Conţinutul ideativ şi exprimarea sa specifică fiecărui individ ocupă un loc important în observarea, evaluarea şi monitorizarea tulburărilor psihice. În grupul manifestărilor particulare, idiosincraziile ideative şi idiosincraziile verbale se constituie ca expresii de disfuncţionalitate, elemente care marchează într‑o oarecare măsură o tulburare psihică. Psihiatrul american Joseph Pierre, în articolul său A Mad Word, eticheta chiar idiosincraziile, drept o barieră reală în cale atingerii unei sănătăţi mintale perfecte(1).
Termenul de idiosincrazie sau idiosincrasie are o etimologie greacă, fiind un termen medical(2), utilizat atât în conjuncţie cu manifestările somatice, cât şi cu cele psihice. Ambele ipostaze manifestă o poziţionare disfuncţională sau aparte a individului faţă de anumiţi stimuli sau componente din mediul său ambiant. Totuşi, în unele situaţii, termenul este folosit cu o valenţă pozitivă, pentru a descrie o stare, un tip de abordare, de exemplu idiosincrazia generaţiei milenium(3). Deşi iniţial termenul era mai puţin utilizat în psihiatie, cu timpul el a câştigat în popularitate, în prezent fiind folosit pentru a descrie mai multe situaţii.
Studii mai vechi, dar şi mai recente evidenţiază faptul că gândirea idiosincrazică este întâlnită în patologii psihiatrice de tipul schizofreniei, tulburării borderline sau al tulburării obsesiv-compulsiv.
D. Adler şi M. Harrow(4) au observat cu mult timp în urmă faptul că pacienţii cu diverse forme de schizofrenie prezentau niveluri semnificativ crescute de gândire idiosincrazică, mai ales în faza acută. Pe măsură ce pacienţii cu schizofrenie depăşeau faza acută, gândirea de acest tip a început să fie tot mai puţin prezentă, deşi aveau încă tendinţa de a menţine acest tip de gândire, comparativ cu pacienţii fără tulburări psihice. Continuând cercetările, Harrow(5) susţine că gândirea bizară, idiosincrazică şi expresiile verbale atipice sunt prezente în contextul existenţei simptomelor pozitive. Autorul structurează într-o lucrare mai amplă categorii şi subcategorii ale acestei gândiri bizare.
Idiosincraziile ca tipic specific de neuroconectivitate sunt discutate în contextul tulburării pervazive de dezvoltare(6). Recentul studiu prezintă modele de sincronizare neuronală unice, idiosincrazice, la persoanele cu tulburare de spectru autist. Raportat la această tulburare, idiosincraziile lingvistice şi limbajul neologic sunt elemente intrinseci ale diagnosticului(7). Dobrescu aduce în discuţie idiosincraziile verbale(8), discutând despre existenţa la copiii cu tulburări de spectru autist (TSA) a unui limbaj cvasimetaforic sau idiosincrazic.
Multitudinea de situaţii în care idiosincraziile sunt aduse în discuţie creează o aparentă confuzie, dar la o analiză mai atentă putem considera legătura directă dintre idiosincrazii şi sănătatea mintală.
În continuare vă invităm la scurte activităţi.
