Prima farmacie militară de campanie la Floreşti – Prahova
1859, iunie 1 (160 de ani) – A fost organizată în Principatele Unite. Entuziasmul ce a urmat evenimentului de la 24 ian. 1859 s-a concretizat în acţiuni organizatorice de mare amploare şi în armată, când, pentru susţinerea asistenţei medicale din tabăra militară a armatei naţionale de la Floreşti – Prahova, medicul‑şef dr. Carol Davila (1828-1884) împreună cu farmacistul-şef F. Pruzinsky se vor ocupa de organizarea farmaciei. Încă din aprilie s-au comandat: mobilierul specific (şase dulapuri mari cu despărţituri), ustensile farmaceutice şi medicamente, instrumente chirurgicale, pansamente şi suspensoare, 200 de paturi (din Anglia) etc. La 4 iunie sosesc şi primele truse portative; până la sfârşitul lunii iunie s-a instalat şi o farmacie stabilă a taberei şi alte trei portative. Aceste farmacii au funcţionat cu eficienţă, deservind spitalul ostăşesc cu patru secţii şi 450 de paturi. Din efectivul de 12.000 de militari în cele cinci luni de campanie au fost înregistraţi 2396 de bolnavi(1).
Schimbare în Colegiu
1864, apr. 22, Bucureşti (155 de ani) – Are loc schimbarea preşedintelui Colegiului farmaceutic din Principate, Andreas Frank (1815-1900) în locul farm. Friedrich Eitel, care demisionează, fiind bolnav(2).
Un medic-farmacist la mănăstire?
1864, iunie 13, Mănăstirea Cernica (155 de ani) – Este numit medicul A. Adamandidi, care va deservi spitalul şi farmacia acestuia(2).
O carte rară, donaţie
1864, iunie, Bucureşti (155 de ani) – Paul Klusch oferă Şcolii Naţionale de Medicină şi Farmacie, director dr. C. Davila, Historia Plantarum, din 1542, de Leonard Fuchs(2).
Prima lege sanitară
1874, iunie, Bucureşti (145 de ani) – A fost adoptată prima lege sanitară a României.
Ca la noi la nimeni
1914, apr. 24/25, Bucureşti (105 ani) – În ziarul Universul apare un articol semnat de prof. dr. Nicolae Măldărescu, cu titlul absurd „O facultate de farmacie! Ca la noi la nimeni”. Autorul este împotriva creării unei facultăţi de farmacie independente, „persiflând prima teză de doctorat susţinută recent” (Emil Grozea, Cercetări asupra purităţii aerului ce respirăm în Bucureşti, conducător ştiinţific: prof. dr. Şt. Minovici, 22 martie) şi pe prof. Şt. Minovici, care, la rândul său, publică în ziarul Universul articolul pledând pentru „O facultate de farmacie” (2 mai 1914), iar părerile „prof. pensionar Măldărescu” sunt criticate; tot în aceeaşi lună apare şi o broşură cu acelaşi subiect(2).
Continuă mişcarea pentru învăţământ farmaceutic independent
1919, iunie 10, Bucureşti (100 de ani) – Consiliul de conducere al Facultăţii de Medicină reafirmă necesitatea înfiinţării Facultăţii de Farmacie.
1919, iunie 15-16, Bucureşti (100 de ani) – Are loc prima adunare generală de după război a Societăţii Farmaciştilor din România, preşedinte ales fiind farm. Alex. Iteanu (Lipan V., Istoria farmaciei române în date, Ed. Farmaceutică, Buc., 2009, p. 245).
1924, mai 29/31, Bucureşti (95 de ani) – A avut loc Congresul Asociaţiei Generale a Farmaciştilor din România: în acest cadru este organizată o expoziţie chimico-farmaceutică la care participă 60 de firme din ţară şi din Europa.
1924, iunie 9, Bucureşti (95 de ani) – Se interzice în toată ţara „expunerea reclamelor cu caracter speculativ pentru specalităţile farmaceutice şi vânzarea fără reţetă în afara farmaciilor”(2).
Farmacişti istoriografi
1934, mai 2, Bucureşti (85 de ani) – În cadrul Societăţii Regale de Istoria Medicinei, Farmaciei, Veterinăriei şi Folclor Medical, farmaciştii I.C. Pop şi Emil Belcot au prezentat comunicarea Din trecutul farmaciei româneşti(2).
Protest continuu... pentru învăţământul farmaceutic
1934, apr. 17, Iaşi (85 de ani) – Profesorii de la facultăţile de medicină şi ştiinţe din capitala Moldovei concep un memoriu de protest „împotriva proiectului de concentrare a învăţământului farmaceutic la Facultatea de Farmacie din Bucureşti”(2).
