie, care poate ascunde leziuni grave, dar şi atrofie sau inflamaţii, fără o semnificaţie specifică. De aceea, pentru elucidarea diagnostică şi stabilirea unei conduite terapeutice, sunt necesare in­vestigaţii suplimentare. Material şi metodă. Studiul este o evaluare re­tro­spectivă a 1.972 de frotiuri de citologie cervicală efectuate în Clinica de Obstetrică-Ginecologie a SUUB, în perioada 1.01.2013 - 1.01.2015. Din acestea, 87 (4,4%) au fost ASC-H. Toate cele 87 de cazuri din această ca­tegorie au beneficiat de colposcopie. Conduita ulterioară a fost decisă în funcţie de rezultatul colposcopic. S-a practicat biopsie în 42 de cazuri. Rezultate. Vârsta pacientelor a fost cuprinsă între 21 şi 73 de ani. Tes­tarea ADN HPV s-a făcut în 11 cazuri; HPV 16 a fost prezent în cinci cazuri, HPV 18 într-un caz şi în cinci cazuri au fost prezente alte tipuri de HPV. După examinarea colposcopică, 45 de cazuri au fost considerate be­nigne şi au fost reevaluate la 6 luni după tratamente topice locale. Re­zultatele examenelor histologice în cele 42 de cazuri biopsiate au fost: neo­plazie cervicală (30%), carcinom scuamos in situ sau invaziv (12%), inflamaţie, atrofie, hiperplazie endocervicală, metaplazie scuamoasă, hiperkeratoză, condilom şi histologie normală în restul cazurilor (48%). Concordanţa între colposcopie şi histologie a fost de 69% şi, dacă luăm în consideraţie cele 4 cazuri de colposcopie nesatisfăcătoare la care biopsia a fost pozitivă, concordanţa este de 78,5%. Concluzii. Citologia ASC-H poate ascunde o multitudine de diagnostice. Ea se asociază frecvent cu neoplazii cervicale de grad înalt sau chiar cu carcinom cervical. De aceea, fiecare caz din această categorie trebuie să beneficieze de colposcopie şi, dacă aceasta o indică, de biopsie. Tipul de biopsie va fi ales în funcţie de vârstă şi de întinderea şi gravitatea leziunii colposcopice.


O nouă perspectivă asupra infecţiilor în sarcină

Alexandru Anca1,2, Andreea Mihart1, Lucica Eddan-Vişan1, Simona Cerga1, Silvia Moraru1, Alice Negru1, Corina Grigoriu1,2

1. Clinica de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, România; 2. UMF „Carol Davila”, Bucureşti, România

Efectele adverse pe care U. urealyticum şi M. hominis le au asupra sarcinii sunt din ce în ce mai mult discutate. Aceste microorganisme au fost evidenţiate în lichidul amniotic în multe dintre cazurile de naştere prematură, de membrane rupte spontan prematur, avort spontan, dar şi în cazuri de corioamniotită. Cu toate că aceste observaţii sugerează o colonizare intrauterină sau o infecţie comună, rolul acestor organisme în travaliul prematur şi în corioamniotită rămâne incomplet înţeles. Controversele abundă din faptul că aceste organisme au o rată mare de colonizare, astfel Ureaplasma (35% până la 90%) şi M. hominis (5% până la 75%) au rate ridicate şi variabile în populaţia feminină gravidă normală, fiind cele mai ridicate la gravidele active sexual. Un factor suplimentar neclar este rolul pe care alte organisme, cum ar fi cele care sunt răspunzătoare de vaginoze bacteriene, coinfluenţează efectul micoplasmelor genitale care au avut ca efect rezultate negative asupra sarcinii. Diagnosticul bazat pe tehnici PCR a condus la mai multe informaţii cu privire la ratele de colonizare a acestora, dar nu a elucidat complet rolul etiologic al acestor organisme. De ce este importantă cunoaşterea implicaţiilor pe care aceste organisme le au asupra sarcinii? Pentru că au fost elaborate studii care au dovedit că tratamentul antimicrobian direcţionat asupra U. urealyticum şi Mycoplasma la gravidele cu risc de naştere prematură a fost asociat cu prelungirea perioadei de gestaţie. De asemenea, există date de specialitate ce susţin din ce în ce mai mult rolul acestora, inclusiv inducerea unui răspuns inflamator robust, cu consecinţe clinice atât pentru mamă, cât şi pentru nou-născut.


Infecţia congenitală cu citomegalovirus în sarcină - importanţa diagnosticului şi opţiuni de tratament

I. Ceauşu

Spitalul Clinic „Dr. I. Cantacuzino”, Departamentul de Obstetrică şi Ginecologie, UMF „Carol Davila”, Bucureşti, România

Infecţia congenitală cu virusul uman de CMV (HCMV) este o cauză bine cunoscută de afectare a sistemului nervos central în dezvoltarea fătului şi a nou-născutului şi care se poate manifesta în afectări neurologice imediate şi la distanţă. Pierderea auzului a fost raportată la 11-15% dintre copiii infectaţi în Statele Unite, ţară în care incidenţa la naştere este de 0,5% - ceea ce înseamnă aproximativ 20.000 de copii infectaţi în fiecare an. Aceasta situează infecţia congenitală cu CMV pe primul loc între cauzele non-familiale de surditate în SUA. Studii mult mai restrânse din America de Sud şi India indică o incidenţă mult mai mare a infecţiei congenitale cu CMV - între 1% şi 2% cu aceeaşi rată de apariţie a surdităţii ca şi cea din SUA. Cu o frecvenţă mult mai mică, infecţia congenitală cu CMV poate fi cauza unor afectări neurologice severe, cu deficite cognitive şi leziuni motorii severe. Tratamentul antiviral existent actual nu a dovedit o eficacitate faţă de infecţia cu HCMV; totuşi, tratamentul copiilor cu infecţie congenitală a fost raportat în studii recente ca benefic şi limitând pierderea auzului. Ca şi în alte infecţii, tratamentul pentru HCMV poate fi mai eficient dacă este aplicat cât mai repede după infecţie sau naştere, de aceea screeningul şi respectiv diagnosticul să fie cât mai precoce. Indiferent dacă a fost realizat sau nu un tratament antiviral, urmărirea de lungă durată a copiilor cu CMV şi mai ales programele cu intervenţii precoce au fost asociate cu rezultate mai bune ale evoluţiei copiilor. Similar, evoluţia pe termen lung a copiilor cu afectarea auzului secundară infecţiei cu HCMV poate fi îmbunătăţită prin identificarea precoce a copiilor infectaţi, prin screeningul şi testarea auditivă şi prin intervenţiile indicate când sunt identificate.


Rezecţie histeroscopică a fibroamelor intracavitare  după tratament cu ulipristal acetat - indicaţii şi limite

C. Poalelungi, I. Briceag, A. Dima, N. Bacalbaşa, C. Posea, I. Ceauşu

Spitalul Clinic „Dr. I. Cantacuzino”, Departamentul de Obstetrică şi Ginecologie, UMF „Carol Davila”, Bucureşti, România

Obiective. Scopul acestui studiu a fost de a compara cazurile de rezectoscopie histeroscopică realizate după tratament cu ulipristal acetat pentru fibroame cu componenta intracavitară cu cele fără tratament în prealabil. Metodă. 147 de paciente de vârstă fertilă care s-au prezentat pentru examinare din diferite motive şi s-a constatat unul sau mai multe fibroame, din care cel puţin unul avea o componentă intracavitară de peste 30%. Între acestea, majoritatea s-au prezentat pentru menometroragii, menoragii şi/sau subfertilitate. 36 au efectuat tratament cu ulipristal acetat trei luni. Acestea au fost comparate cu un lot de control de 42 de paciente de aceeaşi vârstă, simptomatologie şi paritate. S-a realizat histeroscopie exploratorie, urmată de rezectoscopie la 33 dintre pacientele din grupul cu tratament, respectiv 37 la cele din grupul fără tratament. Rezultate. Rezecţia fibroamelor s-a realizat în proporţie de peste 80% la prima intervenţie în grupul de paciente tratate şi la aproximativ 60% în grupul de paciente netratate din cauza dimensiunii fibroamelor, dar şi a faptului că s-a realizat metoda în doi paşi prin folosirea rezecţiei cu ansă prin histeroscopul explorator, care a facilitat exprimarea fibromului intracavitar şi a permis rezecţia lui totală în timpul doi. Ca perioadă de tratament, a fost comparabilă perioada de la diagnostic la rezecţia totală per histeroscopică a fibroamelor intracavitare de aproximativ 6-8 luni, deoarece la pacientele tratate, deşi intervenţia a fost realizată într-un singur timp, durata tratamentului şi apoi urmărirea endometrului pentru a reveni la grosimea optimă de intervenţie a necesitat două-cinci luni. Concluzii. Rezecţia histeroscopică a fibroamelor depinde de dimensiunile, localizarea, consistenţa şi componenţa intracavitară, dar şi de tipul de histeroscop utilizat şi experienţa medicului. Individualizarea metodei de tratament în funcţie de numărul fibroamelor, localizare, simptomatologie şi scopul tratamentului este esenţială în alegerea căii de abord şi a tratamentului preoperator.


Amniotic bands, anorectal and bladder agenesis  a unique association in a twin pregnancy with fetus papyraceus (case report)

F.D. Calin¹, M.C.T. Dimitriu¹, Iulia Maria Tarcomnicu¹, Zenaida Ceausu², C.A. Ionescu¹

1. University of Medicine and Pharmacy ”Carol Davila” Bucharest; Department of Obstetrics and Gynaecology, Emergency Clinical Hospital ”St. Pantelimon” - Bucharest; 2. Department of  Anatomopathology, Emergency Clinical Hospital ”St. Pantelimon” - Bucharest

Poor cloacal development and an inadequate septation can generate a wide range of genitourinary and terminal portions of the digestive tract malformations. The bladder agenesis is an extremely rare congenital genitourinary anomaly. Successful treatment and the long-term prognosis are usually poor because of the associated abnormalities. We want to report an uncommon case relating to cloacal maldevelopment, a complex association of urogenital and hingut abnormalities în a tween pregnancy with fetus papyraceus (mummified) and amniotic bands. It is about a twin pregnancy with one fetus stopped evolving at 12 weeks of gestation and another fetus that has continued to develop up to 23 weeks. The birth occurred at 23 weeks by small Caesarean section and we extracted a mummified fetus of 45 grams and a nonviable female fetus weighed 420 g with multiple malformations. Urogenital anomalies consisted of absence of vagina and urethra, bladder agenesis with ectopic ureteric opening. În addition, this second girl fetus had anorectal agenesis, imperforate anus without fistula as a hindgut anomaly but with omphalocele and a bland sigmoidum at this level. Clinical, anatomopathological evaluation and embryological review are made to explain the concomitant occurrence of these rare malformations. Survival will depend on the extension of the cloacal exstrophy and the genitourinary and intestinal defect. In less severe forms, good outcome with corrective surgery is possible. So, early prenatal diagnosis is required, serial scans are necessary and it is also helpful to plan the appropriate perinatal management. The surgical management is typically undertaken în the postnatal period (48 to 72 hours) as a multidisciplinary approach involving neonatologists, pediatric surgeon, pediatric urologist, pediatric neurosurgeons, genetic specialist. The prognosis of infants with cloacal abnormalities is variable, depending on the severity of the structural defects.


Leiomiosarcom uterin gigant - prezentare de caz şi review al literaturii de specialitate

Andreea Graţiana Boiangiu1, Nicoleta Clim1, Oana Alina Solomon (Conţ)1, Mihaela Ichim1, George Alexandru Filipescu1,2

1. Clinica de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Elias, Bucureşti, România; 2. UMF „Carol Davila”, Bucureşti, România

Introducere. Sarcoamele uterine sunt un grup rar, heterogen, de tumori de origine mezenchimală, reprezentând aproximativ 8% din tumorile maligne uterine. Incidenţa lor creşte odată cu vârsta şi este raportată a fi între 0,5 şi 2,1 la 100.000 de femei pe an, cu vârste cuprinse între 35 şi 64 de ani. Deşi comportamentul agresiv al majorităţii cazurilor este bine cunoscut, raritatea lor şi diversitatea histopatologică au contribuit la lipsa de consens asupra factorilor de risc, tratamentului optim şi la rezultatele terapeutice slabe. Prezentăm cazul unei paciente de 51 de ani, în premenopauză, care se adresează clinicii noastre pentru mărirea importantă de volum a abdomenului în ultimele trei luni. Intraoperator se constată o voluminoasă formaţiune tumorală, cu punct de plecare uterin, de circa 45/40 cm, ce ocupă întreaga cavitate abdominală, precum şi trei formaţiuni tumorale de consistenţă moale, de circa 10/5 cm, flotante intraperitoneal. Examenul histopatologic confirmă diagnosticul de leiomiosarcom uterin gigant. Pacienta este adresată postoperator unei echipe multidisciplinare oncologice şi se începe tratamentul chimioterapic de urgenţă. Concluzii. Semnele şi simptomele sarcomului uterin sunt nespecifice. Clinica sarcoamelor uterine este dependentă de subtipul histopatologic şi de statusul bioumoral al pacientelor. Se pot prezenta ca o masă pelviană cu creştere rapidă, care poate fi însoţită de sângerări vaginale şi intraabdominale sau dureri pelviene. Reducţia tumorală chirurgicală rămâne de primă intenţie. Conduita terapeutică pentru cazurile de sarcom uterin presupune o abordare pluridisciplinară adecvată.


Eficienţa programelor de screening în detecţia precoce a cancerului mamar

Nicoleta Clim1, Ştefan Spiridon1, Andreea Graţiana Boiangiu1, George Alexandru Filipescu1,2

1. Clinica de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, Bucureşti, România; 2. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, România
Corespondenţă: Dr. Nicoleta Clim, e-mail: nicoleta_clim@yahoo.com

Cancerul mamar este cea mai frecventă formă de cancer la femei în lume, cu aproape 1,7 milioane de noi cazuri diagnosticate în 2012, reprezentând 12% din toate cazurile noi de cancer şi 25% dintre toate malignităţile la femei. Atât în România, cât şi în majoritatea ţărilor, cancerul mamar la femei se află pe primul loc între tumorile maligne, ca incidenţă şi ca mortalitate; din acest considerent, cancerul mamar este una din problemele majore de sănătate publică atât pe plan naţional, cât şi internaţional. Inegalitatea distribuţiei geografice a incidenţei bolii sugerează participarea în geneza cancerului mamar, pe lângă a factorilor genetici, a unor serii de factori exogeni, precum: factorii de mediu, factori psihosociali, modul de viaţă, regimul igieno-dietetic. Primul loc deţinut de această patologie, ca incidenţă şi mortalitate, la femei în România impune elaborarea şi implementarea unui program naţional de screening eficient care să conducă la detecţia precoce a cancerului mamar, ca prim pas pentru scăderea mortalităţii, precum şi a unor strategii de reducere a riscului. O abordare managerială de succes a cancerului mamar o reprezintă combinarea mai multor activităţi, precum supravegherea, educaţia continuă, protecţia, prevenţia, detecţia precoce şi tratamentul. Eficienţa programelor de screening, evaluată în ţări cu rată superioară a incidenţei şi mortalităţii comparativ cu România, este un subiect mereu în actualitate, cu atât mai mult cu cât metoda de screening, mamografia, are limitările sale. Autoexaminarea, examenul clinic, ultrasonografia, rezonanţa magnetică, tomografia computerizată cu emisie de pozitroni, testele genetice pentru mutaţiile genelor BRCA1 şi BRCA2, aspiratul mamelonar au fost şi sunt supuse evaluării în procesul de detecţie a acestei patologii. Mamografia, cu limitările sale, cel puţin sub aspectul rezultatelor fals negative şi fals pozitive, rămâne cea mai eficientă metodă de detecţie precoce a cancerului mamar.


