Despre Hahnemann, cei care activăm în domeniul homeopatiei putem spune ceea ce el însuşi spunea: „Non inutilis vixi“ – Nu a trăit în zadar! S-a dedicat scopului suprem, vindecarea omului suferind, găsind calea ideală pentru respectarea dictonului hipocratic „Primum non nocere“ – homeopatia fiind, prin definiţie, o metodă terapeutică ecologică.

Ceea ce nu este însă homeopatia nu este uşor de aplicat; presupune mulţi ani de formare a medicului, precum şi nişte calităţi pe care să le aibă pentru a ajunge la performanţă.

Hahnemann a căutat mereu să-şi perfecţioneze metoda, atât în ceea ce priveşte partea strict medicală, cât şi în ceea ce priveşte medicamentul homeopat. Acest lucru se poate vedea în lucrarea sa de bază, Organon al artei vindecării.

ORGANON (cuvânt de origine greacă) = instrument, mijloc (metodă) de muncă şi cercetare ştiinţifică

Similitudinea este criteriul de bază de diferenţiere dintre medicamentul alopat şi cel homeopat. La început, Hahnemann a experimentat efectele a diferite substanţe sau extracte de plante, doar pe baza similitudinii – ideea diluării şi ulterior a dinamizării (potenţării) au fost aspecte care s-au conturat pe parcurs: diluarea, ca necesitate a reducerii (până la anulare a toxicităţii unor substanţe/plante), iar dinamizarea, ca fenomen care duce la potenţarea efectului, la care a ajuns prin observare şi experimentare.

Despre similitudine, prof. dr. doc. Dumitru Dobrescu, farmacolog de renume, arată că are un fundament farmacodinamic (dat de acţiunea fazică antagonistă a substanţelor – conform legii Arndt-Schulz) şi un fundament biologic (dat de hipersensibilitatea specifică a bolnavului). O analiză din punctul de vedere al farmacologiei informaţionale, realizată de prof. dr. farm. Aurelia Nicoleta Cristea, ajunge la aceeaşi concluzie, având la bază legile cauzalităţii informaţionale (există o disproporţie între cantitatea insignifiantă de semnal şi efect, cu condiţia specificităţii receptorului).

Selectarea corectă a medicamentului homeopatic nu este însă singura problemă a medicului homeopat – urmează alegerea diluţiei şi conducerea corectă a medicaţiei. În ediţiile Organon-ului putem descifra evoluţia gândirii dr. Hahnemann în ceea ce priveşte modul de preparare şi de administrare a medicamentului homeopatic, astfel încât rezultatul tratamentului să fie o vindecare sigură şi de durată.

ORGANON – recomandări privind medicamentul homeopat

Ediţia a patra:

  • Administrare sub formă uscată, de granule
  • Folosirea scalei CH – până la CH30
  • Nu se repetă administrarea remediului până când nu apar semnele că este necesar (remediul nu mai acţionează)

Ediţia a cincea:

  • Administrarea globulei diluate în apă şi metoda „split-dose“ (atenuarea agravărilor prin diluări succesive la administrare)
  • Renunţă la limitarea scalei la CH30
  • Repetarea dozei este permisă şi când remediul acţionează încă

Ediţia a şasea:

  • Administrarea sub formă de soluţie (în picături)
  • Scala de diluţii LM (cincizeci milezimale)
  • Administrarea medicamentului la un anumit interval de timp:
    • în bolile acute: la 2-6 ore;
    • în urgenţe: din oră în oră sau mai des;
    • în bolile cronice: zilnic sau la 2 zile.

La sfârşitul tratamentului poate apărea o uşoară agravare homeopatică, provocată de medicament, şi nu de boală (atunci, aceasta va dispărea la întreruperea medicaţiei).

Pe Hahnemann l-a preocupat în mod deosebit problema agravărilor de remediu. El identifica următoarele cauze ale agravărilor:

  • mărimea dozei şi/sau mărimea potenţei;
  • susceptibilitatea sau sensibilitatea crescută a unor pacienţi.

În ediţiile 4 şi 5 ale Organon-ului, agravările erau considerate ca ceva necesar (un semn important, care arată, în general, că remediul a fost ales corect).

În ediţia a şasea, Hahnemann găseşte cheia îmbunătăţirii metodei sale, prin creşterea gradului de diluare, şi nu a potenţei, prin tipul de diluţii LM. În felul acesta agravarea nu se produce la începutul administrării, când boala este puternică şi vitalitatea bolnavului este scăzută, ci la sfârşitul bolii sau deloc, dacă administrarea este întreruptă la timp.

