Rolul, locul şi importanţa medicului de familie în asistenţa medicală sunt foarte bine cunoscute şi înţelese în sistemele medicale din întreaga lume. Eficienţa medicului de familie a fost dovedită prin prisma cheltuielilor din sistemele sanitare atunci când s-a efectuat analiza costurilor din sistem. Este o certitudine faptul că asistenţa medicală primară asigură cea mai mare acoperire din punctul de vedere al accesului la servicii medicale, că rezolvă cazuri care nu mai împovărează ambulatoriile de specialitate şi asistenţa medicală terţiară, dar istoria apariţiei acestui segment medical în România are, bineînţeles, specificul ei.

Medicul de familie, principalul reprezentant al asistenţei medicale primare din România, a apărut în urma uneia din cele mai mari concedieri colective care au existat în ţara noastră. Evident că, spre deosebire de alte sectoare, nu s-a vorbit la vremea aceea de salarii compensatorii, ci de privatizare sau reorganizare a sistemului sanitar. Astfel, „medicul de circă”, care era un angajat în sistemul sanitar, nu doar că a trebuit să devină „un privat”, dar a devenit chiar un „patron”, căci asistenta medicală, moaşa, îngrijitoarea din dispensarul medical au făcut şi ele obiectul disponibilizării colective şi au devenit angajate în „sectorul privat”. Un sector privat, medical, înfiinţat „din pix”, printr-o adevărată concediere în masă a celor care erau baza sistemului medical. Cu toate acestea, medicii de medicină generală/medicii de familie au asigurat baza funcţionării sistemului medical şi au dovedit abilităţi antreprenoriale, reuşind să organizeze cabinete medicale, centre de permanenţă, fără „a avea în spate” un staff tehnic aşa cum se întâmpla în structurile sanitare din care au fost disponibilizaţi. Astfel, medicii de familie au rămas prima soluţie atât pentru pacienţi, cât şi pentru populaţia sănătoasă.

Odată cu apariţia programelor naţionale, fie că vorbim despre programe permanente, cum ar fi Programul Naţional de Imunizare, sau de programe temporare, cum a fost Programul Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate, sau alte programe de screening implementate în România, medicul de familie nu doar că a fost prima soluţie, dar a fost şi este soluţia viabilă pentru implementarea şi derularea unor astfel de proiecte. Toate acestea au făcut parte din acele categorii de programe care au beneficiat de termene de elaborare şi implementare, însă sistemul medical, odată cu apariţia pandemiei, a fost forţat să implementeze rapid proceduri noi, iar atunci tot medicul de familie a fost soluţia care a preluat o parte însemnată a problemelor, asi­gu­rând continuitatea actului medical când ambulatoriilor de specialitate li s-a suspendat sau limitat activitatea, iar unităţi spitaliceşti erau reorganizate în aşteptarea pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2. În tot acest timp, soluţia pentru pacientul cronic – şi nu numai – a fost tot medicul de familie.

În toţi aceşti ani, decidentul politic, indiferent de „culoarea” sa, s-a obişnuit atât de mult să găsească soluţia la medicul de familie, încât, ca să răspundă „crizei” iodurii de potasiu, apărută pe fondul unui potenţial război nuclear, s-a gândit să transforme medicul de fa­mi­lie şi în distribuitor de medicamente. O astfel de decizie a fost considerată de către foarte multe persoane contrară normelor deontologice, însă, probabil, ar trebui să reţinem cu totul altceva. Decidentul politic, indiferent de „culoarea” sa, a constatat că, atunci când trebuie să ia o decizie cu impact naţional şi trebuie ca acea decizie să fie implementată cu succes, are nevoie de medicul de familie, căci el este soluţia.

Am auzit de foarte multe ori că „sistemul este bolnav” sau că „sistemul este de vină”. Foarte probabil că este adevărat, dar atunci trebuie căutată soluţia, iar pentru asistenţa medicală primară, în care constatăm anual o creştere constantă a deficitului de medici de familie din România, putem afirma că pentru decidentul politic medicul de familie reprezintă ultima preocupare, iar acest lucru generează un sistem medical bolnav. Din păcate, preocuparea decidenţilor de a dobândi titluri academice prin celebra operaţiune „copy+paste” a devenit o uzanţă şi în elaborarea contractelor-cadru pentru asistenţa medicală primară şi a normelor de punere în aplicare a lor. Toate acestea au făcut ca medicii de familie, deveniţi „patroni” în urma concedierii în masă, să aibă nu doar activitatea, ci şi veniturile dependente de acest contract-cadru, iar efectul acestui „copy+paste” se vede în creşterea anuală a deficitului de medici de familie.

În tot acest context, mergând pe vechea vorbă „Lasă că se mai învâr­te roata!”, este foarte probabil ca me­di­cul de familie să devină „prima pre­o­cu­pare şi ultima soluţie”, deoa­re­ce numărul localităţilor care au avut medic de familie şi acum nu mai au este în continuă creştere. Re­găsirea normalităţii funcţionării sistemului medical este posibilă doar dacă medicul de familie devine prima preocupare a decidentului, care trebuie să depăşească cu­tuma „copy+paste” şi să asigure populaţiei accesul la servicii medicale, indiferent de mediul de pro­ve­nien­ţă al contribuabililor, iar re­la­ţia decident-corp medical să se ba­ze­ze pe respect şi sprijin reciproc în vederea oferirii de servicii medicale de calitate, care să fie apreciate la adevărata lor valoare.