Alte memorii de acceptare a concentrării învăţământului farmaceutic
1934, mai 2, România (85 de ani) – Mai multe memorii ale farmaciştilor din ţară sunt publicate în ziare, afirmându-şi acordul „cu ideea concentrării învăţământului farmaceutic la Universitatea din Bucureşti”(2).
Decret de naţionalizare
1949, apr. 2, Bucureşti (70 de ani) – Prin Decretul nr. 134, de la această dată trec în proprietatea statului, fără despăgubiri, toate farmaciile proprietate personală (urbane, reşedinţe şi nereşedinţe de judeţ şi centre muncitoreşti, laboratoare chimice, drogherii medicinale, depozite de medicamente şi laboratoare de analize medicale) vechi şi nou înfiinţate; cele rurale vor fi naţionalizate la 16 mai 1953(3).
Calendarul unei prestigioase societăţi farmaceutice
1994, apr. 27, Bucureşti (25 de ani) – Societatea de Ştiinţe Farmaceutice din România (SSFR) a fost recunoscută ca persoană juridică, prin sentinţa judecătorească nr. 73. Desfiinţată în anul 1948, ca multe alte societăţi, a fost reînfiinţată în data de 15 martie 1993(2).
Comemorări
†1874, aprilie 17, Bucureşti – 145 de ani de la moartea lui Francisc Pruzinsky (n. 1802, iulie), primul farmacist-şef al Armatei şi primul profesor al învăţământului farmaceutic din principatele române.
Este cunoscut mai ales ca „părinte” al farmaciei militare româneşti. A servit în armată ca farmacist-şef între anii 1837 şi 1874 şi are meritul de a fi iniţiat organizarea farmaciilor şi depozitului de medicamente, a sistemului de evidenţă şi a sistemului de aprovizionare cu medicamente al armatei. Drept mărturie stau sutele de dosare de arhivă pe care farmacistul-şef Pruzinsky le-a ordonat, le-a păstrat şi le-a depus la arhivele centrale ale statului, unde se găsesc şi acum. Un merit mai mare îl are însă ca dascăl al unei generaţii de farmacişti şi de cadre medii care au profesat şi în armată. Farmacia Spitalului Ostăşesc, denumit din 1859 Spitalul Militar Central, a fost bază de învăţământ. În acest spital funcţiona din 1834 o şcoală de felceri-asistenţi de farmacie neoficializată, dar temeinică, pentru că a dat, prin practică, cadre medii necesare armatei, conform procedurii utilizate în Europa. Timpul său de glorie începe însă odată cu şcolile progresive înfiinţate de tânărul medic-şef al oştirii, dr. Carol Davila. Francisc Pruzinsky a fost solicitat să pregătească pe toţi elevii Şcolii de Mică Chirurgie, înfiinţată în decembrie 1855, transformată apoi, în 1856, în Şcoala Militară de Chirurgie. Din 1857 a fost profesor la Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie, înfiinţată şi condusă de dr. Davila, prima formă a învăţământului farmaceutic românesc. Ca medic-şef al Spitalului Militar Central, dr. C. Davila a văzut în Pruzinsky farmacistul de care avea nevoie în învăţământ şi i-a acordat titlul de profesor, ceea ce însemna o confirmare a activităţii şi autorităţii lui.
În 1855, Francisc Pruzinsky avea experienţă în pregătirea asistenţilor de farmacie, câte doi în fiecare an. C. Davila, cu intuiţia sa genială, a ştiut să formeze un corp profesoral din medici şi farmacişti buni practicieni. Primul care a primit titlul de profesor a fost Francisc Pruzinsy, care l-a secondat în domeniul farmaceutic pe Davila şi în formarea şi pregătirea medicilor.
În anii şcolari 1861/1862 şi până în 1868/1869, Pruzinsky a predat botanica, farmacognostica, farmacia militară, contabilitatea, taxarea medicamentelor şi legile farmaceutice. A condus clasa de farmacie (la început cu 12 elevi, apoi cu 20), care a urmat cursuri comune cu mediciniştii, iar din anul 1862 s-a separat ca şcoală de farmacie, condusă de Frederic Gaudi, subdirector şi profesor, dar Pruzinsky a rămas în continuare profesor(4).