El recomandă:

  • medicamentul homeopatic trebuie selectat pe baza principiului similitudinii şi preparat în scala de diluţie LM şi administrat sub formă de soluţie;
  • se va porni de la cea mai mică diluţie (LM1) şi se va creşte progresiv diluţia (LM2, LM3 etc.), când pacientul nu mai răspunde la diluţie (fără să se schimbe tabloul bolii);
  • fiecare doză administrată trebuie uşor modificată faţă de cea anterioară (prin dinamizări suplimentare);
  • dacă pacientul este foarte sensibil şi apare o agravare de remediu, se va proceda la diluări suplimentare (split-dose – metodă despre care vorbeşte deja în ediţia a cincea a Organon-ului).
  • diluţiile LM nu trebuie date zilnic sau la două zile timp îndelungat, fără o evaluare corectă a cazului. Ele produc agravări dacă se procedează astfel. Dacă tratamentul a fost condus corect, atunci la sfârşitul lui poate apărea o uşoară agravare homeopatică, provocată de medicament, şi nu de boală (şi aceasta va dispărea la întreruperea medicaţiei).

Practica preparării şi administrării medicamentelor homeopatice în diluţii LM nu este totuşi foarte familiară homeopaţilor. Astfel, în zilele noastre, peste 90% dintre medicii homeopaţi recomandă granula uscată (conf. ediţiei a 4-a a Organon-ului), foarte puţini metoda split-dose (conform ediţiei a 5-a a Organon-ului) sau diluţii LM (conform ediţiei a 6-a a Organon-ului).

„Este ca şi cum homeopatia a îngheţat în timp, în jurul anului 1828, deoarece majoritatea tehnicilor de prescripţie homeopatică sunt din acea perioadă.“

Luc De Schepper

Explicaţia ar putea fi, pe de o parte, tipărirea, foarte târziu după moartea lui Hahnemann, a ediţiei a 6-a a Organon-ului şi obişnuinţa practicii cu granule homeopatice.

Hahnemann denumise această scală nouă de diluţie „noua metodă de dinamizare“ şi „noua metodă modificată, dar perfectă“. În aforismul #270 prezintă întreaga metodologie de preparare a potenţelor LM (până la LM30). În notiţele şi însemnările sale notează diluţiile: 0/1, 0/2 etc. La ora actuală, cea mai folosită notare este: LM1, LM2 etc. Se mai foloseşte notarea: 1/0 sau 0/1 sau M/1, Q1, Q2 etc.

Despre diluţiile centezimale, el spunea că:

  •  „…mai ales în gradele înalte de dinamizare, acţionează instantaneu, dar foarte violent, chiar periculos, în special asupra pacienţilor delicaţi…“

Despre diluţiile LM spunea:

  •  „…au puterea cea mai mare şi acţiunea cea mai blândă şi, dacă sunt bine alese, vindecă toate părţile bolnave ale corpului.“

El considera că diluţiile LM au multe dintre calităţile atât ale diluţiilor joase, cât şi ale celor înalte (acţionează mai profund decât diluţiile joase şi sunt mai blânde decât diluţiile înalte).

Mult timp nu s-a vorbit despre această scală de diluţie. În 1950, dr. Charles Pahud, în Franţa, şi ulterior în 1954-1956, dr. Pierre Schmidt, în Elveţia, aduc în atenţia homeopaţilor această „comoară ascunsă“ a ediţiei a 6-a a Organon-ului, prin articole publicate în reviste de specialitate (The British Homoeopathic Journal şi The Journal of the American Institute of Homeopathy).

În 1962, în India şi în Bangladesh se trece la prepararea diluţiilor LM la scară industrială, conform recomandărilor date de Hahnemann în Organon.

Farmacopeea Homeopată Germană (HAB) apare în 1958 şi nu conţine o monografie pentru prepararea diluţiilor LM. Cea de-a doua ediţie, din 1978, prevede însă două metode de preparare a diluţiilor LM (corespunzătoare cu două forme farmaceutice: granule şi soluţii), care se menţine şi la ediţia HAB din 1991. În ediţia HAB din anul 2000 apare o singură formă farmaceutică descrisă – cea de soluţie.

În Organon se recomandă administrarea diluţiilor LM în soluţie:

„…fiecare doză, oricât de mică, atinge imediat mai multe terminaţii nervoase…“

Organon (#272)

Începând din anul 2001, HAB se va reînnoi anual cu completări aduse monografiilor.