Sarcină oprită în evoluţie în primul trimestru - experienţa clinicii noastre

Manuela Neagu1,2, Ciprian Cristescu1, Alina Buşan1

1. Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu” Bucureşti; 2. UMF „Carol Davila” Bucureşti

Introducere. Sarcina oprită în evoluţie în primul trimestru, numită şi avort reţinut, rămâne o problemă de sănătate publică din cauza incidenţei crescute. Din totalul sarcinilor internate în clinica noastră, un procent semnificativ (16%) îl reprezintă cel al sarcinilor care s-au finalizat cu avort spontan în primul trimestru. Acest grup reprezintă pacientele diagnosticate cu sarcină oprită în evoluţie, avort incomplet sau avort în curs sub 14 săptămâni de amenoree. Material şi metodă. Am realizat un studiu retospectiv pe un lot semnificativ de paciente diagnosticate cu sarcină oprită în evoluţie în trimestrul I. Au fost prelucrate statistic datele demografice, precum şi date referitoare la elementele de diagnostic clinic şi paraclinic. S-a realizat o analiză amplă asupra conduitei terapeutice, în special în ceea ce priveşte investigaţiile recomandate şi/sau efectuate în vederea stabilirii etiologiei. Rezultate. Analiza noastră arată că cele mai multe sarcini se opresc în evoluţie <8 săptămâni de amenoree, în vreme ce avorturile spontante au o incidenţă mai mare după această vârstă gestaţională. Deşi vârsta maternă >35 de ani este un factor de risc evident, afecţiuni materne asociate precum lupusul eritematos sistemic, SOPC, obezitatea, diabetul zaharat, trombofilia reprezintă factori de risc semnificativi. De cele mai multe ori însă, pacientele neagă afecţiuni patologice, sarcina oprită în evoluţie sau avortul spontan fiind prima manifestare a unei patologii asociate. În cazul pacientelor la care s-a efectuat şi cariotipul produsului de concepţie, în proporţie de 75% au pre­zentat diverse anomalii cromozomiale. Concluzii. Pierderea unei sarcini în primul trimestru rămâne o patologie foarte frecventă la femeia cunos­cu­tă ca fiind clinic sănătoasă. Găsirea unei cauze rămâne o preocupare pen­tru clinica noastră, precum şi găsirea celei mai bune conduite terapeuti­ce pentru fiecare pacientă în parte.


Utilizarea L-Carnosinei în cicatrizarea şi reepitelizarea leziunilor post electrorezecţie de la nivelul colului uterin

Bogdan Botezatu, Dinu Albu

Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu“, UMF „Carol Davila” Bucureşti

Au fost examinate 30 de paciente care au suferit intervenţii chirurgicale pe colul uterin, electrorezecţii, diatermocauterizare. În lotul de studiu format din 15 paciente s-a administrat 1000 mg L-Carnosină pe durata a 14 zile (7 zile preoperator, 7 zile postoperator), lotul martor este format din 15 paciente. Rezultatele studiului relevă o rată şi o viteză de vindecare a epiteliului exocolului net superioară lotului tratat cu L-carnosină comparativ cu lotul martor. De asemenea, complicaţiile infecţio-hemoragice au fost absente în lotul de studiu comparativ cu cel martor.


Conizaţia în sarcină. Prezentare de caz

Anca Burnei-Rusu1,2, Carmen Cristea1, Octavian Rotaru1, Vlad Zamfirescu1,2, Simona Vlădăreanu1,2, Radu Vlădăreanu1,2

1. Clinica de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, Bucureşti, România; 2. UMF „Carol Davila”, Bucureşti, România

Displazia cervicală este o schimbare în structura şi funcţionarea celulelor din mucoasa colului uterin, care poate conduce la cancer de col uterin. Din aceste considerente, displazia este adesea denumită stare precanceroasă. Apărută/depistată pe parcursul sarcinii, reprezintă o condiţie delicată, care necesită o conduită terapeutică adecvată, în conformitate cu ghidurile actuale. Raportăm cazul unei paciente, în vârstă de 28 de ani, nulipară, cu sarcina de 13 săptămâni în evoluţie, cu citologie repetată de grad înalt şi testare HPV pozitivă pentru tipul 16 cu risc înalt. Conform „Abnormal Cervical Cancer Screening”, „The American College of Obstetricians and Gynecologists”, se evaluează colposcopic, cu rezultatul: leziune de grad mediu-înalt, cu prezenţa unui vas atipic la ora 6, zona de transformare de tip I cu JSC vizibilă pe exocol, recomandarea fiind de biopsie col uterin. Rezultatul biopsiei descrie leziuni intraepiteliale scuamoase de grad scăzut şi înalt (LSIL, HSIL, CIN2,CIN3), HPV induse, cu limite în leziune de grad înalt. Discuţia privind alternativele de conduită din cadrul consilierii medicale a avut drept concluzii cele două opţiuni de tratament: biopsie profundă cu ansă diatermică mică de la nivelul buzei posterioare ora 6, cu amânarea tratamentului excizional după perioada de lehuzie (dacă rezultatul nu depăşeşte CIN3), sau electrorezecţie, urmată de cerclaj de col uterin. Decizia finală a medicului curant, împreună cu pacienta, a fost în favoarea celei de-a doua opţiuni, astfel încât s-a decis şi s-a practicat conizaţie şi cerclaj uterin, rezultatul histopatologic fiind de leziune intraepitelială scuamoasă de grad scăzut şi înalt (LSIL, HSIL, CIN 2, CIN3), HPV-indusă la nivelul colului uterin, excizie unifragmentară cu limite în ţesut sănătos. Sarcina a fost dusă la termen, naşterea finalizându-se prin operaţie cezariană.


Diagnosticul imagistic al endometriozei profunde

E. Cane1, N. Gică1, Gh. Peltecu2

1. Spitalul Clinic „Filantropia”, Bucureşti; 2. UMF „Carol Davila”, Bucureşti

Endometrioza afectează 2-10% din femeile de vârstă fertilă. Dintre femeile infertile sau cu dureri cronice pelviene, aproximativ 25% sunt diagnosticate cu această afecţiune. Anamneza şi examenul ginecologic ridică suspiciunea de boală endometriozică, iar examenul imagistic poate identifica şi caracteriza extinderea leziunilor. Stadiul IV presupune prezenţa nodulilor endometriozici la nivelul septului rectovaginal şi al ligamentelor uterosacrate, cu posibila afectare a rectului, sigmoidului sau ureterului. Stadializarea se realizează intraoperator, pe cale laparoscopică. În timp ce tratamentul chirurgical pentru stadiile incipiente se adresează în principal chisturilor ovariene şi aderenţelor pelviene, tratamentul radical al endometriozei profunde (stadiul IV) prezintă un risc ridicat de complicaţii digestive şi ureterale. Deşi este acceptabilă o stadializare chirugicală laparoscopică iniţială, urmată de îndrumarea pacientei către o echipă chirurgicală specializată în chirurgia laparoscopică avansată, diagnosticul imagistic poate identifica eventualele dificultăţi intraoperatorii. Pacienta va fi informată corect despre particularităţile cazului, medicul ginecolog putând forma o echipă pluridisciplinară şi evita o a doua intervenţie chirurgicală. Examenul ultrasonografic transvaginal şi transrectal depinde în foarte mare măsură de experienţa ecografistului, dar şi de localizarea leziunilor. Leziunile chistice ovariene sau hidrosalpinxul sunt uşor de diagnosticat şi printr-un examen în dinamică se pot evidenţia aderenţele la uter sau rect. Prezenţa unei lame de lichid intraperitoneal facilitează vizualizarea ligamentelor uterosacrate îngroşate. Absenţa materiilor fecale la nivelul ampulei rectale face mai uşoară caracterizarea nodulilor rectovaginali. Examenul IRM cu substanţa de contrast este mai puţin dependent de operator şi are o sensibilitate superioară. În realitate, şi această metodă necesită o echipă radiologică avizată. Tehnicianul trebuie să realizeze secţiuni dese la 4 mm în plan sagital, coronal şi axial la nivel pelvian. Examinarea imaginilor în principal în T1 făt sat şi T2 urmăreşte: simetria uterului, aspectul zonei joncţionale, prezenţa formaţiunilor chistice ovariene ce conţin sânge (semnal intens în T1 făt sat şi slab în T2), prezenţa implanturilor peritoneale, obliterarea fundului de sac Douglas şi analiza septului rectovaginal (noduli hipodenşi în T2). Se recomandă ca tratamentul bolii endometriozice avansate să se realizeze în echipe pluridisciplinare familiarizate cu această patologie.


Implicaţii psihosomatice ale sarcinii la adolescente

în Maternitatea „Bucur”

Ileana Conea1,2, Gabriel Octavian Olaru1,2, Gabriela Anton2, Anca Daniela Stănescu1,2, Liana Pleş1,2

1. UMF „Carol Davila”, Bucureşti, România; 2. Spitalul „Sfântul Ioan”, Maternitatea Bucur, Bucureşti, România

Ţara noastră se confruntă cu o incidenţă printre cele mai mari în Europa a sarcinii în rândul adolescentelor, cifrele oficiale fiind de 39,7 la 1.000 de naşteri. Aceasta se corelează cu mediul rural, statusul socioeconomic şi educaţional precar, nivelul redus de şcolarizare, mediul familial dezorganizat. Studiul retrospectiv efectuat în Maternitatea „Bucur” între anii 2013 şi 2015 a relevat o incidenţă a sarcinilor la adolescente (12-18 ani) de 3,86%, majoritatea tinerelor provenind din mediul rural. Dintre aceste paciente, nici una nu a beneficiat de dipensarizarea sarcinii. Majoritatea acestor gravide proveneau din mediul rural şi doar două erau şcolarizate. Menţionăm că în cinci ca­zuri pacientele au născut feţi morţi. Modalitatea de naştere a presupus o incidenţă mare a operaţiei cezariene (62%), în majoritatea si­tuaţiilor din cauza distociilor osoase sau fetale. Din punct de vedere psihosocial, maternitatea survenită la vârste foarte tinere poate avea un efect negativ asupra mamelor, din cauza abandonului şcolar, pro­babilităţii mari de a trăi în sărăcie şi a şomajului. De asemenea, copiii pro­veniti din mame minore sunt mai susceptibili de a deveni la rândul lor părinţi în adolescenţă.


Dificultăţile diagnosticului prenatal fetal în sarcina gemelară din trimestrul I în trimestrul al III-lea

Ilinca Gussi

Şef de lucrări, Maternitatea „Cantacuzino”, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti

Contextul este dat de creşterea semnificativă a incidenţei sarcinilor gemelare ce se prezintă în prenatal pentru urmărire şi diagnostic, care, după unele statistici, a ajuns de la 1:10 în anii ‘90 la 1:5 în practica actuală. Diagnosticul corionicităţii rămâne cel mai important pas în stabilirea frecvenţei vizitelor prenatale şi a unei atitudini adecvate de urmărire. Dificultăţi frecvente de care ne lovim în practică includ: faptul că nu ne putem baza pe screeningul biochimic în calculul de risc al aneuploidiilor, dublul şi triplul test nefiind deocamdată validate pentru sarcina multiplă şi fiind chiar inadecvate în cazuri cu vanishing twin. Ca alternativă, când se alege screeningul cu teste ce se bazează pe free cell DNA, trebuie ţinut cont care din acestea au capacitatea tehnică de a da un răspuns pentru sarcini multiple, deoarece nu toate variantele comerciale pot să o facă şi trebuie cunoscută originea ovocitelor. Testele diagnostice invazive pun un dublu risc de complicaţii faţă de o sarcină unică. Cum de cele mai multe ori în asemenea sarcini multiple ne temem mai mult de riscul de prematuritate decât de riscul, totuşi marginal, de aneuploidii, decizia de a face un gest invaziv trebuie luată cu multă precauţie şi nu trebuie neglijată obligaţia de a informa viitorii părinţi asupra riscurilor pe care şi le asumă odată ce vor efectuarea amniocentezelor sau biopsiilor de trofoblast. Situaţiile dificile ce pun problema diagnosticului invaziv nu sunt limitate doar la trimestrul I. Se pun în discuţie şi cazurile particulare de afectare discordantă a feţilor, de moarte fetală subită a unui co-geamăn, dar şi situaţia de afectare simultană a unor gemeni bicorionici biamniotici care pun probleme de identificare a originii genetice, posibil comune, a afectării lor. În concluzie, menţinerea unor protocoale standardizate de monitorizare a sarcinilor multiple permite diagnosticul precoce al corionicităţii, identificarea devreme a problemelor celor mai frecvente, cum este prematuritatea, şi a complicaţiilor specifice. Cu toate acestea, rămân frecvente cazurile particulare în care testarea prenatală invazivă se pune în discuţie, în pofida riscurilor asociate acestor gesturi diagnostice şi uneori chiar dincolo de trimestrul I.


Markeri inflamatori în sarcina precoce şi riscul naşterii premature (rezultate preliminare)

Dan Navolan1, Simona Vlădăreanu2, Ioana Ciohat1, Christian Kleist3, Diana Badiu4, Peter Terness3, Olimpia Oprea1, Radu Vlădăreanu2

1. Departamentul de Obstetrică-Ginecologie, UMF „Victor Babeş” Timişoara, Spitalul Clinic Municipal Timişoara; 2. Departamentul de Obstetrică-Ginecologie şi Neonatologie, UMF „Carol Davila” Bucureşti, Spitalul Universitar de Urgenţă Elias; 3. Departamentul de Imunologie de Transplant, Universitatea „Ruperto-Carola”, Heidelberg, Germania; 4.  Universitatea din Constanţa

Naşterea prematură, deşi reprezintă doar aproximativ 8-12% dintre naşteri, contribuie cu peste 70% la morbiditatea şi mortalitatea perinatală. Având o etiologie multifactorială, este dificil de identificat un singur biomarker care să fie asociat tuturor condiţiilor asociate naşterii premature. În prezent, măsurarea lungimii canalului cervical în trimestrul II de sarcină şi determinarea fibronectinei în secreţia cervicală sunt considerate a fi cei mai buni predictori pentru naşterea prematură. Studiul nostru analizează şi compară concentraţia unor markeri inflamatori în sarcina precoce, contribuind la descifrarea mecanismelor implicate în etiopatogenia naşterii premature. De asemenea, deschide perspectiva unor metode de screening pentru naşterea prematură şi a unor noi posibilităţi terapeutice.


Sarcina ectopică în corn rudimentar - prezentare de caz

A. Petca1,2, C. Oprescu1, M. Boţ1,2, A. Cimpu1, D. Radu1, M. Zvâncă1,2

1. Clinica de Obstetrică şi Ginecologie, Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă Elias, Bucureşti; 2. UMF „Carol Davila”, Bucureşti

Introducere. Uterul unicorn reprezintă lipsa completă sau parţială de formare a unei jumătăţi de uter prin atrofia unuia dintre canalele lui Muller. Sarcinile implantate la nivelul cornului rudimentar nu au şanse de a fi duse la termen, din cauza lipsei de distensie a cavităţii uterine sau a vascularizaţiei deficitare. Acestea reprezintă o varietate foarte rară a sarcinilor ectopice şi o provocare în ceea ce priveşte managementul acesteia, din cauza riscului de apariţie a complicaţiilor severe. Material şi metodă. O pacientă în vârstă de 35 de ani, secundigestă, primipară (naştere prin operaţie cezariană cu 3 ani în urmă), se prezintă în ambulator cu amenoree de 7 săptămâni şi test de sarcină pozitiv. Ecografic se identifică sac gestaţional, la nivelul căruia se vizualizează embrion cu CRL corespunzător la 7 săptămâni, cu activitate cardiacă prezentă, situat latero-uterin stânga în corn rudimentar. Rezultate. S-a intervenit chirurgical laparoscopic şi s-a practicat histerotomie la nivelul cornului rudimentar, cu evacuarea ţesutului trofoblastic, urmată de histerorafie şi sterilizare chirurgicală a trompei omoloage pentru evitarea recurenţelor. Evoluţia postoperatorie a fost favorabilă - pacienta fiind externată a doua zi. Concluzii. Identificarea într-o fază de gestaţie incipientă permite tratarea printr-o tehnică chirurgicală minim invazivă a unei sarcini dezvoltate la nivelul unui corn rudimentar. Astfel, se evită laparotomia, se reduce numărul zilelor de spitalizare, implicit costurile, iar pacienta are avantajul conservării fertilităţii pe viitor. Această metodă este sigură dacă este realizată la momentul oportun de către un operator cu experienţă în abordul chirurgical laparoscopic.