†1904, iunie 1, Iaşi – 115 ani de la moartea farmacistului Anton Lochmann
(n. 1826, apr. 1, Iaşi)
Fiul spiţerului Johann Lochmann, proprietarul spiţeriei Hygeia din Iaşi, după cursurile primare în oraşul natal şi cele gimnaziale în Cernăuţi, a făcut practica în farmacia Oellacher din Innsbruck, Austria, obţinând titlul de asistent, apoi a plecat în Germania la Universitatea „Ludwig-Maximilian” din München, unde a studiat farmacia, obţinând diploma de magistru (1851); reîntors la Iaşi, după susţinerea examenului a primit dreptul de liberă practică în ţară (1852); a lucrat în spiţeria lui Johann Binder din Botoşani până în 1853, când a preluat conducerea spiţeriei părinteşti Hygeia din Iaşi. Fraţii Johann, Anton şi Petrus Lochmann şi‑au împărţit averea (1858) şi Anton a devenit unicul proprietar al spiţeriei, pe care a condus-o personal până în 1890, când a fost nevoit să o arendeze din cauza sănătăţii; model de cinste şi corectitudine, a fost mulţi ani preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie din Iaşi, membru în consiliul de administraţie al Băncii Naţionale, membru în consiliul judeţean şi consilier comunal din partea PNL după 1890; a fost decorat cu Ordinul „Coroana României” în grad de Cavaler, furnizor al Casei Regale; a decedat la Iaşi şi a fost înmormântat în cavoul familiei din Cimitirul Eternitatea, sectorul Catolic(5).
†1969, mai 28, Bucureşti – 50 de ani de la moartea farmacistului gen. de brigadă onorific în retragere, veteran de război, Dumitru M. Ionescu (n. 1878, oct. 25, Rm. Vâlcea)
Datorită prestigiului său profesional, a fost ales preşedinte al Cercului Farmaciştilor din Bucureşti şi secretar al Asociaţiei Generale a Farmaciştilor din România; membru în: Comisia chimico-farmaceutică, Consiliul de igienă şi salubritate publică al municipiului Bucureşti, comitetul Societăţii de Balneologie, Consiliul sanitar superior, Comisia administrativă din Ministerul Sănătăţii, Comisia pentru redactarea Farmacopeii Române, preşedinte al Colegiului Farmaceutic (până în 1940), a făcut parte din Comitetul central al Federaţiei Internaţionale Farmaceutice (FIP), ca reprezentant al României participând la toate manifestările organizate de aceasta; redactor responsabil al revistei Farmacia (1925-1940); senator din partea Frontului Renaşterii Naţionale (1939); înmormântat în Cimitirul Bellu(5).
†1999, mai 31, Bucureşti – 20 de ani de la moartea farm. primar Chiril (Chiru) Pesici (n. 1925, sept. 6, Veles, Macedonia)
Licenţiat cu calificativul „Foarte bine” al Facultăţii de Farmacie din Bucureşti (1949), farmacist principal (1967), şef serviciu producţie la Fabrica de Medicamente nr. 1 Tableta din Bucureşti (1951-1977), şef al Laboratorului galenic al Oficiului Farmaceutic nr. 1 Bucureşti (1977-1992), coproprietar şi director tehnic-producţie al Laboratorului de produse medicamentoase Remedia (1992-1999), deţinător a 10 certificate de inovator; din 1968 redactor al revistei trimestriale Practica farmaceutică, sub egida Direcţiei generale farmaceutice din cadrul Ministerului Sănătăţii, redactor de carte la volumul Comprimate farmaceutice, Ed. Medicală Bucureşti, 1972, autor: prof. dr. Victor Stănescu(6).
Aniversări
1864, aprilie 5, Braşov – 155 de ani de la naşterea farm. lt. (r) Karl Heinrich Albrichsfeld (†1918, martie 15, Ploieşti)
S-a înscris la Şcoala Superioară de Farmacie din Bucureşti (1878); a făcut practica în farmacia Crucea Albă, Ploieşti (1878-1881); studii superioare la Universitatea din Viena (1882-1884); magistru în farmacie; libera practică (1884); cetăţenia română (1896); diriginte-arendaş al farmaciei Crucea Albă (1897), în asociaţie cu colegul său Rudolf Knopf(7).
1869, iunie 4, com. Galaţi, comitatul Făgăraş - 150 de ani de la naşterea col. (r) farmacist Gheorghe Păcală (†1958, nov. 8, Făgăraş).