Deocamdată, Farmacopeea Europeană nu a inclus o monografie pentru diluţiile LM, dar face referire la ele în monografia generală pentru medicamentul homeopat.

Mod de administrare

Se administrează câte 10 picături diluate în puţină apă (circa 5 ml = 1 linguriţă), iar soluţia se reţine pentru câteva secunde în cavitatea bucală, după care se înghite.

La cea de-a doua administrare (din acelaşi flacon), se dinamizează soluţia prin aplicarea a 8-10 agitări succesive în palmă, după care se iau 10 picături şi se procedează identic.

La fiecare nouă administrare se procedează la fel, dinamizându-se suplimentar soluţia.

Split-dose

Dacă apare o agravare, soluţia diluată iniţial (10 picături în puţină apă) se diluează în jumătate pahar cu apă şi se agită.

Din aceasta se bea o linguriţă de soluţie, reţinându-se întâi în gură. Restul soluţiei se aruncă.

Se poate proceda la mai multe astfel de diluări, dacă pacientul are o sensibilitate pronunţată.

Dr. Choudhury (care practică de peste 20 de ani homeopatia cu diluţii LM, în India) recomandă în bolile cronice:

  • LM1-LM4 – zilnic sau la 2 zile;
  • LM5-LM8 – la 2-3 zile;
  • LM9, LM10 – de 2 ori/săptămână sau la 10 zile pentru pacienţii foarte sensibili.

În cazul în care apare o agravare de tip similimum, pacientul va opri administrarea până când va trece acest fenomen, după care o va relua în doze mai mici (al doilea sau al treilea pahar) şi la intervale mai mari de timp.

El remarcă: „Trebuie începută administrarea cu LM1 sau cu una dintre diluţiile LM2 sau LM3. Nu am întâlnit cazuri în care LM1 nu a funcţionat. Majoritatea afecţiunilor pot fi tratate cu LM1-LM6, pentru altele se ajunge la LM10. Sunt excepţii cazurile care necesită diluţii mai înalte pentru vindecare, uneori şi peste LM30.

Luc de Schepper (homeopat belgian, cu o bogată experienţă în tratamentul homeopatic cu diluţii LM) spune:

  • LM1 poate fi luat după CH30
  • LM2 după CH200
  • LM3 după 1M.

„Vrei să poţi trata pacienţii foarte sensibili, al căror număr este în continuă creştere?

Vrei să reduci timpul necesar vindecării la jumătate, la un sfert sau chiar mai puţin decât se reuşeşte cu granula?

Vrei să poţi trata cazurile de pacienţi care au suferit supresii puternice şi sunt consideraţi incurabili?“

Luc de Schepper

Dr. Patel, din India, trage următoarele concluzii şi pune în evidenţă avantajele folosirii diluţiilor LM:

  • Uşurinţă în alegere. Se porneşte de la LM1 şi se continuă cu creşterea potenţei la nevoie.
  • Sunt potenţe sigure pentru bolnavi cu o forţă vitală scăzută, neexistând riscul unor agravări violente.
  • Acţionează rapid în boli acute sau cronice.
  • Idealul vindecării se atinge într-un timp mai scurt.
  • Putem observa cu uşurinţă evoluţia simptomelor şi putem repeta administrarea.
  • Alegerea incorectă a remediului poate fi sesizată mai repede.
  • Nu există pericolul unor agravări severe prin repetarea administrărilor.
  • Când se administrează potenţe centezimale, este greu de ştiut când se va declanşa o agravare, cât va dura, care va fi natura agravării şi cât de puternică va fi.
  • În cazul potenţelor LM, agravarea de remediu este eliminată sau ţinută sub control (split-dose).
  • Apariţia unei agravări la momentul vindecării este salutară pentru oprirea administrării.

În România, Laboratoarele Plantextrakt fabrică, în domeniul homeopatiei, toate tipurile de diluţii (centezimale, decimale şi LM). Mult timp, şi la noi în ţară cererea pentru diluţii LM a fost extrem de redusă, dar în ultimii ani începe să câştige teren. Medici homeopaţi care încep să recomande acest tip de diluţii se declară extrem de mulţumiţi de rezultatele obţinute.

De undeva, de departe, Hahnemann continuă să ne îndrume în această direcţie, mărturie fiind ediţia a 6-a a Organon-ului, care continuă să fie studiată de către cei care aleg drumul anevoios, dar plin de satisfacţii al formării ca medici şi farmacişti homeopaţi.