Asistenţa medicală primară, reprezentată de medicina de familie, a asigurat cea mai mare acoperire în ceea ce priveşte furnizarea serviciilor medicale. Această acoperire a înregistrat un trend descrescător, care ar fi impus o intervenţie a decidentului politic, responsabil să asigure respectarea dreptului la sănătate al populaţiei, însă aceste intervenţii au avut un impact nefavorabil, ceea ce a generat un deficit de medici de familie, constant în creştere, chiar şi în judeţele în care există centre de formare medicală.
Asigurarea existenţei asistenţei medicale primare, crearea şi susţinerea cadrului desfăşurării unei activităţi conform curriculumului de pregătire al specialiştilor din acest domeniu, precum şi diminuarea deficitului de medici de familie ar asigura nu doar dreptul la sănătate al populaţiei, dar ar reduce şi costurile din sistemul sanitar. Statornicia decidentului politic în „competenţa” sa de a rezolva aceste probleme a fost evidenţiată şi cu ocazia ultimului examen de rezidenţiat. Şi de această dată, în dorinţa şi lupta pentru salvarea specialităţii numite medicină de familie, decidentul nu a făcut altceva decât să plaseze medicina de familie în derizoriu.
Cunoscând problemele de la nivelul asistenţei medicale primare, pentru care nu doar că nu se găseşte o rezolvare, dar se şi amplifică de la an la an, şi corelându-le cu problemele din sistemul de învăţământ din România, care de asemenea par extrem de greu de rezolvat, nu putem să nu ne gândim la o posibilă strategie transpartinică: un popor bolnav şi needucat e mult mai uşor de manipulat! Chiar dacă al doisprezecelea ceas a trecut de mult, încă putem spera că ar mai exista 12 ore, până la al 24-lea ceas, în care poporul acesta să îşi poată exercita cu adevărat dreptul la educaţie şi sănătate.