Noi perspective tehnologice pentru îmbunătăţirea accesului populaţiei la informaţii privind vaccinurile şi imunizarea

Vaccinurile, începuturile unei noi ere în abordarea bolilor infecţioase

Primele încercări de imunizare datează din secolul al VII-lea, când budiştii indieni beau venin de şarpe în încercarea de a atenua efectele sale toxice. Una dintre cele mai contagioase boli, cu o rată a mortalităţii de peste 30%, a fost variola. În secolul al XVI-lea, în castelul Brahmin din India se practica variolizarea prin introducerea de puroi din pustulele de variolă în pielea pacientului. La sfârşitul secolului al XVII-lea, Edward Jenner a remarcat că mulgătoarele din zona rurală care se îmbolnăveau de variolă nu mai manifestau apoi această boală, astfel că i-a inoculat cu material din leziunile mulgătoarelor infectate pe membrii familiei sale, pentru a-i proteja de focarul infecţios, experimentul său având succes⁽⁹⁾.

După descoperirea lui Jenner au urmat studiile lui Louis Pasteur asupra holerei la pui, experimentul derulându-se pe o perioadă de aproximativ zece ani. La 10 februarie 1880, Louis Pasteur a anunţat că a obţinut cu succes vaccinarea împotriva holerei aviare, acesta alegând să păstreze confidenţială tehnica sa.

Complexitatea tehnologiei de fabricare a vaccinurilor în ansamblul industriei farmaceutice

Un vaccin conţine un agent care se aseamănă cu microorganismul cauzator al bolii şi care în mod obişnuit este realizat dintr-o entitate microbiană vie sau omorâtă, din toxinele acesteia sau chiar din proteinele de suprafaţă.

În industria farmaceutică, fabricarea vaccinurilor este una dintre metodele care prezintă cele mai multe provocări pe parcursul procesului, până se ajunge la produsul final, fiind şi unul dintre cele mai costisitoare procese, creşterea globală a costurilor de producţie fiind ilustrată în figura 1. În fiecare an se fabrică peste 1 miliard de vaccinuri care urmează să fie administrate oamenilor perfect sănătoşi. Timpul de producere a unui lot de vaccinuri poate varia de la câteva luni, cum este cazul vaccinului antigripal, până la trei ani, în cazul vaccinurilor combinate pentavalente şi hexavalente⁽⁹⁾.
 

Obţinerea vaccinurilor presupune un proces biotehnologic intens controlat, format din mai multe etape, până se ajunge la produsul final. Prima etapă constă în obţinerea agentului patogen sau a unei proteine recombinate din agentul patogen. Aceste proteine se pot produce în bacterii, drojdii sau culturi celulare. Virusurile sunt cultivate pe celule primare, cum sunt fibroblastele de pui, sau pot fi cultivate pe linii celulare.

Procesul continuă cu eliberarea antigenului din substrat şi izolarea din mediul utilizat la creşterea lui, apoi urmează purificarea antigenului. În formularea vaccinurilor pot fi incluşi adjuvanţi pentru îmbunătăţirea răspunsului imun, stabilizatori pentru prelungirea duratei de valabilitate şi/sau conservanţi.

Reacţii adverse la administrarea vaccinurilor

Ca oricare alte medicamente, vaccinurile pot prezenta reacţii adverse după administrare, cum ar fi febră, hipersensibilitate de tip întârziat la un component al vaccinului care poate provoca un nodul la locul administrării sau roşeaţă, erupţii cutanate, dar niciuna dintre aceste reacţii nu reprezintă o contraindicaţie a administrării următoarei doze⁽¹⁴⁾.

Nivelul anticorpilor IgG pentru agentul imunizant dintr-un vaccin suspectat de provocarea reacţiilor adverse poate determina dacă mai este necesară sau nu administrarea următoarei doze. De exemplu, unui pacient care a prezentat o reacţie adversă la un vaccin care a fost administrat într-o doză mai mică decât cea recomandată îi poate fi măsurat nivelul anticorpilor IgG la agentul de imunizare, pentru a verifica dacă se află la un nivel suficient, asociat cu protecţia împotriva bolii. Astfel de niveluri au fost stabilite doar pentru anumite vaccinuri.

