EDITORIAL

Diversitate, multidisciplinaritate, complementaritate – posibila cheie a succesului!

Remus Sebastian Şipoş

12 Decembrie 2024

România trece printr-o perioadă care dovedeşte o maturizare deficitară a societăţii civile. Această imaturitate este o expresie a imaturităţii sectoriale dovedite în multiple domenii de activitate. Carenţele care au generat aceste lucruri au avut la bază, de cele mai multe ori, orgolii şi/sau frustrări. Principalul lucru care cred că nu a fost înţeles este cel al posibilităţii unei colaborări, într-o unitate bazată pe diversitate. Această diversitate, direcţionată constructiv într-o direcţie a complementarităţii, ar putea fi generatoare de soluţii pentru complexitatea problemelor pe care le putem întâlni în activitatea zilnică. Nevoia acestei specialităţi medicale numite dietetică a apărut înaintea profesiei, iar dieteticienii ca specialişti ai domeniului medical au apărut înaintea oficializării acestei meserii printr-un cod CAEN. Au existat şi, din păcate, continuă să persiste nişte anormalităţi care îngrădesc specialiştii din domeniul nutriţiei şi dieteticii să îşi aducă din plin aportul la menţinerea sau ameliorarea stării de sănătate a populaţiei.

Aşa cum revista The Romanian Journal of Nutrition, continuatoarea revistei Dietetician.ro, face parte dintr-o galerie a revistelor de specialitate medico-farmaceutice găzduite de către MedicHub Media, specialitatea de dietetician face parte dintr-o galerie de specialităţi medicale. Aceste lucru este extrem de important să fie bine înţeles de către toţi specialiştii din domeniu, deoarece pacientul nu este al unei specialităţi medicale, el aparţine sistemului medical, atât atunci când este în aparentă stare de sănătate, cât mai ales atunci când este bolnav, în special când suferă de o patologie cronică. Dieteticianul, asemenea medicului de familie, prin activitatea sa, se adresează întregii populaţii, dar acţiunile sale sunt parte integrantă a sistemului medical. Succesul privind menţinerea sau ameliorarea stării de sănătate a individului sau a unei populaţii nu poate fi decât un rezultat al activităţii unei echipe multidisciplinare. Orgolii care fac posibile delimitări sau marginalizări ale importanţei unui segment medical vor periclita buna funcţionare a acestui sistem şi starea de sănătate a beneficiarilor reali.

Succesul intervenţiei privind optimizarea stilului de viaţă, care să fie corelat cu nevoile particulare ale individului sau populaţiei, poate fi asigurat prin mediatizarea nu doar a studiilor din acest domeniu, ci şi prin prezentarea punctuală a impactului intervenţiei în lucrări de tipul case report. Dublarea mesajului oferit de studii prin succesul terapeutic obţinut prin aplicarea acestora nu poate decât să sublinieze impactul pe care îl are activitatea specialiştilor din domeniul dieteticii. Această revistă dedicată tuturor specialiştilor din domeniul medical, aşa cum s-a dovedit şi prin evoluţia denumirii ei, încearcă să se adapteze atât provocărilor pe care le oferă societatea, cât mai ales nevoilor pe care le are aceasta. Tocmai pentru a satisface aceste nevoi populaţionale privind o consiliere nutriţională calificată, acest jurnal se doreşte să fie o tribună a specialiştilor prin care să se promoveze echipa multidisciplinară care să militeze pentru sănătatea populaţiei în mod profesionist, medical, susţinând medicina bazată pe dovezi.

Prin intermediul acestui număr al revistei The Romanian Journal of Nutrition, care va apărea la cumpăna dintre ani, urez întregului corp medical un An Nou bun, cu sănătate, bucurii şi împliniri personale şi profesionale! Fie ca noul an să ne găsească mai buni, mai receptivi, mai uniţi în diversitatea pe care o oferă multidisciplinaritatea familiei medicale!

Articole din ediția curentă

ORIGINAL ARTICLE

Importanţa indicilor de risc nutriţionali asupra evoluţiei pacientului cu sindrom coronarian acut

Maria Czinege
Indicele nutriţional prognostic (PNI) reflectă starea imunonutriţională a pacienţilor. Datorită acestui fapt, ne-am propus urmărirea evoluţiei pacienţilor cu sindrom coronarian acut la şase luni, luân...
REVIEW

Beneficiile pâinii cu maia

Ioana-Ştefania Şerban, Irina Mihaela Matran
În ultimul timp, interesul cercetătorilor şi atenţia consumatorilor faţă de fermentarea aluaturilor în fabricarea pâinii şi a produselor de patiserie (de exemplu, cozonac, croissant, biscuiţi) au crescut. ...
REVIEW

Influenţa dietei asupra markerilor sanguini din tiroidita autoimună

Elena-Andreea Pop
Printre determinanţii implicaţi în dezvoltarea tiroiditei autoimune Hashimoto (TH) se numără factorii genetici şi epigenetici, intoleranţele alimentare, agenţii patogeni bacterieni şi virali, substanţele chimice, permeabilitatea crescută a barierei intestinale şi contaminanţii din mediu. ...
Articole din edițiile anterioare

ARTICOL ORIGINAL

Perspective ale imunizării împotriva infecţiei cu HPV

Isabela-Carina Sicoe, Iuliu Moldovan, Remus Sebastian Şipoş
În România, modalitatea de implementare şi de­­ru­­la­re a campaniei de vaccinare împotriva infecţiei pro­vo­ca­te de vi­ru­sul papilomatozei umane (HPV) a prezentat par­ti­cu­la­ri­tăţi care au in­flu­en­ţat percepţia a...
ARTICOL ORIGINAL

Impactul modificărilor legislative asupra vaccinării împotriva infecţiei cu Streptococcus pneumoniae

Ioana-Maria Bloj, Edith-Simona Ianoşi, Remus Sebastian Şipoş
În lumina dorinţei la nivel global de a preveni apariţia patologiilor mai mult decât tratarea lor, vaccinarea a devenit actorul principal pe scena medicală. ...
EDITORIAL

Unitate prin diversitate!

Remus Sebastian Şipoş
Luna octombrie a acestui an a fost extrem de interesantă, într-un an interesant la nivel mondial....