Preeclampsia, între obstetrică şi neonatologie

Preeclampsia complică aproximativ 2-3% dintre sarcini la pacientele primigeste şi 5-7% dintre sarcini la femeile primipare. Din punct de vedere statistic, se estimează că peste patru milioane de femei vor dezvolta această patologie, la nivel global, în fiecare an. Preeclampsia este un sindrom multisistemic, care implică factori genetici şi de mediu în patogeneza şi patofiziologia sa, iar date cu privire la substratul histologic al acesteia sunt disponibile încă din anii ’60.

Cu toate acestea, preeclampsia continuă să reprezinte o problemă de sănătate majoră, răspândită în întreaga lume, fiind o formă de hipertensiune specifică sarcinii.

Identificarea modificărilor fiziologice ale arterelor spiralate, dar şi a defectelor morfologice ale acestora în preeclampsie a oferit un progres major în înţelegerea patofiziologiei afecţiunii, dar şi a hipertensiunii arteriale asociate sarcinii în general.

Ar merita amintit faptul că aceste constatări au evi­den­ţiat importanţa invaziei trofoblastice, aspect al pla­cen­taţiei care până atunci a fost privit doar ca o curiozitate, fără semnificaţie evidentă.

Există numeroase opinii cu privire la etiologia preeclampsiei, însă orice teorie plauzibilă privind patogeneza acesteia trebuie să aibă în vedere observaţia că afecţiunile gestaţionale de tip hipertensiv apar fie la nulipare, fie la femeile expuse dezvoltării excesive a vilozităţilor coriale, aşa cum se întâmplă în sarcina multiplă sau mola hidatiformă, fie la pacientele genetic predispuse să dezvolte hipertensiune pe parcursul sarcinii sau la femei care prezintă condiţii preexistente de activare celulară endotelială ori inflamaţie, aşa cum se întâmplă în cazul diabetului, al bolilor renale sau al celor cardiovasculare.

În ultimele două decenii, multiple studii au prezentat rolul preeclampsiei, restricţiei de creştere intrauterină sau al naşterii premature, ca markeri ai morbidităţii şi mortalităţii de tip cardiovascular în sarcină, susţinând astfel ideea că femeile cu hipertensiune diagnosticată pe parcursul sarcinii ar trebui evaluate ulterior, pe parcursul primelor câteva luni post-partum, incluzând şi consilierea şi planificarea familială pe termen lung.

Apariţia convulsiilor, fără ca acestea să poată fi atribuite altor cauze, la femeile cu preeclampsie, presupune diagnosticul eclampsiei, însă incidenţa acesteia a scăzut de-a lungul timpului, fiind estimată acum, destul de variabil, la 1/2000-4000 de naşteri.

Interesant este şi faptul că nu prezenţa fetală este condiţia obligatorie pentru dezvoltarea preeclampsiei, ci prezenţa vilozităţilor coriale este esenţială pentru apariţia acestei patologii. Mai mult, expresia vilozitară nu trebuie să fie exclusiv intrauterină, existând studii care estimează la aproximativ 30% incidenţa patologiei hipertensive la pacientele cu sarcină ectopică de peste 18 săptămâni.

Fără a exagera, preeclampsia ar putea fi cel mai bine descrisă drept un sindrom specific sarcinii, care poate afecta toate organele.

În acest număr al revistei Perinatologia am inclus articole despre comportamentul româncelor privind fumatul şi consumul de alcool în timpul sarcinii, agenezia renală unilaterală fetală, efectele preeclampsiei precoce asupra fătului şi metode de profilaxie şi supraveghere a sarcinii, artrogripoza la un nou-născut provenit din sarcină gemelară, restricţia de creştere intrauterină, malformaţia chistică adenomatoidă congenitală a plămânului, prognosticul materno-fetal al sarcinii complicate cu ciroză biliară secundară, sindromul de colestază neonatală sau managementul bolilor inflamatorii intestinale în sarcină.

La final, vă adresăm invitaţia de a participa la două evenimente ştiinţifice internaţionale remarcabile, care vor avea loc la Bucureşti, în luna mai, 14th International Academy of Perinatal Medicine Conference şi 34th „Fetus as a Patient” International Congress, dar în egală măsură şi la Al 6-lea Congres al Societăţii Române de Ultrasonografie în Obstetrică şi Ginecologie.