Un factor important care poate influenţa apariţia reacţiilor adverse este vârsta, deoarece sistemul imunitar şi sistemul nervos sunt într-o continuă dezvoltare pe parcursul mai multor ani. De exemplu, copiii de până la vârsta de 2 ani sunt mai predispuşi la reacţii febrile decât cei de peste 2 ani, această raţiune determinându-i pe japonezi să întârzie administrarea vaccinului anti-pertussis până la vârsta de 2 ani. Sexul reprezintă un alt factor, frecvenţa de apariţie a reacţiilor adverse locale fiind mai mare la bărbaţi decât la femei⁽¹⁶⁾.

Un studiu realizat în 1998 afirmă că vaccinul împotriva rujeolei este în strânsă legătură cu autismul, dar ulterior s-a dovedit că rezultatele au fost greşit interpretate şi a fost retras din revista în care a fost publicat, la momentul actual neexistând dovezi ştiinţifice care să facă legătura între vaccinul împotriva rujeolei şi autism⁽¹⁾.

Aspecte biochimice privind modularea imunităţii organismului uman

Odată cu dezvoltarea imunologiei, a crescut şi interesul pentru dezvoltarea microbiologiei medicale, care cuprinde în principal identificarea agenţilor infecţioşi şi a modului prin care aceştia produc boala. Clasificarea agenţilor patogeni pe grupe şi în funcţie de bolile pe care le provoacă este prezentată în tabelul 1⁽⁹⁾.
 

Imunitatea reprezintă ansamblul tuturor mecanismelor de apărare naturală prin care se protejează organismul împotriva agresiunii factorilor străini. Structurile străine pot proveni din exterior sau se pot forma la nivelul organelor şi ţesuturilor, fiind recunoscute prin intermediul unor organizări particulare, diferite de cele specifice gazdei. Există cazuri în care organismul nu-şi recunoaşte propriii constituenţi, astfel că îi consideră non-self⁽⁹⁾.

Răspunsul imun al unei persoane în urma vaccinării este în strânsă legătură cu capacitatea organismului de a lupta împotriva infecţiei.

Vaccinurile virale vii declanşează cel mai eficient activarea sistemului imunitar, prin recunoaşterea receptorilor mai multor patogeni, cum ar fi ARN‑ul viral. După administrarea prin injectare, particulele virale diseminează rapid în reţeaua vasculară, ajungând la ţesuturile‑ţintă. Acest model se aseamănă cu cel care apare după o infecţie naturală, inclusiv replicarea iniţială a mucoasei nazale după administrarea pe această cale⁽⁴⁾.

După administrarea unui vaccin viral viu şi diseminarea acestuia, celulele dendritice sunt activate în mai multe locuri, migrând spre ganglionii limfatici corespunzători, având loc activarea multiplă a celulelor T şi B. Astfel se explică de ce imunogenitatea este în general mai ridicată pentru vaccinurile vii faţă de vaccinurile cu germeni inactivaţi.

Vaccinarea pe perioada derulării sarcinii fiziologice

În mod ideal, până la perioada de concepţie, toate femeile ar trebui să aibă nivelul de imunizare optim, dar având în vedere administrarea suboptimală a vaccinurilor la femeile adulte şi faptul că nu toate sarcinile sunt planificate, acest obiectiv este foarte greu de realizat.

În urma vaccinării în timpul sarcinii, riscurile pentru făt sunt în principal teoretice, nu există dovezi pentru vaccinarea femeilor însărcinate cu vaccinuri inactivate sau bacteriene. Beneficiile vaccinării depăşesc potenţialele riscuri, mai ales când probabilitatea de expunere la boli este mare⁽¹³⁾. Nou-născuţii şi copiii prematuri au sisteme imune imature, ceea ce îi face deosebit de vulnerabili. Prin imunizarea mamei, fătul este direct protejat împotriva infecţiilor care pot fi prevenite prin vaccinare⁽⁸⁾.

Dezvoltarea unor noi metode pentru gestionarea şi facilitarea activităţii de vaccinare a populaţiei din România

În fiecare an, prin vaccinare sunt prevenite milioane de decese, totuşi anxietatea publicului şi frica de vaccinare împiedică atingerea pragului maxim al programelor de imunizare. În ţările dezvoltate, vaccinarea este o formă de protecţie a sănătăţii împotriva a mai mult de 20 de boli. În timp ce ştiinţa este într-o permanentă dezvoltare, noi vaccinuri continuă să fie dezvoltate, cele mai recente fiind cele împotriva infecţiei cu rotavirus şi papilomavirus⁽¹¹⁾.