Rezultatele programului naţional de screening al cancerului de col uterin în reţeaua Spitalului Universitar de Urgenţă Elias

Andreea Ştefănescu, Andrei Cristian, Maria-Cristina Miron, Radu Vlădăreanu

Spitalul Universitar de Urgenţă Elias Bucureşti

Programul naţional de screening al cancerului de col uterin a debutat în ultima parte a anului 2012. Spitalul Universitar de Urgenţă Elias a semnat contractele cu DSP şi am început activitatea în iunie 2013, cu o catagrafie iniţială de 38.000 de paciente provenite de la 40 de medici de familie. Structura reţelei este reprezentată de un centru în care activează 38 de medici de familie şi patru cabinete ginecologice pentru recoltare, plus alţi doi medici de familie şi două centre de recoltare. În perioada 1.06.2013-30.03.2016 s-au realizat 3.260 (8,57%) de citologii, dintre care 101 pozitive (3%). Rezultatul de 8,57% din populaţie testată în 2 ani şi 9 luni este descurajant într-o ţară aflată pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte incidenţa şi mortalitatea cancerului de col, de aceea cred că merită discutat despre punctele tari şi cele slabe ale acestui program naţional: slaba promovare a lui, rolul de placă turnantă jucat de medicul de familie, fără ca participarea acestuia la program să fie obligatorie, lipsa unei baze de date la nivel naţional în condiţiile în care au existat fonduri, uneori rămânând neutilizate chiar.


Progesteron, vitamine, metformin şi aspirina administrate în sarcină - mit sau medicină bazată pe dovezi?

Mona Elena Zvâncă1, Aida Petca2, Mihaela Boţ3

1. Şef de Lucrări, Medic primar Obstetrică-Ginecologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti, Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, Bucureşti; 2. Asistent Universitar, Medic primar Obstetrică-Ginecologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti, Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, Bucureşti; 3. Asistent Universitar, Medic primar Obstetrică-Ginecologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti, Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, Bucureşti

Deşi sarcina este o stare fiziologică normală şi naşterea este un fenomen natural, posibilele complicaţii ale acestora, deşi rare, sunt suficient de grave, costisitoare în termeni financiari şi umani, astfel încât să genereze o perpetuă căutare a unor remedii eficiente. Înainte de a ajunge medicină bazată pe dovezi, majoritatea intervenţiilor terapeutice au la bază simple observaţii clinice. Scopul acestei prezentări este acela de a face o incursiune în mulţimea suplimentelor autoadministrate şi administrate gravidelor, în căutarea dovezilor privind beneficiul acestora. În acest sens am selectat câteva dintre principalele complicaţii obstetricale (preeclampsia, naşterea prematură, diabetul gestaţional, avortul precoce) şi am analizat diferitele studii clinice şi metaanalize privind rezultatele unor intervenţii terapeutice uzuale (vitamine, calciu, acizi graşi omega 3, metformin, progesteron). Rezultatele sunt heterogene şi ţin în mare măsură de calitatea studiilor clinice, de numărul mic de cazuri şi de selecţia pacienţilor. Concluzie. Există resurse terapeutice la îndemână pentru reducerea progresivă a incidenţei diferitelor patologii asociate sarcinii.


Sarcină la termen, după cerclaj „la fierbinte” şi tromboflebită profundă în trimestrul al II-lea. Prezentare de caz

Mihaela Cosma1, Andreea Carp-Veliscu1,2, Bogdan Marinescu1,2

1. Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu” Bucureşti; 2. UMF „Carol Davila” Bucureşti

Introducere. Incompetenţa cervico-istmică are o prevalenţă crescută printre pacientele în trimestrul al doilea de sarcină. Una dintre cele mai eficiente metode de tratament este cerclajul colului uterin, fiind o metodă minim invazivă, însă cu un impact major asupra prelungirii perioadei de gestaţie. Caz clinic. Primipară, în vârstă de 34 de ani, cunoscută cu trombofilie, cu sarcina obţinută prin FIV-ET, este diagnosticată cu incompetenţă cervico-istmică majoră la 22 de săptămâni de sarcină. Pacienta se prezintă la spital cu contracţii uterine dureroase şi dilataţie cervicală de 4 cm, cu punga amniotică bombând în vagin. Se recurge la tocoliză şi amniocenteză pentru reducerea presiunii intraamniotice şi implicit a pungii membranelor. După extragerea a 100 ml de lichid amniotic clar, punga amniotică se retrage, permiţând efectuarea cerclajului „la fierbinte”. La două săptămâni post-intervenţie, timp în care pacienta a fost spitalizată şi monitorizată clinic şi paraclinic, aceasta este diagnosticată, în urma unui examen Doppler vascular, cu tromboză completă de venă femurală comună stângă. În urma tratamentului anticoagulant şi antiinflamator, evoluţia a fost favorabilă. La 39 de săptămâni, naşte prin operaţie cezariană un făt viu, de sex feminin, G = 3.610 g, scor Apgar 8. Discuţii. Selecţionarea pacienţilor cu indicaţie de cerclaj profilactic „la rece” sau curativ (cazul nostru) este esenţială. Trombofilia de fond şi repausul prelungit la pat pot constitui factori favorizanţi ai apariţiei trombozei. Concluzii. 1. În practica curentă, cerclajul „la fierbinte” este controversat în cazurile de dilataţie cervicală avansată, din cauza riscului crescut de perforaţie a membranelor în timpul intervenţiei. 2. Particularitatea acestui caz a constat în scăderea presiunii intraamniotice, prin efectuarea amniocentezei, conduită cu efect favorabil asupra evoluţiei ulterioare a sarcinii. 3. O atitudine terapeutică individualizată este importantă, având în vedere patologiile asociate (în cazul nostru - trombofilia).


Maternal diabetes: obstetric challenge, outcomes on the offspring  and the concept of “Metabolic Memory”

Alina Datcu, Manuela Neagu, Cristina Neagu, Dinu Albu

Obstetrics and Gynecology Department, ”Panait Sirbu” University Hospital

Gestational diabetes is diabetes mellitus that develops in women for the first time during pregnancy. Depending on the diagnostic and screening criteria, it has been observed that prevalence of GDM ranged from 1.3% to 19.9%(1). Elevated glucose levels have adverse effects on the fetus throughout pregnancy. At conception and during the first trimester, hyperglycemia increases the risk of fetal malformations. Later in pregnancy, it increases the risk of macrosomia and metabolic complications at birth. The adverse outcomes on the offspring from maternal diabetes in pregnancy are substantially documented. Although many of the women with GDM have normal glucose levels, offsprings  are prone to adverse side effects such as macrosomia, which is strongly associated with fetal death, prematurity, birth trauma, and respiratory distress syndrome. These offsprings have a high risk of developing obesity, impaired glucose tolerance, and type 2 diabetes in adulthood(2). Is this “fetal programming”, due to intrauterine diabetic milieu, termed as “metabolic memory” a pattern even in well balanced cases? The concern of most researchers, during the last decade, is to explore the physiopathology of the relationship between the health conditions of offspring born from pregnancy complicated with diabetes.

 References:1. D. Simmons, “Epidemiology of diabetes in pregnancy,” in Practical Management of Diabetes in Pregnancy, D. McCance and M. Maresh, Eds., Blackwell Publishing, London, UK, 2010; 2. N. J. Cox, “Maternal component in NIDDM transmission: how large an effect?” Diabetes, vol. 43, no. 1, pp. 166–168, 1994.


Embolizarea arterelor uterine - opţiune terapeutică în fibromul uterin

Mihai Dumitraşcu, Cătălin Nenciu, Ruxandra Albu, Adina Afloarea, Irina Horhoianu

Secţia Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, România

Cea mai frecventă formaţiune tumorală benignă întâlnită în cadrul patologiei genitale feminine este fibromul uterin. Fibromul uterin are origine miometrială, fiind o formaţiune tumorală musculară. Este întâlnit la 25% dintre femeile de vârstă fertilă şi la 40% dintre femeile în jurul vârstei de 50 de ani care mai prezintă încă menstruaţie. Embolizarea arterelor uterine constituie intervenţia minim invazivă care are ca scop devascularizarea formaţiunilor patologice uterine cu menţinerea funcţiei gestaţionale şi a funcţiei menstruale. Procedura constă în devascularizarea permanentă într-o singură intervenţie a nodulilor fibromatoşi, fără a determina necroză uterină, cu îmbunătăţirea simptomatologiei reprezentate de menometroragii, durere pelviană şi disconfort pelvi-abdominal. Vom prezenta o trecere în revistă a literaturii de specialitate cu privire la impactul embolizării arterelor uterine asupra calităţii vieţii din punctul de vedere al simptomatologiei, alături de experienţa clinicii noastre privind acest tratament. Vom urmări efectul embolizării asupra reducerii simptomatologiei cauzate de fibromul uterin, având în vedere efectul asupra sângerării, durerii pelviene şi a disconfortului pelvi-abdominal, având ca obiectiv creşterea calităţii vieţii pacientelor.


Miomectomia histeroscopică:  tehnică şi conduită postoperatorie

Nicolae Gică

Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Filantropia”, Bucureşti

Miomectomia histeroscopică reprezintă tratamentul de primă alegere pentru fibroamele submucoase. Ca tehnică minim-invazivă, aceasta poate fi aplicată fibroamelor cu evoluţie intracavitară, în condiţii de si­guranţă, cu rezultate bune şi cu complicaţii minime. Prezentăm o analiză retrospectivă a unei serii de cazuri operate în Clinica de Ginecologie „Filantropia” în intervalul ianuarie 2015 - martie 2016. Diagnosticul a fost stabilit prin ecografie transvaginală realizată pacientelor simptomatice. Au fost introduse în studiu numai pacientele cu suspiciune de fibroame intracavitare sau intramurale, cu mai mult de 50% evoluţie intracavitară. Mioamele au fost rezecate histeroscopic, fără incidente intraoperatorii, majoritatea pacientelor fiind externate la câteva ore postoperator. Nu recomandăm utilizarea tratamentelor de prevenţie a sinechiilor intrauterine postmiomectomie, precum dis­pozitivul intrauterin sau estogenii în doză mare, deoarece nu re­pre­zintă un standard terapeutic documentat. Nu s-au înregistrat com­plicaţii postoperatorii la pacientele operate.


Morselarea laparoscopică: prieten sau duşman?

Călina Maier1, Traian Maier1, Cristina Neagu1,2, Dinu Albu1,2, Radu Vlădăreanu2,3

1. Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu” Bucureşti; 2. UMF „Carol Davila” Bucureşti; 3. Spitalul Clinic de Urgenţă Elias Bucureşti

Obiective. Lucrarea de faţă îşi propune să realizeze o sinteză a datelor recent publicate în literatură privind impactul morselării laparoscopice a tumorilor uterine presupus benigne asupra potenţialei diseminări tisulare în cavitatea peritoneală şi relaţia cu sarcoamele uterine incidentale, acurateţea factorilor clinici şi imagistici predictivi pentru neoplasmele uterine şi alternativele chirurgicale care să permită menţinerea multiplelor avantaje ale tehnicilor minim-invazive ginecologice. Rolul morselării electrice în laparoscopia ginecologică reprezintă un subiect dezbătut în literatură la momentul actual, pornind de la mediatizarea intensivă în SUA a două cazuri de leiomiosarcom uterin diseminat, cu evoluţie galopantă. Sarcoamele uterine alcătuiesc un subgrup de neoplazii ginecologice rare, însă cu prognostic nefavorabil chiar şi pentru stadiile incipiente. În ciuda progreselor modalităţilor de diagnostic pentru cancerele uterine epiteliale, excluderea unui neoplasm non-epitelial prezintă în continuare carenţe. Conform comunicatului emis de FDA în 2014, s-a estimat că una din 350 de femei care beneficiază de histerectomie sau miomectomie prezintă sarcom uterin nesuspectat anterior; în cazul utilizării morselării laparoscopice, riscul de „up-staging” şi, consecutiv, agravare semnificativă a prognosticului devine foarte ridicat. Pe de altă parte, beneficiile chirurgiei minim-invazive (asupra calităţii vieţii, economice, timpului mediu de recuperare, managementul durerii postoperatorii) comparativ cu tehnicile clasice sunt indubitabile. Concluzii. Este necesară elaborarea unor ghiduri specifice referitoare la utilizarea morselării laparoscopice şi validarea alternativelor chirurgicale de extragere a tumorilor uterine, perfectarea modalităţilor de diagnostic preoperator al sarcoamelor uterine şi mai ales la informarea corectă preoperatorie a pacientelor asupra riscurilor existente.


Vaccinarea HPV - între mit şi realitate

Mihai Mitran1,2, Sorin Puia2, Carmen Georgescu2, Loredana Mitran3, Octavia Velicu2

1. UMF „Carol Davila ” Bucureşti; 2. Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu” Bucureşti; 3. Spitalul Clinic de Urgenţă Elias Bucureşti

Cunoştinţele noastre şi înţelegerea asupra dinamicii infecţiei HPV, a rolului acesteia în patogeneza cancerului cervical şi a leziunilor ano-genitale s-au îmbunătăţit considerabil în ultimii 30 de ani. În plus, dezvoltarea vaccinului anti-HPV a reprezentat un progres major în prevenţia gamei largi de leziuni induse de HPV, dar totodată şi un subiect de dezbatere şi o sursă de mituri. Considerăm că desfiinţarea acestora din urmă este esenţială pentru a preveni ca ele să devină o barieră împotriva accesului la vaccinare a populaţiei-ţintă. Sunt prezentate câteva mituri referitoare la infecţia HPV, genotiparea şi vaccinarea HPV, care au fost vehiculate în mass-media, cu răspândire largă în populaţia generală, precum şi răspunsul la fiecare mit oferit de experţi internaţionali. Implementarea corectă a programelor de screening cervical, genotiparea HPV şi vaccinarea constituie verigi ale politicilor de sănătate ce pot conduce la reducerea mortalităţii prin cancer cervical, dar şi a unei morbidităţi invalidante şi dificil de tratat, determinate de infecţia HPV.


Inseminarea intrauterină în infertilitatea de cauză necunoscută

Irina Pacu, Iulia Ţârcomnicu, Ina Popescu, C. Ionescu

UMF „Carol Davila”, Clinica Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Bucureşti

Introducere. Inseminarea intrauterină (IUI) este o procedură larg folosită pentru cuplurile cu infertilitate idiopatică. Deşi este mult mai puţin invazivă şi mult mai ieftină decât procedurile de reproducere umană asistată, siguranţa şi eficienţa ei în asociere cu stimularea ovariană în aceste cazuri sunt controversate. Obiective. Determinarea dacă, pentru cuplurile cu infertilitate de cauză necunoscută, IUI îmbunătăţeşte rata sarcinii şi numărul de nou-naăscuţi vii, comparativ cu alte metode (contactul programat cu monitorizare de ovulaţie cu sau fără stimulare ovariană, tehnici de reproducere umană asistată). Material şi metode. Lotul de studiu a inclus 65 de paciente; în cazul a 17 paciente s-a folosit atitudinea de expectativă şi monitorizare ecografică a ovulaţiei, în 29 de cazuri s-a realizat inseminare intrauterină cu sau fără stimulare ovariană, iar în 19 cazuri s-au realizat proceduri de reproducere umană asistată. S-a comparat rata obţinerii sarcinii în cele trei grupuri de studiu. Concluzii şi discuţii. În cazurile de infertilitate de cauză necunoscută, folosirea empirică a inseminării intrauterine cu sau fără stimulare ovariană nu îmbunătăţeşte semnificativ rata sarcinii faţă de atitudinea de expectativă şi monitorizare ecografică de ovulaţie. Tehnicile de reproducere umană asistată aduc o rată mai mare de sarcină, dar cu o creştere semnificativă a costurilor.