S-a înscris la Şcoala Superioară de Farmacie din Bucureşti (1893), practica de elev efectuând-o în Farmacia „Sf. Constantin” din Panciu şi în farmacia Speranţa din Babadag, Tulcea (1893-1896); certificatul de asistent (1896), stagiul de un an l-a executat tot în farmacia din Dobrogea; a obţinut licenţa în farmacie, dreptul de liberă practică şi împământenirea (1905); a înfiinţat o farmacie publică în comuna Cujmir, jud. Mehedinţi (1913); a participat atât la campania din 1913, cât şi la cea din 1916-1918; deoarece farmacia i-a fost distrusă în timpul războiului, i s-a acordat o nouă concesiune la Oradea, înfiinţând farmacia Crucea Roşie (1920). Aici a avut o amplă activitate profesională şi social-politică, fiind ales vicepreşedinte şi apoi preşedinte al Secţiei judeţene Bihor a Colegiului farmaceutic; membru în Consiliul de igienă şi ocrotire al jud. Bihor; membru al PNL şi vicepreşedinte al organizaţiei din Bihor; senator pentru Bihor (1933); deposedat de farmacie (1940), s-a stabilit la Ploieşti, unde a fost definitivat ca proprietar al farmaciei din str. Regina Maria nr. 5, în baza Legii nr. 266/1946, dar pe care o va pierde în urma naţionalizării din 1949; înmormântat în cimitirul din Făgăraş, jud. Braşov(5).
1869, mai 21, Broşteni, jud. Iaşi – 150 de la naşterea col. Petre P. Cernea (†1935, oct. 13, Bucureşti), fost farmacist-şef al Armatei române (1.10.1925-1.04.1927)(2).
1869, iunie 8, Hăghig, comitat Trei Scaune – 150 de ani de la naşterea col. (r) farmacist Alexandru Iteanu (†1928, oct. 27, Bucureşti)
S-a înscris la Şcoala Superioară de Farmacie din Bucureşti (1884), practica de elev efectuând-o în farmacia Aurora din Roşiorii de Vede (1884-1887); certificatul de asistent (1887), stagiul de un an l-a executat în farmacia Salvator din Brăila; a obţinut licenţa în farmacie (1892), dreptul de liberă practică (1893); a fost bibliotecar în cadrul Societăţii asistenţilor în farmacie; împământenit (1895) şi diriginte-arendator al farmaciei Flora din Rm. Sărat, pe care a cumpărat-o în 1909; a înfiinţat pe lângă farmacia sa un laborator pentru produse farmaceutice (1898), primul preparat fiind Hemofer; la expoziţiile din 1903 şi 1906 a fost recompensat cu medalia de aur pentru articole de toaletă şi preparate farmaceutice; făcea export, având peste 500 de depozite şi o reprezentanţă la Bucureşti (1913); a fost preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie din Rm. Sărat, fiind membru al acesteia din 1900; la 1 dec. 1911 a făcut parte din comisia desemnată a inspecta farmaciile din Iaşi, ca urmare a reclamaţiilor populaţiei privind calitatea şi preţurile medicamentelor; în timpul Primului Război Mondial a fost mobilizat la Spitalul Militar Filantropia, Depozitul regional Neamţ, Spitalul Z.I. nr. 168 (16 dec. 1916 – 31 oct. 1919), fiind decorat cu mai multe ordine şi medalii; preşedinte al Societăţii Farmaciştilor din România (15/16 iunie 1919) şi, datorită strădaniei sale, s-a realizat unirea farmaciştilor din România întregită în Asociaţia Generală a Farmaciştilor din România, devenind primul ei preşedinte (5/6 iunie 1921); prefect al judeţului Trei Scaune (26 ian. 1922); ales deputat pentru Aita Mare, jud. Trei Scaune, din partea PNL; vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor (16 oct. 1925); a adus un preţios aport politic la realizarea printr-o lege specială a Facultăţii de Farmacie şi a fost primul conducător al disciplinei de Tehnică, Deontologie şi Legislaţie farmaceutică din cadrul acestei facultăţi, numit conferenţiar suplinitor (22 ian 1924); şi-a susţinut teza de doctorat Cercetări asupra unui extract de malţ nezaharificat şi asupra extractului fluid de Polygonum hidropiper, sub conducerea prof. Şt. Minovici (4 iulie 1924); deputat PNL pentru jud. Trei Scaune (1927); membru în Consiliul sanitar superior şi în Comisia chimico-farmaceutică şi a publicat mai multe lucrări privind chestiuni profesionale; a participat la înfiinţarea unor bănci în Rm. Sărat, Sf. Gheorghe şi Bucureşti şi a unor societăţi comerciale, ocupând funcţii de conducere(5).
1904, mai 27, Târgovişte – 100 ani de la naşterea dr. farm. col. (r.) Victor Ştefănescu (†1978, aug. 4, Bucureşti)
Col. (r.) dr. farmacist chimist, farmacist-şef al Armatei, cu „contribuţii la înfiinţarea şi dotarea unui laborator nou, apoi a condus Laboratorul central de chimie al Armatei, contribuind la specializarea multor ofiţeri farmacişti”. A adoptat un ţel nobil: „ridicarea prestigiului farmaciei militare, a armatei şi a ţării noastre peste hotare”. Recunoştinţă şi pietate în acest rămas bun!(8,9)