În ultimii ani s-a instalat şi o nesiguranţă în rândul populaţiei cu privire la vaccinuri, ceea ce a condus la o scădere a acoperirii vaccinale la nivel naţional. Această nesiguranţă s-a instalat din cauza lipsei de informaţii despre beneficiile aduse de vaccinuri de-a lungul timpului, a lipsei campaniilor de informare a pacienţilor şi a lipsei promovării importanţei vaccinării.
 

Tehnologia şi medicina evoluează substanţial în fiecare zi, noi tratamente, noi metode de investigare, noi aparate, gadgeturi şi aplicaţii apar în fiecare zi, acesta fiind practic viitorul unei vieţi normale. Tehnologia a făcut progrese extraordinare în domeniul sănătăţii, salvând mii de vieţi, şi se află într-o continuă dezvoltare, în timp ce în România încă se utilizează un carnet de vaccinare care poate să fie pierdut în orice moment sau în care pacientul uită să verifice când trebuie făcută următoarea vaccinare.

În anii 1960-1980, în România, valorile incidenţei rujeolei erau foarte crescute, aproximativ 120%, iar după 1979, când s-a introdus vaccinarea antirujeolică, s-a înregistrat o scădere dramatică a incidenţei, ceea ce relevă că vaccinarea este singura metodă de prevenţie a bolilor transmisibile⁽³⁾.

Chiar şi în urma acestor date statistice care exemplifică cât de benefică este această metodă de imunizare şi câte milioane de decese au fost prevenite anual prin vaccinare, lipsa programelor educaţionale privind vaccinarea, lipsa informaţiilor actualizate şi de specialitate cu privire la vaccinuri au condus la o scădere a ratei de imunizare, părinţii refuzând să-şi vaccineze copiii, numărul de cazuri de decese din acest motiv fiind tot mai mare de la an la an⁽³⁾.

La începutul acestui an erau confirmate peste 10000 cazuri de rujeolă şi peste 30 de decese. Pentru a preveni şi limita răspândirea bolilor transmisibile şi, totodată, pentru a creşte numărul de persoane vaccinate, trebuie efectuate reglementări privind activitatea de vaccinare. În majoritatea ţărilor se încearcă orice metodă de informare a populaţiei cu privire la importanţa vaccinării, în timp ce în România aceste informaţii nu sunt extrem de accesibile^(3,14).

De exemplu, Vienna Vaccine Safety Initiative a dezvoltat o aplicaţie cu scopul de a-i ajuta pe părinţi să înveţe despre metodele de vaccinare, indicaţiile speciale, să ţină evidenţa vaccinărilor şi totodată să fie alertaţi când se aproprie următoarea vaccinare. Metode intuitive şi versatile de informare a populaţiei sunt folosite în foarte multe ţări pentru a încuraja oamenii să citească, să se informeze şi să acţioneze pentru binele sănătăţii lor şi a familiilor lor⁽⁷⁾.

În această eră a tehnologiei suntem mult mai receptivi la informaţia primită sau citită pe telefon decât din cărţi sau broşuri, ne place să avem evidenţa programărilor şi a evenimentelor pe telefon, nu mai folosim agende.

În primul rând, această metodă de „educaţie” este foarte bine primită în rândul tinerilor şi al tinerelor mămici care folosesc internetul în permanenţă pentru orice problemă întâmpinată. Astfel, ar putea obţine informaţii sigure şi de actualitate despre fiecare tip de vaccin în parte – nu de pe pagini de internet neautorizate şi care nu oferă informaţii corecte –, verificate de specialişti în domeniul medical. Se pot astfel urmări mai uşor evidenţa vaccinării, modificările şi alertele apărute în calendarul naţional.

Această metodă de informare a pacienţilor, sub forma unor programe sau aplicaţii informatice este abordată în mult mai multe ţări, cum ar fi China, Grecia, Portugalia, India, Statele Unite, Austria^(17,14).

Toate aceste state au ţinut pasul cu tehnologia şi cu nevoile populaţiei, evoluând şi facilitând accesul pacienţilor la informaţie, prin urmare şi România ar trebui să se conformeze nevoilor actuale, să urmeze acest exemplu şi să implementeze programe şi platforme care să încurajeze şi să atenţioneze populaţia cu privire la importanţa vaccinării.

În urma datelor statistice prezentate se poate observa nevoia unei abordări diferite pentru a ajuta populaţia să înţeleagă raţionamentul şi necesitatea vaccinării şi pentru a reduce nivelul nesiguranţei cu privire la vaccinare.