Impactul materno-fetal al consumului de droguri în timpul sarcinii

Liana Pleş1,2, Romina-Marina Sima1,2, Delia Carp2, Anca Rîcu2, Mircea Octavian Poenaru1,2, Anca Daniela Stănescu1,2

1. UMF „Carol Davila”, Bucureşti, România; 2. Spitalul „Sfântul Ioan”, Maternitatea „Bucur”, Bucureşti, România

Introducere. Consumul de substanţe ilicite reprezintă o problemă globală prin implicaţiile medicale, economice şi sociale. Implicaţiile asupra sarcinii sunt importante, iar în ultimele decenii acestea au devenit un aspect cu care ne confruntăm şi în practica obstetricală din România. Material şi metode. Am realizat un studiu retrospectiv prin care am evaluat pacientele care au născut la Maternitatea „Bucur” în perioada 2011-2015 şi care au fost consumatoare de droguri. Statutul de consumatoare de droguri a fost stabilit pe baza declaraţiilor gravidelor în cauză. Analiza s-a efectuat prin consultarea sistemului DRG. Rezultate. Conform codificării DRG, am identificat 15 cazuri de gravide consumatoare de droguri. Există posibilitatea subdiagnos­ticării din cauza mai multor factori: lipsa codificării în sistemul elec­tro­nic, justificată prin absenţa unor coduri clare; imposibilitatea efec­tuării investigaţiilor paraclinice care să identifice drogul ilicit, ne­re­cu­noaşterea de către unele paciente a acestei condiţii. La pacien­tele identificate s-a observat că majoritatea au fost consumatoare de heroină (56,4%), cocaină (14,7%), „droguri legale” (7,8%) şi altele. O singură pacientă a efectuat investigaţii corespunzătoare sarcinii, ea fiind sub tratament de substituţie cu metadonă. Asocierile infecţioase materne au fost reprezentate de hepatita cronică cu VHC, VHB, sifilis şi un caz cu HIV. În ceea ce priveşte afectarea fătului, am identificat un caz cu făt anencefal născut la termen, de 3.500 g, provenit din mamă consumatoare de heroină, cu sarcină complet neinvestigată. Patru nou-născuţi au înregistrat sindrom de sevraj, dar majoritatea (74,3%) au avut evoluţie rapid favorabilă. 11 nou-născuţi au fost abandonaţi după naştere. Concluzii. Consumul de droguri se asociază cu sarcini neinvestigate, cu patologii infecţioase asociate şi cu o abordare dificilă la momentul naşterii (ex.: imposibilitatea obţinerii unui abord venos, paciente greu cooperante). Feţii prezintă sindrom de sevraj, iar abandonul fetal este frecvent.


Creşterea riscului de detresă respiratorie consecutivă operaţiei cezariene

Mircea Octavian Poenaru1,2, Anca Daniela Stănescu1,2, Delia Carp2, Liana Pleş1,2

1. UMF „Carol Davila”, Bucureşti, România; 2. Spitalul „Sfântul Ioan”, Maternitatea „Bucur”, Bucureşti, România

Incidenţa operaţiei cezariane prezintă o tendinţă de creştere la nivel global, depăşind cu mult nivelul optim de 15% recomandat de OMS. Unul dintre riscurile operaţiei cezariene elective asupra nou-născutului este reprezentat de o incidenţă mai mare a cazurilor cu tulburări respiratorii. Am efectuat un studiu retrospectiv pe o perioadă de trei ani (2013-2015) în Maternitatea „Bucur” - Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Ioan”, cu privire la frecvenţa tulburărilor respiratorii la nou-născut. Au fost incluşi în studiu nou-născuţi proveniti din sarcini de peste 34 de săptămâni de amenoree. Au fost analizate calea naşterii, vârsta gestaţională, sexul, scorul APGAR, pH-ul sanguin din cordonul ombilical, tipul de tulburare respiratorie şi tratamentul aplicat. S-au considerat semnificative statistic datele pentru care p<0,05. Pentru comparaţie am exclus cazurile în care suferinţa fetală a constituit indicaţia operaţiei cezariene. Analiza efectuată relevă o incidenţă crescută a tulburărilor respiratorii după naşterea prin operaţie cezariană, mai mult de 2/3 dintre copiii născuţi prin cezariană necesitând îngrijiri de specialitate versus circa 1/3 dintre cei născuţi pe cale vaginală, pentru vârste gestaţionale mai mici de 36 de săptămâni. În ceea ce priveşte sarcinile la termen, valorile obţinute înregistrează aceeaşi diferenţă, 25% versus 6%. Concluzie. Datele obţinute pot constitui o bază pentru reanalizarea avantajelor operaţiei cezariene comparativ cu riscurile materne şi neonatale, mai ales în cazul intervenţiilor elective la prematuri.


Rolul impedanţei cardiace în evaluarea profilului hemodinamic al primului trimestru de sarcină

Romina-Marina Sima1,2, Ioana Anca Bădărău1, Cătălina Ciornei1, Raluca Papacocea1, Irina Iurieţ2, Liana Pleş1,2

1. UMF „Carol Davila”, Bucureşti, România; 2. Spitalul „Sfântul Ioan”, Maternitatea „Bucur”, Bucureşti, România

Introducere. Sarcina este caracterizată de modificări cardiovasculare specifice, care debutează din primele săptămâni de gestaţie. Există multiple mijloace de monitorizare ale hemodinamicii, iar impedanţa cardiacă şi-a dovedit aplicabilitatea în obstetrică în ultimii ani. Material şi metodă. Am realizat un studiu prospectiv la Maternitatea „Bucur”, care a presupus evaluarea profilului hemodinamic al gravidelor cu făt unic în primul trimestru de sarcină, utilizând tehnica impedanţei cardiace prin comparaţie cu un lot martor de femei negravide. Rezultate. Acest studiu a analizat 86 de gravide în primul trimestru de sarcină în comparaţie cu 20 de femei negravide. Prin utilizarea impedanţei cardiace am constatat că valorile impedanţei la gravidele cu făt unic (56,47 Ohm) sunt crescute comparativ cu femeile negravide (26,14 Ohm) U = 51.000, Z = -6.535, p<0,0001. Sarcina influenţează valorile frecvenţei cardiace, aceasta având valori superioare (85,6 b/min) comparativ cu femeile negravide (74,3 b/min). Sistola electromecanică în trimestrul I de sarcină la gravidele cu făt unic (399,73 ms) a înregistrat valori mai mari comparativ cu lotul martor normotensiv (393,36 ms) p = 0,030. Durata perioadei de preejecţie ventriculară este crescută semnificativ la gravidele din trimestrul I (281,7 ms) de sarcină comparativ cu persoanele negravide (277,39 ms). Concluzii. Impedanţa cardiacă oferă profilul hemodinamic al gravidelor, cu detectarea variaţiilor parametrilor cardiovasculari din primul trimestru de sarcină.


Naşterea după operaţia cezariană

Anca A. Simionescu, Tiberiu Daia, Simona Duţă

Spitalul Clinic „Filantropia”, UMF „Carol Davila”, Bucureşti

Introducere. Scopul studiului este să prezentăm experienţa spitalului în naşterea după operaţia cezariană şi să analizăm în care situaţie naşterea pe cale vaginală este permisă. Material şi metode. S-a efectuat un studiu retrospectiv pe o perioadă de şase luni, între 1 ianuarie 2014 şi 30 iunie 2014, a naşterilor în caz de uter cicatriceal din Spitalul Clinic „Filantropia”. Utilizând programul Excell, s-au analizat datele statistice legate de caracteristicile generale ale pacientelor şi complicaţii. Rezultate. În perioada analizată s-au efectuat 1.557 de naşteri. Spitalul „Filantropia” din Bucureşti urmează trendul mondial crescător al naşterilor prin operaţie cezariană, numărul total variind de la 31.6% din numărul total al naşterilor în 2003 la 47,2% în 2014. 674 de naşteri prin operaţie cezariană au fost raportate în perioada analizată, dintre acestea 27% având indicaţia de uter cicatriceal. În cinci cazuri, tranşa uterină a fost dehiscentă şi o histerectomie de necesitate a fost efectuată pentru placentă increta. Şase paciente cu uter cicatriceal au născut pe cale vaginală. Concluzie. Uterul cicatriceal rămâne cea mai frecventă indicaţie de operaţie cezariană în studiul nostru. Creşterea numărului de naşteri naturale după operaţia cezariană s-ar putea face după creşterea acordului pacientelor şi a stabilirii conduitei la nivel de ghiduri naţionale.


Tuberculoza şi sarcina

Anca A. Simionescu, Andreea Hetea, Olesia Manea

Spitalul Clinic „Filantropia” Bucureşti

Tuberculoza este una dintre cele mai răspândite boli infecţioase, a 5-a cauză de mortalitate la femeile la vârsta de procreare. Infecţia cu Mycobacterium tuberculosis (MT) pulmonar în sarcină este o eventualitate considerată rară, populaţia susceptibilă fiind mai degrabă de condiţie socioeconomică precară. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a raportat, în 2013, 9 milioane de cazuri de tuberculoză, din care 37% la femei. În 2011, aproximativ 216.500 de femei au fost infectate în timpul sarcinii. Pornind de la cazul unei gravide cu simptomatologie sugestivă în timpul sarcinii şi febră în post-partum diagnosticată cu tuberculoză, vom prezenta managementul tuberculozei în sarcină şi lăuzia imediată. Vom aborda situaţia descoperirii bolii în sarcină şi post-partum. Diagnosticul pozitiv se efectuează prin identificarea MT în cultură, fie din spută, lichid bronhoalveolar sau alte ţesuturi; testul IDR la tuberculină poate fi negativ în sarcină datorită statusului imunitar particular. Rx pulmonară, CT sau MRI pot fi utilizate pentru diagnostic în sarcină. Ghidurile OMS consideră sigură pentru făt medicaţia folosită în timpul sarcinii. Sarcina asociată cu tuberculoza este cu risc crescut de moarte fetală intrauterină, naştere prematură, restricţie de creştere intrauterină şi oligoamnios. Transmiterea verticală este foarte rară, câteva sute de cazuri au fost raportate. Mortalitatea maternă în caz de TBC asociată sarcinii şi netratată este de 100%. În concluzie, tuberculoza asociată sarcinii creşte riscul de morbiditate şi mortalitate materno-fetală.


Gestational diabetes and hypertension - outcome of newborns

Silvia-Maria Stoicescu, Ramona Mohora

“Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy Bucharest, Romania; “Alfred Rusescu” Institute for Mother and Child Care/Polizu, Neonatology Clinic, Bucharest, Romania

Objectives. Gestational diabetes is a frequent complication in recent years associated with excessive weight or obesity. On the other hand, gestational hypertension is an independent entity in pregnancy or possible associated with gestational diabetes and obesity. Implication. Few cases of gestational diabetes associate hypertension or fetal distress. Material and methods. In the cases born in “Alfred Rusescu” Institute for Mother and Child Care/Polizu, Neonatology Clinic, Bucharest, in 2015, mothers who developed gestational diabetes have experienced other complications (stained amniotic fluid, thrombophilia, arterial hipertesion, cholestasis). In one case, preexisting hypertension pregnancy was associated with gestational diabetes, resulting a term neonate, large for gestational age, extracted by caesarean in cranial presentation. Results. Gestational diabetes influenced fetal antopometric indicators and not hypertension. Conclusions. The association of gestational diabetes, maternal obesity and hypertension in pregnancy requires further investigation, fetal monitoring and perinatal team for an uncomplicated adaptation of the newborn to life outside the womb. Originality value. Maternal pregnancy hypertension affects fetal nutrition and the result is intrauterine growth resriction, iatrogenic prematurity and fetal distress. Gestational diabetes with hypertension has an influence on antopometric indicators, giving birth to infants with higher weight for gestational age.


Genetic variants of Interleukin 1-Beta -511 C>T and cervical intraepithelial neoplasia

Ioana C. Rotar1, Florin V. Stamatian1, Radu Popp2, Sorana D. Bolboacă3, Felicia Petrişor2, Daniel Mureşan1

1. “Iuliu Haţieganu” University of Medicine and Pharmacy Cluj-Napoca, 1st Department of Obstetrics and Gynecology, Cluj-Napoca, Romania; 2. “Iuliu Haţieganu” University of Medicine and Pharmacy Cluj-Napoca, Department of Medical Genetics, Cluj-Napoca, Romania; 3. “Iuliu Haţieganu” University of Medicine and Pharmacy Cluj-Napoca, Department of Medical Informatics and Biostatistics, Cluj-Napoca, Romania 

Objectives. Interleukin 1β is a proinflammatory cytokine that plays a critical role in chronic inflammation and carcinogenesis. The aim of this study was to analyze the link between interleukin 1β promoter polymorphism -511 C>T, HPV infection and cervical intraepithelial neoplasia. Material and method. A case control study was realized. The cases were represented by 128 patients diagnosed with cervical intraepithelial neoplasia, positive at HPV HR testing, while 111 controls, negative for intraepithelial neoplasia and negative at HPV HR testing were included in the control group. Each person included in the study had a physical examination, cervical cytology, colposcopy, HPV HR testing, DNA extraction from peripheral blood and genotyping for -511 C>T SNP IL 1β using PCR RFLP technique. Results. The absolute genotypes frequencies were as follows for case group: 18 – C/C, 52 – C/T, 58 – T/T, respectively for controls 14-C/C, 50-C/T, and 47-T/T. Chi-square statistics had a value of 0.213, df=1, p=0.644 when the C/T&/T/T genotype was considered as a risk factor, respectively 0.108, df=1, p=0.743 when only homozygous TT genotype was taking into consideration as a risk factor. Odds ration had values of 1.128, (95% CI [0.676 - 1.884] for C/T&T/T, respectively 0.882 (95%CI [0.417-1.867] for T/T genotype. Conclusions. T/T genotype could be a protective factor for cervical cancer and no statistically significant link has been found between IL 1β -511 C>T and cervical intraepithelial neoplasia.


Screeningul afecţiunilor hipertensive în viziunea pacientei

Bogdan Luchian1, Manuela Neagu1, Luiza Luchian2, Cristina Neagu1

1. Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Prof. dr. Panait Sîrbu” Bucureşti; 2. Departamentul de Cardiologie din cadrul SUUB Bucureşti

Introducere. Identificarea precoce a gravidelor cu risc în sarcină reprezintă o importanţă deosebită pentru echipa medicală. În ultimii ani, accentul s-a pus pe obţinerea unui algoritm de screening pentru  gravidele cu risc de a dezvolta preeclampsie. Sunt puţine studii în literatura de specialitate care s-au axat pe cercetarea necesităţilor pacientei, pe cunoştiinţele acestora şi pe impactul unor astfel de teste. Materiale şi metode. Pentru o bună evaluare a informaţiilor deţinute de paciente şi a importanţei unui astfel de test de screening, s-a conceput un chestionar cu 14 întrebări, utilizându-se platforma Google Forms. Acesta a fost distribuit prin mediul online. Completarea chestionarului a fost anonimă, iar întrebările au fost concepute simplu şi pe înţelesul pacientelor. Rezultate. Datele de la 151 de chestionare completate au fost analizate. Majoritatea pacientelor s-au arătat interesate de un astfel de test de screening şi au subliniat importanţa monitorizării tensiunii arteriale în sarcină. Doar 60% dintre respondente au fost informate despre riscul apariţiei hipertensiunii în sarcină. Aproximativ două treimi dintre paciente declară că ar fi influenţate emoţional dacă ar afla în cursul sarcinii despre riscul apariţiei preeclampsiei. Concluzii. Analiza rezultatelor obţinute a reliefat necesitatea monitorizării tensiunii arteriale, a screeningului pentru preeclampsie, dar şi a faptului că în cazul pacientelor la risc cunoaşterea poate conduce la un stres emoţional secundar. Astfel, medicul trebuie să utilizeze atent aceste noi metode de diagnostic şi să consilieze eficient pacienta.


Cerclajul transabdominal prin laparotomie Maylard după trahelectomie pentru carcinom in situ al colului uterin - prezentare de caz

Claudia Mehedinţu1,2, Elvira Brătilă1,3

1. UMF „Carol Davila”; 2. Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa”; 3. Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon”

Introducere. În insuficienţa cervico-istmică, singura opţiune de tratament a reprezentat-o pentru mulţi ani cerclajul transvaginal. Odată cu avântul luat de tehnicile de chirurgie conservatoare în leziunile precanceroase ale colului uterin, s-a impus găsirea unei noi soluţii pentru managementul acestei afecţiuni. Cerclajul transabdominal, efectuat pe cale laparoscopică sau prin laparotomie, reprezintă singura opţiune viabilă în aceste cazuri, fiind asociat cu un prognostic bun al sarcinii, în ciuda riscului crescut de complicaţii. Material şi metode. Pacienta, în vârstă de 30 de ani, primigestă, cu o sarcină monofetală obţinută spontan după trahelectomie pentru carcinom in situ de col uterin, este diagnosticată clinic şi ecografic cu sarcină de 14 săptămâni şi 4 zile în evoluţie şi insuficienţă cervico-istmică. S-a decis şi s-a practicat cerclaj transabdominal prin laparotomie Maylard. Sarcina a evoluat până la termen fără complicaţii, pacienta născând prin operaţie cezariană un făt eutrofic. Discuţii. De la tehnica clasică de plasare a cerclajului transabdominal preconceptual, uneori imediat după efectuarea trahelectomiei sau în timpul sarcinii, astăzi sunt raportate cazuri de tehnici laparoscopice şi chiar asistate robotic. Efectuat preconceptual, este necesară estimarea creşterii în dimensiuni a cervixului, pentru a evita tensionarea necorespunzătoare a bandeletei pe parcursul sarcinii. Avantajul principal al cerclajului transabdominal clasic practicat în timpul sarcinii este acela că cervixul a atins dimensiunile maxime, ceea ce permite o tensiune optimă în bandeleta de cerclaj la înnodare şi o rată de sarcini duse la bun sfârşit de 93%. Concluzii. Cerclajul transab­dominal la sarcinile monofetale poate fi luat în considerare în caz de scurtare iatrogenă extremă a colului uterin.


Torsiunea anexială - de la suspiciune la confirmarea diagnosticului

Sorin Vasilescu1, Liviu Popovici1, Diana Voicu1, Octavian Munteanu1,2, Oana Maria Bodean2, Gabriel Radu2, Roxana Bohâlţea2, Monica Cîrstoiu2

1. Disciplina de Obstetrică-Ginecologie, UMF „Carol Davila”, Secţia de Obstetrică-Ginecologie III, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, România; 2. Disciplina Anatomie, Departamentul II Ştiinţe Morfologice, UMF „Carol Davila”, Bucureşti, România

Obiectiv. Ultrasonografia s-a dovedit utilă în diagnosticarea actuală a patologiei ovariene. Cu toate acestea, rolul său în predicţia torsiunii anexiale este controversat. Scopul studiului a fost de a evalua rolul ecografiei pentru predicţia torsiunii anexiale la pacientele cu durere pelviană acută vizavi de suspiciunea torsiunii anexiale din punct de vedere clinic. Material şi metode. În studiul observaţional retrospectiv, ce a fost efectuat în Departamentul de Obstetrică-Ginecologie al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, am folosit datele tuturor pacientelor de sex feminin în vârstă de peste 15 ani, internate în cursul anului 2014 cu suspiciunea de torsiune anexială, care au suferit o eva­luare clinică şi ecografică înainte de intervenţia chirurgicală. Acestea au însumat un număr de 38 de paciente. Sensibilitatea şi specifici­tatea evaluării prin ultrasunete au fost determinate comparativ cu observaţiile intraoperatorii şi anatomopatologice. Rezultate. Din cazurile suspecte, 30 (78,94%) au fost confirmate ca fiind cazuri de torsiune anexială prin intervenţie chirurgicală. Pentru majoritatea cazurilor, examenul clinic şi anamneza au fost sugestive pentru torsiunea anexială (84,2%), ultrasonografic au fost sugerate 86,84%, iar la examenul anatomopatologic au fost descoperite 89,47%. Mai mult de jumătate din cazuri (68,42%) au prezentat un scor de durere >6; două treimi (73,68%) s-au prezentat cu vărsături şi/sau greaţă şi mai mult de o treime (34,21%) s-au prezentat cu leucocitoză. Valoarea predictivă pozitivă a fost subunitară. Examenul ecografic a cântărit semnificativ, alături de cel clinic, asociat cu durerea, în luarea deciziilor terapeutice. Concluzie. Diagnosticul de torsiune anexială nu se poate baza exclusiv pe examenul ecografic. Pentru diagnostic, trebuie să fie luate în considerare atât evaluarea clinică, cât şi cea ultrasonografică a durerii acute pelviene. Un diagnostic definitiv rămâne o provocare.


Necesitatea unei noi clasificări a malformaţiilor tractului genital feminin

Octavian Munteanu1,2, Alexandra Munteanu3, Luiza Rădulescu4, Oana Maria Bodean2, Diana Voicu2, Gabriel Radu2, Roxana Bohâlţea2, Monica Cîrstoiu2

1. Disciplina Anatomie, Departamentul II Ştiinte Morfologice, UMF „Carol Davila”, Bucureşti, România; 2. Disciplina Obstetrică-Ginecologie, UMF „Carol Davila”, Secţia de Obstetrică-Ginecologie III, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, România; 3. Secţia de Chirurgie Pediatrică a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie”, Bucureşti, România; 4. Secţia de Neonatologie, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, România

Malformaţiile tractului genital feminin apar prin defecte de fuziune şi/sau resorbţie ale ductelor paramezonefrotice Muller, membranei cloacale, septului urorectal şi sinusului urogenital în cursul organogenezei. Managementul pacientei diagnosticate cu o malformaţie de tract genital depinde în primul rând de tipul anomaliei, existând recomandări în acest sens în ghidurile moderne de diagnostic şi tratament. În acest context, reactualizarea terminologiei şi cunoaşterea clasificărilor malformaţiilor de tract genital propuse de cele mai prestigioase societăţi de Obstetrică-Ginecologie sunt deziderate ale obstetricianului modern. Majoritatea specialiştilor din România folosesc terminologia şi clasificarea propusă de American Society of Reproductive Medicine (ASRM) în 1988 şi care se bazează pe gradul diferit în care poate fi afectată dezvoltarea normală a aparatului genital, având drept element central al clasificării corpul uterin. În 2013, ESHRE şi ESGE au ajuns la un consens în privinţa întregului grup de malformaţii ale tractului genital feminin, grupul CONUTA (CONgenital UTerine Anomalies) elaborând o nouă clasificare a acestora. Actualmente, această clasificare a malformaţiilor tractului genital feminin a fost recomandată ca guideline de diagnostic.


Histerectomia peripartum în Spitalului Clinic „Dr. I. Cantacuzino” Bucureşti - analiza pe 16 ani

Ş. Nastasia, Alina Ursuleanu, C. Posea, A. Toma, Anne-Marie Dima, I. Briceag, M. Russu

Clinica de Obstetrică-Ginecologie „Dr. Ion Cantacuzino”

Obiectiv. Stabilirea profilului clinico-demografic al pacientelor care au necesitat histerectomie obstetricală. Material şi metodă. Studiul retrospectiv analizează individual histerectomiile obstetricale din Clinica de Obstetrică-Ginecologie „Dr. Ion Cantacuzino”, în intervalul 2000-2015. Rezultate. S-au înregistrat 32136 de naşteri, dintre care 22822 de naşteri vaginale (71,01%) şi 9584 prin operaţie cezariană (29,82%); s-a înregistrat un deces matern (0,31 la 10000 de naşteri). Histerectomia obstetricală a fost efectuată în 30 de cazuri (0,93 la 1000 de naşteri). 20 de histerectomii (66,66%) au fost efectuate post-operaţie cezariană, celelalte 10 fiind efectuate după naşterea vaginală (33,33%). Histerectomia obstetricală a fost efectuată la 9 nulipare (30%), iar la două dintre acestea (22,22%) fătul a murit. Indicaţiile histerectomiei au fost atonia uterină (12 cazuri, 40%), placenta accreta (7 cazuri, 23,33%), ruptura uterină (5 cazuri, 16,66%), DPPNI (3 cazuri, 10%), hematomul vulvovaginal, fistula vasculară şi fibromul uterin (un caz, 3,33%). Dintre histerectomiile efectuate, 14 cazuri (46,66%) au fost considerate histerectomii obstetricale evitabile: ruptură uterină (5 cazuri, 35,71%), atonie uterină (7 cazuri, 50%), hematom vulvovaginal şi fistulă vasculară (câte un caz, 7,14%). Moartea fetală s-a produs exclusiv în cazurile nedispensarizate antenatal (9 cazuri, 56,25%), comparativ cu nici o moarte fetală în cazurile dispensarizate (p=0,0008). Anexectomia a fost efectuată la 37,50% dintre pacientele nedispensarizate, comparativ cu 7,69% la pacientele dispensarizate (p=0,0502). Concluzii. Histerectomia post-partum este o dramă evitabilă, deoarece tinde să apară la parturiente cu travaliu neglijat şi care, la rândul lor, au neglijat îngrijirea prenatală.


Corecţia tulburărilor de statică din compartimentul perineal mediu şi posterior - comparaţie sacrosuspensie vs. fixare la ligamentele sacrospinoase

Şerban Nastasia, Manuela Cristina Russu

UMF „Carol Davila” Bucureşti; Clinica de Obstetrică-Ginecologie „Dr. Ion Cantacuzino”

Obiective. Analiza procedeelor de refacere a anatomiei compartimentului perineal posterior în cazurile de prolaps genital de gradele 2-3 şi 4. Material şi metodă. Studiu retrospectiv efectuat în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2015. Studiul a analizat cazurile de prolaps genital de gradele 2-3 şi 4 operate în Clinica de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului „Dr. Ion Cantacuzino”. Analiza a fost efectuată asupra datelor demografice, tipului de intervenţie chirurgicală, complicaţiilor şi evoluţiei postoperatorii, cu precădere asupra intervenţiilor de consolidare a compartimentului posterior perineal. Rezultate. În perioada amintită au fost operate 83 de paciente cu prolaps genital de gradele 2-3 şi 4. Au fost identificate 83 de cazuri de prolaps genital de gradele 2-3 şi 4, dintre care în 23 de cazuri au fost efectuate procedurile specifice adresate compartimentului posterior perineal, dintre care 5 cazuri de colposacrosuspensie şi 18 cazuri de colpo-/cervicosuspensie la ligamentele sacrospinoase, cu/fără proceduri asociate. Patologia uterină asociată a determinat efectuarea colposacrosuspensiei în 66,67% din cazuri, absenţa acesteia fiind asociată cu fixare la ligamentele sacrospinoase în 85% din cazuri (Prob>ChiSq LR = 0,0669; Pearson = 0,0431). Patologia sistemică gravă a fost prezentă în 38,89% dintre cazurile la care s-a efectuat o procedură de suspensie la ligamentele sacrospinoase, respectiv în 20% dintre cazurile de colposacrosuspensie (NS). Complicaţii intraoperatorii (leziune vezicală) au apărut într-un singur caz (5,56%) în cazul fixării la ligamentele sacrospinoase. Recidiva prolapsului a fost diagnosticată într-un caz de colposacrosuspensie (20%) (Prob>ChiSq (LR = 0,0726; Pearson = 0,0524). Numărul de zile de spitalizare a fost semnificativ statistic mai mic în cazul fixării la ligamentele sacrospinoase, comparativ cu colposacrosuspensia (5,22 zile faţă de 8,25 zile; Prob>F = 0.0049). Concluzii. Colpo-/cervicosuspensia la ligamentele sacrospinoase, cu/fără proceduri asociate, reprezintă o intervenţie de primă alegere la pacientele cu prolaps genital de grad 2-3 sau 4, cu patologie sistemică asociată severă sau cu antecedente chirurgicale abdominale importante. Colposacrosuspensia reprezintă o alternativă de tratament al prolapsului genital de grad 2-3 sau 4 la paciente nulipare, cu patologie uterină asociată.


“Social freezing” is this the future?

Andreea Carp-Veliscu, B. Marinescu

Clinical Hospital of Obstetrics and Gynecology “Prof. Dr. Panait Sarbu”, Bucharest; UMPh ”Carol Davila”, Bucharest

Infertility is a more and more frequent topic that seems to grow in time due to diverse factors: from the advanced age that women conceive nowadays to iatrogenic factors (surgery) or sexual transmitted diseases. Annually there are published about 800.000 articles on this subject .The main topic that is the most interesting, that consumes most of the resources and that is most challenging is the “poor responder”. This poor ovarian reserve is mainly due to advance maternal age. In this case the pregnancy rates are very low (under 8%) and the costs are very high. What if could avoid that by telling women that there is an easy and reassuring solution: Social freezing. Because ladies postpone their first child until they have a career , a steady partner and financial independence, the number and most important quality of the oocytes declines.What if women in their 30’s would freeze their eggs? The costs are lower, there is no pressure to conceive and at the age when they want a baby the chance to have a healthy child is very high without worrying about the problems of infertility.


Tehnica operaţiei cezariene „în 3 fire” - avantaje şi rezultate pe termen scurt, mediu şi lung

Andreea Graţiana Boiangiu1, Nicoleta Clim1, Oana Alina Solomon (Conţ)1, Mihaela Ichim1, George Alexandru Filipescu1,2

1. Clinica de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Universitar de Urgenţă „Elias”, Bucureşti, România; 2. UMF „Carol Davila”, Bucureşti, România

Introducere. Operaţia cezariană rămâne cea mai frecventă intervenţie chirurgicală din domeniul obstetricii şi ginecologiei, dar şi cea mai veche, iar ultimii ani au dovedit o creştere la nivel global a folosirii acesteia. Cu toate acestea, încă nu există un consens în ceea ce priveşte tehnica chirugicală. Obiective. Propunem prezentarea tehnicii „în 3 fire” Misgav-Ladach, a avantajelor acesteia şi a rezultatelor pe termen scurt, mediu şi lung, comparativ cu tehnica operaţiei cezariene clasice Pfannenstiel-Kerr. Material şi metodă. Studiu comparativ retrospectiv efectuat pe 5 ani în Clinica de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Universitar de Urgenţă „Elias” şi evaluarea bazelor de date medicale Cochrane şi Medline. Rezultate. Timpul operator, cantitatea de analgezice folosite postoperator, complicaţiile infecţioase ale plăgii şi apariţia sindromului aderenţial s-au dovedit mai scăzute în cazul operaţiei cezariene după tehnica Misgav-Ladach („în 3 fire”) comparativ cu tehnica clasică Pfannenstiel-Kerr. Concluzii. Tehnica „în 3 fire” este mai rapidă, mai bună din punct de vedere al cost/eficienţei şi al rezultatelor pe termen scurt şi lung, motiv pentru care ea trebuie implementată la o scară cât mai largă.


Tratament antitrombotic în sarcină. De ce?

Carmen Georgescu2, Mitran Mihai1,2, Loredana Mitran3

1. UMF „Carol Davila” Bucureşti; 2. Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu” Bucureşti; 3. Spitalul Clinic de Urgenţă „Elias” Bucureşti

Hemostaza organismului matern diferă de cea din afara sarcinii. Markerii hemostazei evidenţiază în sarcină atât creşterea generării de trombină, cât şi creşterea fibrinolizei. Modificările factorilor plasmatici, trombopenia şi modificările fluxului sangvin nu produc alterări ale hemostazei în sarcină, dar relevă prezenţa şi/sau conduc la agravarea unor boli asociate sau induse de către sarcină. Se evidenţiază factori clinici de risc pentru accidentul trombotic (conform criteriilor clasice ale lui Virchow), la care se adaugă factori biologici, determinaţi de prezenţa trombofiliilor dobândite sau congenitale.Sindromul trombotic se consideră incriminat într-o serie de accidente obstetricale: avort repetat, naştere prematură, restricţie de creştere intrauterină, moartea fătului în uter, preeclampsie, sindrom HELLP. Este necesar atât tratamentul profilactic, cât şi cel curativ, ţinând cont de existenţa binomului mamă - făt. Medicaţia antitrombotică de tip antiplachetar (acid acetilsalicilic) se foloseşte, de regulă, cu prudenţă, după 6-9 săptămâni de la nidaţie, pe când medicaţia anticoagulantă, de tip heparină, se poate folosi pe toată durata sarcinii. Tratamentul este urmat de rezultate obstetricale vizibile, cu reducerea accidentelor obstetricale datorate trombozei cu 47-51% din cazuri.


Declanşarea travaliului -  experienţa Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu” Bucureşti

Manuela Neagu1,2, Alexandra Bruja1

1. Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu” Bucureşti; 2. UMF „Carol Davila” Bucureşti

Declanşarea travaliului este un subiect mult dezbătut şi principalele aspecte ale discuţiei ar fi următoarele: motivul declanşării, metoda de inducţie a acestuia, riscurile, precum şi posibilitatea eşecului inducţiei travaliului, având drept consecinţă creşterea ratei operaţiei de cezariană. Presupune iniţierea artificială a travaliului, înainte de declanşarea spontană a expulziei unităţii feto-placentare. Este recomandată evaluarea cervixului (utilizând scorul Bishop) pentru aprecierea probabilităţii de succes şi a alegerii metodei adecvate de declanşare a travaliului. Intervalul propice al acestei intervenţii medicale este cuprins între săptămânile 41 şi 42 de gestaţie, întrucât s-a constatat o reducere a mortalităţii perinatale şi a sindromului de aspiraţie meconială, fără creşterea ratei operaţiei de cezariană. Gravidele care doresc amânarea naşterii sunt supuse evaluării fetale de două ori pe săptămână. Metodele utilizate sunt împărţite în mecanice (utilizarea cateterului Foley, amniotomia) şi farmacologice (prostaglandinele E2, prostaglandinele E1, oxitocina, calciu, ulei de ricin). Alegerea uneia sau mai multora dintre ele depinde de „calitatea” cervixului: favorabil, respectiv nefavorabil. Uneori, în ciuda indicaţiilor clare de declanşare a travaliului (respectiv în situaţia în care riscul continuării sarcinii depăşeşte riscul asociat declanşării travaliului), acesta se poate solda cu diverse complicaţii, precum tahisistolia uterină, cu efecte asupra fătului, dar şi asupra mamei, şi nu în ultimul rând cu ruptură uterină, o condiţie medicală ameninţătoare de viaţă. Beneficiul iniţierii travaliului asupra unei declanşări spontane a travaliului nu este mereu clar, dar obstetricianul are la îndemână câteva instrumente pe care le poate utiliza în scopul obţinerii unei naşteri vaginale de succes.


Sarcină la termen, dupa cerclaj „la fierbinte”  şi tromboflebită profunda în trimestrul II.  Prezentare de caz

Mihaela Cosma1, Andreea Carp-Veliscu1,2, Bogdan Marinescu1,2

1. Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu” Bucureşti; 2. UMF „Carol Davila” Bucureşti

Introducere. Incompetenţa cervico-istmică are o prevalenţă crescută printre pacientele în trimestrul al doilea de sarcină. Una dintre cele mai eficiente metode de tratament este cerclajul colului uterin, fiind o metodă minim invazivă, însă cu un impact major asupra prelungirii perioadei de gestaţie. Caz clinic. Primipară, în vârstă de 34 ani, cunoscută cu trombofilie, cu sarcina obţinută prin FIV-ET, este diagnosticată cu incompetenţă cervico-istmică majoră la 22 săptămâni de sarcină. Pacienta se prezintă la spital cu contracţii uterine dureroase şi dilataţie cervicală 4 cm, cu punga amniotică bombând în vagin. Se recurge la tocoliză şi amniocenteză pentru reducerea presiunii intraamniotice şi, implicit, a pungii membranelor. După extragerea a 100 ml lichid amniotic clar, punga amniotică se retrage, permiţând efectuarea cerclajului „la fierbinte”. La 2 săptămâni postintervenţie, timp în care pacienta a fost spitalizată şi monitorizată clinic şi paraclinic, aceasta este diagnosticată, în urma unui examen Doppler vascular, cu tromboză completă de venă femurală comună stângă. În urma tratamentului anticoagulant şi antiinflamator, evoluţia a fost favorabilă. La 39 de săptămâni, naşte prin operaţie cezariană un făt viu, de sex feminin, G=3610g, scor Apgar 8. Discuţii. Selecţionarea pacienţilor cu indicaţie de cerclaj profilactic „la rece” sau curativ (cazul nostru) este esenţială. Trombofilia de fond şi repausul prelungit la pat pot constitui factori favorizanţi ai apariţiei trombozei. Concluzii. 1. În practica curentă, cerclajul „la fierbinte” este controversat în cazurile de dilataţie cervicală avansată, din cauza riscului crescut de perforaţie a membranelor, în timpul intervenţiei. 2. Particularitatea acestui caz a constat în scăderea presiunii intraamniotice, prin efectuarea amniocentezei, conduită cu efect favorabil asupra evoluţiei ulterioare a sarcinii. 3. O atitudinea terapeutică individualizată este importantă, având în vedere patologiile asociate (în cazul nostru, trombofilia).


Tendinţe actuale în testarea prenatală non-invazivă: ADN fetal liber

Viorica Tudor1, Octavia Velicu2, Mihai Mitran1,2, Dinu Albu1,2, Emilia Severin1

1. Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila”, Bucureşti; 2. Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Prof. Dr. Panait Sârbu”, Bucureşti

Domeniul screeningului şi diagnosticului prenatal non-invaziv pare a fi revoluţionat de introducerea testării ADN-ului fetal liber din sângele matern. Începând cu anul 2011, odata cu introducerea în practica clinică a acestei metode de screening prenatal, numeroase studii s-au axat pe cercetarea specificităţii şi sensibilităţii sale, urmate de elaborarea de recomandări din partea societăţilor naţionale de obstetrică. Necesitatea unei lucrări de revizuire a ultimelor studii realizate pe testarea prenatală non-invazivă prin ADN liber fetal este susţinută de nevoia de standardizare a protocoalelor de management a acestei metode pentru o aplicare cât mai documentată. Lucrarea de faţă reprezintă un review şi o meta-analiza a aproximativ 50 de articole publicate în perioada 2012-2016 la nivel internaţional, rezultate în urma unei căutari extensive în cadrul unor baze de date precum PubMed, UpToDate, The Cochrane Library, Springer Link. Principalele concluzii susţin folosirea ADN-ului fetal liber ca metodă de screening a sarcinilor cu risc înalt de malformaţii fetale (în principal trisomia 21, 18 şi 13), dar avertizează că nici o decizie finală nu ar trebui implementată până la verificarea rezultatelor prin intermediul unei metode invazive de diagnostic. Totodată, până la înlocuirea screeningului bazat pe markeri biochimici şi morfologie fetală ecografică, sunt necesare studii extinse pe sarcini cu risc scăzut sau mediu de malformaţii fetale, un counselling adecvat al pacientelor asupra limitărilor metodei şi o scădere majoră a costurilor.


Microcephaly, literature review

Irina-Adriana Horhoianu¹, Adriana Klein², Corina Grigoriu¹, Nicolae Bacalbaşa¹, Monica Cîrstoiu¹

1. “Carol Davila” Medicine and Pharmacy University of Bucharest, Obstetrics and Gynecology Department; 2. University Emergency Hospital Bucharest

Introduction. Microcephaly is a rare condition defined by a head circumference 3 standard deviations below the mean. It is a complex condition with difficult diagnosis and etiology. Material and methods. A literature review of the publications dated 2005 to present was conducted in order to gather and assess the relevant information. Results. Microcephaly is considered a condition at risk as in association with a reduced head circumference a low brain volume with potential retardation is suspected. The cause leading to this affliction is vast, varying from constitutional (family head circumferences required) to genetic (chromosomal abnormalities such as trisomy 21, 13, 18, momosomy for 5p, disorders of folic acid metabolism, phenylketonuria etc.) and acquired disorders such as  prenatal exposure to infections (zika virus, toxoplasmosis, rubella etc.) or to substances and irradiation (vitamin A, cocaine, alcohol etc). Detailed sonographic examination is compulsory in order to assess head disturbances and their evolution, most frequent being forebrain anomalies and extracranial malformations; also fetal brain magnetic resonance imaging is often helpful in this case.  Fetal cariotyping is recommended and in the case of known maternal infection amniotic fluid testing is required.  Referral to a geneticist and pediatric neurologist is also important. A tertiary care center should be opted for in case of delivery especially if other anomalies are associated. The prognosis of postnatal confirmed microcepahly depends on the underlying cause. Conclusions. Microcepahly is a heterogeneous condition with difficult diagnosis and variable outcome.  Careful evaluation is needed and parent awareness should be obtained.


Avortul ca metodă contraceptivă - o realitate tristă

Manuela Neagu1,2, Marjan Onaby1, Bogdan Luchian1, Ciprian Cristescu1, Cristina Neagu1,2

1. Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu” Bucureşti; 2. UMF „Carol Davila” Bucureşti

Introducere. Întreruperea sarcinii la cerere este legală în România şi poate fi solicitată până la vârsta gestaţională de 14 săptămâni. România are una din cele mai mari rate de avort la cerere din Europa, deşi aceasta a scăzut semnificativ odată cu implementarea Programului Naţional de Contracepţie începând cu anul 1992, de la 70% la 40% în anul 2004 şi la 29% în anul 2014. Material şi metodă. Am realizat un studiu retrospectiv care a cuprins toate femeile care au solicitat şi efectuat întreruperea sarcinii la cerere în clinica noastră în perioada 2013-2015. Datele au fost colectate din registrele Centrului Naţional de Planificare Familială şi Contracepţie din cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu”  Bucureşti. A fost alcătuită o bază de date care a permis calcularea caracteristicilor demografice ale acestui lot. De asemenea, am analizat şi conduita în ceea ce priveşte recomandările contraceptive post-abortum, precum şi opţiunile şi preferinţele pacientelor în legătură cu modalitatea de contracepţie. Rezultate. Am remarcat un procent mare de femei foarte tinere, sub 20 de ani, care au ales avortul la cerere drept metodă contraceptivă şi un procent semnificativ de femei tinere, cu vârsta cuprinsă între 20 şi 26 de ani, care aveau mai mult de trei avorturi la cerere în antecedente. Majoritatea femeilor din lotul studiat provin din mediul rural, iar majoritatea celor cu vârsta peste 30 de ani sunt casnice. Concluzii. Deşi, de mulţi ani, toate metodele contraceptive sunt disponibile şi larg accesibile tuturor femeilor, la noi, avortul la cerere reprezintă metoda contraceptivă aleasă de un procent semnificativ de femei.


Tratamentul vaginozei în sarcină

O. Bodean1,2, D. Voicu1, O. Munteanu2, M. Cîrstoiu2

1. Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti
2 UMF „Carol Davila” Bucureşti

Introducere. Modificările statusului hormonal şi ale imunităţii în sarcină predispun unele paciente la dezvoltarea infecţiilor vaginale micotice, bacteriene sau mixte. Vaginoza nespecifică, cu germeni anaerobi, este şi ea des întâlnită la unele gravide. Majoritatea sunt mult timp asimptomatice, cel mai des întâlnite fiind infecţiile bacteriene. Apariţia acestor infecţii creşte riscul unor complicaţii redutabile precum ruperea prematură a membranelor, naşteri premature sau avort. Screeningul pentru detectarea acestor infecţii la pacientele asimptomatice nu este în general recomandat, însă odată diagnosticate, tratamentul este variabil şi recidivele sunt frecvente. În cele ce urmează, prezentăm experienţa noastră în abordarea gravidelor cu vaginoze. Material şi metodă. Au fost incluse în studiu un număr total de 153 de gravide investigate şi internate în decurs de 6 luni în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Cu ocazia fiecărei consultaţii lunare uzuale s-au prelevat culturi din col şi secreţie vaginală, pacientele primind tratament în funcţie de rezultate. Rezultate. Peste jumătate din gravidele luate în studiu au prezentat la un moment dat pe parcursul sarcinii simptomatologie sugestivă pentru vaginoza bacteriană, confirmată ulterior paraclinic. Simptomele au fost prezente mai frecvent după 20 de săptămâni de sarcină, pacientelor fiindu-le recomandată în cel puţin 2 momente o anumită soluţie terapeutică (ovule intravaginale, creme intravaginale asociate sau nu cu terapie orală). Concluzii. Tratamentul vaginozei în sarcină prin administrare de comprimate vaginale de tip clorură de dequaliniu asociate cu unguente antimicotice vaginale, probiotice orale şi metronidazol a dus la obţinerea unor rezultate satisfăcătoare în cazul pacientelor noastre, în funcţie de etiologie.


Aspecte imunohistochimice în fibromul-parazit post-miomectomie laparoscopică

Elvira Brătila1, Diana Comandaşu1, Claudia Mehedinţu2, Roxana Bohalţea3, Costin Berceanu4, Monica Cîrstoiu3, Petre Brătilă5

1. UMF „Carol Davila” Bucureşti, Departamentul Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon”, Bucureşti; 2. UMF „Carol Davila” Bucureşti, Departamentul Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa”, Bucureşti; 3. UMF „Carol Davila” Bucureşti, Departamentul Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti; 4. UMF Craiova, Departamentul Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova; 5. UMF „Carol Davila” Bucureşti, Spitalul Euroclinic

Scop. De a descrie caracteristicile şi particularităţile imunohistochimice în cazul fibroamelor-parazit intraperitoneale apărute post-miomectomie laparoscopică. Material şi metodă. Prezentăm cazurile a două paciente nuligeste nulipare, cu antecedente de miomectomie laparoscopică în urmă cu doi, respectiv trei ani, acuzând simptomatologie algică pelvi-abdominală, fiind diagnosticate cu multiple formaţiuni tumorale pelvi-peritoneale. S-a practicat laparotomie exploratorie, cu descoperirea intraoperatorie a multiple tumori peritoneale, cu aspect de fibroame-parazit. După confirmarea histolopatologică a naturii benig­ne a formaţiunilor tumorale peritoneale (leiomioame), acestea au fost testate imunohistochimic. Rezultatele obţinute au fost ulterior coroborate cu datele publicate până în prezent în literatura de specialitate. Rezultate. Analiza imunohistochimică a leiomioamelor intraperitoneale apărute post-miomectomie nu a relevat aspecte particulare în cazul acestora, comparativ cu fibroamele uterine. Aceasta a decelat estrogen receptori (ER) în proporţie de 90%, progesteron receptori (PR 98%), Ki67 8% şi α-actina pozitivă difuz. Discuţii. Markerii imunohistochimici în cazul fibroamelor-parazit sunt comuni cu cei pentru leiomioamele uterine. Resturile tisulare rămase intraperitoneal cel mai frecvent post-miomectomie laparoscopică reprezintă cel mai important factor de risc pentru apariţia fibroamelor-parazit şi confirmă aspectul imunohistochimic comun al acestora. Concluzii. Aspectele imunohistochimice ale fibroamelor-parazit diagnosticate în cazurile prezentate nu au relevat particularităţi comparativ cu fibroamele uterine. Studiul imunohistochimic în aceste cazuri este mai degrabă necesar pentru diagnosticul diferenţial al leiomioamelor intraperitoneale cu tumorile stromale.


Diagnosticul ultrasonografic avansat al acondroplaziei fetale

Costin Berceanu1, Elvira Brătilă2, Monica M. Cîrstoiu2, Simona Vlădăreanu3, Claudia Mehedinţu2, Sandra Nedelea1, Roxana Bohâlţea2, Sabina Berceanu1

1. Departamentul Obstetrică-Ginecologie, UMF Craiova;2. Departamentul Obstetrică-Ginecologie, UMF „Carol Davila” Bucureşti;3. Departamentul Neonatologie, UMF „Carol Davila” Bucureşti

Introducere. Acondroplazia este cea mai frecventă osteocondrodisplazie fetală, caracterizată prin rhizomelie, macrocefalie, aplatizarea punţii nazale, proeminenţa oaselor frontale şi mână în formă de trident. Material şi metodă. Studiu multicentric pe o perioadă de trei ani, care include sarcini cu feţi diagnosticaţi prenatal cu acondroplazie, atât formă heterozigotă, cât şi formă homozigotă. Diagnosticul prenatal include examinarea ultrasonografică (US), studiul genetic şi aportul complementar al RMN fetal. Rezultate. Diagnosticul ultrasonografic include: oase lungi proximale scurte - rhizomelie, macrocefalie, cu proeminenţa oaselor frontale, cifoză toracolombară, mâini scurte, cu egalitatea degetelor şi distanţarea exagerată a degetelor trei-patru. Mutaţia responsabilă pentru apariţia bolii (FGFR3) este situată pe braţul scurt al cromozomului 4 (4p16.3). Forma homozigotă este letală perinatal. RMN fetal în acest context confirmă constatările US, aducând date suplimentare pentru prognosticul fetal prin documentarea gradului îngustării foramen magnum. Concluzii. Acondroplazia heterozigotă este diagnosticată tipic după prima parte a celui de-al doilea trimestru, de obicei după săptămânile 18-21. Forma homozigotă are manifestări mult mai pregnante, semnele sunt vizibile mai devreme şi este letală perinatal. Anomalia este mult mai rară. În forma heterozigotă, inteligenţa este normală, iar durata vieţii, fără modificări. Istoricul familial este foarte important.


Diagnosticul ultrasonografic avansat în sindromul de dilatare a tractului urinar fetal

Costin Berceanu1, Monica M. Cîrstoiu2, Elvira Brătilă2, Simona Vlădăreanu3,  Claudia Mehedinţu2, Raluca Dragomir1, Irina Horhoianu2, Sabina Berceanu1

1. Departamentul Obstetrică-Ginecologie, UMF Craiova; 2. Departamentul Obstetrică-Ginecologie, UMF „Carol Davila” Bucureşti; 3. Departamentul Neonatologie, UMF „Carol Davila” Bucureşti

Introducere. Sindromul de dilatare a tractului urinar fetal (SDTU) cuprinde dilatarea limitată la pelvisul renal, calice şi/sau uretere. Vezica urinară poate fi dilatată, de asemenea. SDTU are o incidenţă de 1-5%, fiind mai frecvent la sexul masculin (2:1). Studiul are ca scop evidenţierea aspectelor de diagnostic ultrasonografic (US), evaluarea prognosticului şi managementul pre- şi postnatal al SDTU. Material şi metodă. Studiu multicentric pe o perioadă de doi ani. Sarcini unice cu SDTU diagnosticat ultrasonografic (US). SDTU a fost evaluat atât prin US 2D, dar şi prin tehnici de reconstrucţie 3D, TUI şi Doppler. Rezultate. Diagnosticul US - distensia pelvisului renal cu sau fără dilataţie caliceală. Pelvisul renal este măsurat anteo-posterior în planul transversal. Criteriile de diagnostic pentru SDTU în trimestrul al doilea - uşor (4-7 mm), moderat (7-10 mm), sever (>10 mm); în trimestrul al treilea - uşor (7-9 mm), moderat (9-15 mm), sever (>15 mm). În cele mai multe cazuri, SDTU este o constatare izolată. AFI este de obicei normal. Concluzii. SDTU este o constatare comună, de obicei tranzitorie, dar există un risc semnificativ de patologie renală, în special prin dilatarea progresivă sau severă, caliectazii sau dilatare ureterală. Dacă SDTU este diagnosticat în al doilea trimestru, se recomandă reevaluare în ultimul trimestru pentru a identifica hidronefroza persistentă sau agravarea acesteia. Cele mai comune etiologii sunt: hidronefroza, obstrucţia joncţiunii uretero-pelvice şi refluxul vezico-ureteral. Toate acestea sunt de obicei tranzitorii. Este recomandată US renală postnatal. Profilaxia infecţiei urinare neonatale poate fi necesară. 25% dintre cazuri necesită intervenţii chirurgicale.


Succes după embolizarea arterelor uterine pentru leiomiom intracavitar

Ruxandra Albu, Mihai Dumitraşcu, Cătălin Nenciu, Adina Afloarea, Monica M. Cîrstoiu

Secţia Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, România

Embolizarea arterelor uterine este o procedură controversată înainte de obţinerea unei sarcini, discuţii apărând cu privire la calitatea endometrului, miometrului şi a funcţiei ovariene post-procedură. Prezentăm cazul unei paciente de 37 de ani care s-a adresat serviciului de obstetrică-ginecologie având următorul istoric: naştere prin operaţie cezariană la 27 de săptămâni pentru ruptură spontană prematură a membranelor şi suferinţă fetală soldată cu deces neonatal în urmă cu 4 ani, urmată de două sarcini oprite în evoluţie în jurul vârstei gestaţionale de 6-7 săptămâni. Examenele clinic şi ecografic au relevat prezenţa a multiple leiomioame, dintre care unul endocavitar, de aproximativ 4,5 centimetri, AFC satisfăcător. Prezentându-i opţiunile terapeutice, s-a decis embolizarea arterelor uterine. Post-intervenţional, leiomiomul endocavitar şi-a diminuat dimensiunile, iar la trei luni după intervenţie, pacienta a obţinut o sarcină spontan finalizată cu succes la 37 de săptămâni. Ca o concluzie, se poate spune că opţiunile terapeutice ale fibromului uterin în vederea unei sarcini trebuie luate mereu în discuţie, cântărind riscurile şi beneficiile.


Eficienţă şi eleganţă versus complicaţii - „banda în H” în tratamentul prolapsului de perete anterior vaginal şi al incontinenţei urinare de efort

A. Petca1,2, D. Radu1, M. Boţ1,2, C. Oprescu1, A. Cimpu1, R. Petca2

1. Clinica de Obstetrică şi Ginecologie, Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă Elias, Bucureşti; 2. UMF „Carol Davila” Bucureşti

Scopul. Evaluarea eficienţei şi siguranţei pe termen scurt şi mediu după montarea minim invazivă a unei de plase de polipropilenă cu patru braţe pentru tratamentul prolapsului de perete anterior vaginal şi al incontinenţei urinare de efort (IUE) în contextul controversei privind riscul de eroziune a peretelui vaginal. Material şi metodă. Am efectuat un studiu retrospectiv pe 67 de paciente operate utilizând banda în „H” în Clinica de Obstetrică şi Ginecologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Elias în perioada iunie 2012 - iulie 2015. Evaluarea preoperatorie a inclus examenul fizic local, testarea microbiologică a urinei, testul la tuse şi la manevra Valsalva. Urmărirea postoperatorie a constat în vizite la o săptămână, o lună, şase luni şi, ulterior, anual. Rezultate. În lotul studiat s-a constatat o  recidivă obiectivă cu refacerea parţială a cistocelului(1,49%), evidenţiată la vizita de o lună, recidivă subiectivă cu senzaţie de tensiune la patru (5,97%) paciente. În ceea ce priveşte incontinenţa urinară: 65/67 de paciente - îmbunătăţire semnificativă; două paciente - doar o ameliorare uşoară sau deloc. Complicaţiile postoperatorii imediate au fost minore - echimoze la nivelul inciziilor cutanate 18/67, disurie 11/67. Complicaţiile la distanţă au fost reprezentate de durere inghinală şi paravaginală intermitentă (13/67 - 19,4%). Concluzii. Montarea plasei de polipropilenă cu patru braţe este o metodă elegantă de tratament al prolapsului de perete vaginal anterior şi al IUE, ce poate fi efectuată în siguranţă după stabilirea unei tehnici corespunzătoare, furnizând rezultate bune anatomice şi funcţionale pe termen scurt şi mediu. Este de remarcat că nu am avut nici un caz de eroziune de decubit a peretelui vaginal.


Chist ovarian gigant complicând sarcina

Gabriel Radu, Nicoleta Prună, Diana Voicu, Oana Bodean, Mirela Moarcas, Octavian Munteanu, Monica Cîrstoiu

Secţia de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Înaintea utilizării ecografiei, multe tumori ovariene rămâneau nediagnosticate până în momentul unei cezariene sau până când deveneau simptomatice. În prezent, ecografia permite diagnosticarea în timpul urmăririi sarcinii a tumorilor anexiale. Majoritatea tumorilor anexiale descoperite în timpul sarcinii sunt benigne şi au un diametru maxim de 5 cm. Aproximativ 70% din tumorile anexiale chistice identificate în primul trimestru de sarcină se resorb spontan până la începutul celui de-al doilea trimestru (chist funcţional). Tumorile persistente mai mari de 5 cm sunt în general teratoame (chist dermoid). În cazul de faţă, se prezintă la camera de gardă o pacientă de 34 de ani, gravidă în 20 de săptămâni, acuzând dureri abdominale acute, greaţă şi vărsături. În urmă cu o săptămână, în timpul unei ecografii de rutină, medicul a descoperit o formaţiune tumorală chistică de aproximativ 15 cm (nu s-a putut determina dimensiunea exactă). Cu două zile înaintea apariţiei simptomatologiei, pacientei i s-a efectuat un RMN abdominal unde s-a descoperit un chist pelviabdominal voluminos (30 cm diametru). Diagnostic diferenţial: torsiune ovariană sau chist eclatat ce complică sarcina. Care este diagnosticul corect şi ce este de făcut, având în vedere existenţa sarcinii de 20 de săptămâni?


Implicaţiile embolizării arterelor uterine asupra fertilităţii

Octavian Munteanu1,2, Alexandra Munteanu3, Luiza Rădulescu4, Oana Maria Bodean2, Diana Voicu2, Gabriel Radu2, Roxana Bohâlţea2, Bogdan Dorobăţ5, Monica Cîrstoiu2

1. Disciplina Anatomie, Departamentul II Ştiinte Morfologice, UMF „Carol Davila”, Bucureşti, România; 2. Disciplina Obstetrică-Ginecologie, UMF „Carol Davila”, Secţia de Obstetrică-Ginecologie III, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, România; 3. Secţia de Chirurgie Pediatrică a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie”, Bucureşti, România; 4. Secţia de Neonatologie, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucuresti, România; 5. Departamentul de Angiografie, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, România 

Embolizarea arterelor uterine este o procedură intervenţională, minim invazivă, în care prin devascularizarea elementelor patologice, în speţă a leiomioamelor uterine, se asigură un tratament conservator, în vederea prezervării fertilităţii. Totuşi, există dovezi că prognosticul reproductiv al pacientelor la care s-a practicat acest tip de tratament este modificat în sens negativ, mai ales dacă nu s-a efectuat embolizarea supraselectivă a arterelor uterine. Evaluând experienţa noastră, ne propunem să analizăm efectul embolizării arterelor uterine, utilizată ca metodă de tratament a pacientei cu polifibromatoză uterină, comparativ cu alte metode terapeutice conservatoare.


Managementul sănătăţii orale la gravide

Gabriel Radu1, Maria Solomon2, Diana Voicu1, Iulian Gilca1, Oana Bodean1, Nicoleta Prună1, Octavian Munteanu1, Monica Cîrstoiu1

1. Secţia de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti; 2. Protetică Dentară, UMF „Carol Davila”

Introducere. În timpul sarcinii, în corpul gravidei au loc multe modificări, inclusiv la nivel bucal. Chiar dacă este recomandat ca femeile să efectueze un consult stomatologic înainte de a rămâne gravide, cu scopul de a diagnostica şi tratata eventualele probleme cu origine dentară, foarte puţine urmează acest sfat. În timpul sarcinii, modificările hormonale pot favoriza depunerea plăcii dentare, care va duce la formarea cariilor şi la inflamaţie gingivală. În sarcină, nivelul înalt de hormoni steroidieni modifică răspunsul organismului la depunerea plăcii dentare, exagerează reacţia gingiei la bacteriile din placă şi rezultă astfel şanse mai mari ca gravidele să sufere de gingivită. Bacteriile ce cauzează gingivită pot ajunge prin circulaţia sangvină până la uter, declanşând astfel producerea de prostaglandine ce controlează inflamaţia şi contracţia fibrelor musculare netede. Nivelul de prostaglandine la o gravidă scade în timpul sarcinii şi apoi creşte în travaliu. Este posibil ca prostaglandinele produse ca răspuns la placa dentară să determine un travaliu înainte de termen. Materiale şi metode. Am efectuat un studiu pe 100 de gravide cu vârsta gestaţională între 24 şi 36 de săptămâni. Toate gravidele au fost întrebate dacă au efectuat un consult stomatologic în timpul sarcinii. Cele care nu au efectuat au fost îndrumate către un stomatolog. Rezultate. Doar 27 (27%) dintre acestea au efectuat un consult stomatologic, 13 gravide din cauza unei dureri dentare acute, iar restul de 14 gravide au fost la control periodic fără acuze de origine dentară. 73% dintre gravidele incluse în studiu au fost supuse unui consult stomatologic la recomandarea medicului ginecolog. Dintre acestea, mai mult de 60% (reprezentând 46 de gravide) prezentau probleme stomatologice care au necesitat tratament. În studiul nostru, aproape 50% dintre gravide au necesitat tratament stomatologic. Apoi, acestea au fost întrebate dacă intenţionau să efectueze consult stomatologic în timpul sarcinii. Aproape toate au răspuns că nu intenţionau şi că ar fi mers la stomatolog doar în cazul unei dureri dentare acute. Concluzii. Pe baza acestui studiu, considerăm că igiena orală este neglijată în timpul sarcinii şi totodată recomandăm un consult stomatologic trimestrial chiar şi în lipsa unor acuze de origine stomatologică.


Diagnostic şi tratament în patologia glandei Bartholin

Diana Voicu1, Octavian Munteanu1,2, Oana Maria Bodean2, Gabriel Radu2, Roxana Bohâlţea2, Monica Cîrstoiu2

1. Disciplina Obstetrică-Ginecologie, UMF „Carol Davila”, Secţia de Obstetrică-Ginecologie III, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, România; 2. Disciplina Anatomie, Departamentul II Ştiinţe Morfologice, UMF „Carol Davila”, Bucureşti, România

Introducere. Bartholinita reprezintă inflamaţia glandelor Bartholin, mai exact infecţia uneia sau ambelor glande Bartholin. Cel mai frecvent agent patogen care determină infecţia glandei Bartholin este Escherichia coli. Material şi metodă. În perioada 1 ianuarie 2014 - 31 decembrie 2015, în Clinica de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti au fost internate 104 paciente diagnosticate cu chist sau abces de glandă Bartholin. Datele au fost obţinute din foile de observaţie şi de la departamentul de Statistică al spitalului. Diagnosticul a fost stabilit în urma unui examen clinic şi paraclinic complet. Rezultate. 17 paciente au fost diagnosticate cu chist de glandă Bartholin şi 87 cu abces de glandă Bartholin. Vârsta me­die a pacientelor din grupul analizat a fost 34,2 ani. De asemenea, un număr de 79 (75,9%) de paciente au fost tratate medicamentos, iar 25 (24,1%) chirurgical. Cei mai frecvenţi germeni identificaţi au fost E. coli (25 de cazuri), Bacteroides (10 cazuri) şi S. aureus (12 cazuri). În plus, une­le paciente au fost diagnosticate cu boală inflamatorie pelviană cu N. Gonorrhoea (15 cazuri) şi Chlamydia Trachomatis (6 cazuri). În cazul pa­cientelor diagnosticate cu chist de glandă Bartholin, tratamentul de primă alegere a fost cel medicamentos. La majoritatea pacientelor di­ag­nosticate cu abces de glandă Bartholin s-a intervenit chirurgical. Con­cluzii. Deşi patologia glandei Bartholin este relativ uşor de diagnosticat şi tratat, prevenţia recurenţelor este dificilă.


Incidenţa infecţiilor urinare în sarcină

Diana Voicu1, Octavian Munteanu1,2, Oana Maria Bodean2, Gabriel Radu2, Roxana Bohâlţea2, Monica Cîrstoiu2

1. Disciplina Obstetrică-Ginecologie, UMF „Carol Davila”, Secţia de Obstetrică-Ginecologie III, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, România; 2. Disciplina Anatomie, Departamentul II Ştiinţe Morfologice, UMF „Carol Davila”, Bucureşti, România

Introducere. Infecţiile urinare sunt mai frecvente în timpul sarcinii, din cauza modificărilor aparatului renal. Cel mai comun agent patogen implicat este E. coli. Creşterea bacteriană e favorizată de refluxul vezico-ureteral, imunitatea redusă şi relaxarea musculaturii tractului urinar sub influenţa hormonilor de sarcină. Material şi metode. În perioada 1 ianuarie 2014 - 31 decembrie 2015, în Clinica de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti au fost internate 774 de paciente diagnosticate cu infecţia tractului urinar. Metodele de diagnostic au inclus examen clinic, analize de laborator (hemogramă, coagulogramă, probe inflamatorii, biochimie completă, sumar de urină şi urocultură) şi ecografie abdominală la toate pacientele incluse în studiu. Rezultate. Din totalul de 774 de paciente, 514 (66,4%) au fost diagnosticate cu infecţie a tractului urinar cu E. coli, 150 (19,37%) cu infecţie a tractului urinar cu Klebsiella, 90 (11,62%) au fost diagnosticate cu infecţie a tractului urinar cu Proteus şi 20 (2,5%) cu infecţie a tractului urinar cu streptococ de grup B. Vârsta medie a pacientelor din lotul analizat a fost 28,5 ani. Concluzii. Gravida în trimestrul II sau III de sarcină este predispusă la infecţii ale tractului urinar inferior. Agentul patogen cel mai frecvent implicat este E. coli.


Procedee compresive şi ligaturi vasculare chirurgicale utilizate în hemoragia delivrenţei

Anca A. Simionescu

Spitalul Clinic „Filantropia”, UMF „Carol Davila”, Bucureşti

Hemoragia delivrenţei rămâne una dintre complicaţiile de temut, prima cauză de mortalitate maternă la naştere. După epuizarea mijloacelor medicale şi obstetricale, la o pacientă stabilă hemodinamic, obstetricianul confruntat cu această situaţie trebuie să decidă dacă să efectueze histerectomia de necesitate sau dacă poate conserva fertilitatea pacientei prin tehnici de ligatură vasculară şi procedee de compresie uterină, mai simplu de efectuat de către echipa de gardă,buneori cu experienţă limitată în chirurgia oncologică ginecologică. Ne propunem să prezentăm tehnicile de ligatură a arterelor uterine, ligatura arterelor hipogastrice, tripla ligatură Tsirulnikov, ligatura ligamentelor lombo-ovariene şi combinaţiile acestora. După publicarea în 1977 a plicaturii uterine B-Lynch, alţi autori (Rudigoz, Cho, Bhal, Hayman) au descris tehnici de compresie uterină care, deşi empirice, s-au dovedit eficiente pentru hemoragia delivrenţei. În concluzie, aceste proceduri chirurgicale, mai simple, dar din păcate rar utilizate, pot fi folosite ca primă alegere după epuizarea mijloacelor medicale şi obstetricale la o pacientă stabilă hemodinamic.


Contracepţia de urgenţă, puţin cunoscută şi utilizată - studiu multicentric naţional

Claudia Mehedinţu1,2, Mihaela Bujor1,2, Florin Isopescu1,2, Stelian Conci1,2, Alexandru Matei1,2, Costin Berceanu3, Elvira Brătilă1,4, Marina Antonovici1,2, Antoine Edu1,2

1. UMF „Carol Davila”; 2. Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa”; 3. UMF Craiova; 4. Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon”

Obiectivul studiului. Contracepţia de urgenţă se referă la un grup de metode contraceptive care folosite după contactul sexual neprotejat într-un interval definit de timp pot reduce semnificativ riscul apariţiei unei sarcini nedorite. Aceste opţiuni contraceptive sunt puţin utilizate, din cauza lipsei de informare a pacientelor asupra existenţei lor. Scopul acestui studiu a fost de a determina gradul de informare referitor la tehnicile de contracepţie postcoitală într-o populaţie de femei care s-au prezentat pentru întrerupere electivă a sarcinii. Obiectivul secundar a fost de a determina (în teorie) câte dintre avorturile chirurgicale ar fi putut fi prevenite prin utilizarea contracepţiei de urgenţă. Metode. În perioada  ianuarie 2015 - decembrie 2015 am efectuat un studiu prospectiv, multicentric, ce a inclus un număr de 527 de femei cu vârste cuprinse între 16 şi 43 de ani care s-au prezentat pentru întreruperea electivă a sarcinii. Aceastea au completat un chestionar ce cuprinde cunoştinţele legate la metodele contraceptive cunoscute, folosite şi despre contracepţia de urgenţă. Am intenţionat să identificăm cunoaşterea variatelor metode contraceptive de urgenţă şi ulterior să determinăm ce procent dintre aceste femei ar fi fost dispus să apele­ze la vreuna dintre aceste metode. La completarea chestionarului, pacientele au primit un pliant informativ referitor la contracepţia de urgenţă pentru consideraţie ulterioară. Rezultate. Pacientele incluse în studiu au avut vârste cuprinse între 16 şi 43 de ani (media: 23 de ani). 46,11% (n=243) dintre paciente au avut 21 de ani sau mai puţin. Un total de 70,96% (n=374) dintre toate pacientele nu aveau nici o cunoştinţă despre existenţa opţiunilor contraceptive de urgenţă; 25,9% (n=137) aveau cunoştinţe limitate şi doar 3,14% (n=16) aveau informaţii relativ complete. 51,04% (n=269) dintre paciente ar fi fost candidate adecvate, disponibile să utilizeze pilula contraceptivă de urgenţă. Presupunând că pilula contraceptivă de urgenţă are o rată de success de 75%, 38% dintre avorturile chirurgicale efectuate pe această populaţie de femei ar fi putut fi evitate. Concluzii. Contracepţia de urgenţă este puţin utilizată, din cauza lipsei de informare a pacientelor, mai ales în cazul adolescentelor. O informare corectă ar duce la o scădere semnificativă a numărului avorturilor la cerere, a costurilor suplimentare, precum şi o reducere a complicaţiilor precoce şi tardive datorate avorturilor instrumentale.


Spatial stabilization of cervical ring. (A new concept in the surgical treatment of early uterovaginal prolapse)

Elvira Bratila1, Diana Comandasu1, Petre Brătilă2

1. UMPh “Carol Davila” Bucharest, Department of Obstetrics and Gynecology, Emergency Clinical Hospital “St. Pantelimon” Bucharest; 2. UMPh “Carol Davila” Bucharest, Euroclinic Hospital

The uterovaginal prolapse can be classified for therapeutically reason in early and advanced stages. The early stages represent all form of uterovaginal prolapse that remain inside of vagina till hymeneal ring. The advanced stages are represented by the dramatically bulging outside of vagina. The early  stages represent the most frequent form of uterovaginal prolapse. Is very important  how to treat primary this cases because most of reoperation in prolapse surgery are derived from this category. Reoperation means to treat another new form of prolapse appeared after a primary surgery but not as a recurrence from the first operation.  In prolapse surgery there are a rate of 17% percent of reoperation, an unacceptable value (in hernia surgery the reoperation rate is 1,4-4,3%). The prolapse surgery is exclusively curative. Till now no prophylactic surgeries are described. In this paper we propose a  therapeutically concept that offer the alternative to prevent the progression, recurrence or reparition of prolapse.


Tratamentul simptomelor anorectale asociate prolapsului genital

Elvira Brătilă1, Diana Comandaşu1, Claudia Mehedinţu2, Roxana Bohâlţea3, Costin Berceanu4, Monica Cîrstoiu3, Petre Brătilă5

1. UMF „Carol Davila” Bucuresti, Departamentul de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Bucureşti; 2. UMF „Carol Davila” Bucureşti, Departamentul de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa” Bucureşti; 3. UMF „Carol Davila” Bucureşti, Departamentul de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti; 4. UMF Craiova, Departamentul de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova; 5. UMF „Carol Davila” Bucureşti, Spitalul Euroclinic

Scop. De a prezenta opţiunile terapeutice în cazul incontinenţei anale asociate prolapsului utero-vaginal. Material şi metodă. Simpomatologia anorectală de tip incontinenţă a fost cercetatată pe un lot de studiu ce a inclus 254 de paciente diagnosticate cu prolaps utero-vaginal de diferite grade.  Dintre acestea, 31,9% din cazuri au fost reprezentate de recidive ale prolapsului după tratamentul chirurgical. Din lotul de studiu au fost selectate pacientele care au prezentat simptome anorectale, respectiv imperiozitate fecală şi incontinenţă anală. Rezultate. Simptomatologia anorectală a fost prezentă în 6,7% din cazuri. Simptomele de incontinenţă anală au fost strâns corelate cu rupturile de perineu de grad crescut (II/III), incontinenţa fecală fiind prezentă în proporţie de 100% în asociere cu aceste defecte perineale. 75% dintre cazurile de prolaps genital din lotul studiat au asociat imperiozitate anală, 68,3% dintre acestea fiind cazuri de prolaps genital de gradul I/II. Discuţii. Tratamentul chirurgical în cazurile de incontinenţă anală a fost reprezentat de plastia sfincterului anal prin tehnica de sutură a structurilor sfincteriene restante şi respectiv plastia utilizând grefa sintetică. Pentru cazurile cu imperiozitate fecală, rezoluţia chirurgicală a fost reprezentată de tratamentul defectelor de compartiment mediu şi posterior. Concluzii. Deşi simptomatologia anorectală nu este frecvent asociată tulburărilor de statică pelviană, ea reprezintă o patologie invalidantă pentru paciente. Diagnosticarea corectă a acestor simptome permite asocierea unui procedeu de plastie sfincteriană concomitent tratamentului tulburărilor de statică pelviană.


Actualităţi în hipertensiunea indusă de sarcină (clasificare, prevenţie, diagnostic, tratament, efecte la distanţă)

Corina Grigoriu, Irina Horhoianu, Lucica Vişan, Andreea Mihart, Simona Cerga

UMF „Carol Davila” Bucureşti, Departamentul Obstetrică-Ginecologie, SUUB

Bolile hipertensive reprezintă cea mai frecventă complicaţie medicală a sarcinii, fiind o cauză importantă de morbiditate, dar şi de mortalitate maternă sau fetală. Cu toate progresele ştiinţifice înregistrate, incidenţa afecţiunii cunoaşte creşteri atât în ţările avansate (prin factori de risc su­pra­adăugaţi), dar şi în regiunile defavorizate, unde supravegherea sarcinii nu se desfăşoară la standardele necesare. Prezentăm actualizări în ceea ce priveşte noile definiţii şi clasificări, precum şi progresele în prevenţie şi tratament. Nomenclatura actuală (National Institutes of Health Working Group on Hypertension in Pregnancy, ACOG 2013) a afecţiunilor caracterizate de hipertensiune în sarcină cuprinde următoarele entităţi: hipertensiunea indusă de sarcină, preeclampsia/eclampsia, hipertensiunea arterială cronică, preeclampsia supraadăugată hipertensiunii arteriale cronice. Conform noilor criterii diagnostice (Hypertension in Pregnancy: Report of the American College of Obstetricians and Gynecologists’ Task Force on Hypertension in Pregnancy. Obstet Gynecol 2013; 122:1122), preeclampsia se defineşte şi  la gravida cu valori hipertensive nou apărute, dar fără proteinurie, ce îndeplineşte oricare dintre următoarele criterii: trombocitopenie (sub 100.000/mm3); creatinină serică peste 1,1 mg/dl sau dublarea valorilor creatininemiei în absenţa oricărei afectări renale; creşterea valorilor transaminazelor hepatice la peste două ori valorile normale; edem pulmonar; simptome vizuale sau cerebrale. Hipertensiunea indusă de sarcină se va redefini dacă în dinamica evoluţiei pacientei apar modificări (se subînţelege astfel necesitatea supravegherii pacientei). Astfel, dacă apar proteinurie sau semne de disfuncţie de organ, se va încadra la preeclampsie; dacă valorile tensionale crescute vor persista peste 12 săptămâni post-partum, va fi denumită hipertensiune cronică; dacă valorile tensionale vor reveni la normal până la 12 săptămâni post-partum, va fi denumită hipertensiune tranzitorie de sarcină. Nu trebuie uitat că preeclampsia cu debut precoce expune pacienta la un risc crescut de dezvoltare a sindromului metabolic pe parcursul vieţii, comparativ cu preeclampsia cu debut tardiv. Studiul CHAMPS (Cardiovascular Health After Maternal Placental Syndromes), efectuat pe un număr impresionant de femei - 1,03 milioane -  a concluzionat că la femeile cu antecedente de PE şi sindrom metabolic riscul de dezvoltare a unei boli cardiovasculare este de 12 ori mai mare comparativ cu pacientele fără astfel de antecedente. Momentul proteomicii pe care îl trăim acum începe să semnaleze efecte necunoscute şi neaşteptate ale unor afecţiuni din timpul sarcinii asupra stării de sănătate a viitorilor adulţi. În cazul copiilor născuţi din mame preeclamptice, este descris riscul de dezvoltare a bolilor cardiovasculare, sindromului metabolic şi diabetului zaharat.


Doppler ultrasound assessment in uterine artery embolization

Irina-Adriana Horhoianu, Laura Gaman, Nicolae Bacalbaşa, Vasile Valerică Horhoianu, Monica Cîrstoiu

“Carol Davila” Medicine and Pharmacy University of Bucharest, Obstetrics and Gynecology Department

Introduction. Uterine Artery Embolization is a minimally invasive procedure with large benefits in Obstetrics and Gynecology. It is important to find out all the aspects related to the embolization procedure. Material and methods. All the necessary information in rela­tion to uterine fibroids  and the Doppler aspect have been gathered in an ongoing prospective study, from February 2016 to present encompassing 15 patients. Results. The Doppler evaluation of the uterine artery before and after embolization has been compared detaling aspects such as resitivity index, peak systolic flow velocity and pulsatility index. Doppler flow within and from the perifibroid plexus has also been evaluated before embolization and after in case of persistency. Conclusions. Doppler evaluation of uterine fibromas is an interesting study direction and can be an important tool in diagnosys and prediction of  fibroid outcome.