Etape de pregătire în vederea înfiinţării de noi asociaţii farmaceutice

1869, iulie 7, Mediaş (150 de ani) – Dr. farmacist Heinrich A. Siegmund, prin ziarul Pharmazeutische Post din Viena, face apeluri repetate colegilor săi farmacişti din Transilvania şi Banat pentru înfiinţarea unei asociaţii profesionale; 1869, aug. 3, Sibiu – din inţiativa sa, are loc şedinţa de constituire a Asociaţiei din Transilvania (Siebenbürgischer Apotheker-Verein)(1).

Un farmacist disperat ...

1879, iulie 18, Valea Călugărească, jud. Prahova (140 de ani) – S-a născut farmacistul Giuseppe Agnese (†1922, oct. 10, Buzău)

La 24 apr. 1920, farmacistul G. Agnese din Negreşti este ales cenzor la Banca Sfatului Negustoresc din Vaslui, fiind acţionar. Prin Decretul nr. 3860/11 oct. 1921, G. Agnese primeşte o nouă concesiune de farmacie în oraşul Buzău.

La 8 feb. 1922, conform Decretului nr. 700, se desfiinţează Consiliul Judeţean Vaslui şi delegaţia judeţeană, instituindu-se o comisie interimară din care face parte şi G. Agnese, care demisionează în acelaşi an, la sfârşitul lunii noiembrie; dar cu siguranţă este o greşeală, întrucât tot V. Lipan scrie că, în 10 oct. 1922, „G. Agnese se sinucide în Buzău, înghiţind o mare cantitate de stricnină”. Cu toată zbaterea pentru o viaţă demnă, cu toate funcţiile pe care le-a deţinut, cauza sinuciderii ar fi fost „situaţia materială de nesuportat, pentru el şi familie”. La solicitarea familiei Agnese din 24 iulie 1937, ministerul prelungeşte termenul de lichidare a farmaciei din Buzău, până în ianuarie 1941, când „ultimul copil al lui G. Agnese, devenind major în ian. 1938 şi fiind deja student în farmacie, urma a prelua conducerea farmaciei tatălui”(2).

Legi care impun ...

1944, iulie 20, Bucureşti (75 de ani) – apare Legea nr. 389, promulgată prin decretul nr. 1359 privind organizarea şi funcţionarea Colegiului farmaceutic. Legea preciza că niciun farmacist (civil sau militar) nu poate practica farmacia dacă nu este membru al Colegiului şi „obligativitatea ca farmacistul care va profesa în mediul urban să fi urmat un stagiu de cel puţin doi ani în mediul rural”(3).

Comemorări

†1884, aug. 26, Bucureşti – S-a stins din viaţă „o inimă nobilă, generoasă, o inteligenţă cultă şi superioară, un suflet bărbătesc”.

Cel căruia i se face un asemenea portret psihoafectiv a fost doctorul Carol Davila (n. 1828, apr. 8, Avilla), întemeietorul şi organizatorul învăţământului militar şi civil din România, al Societăţii Medicale Ştiinţifice (1857), al Ambulanţelor sanitare şi al Spitalelor temporare, necesare trupelor. A reorganizat Eforia Spitalelor Civile (1859), Grădina Botanică din Bucureşti, 1860 (pe vechiul spaţiu, azi Universitate), Azile pentru băieţi şi Azilul „Elena Doamna” pentru fete din Dealul Cotrocenilor (1862), a unificat serviciile sanitare ale Ţării Româneşti şi Moldovei (1862), a iniţiat şi a înfăptuit Laboratorul de chimie şi Muzeul de Anatomie pentru modernizarea învăţământului din Şcoala de Medicină şi Farmacie (1857), susţinând comisia care a făcut posibilă apariţia primei farmacopei din ţara noastră (1862). Tot din iniţiativa sa, a luat fiinţă Societatea de Crucea Roşie (1876), pentru contribuţia sa organizatorică şi eforturile sale privind dotarea armatei române în timpul Războiului de Independenţă (la 20 iulie/2 aug. 1877 trupele noastre trec Dunărea), iar inspectorul general dr. Carol Davila era conducătorul Serviciului Sanitar din sudul Dunării, unde activitatea, energia şi curajul său au fost mai presus de orice laudă. Toate acestea şi altele au fost evocate în discursurile funebre din ziua în care rămânea pe veci în pământul ţării adoptive pentru care inima sa a bătut până în ultima clipă: „decedat ieri la ora patru post-meridian, în casa din suburbia Sf. Elefterie, Bucureşti, str. Notagiu nr. 37” – din Actul de deces eliberat la 27 aug. 1884 (printre semnatari, şi dr. Atanasiu, verificator)(4).

†1909, aug. 13, Craiova – 110 ani de la decesul farmacistului Johann Oswald (n. 1853, feb. 17, Huşi)

Cursul primar la Cahul şi cel secundar la Cluj, s-a înscris la Şcoala Superioară de Farmacie din Bucureşti, practica de doi ani a efectuat-o în farmacii din Buzău, Brăila, Craiova şi Bucureşti, obţinând certificatul de asistent (1872), licenţa în farmacie şi libera practică (1874); a arendat farmacia Salvator din Drăgăşani, iar după decesul cumnatului său, farmacistul J. Peszinsky din Cahul, a devenit moştenitorul farmaciei acestuia, administrând-o până la retrocedarea sudului Basarabiei (1878), când şi-a vândut dreptul de farmacie unui farmacist rus şi s-a stabilit la Galaţi, arendând 8 ani farmacia La Ville. A participat la primul congres al medicilor, farmaciştilor şi veterinarilor (6-8 oct. 1884) de la Bucureşti, fiind remarcat prin luările la cuvânt din cadrul dezbaterilor; a obţinut prin concurs o concesiune la Craiova (1886), înfiinţând Farmacia Crucea Roşie, pe care, după câţiva ani, din motive de sănătate, a arendat-o farmacistului I. Nicolescu; a plecat în străinătate pentru tratament şi studiul ştiinţelor naturii, devenind doctor în filozofie şi chimie la Univiversitatea „Ludwig-Maximilian” din München; revenit în ţară, s-a ocupat mult şi cu agricultura, administrând moşiile de la Sinteşti, jud. Ilfov, şi Cârcea, jud. Dolj, rămânând proprietarul farmaciei din Craiova până la decesul său(5).

 

 

†1924, iulie 17 – 95 de ani de la moartea farmacistului bucovinean Dimitrie Caba (n. 1866, aug. 24, Siret)

A făcut studiile liceale la Cernăuţi, fiind elev practicant la Farmacia Spitalului „Sf. Spiridon” din Iaşi (1888); a obţinut licenţa în farmacie (18 dec. 1895) şi apoi dreptul de liberă practică; stagiul militar îl face în România şi este avansat ca sublocotenent. Prin decretul nr. 1970/10.06.1902 se deschid noi farmacii, dintre care şi a lui D. Caba în localitatea Bujor, jud. Covurlui. Din 1921 este proprietarul farmaciei sale din Suceava, dar în 17 iulie 1924 a survenit decesul care a întrerupt prematur o viaţă şi o activitate profesională mult respectate. A fost înhumat în cimitirul bisericii din oraşul Siret(6).

 

†1934, iulie 12, Vaslui – 85 de ani de la moartea farmacistului mr. (r) şi dr. chimist Gheorghe Scarlat (n. 1871, oct. 1, Bacău).

În oraşul natal, a urmat patru clase primare şi patru ani la Gimnaziul clasic, obţinând certificatul nr. 31/1891, iulie 1, cu care s-a înscris la Şcoala Superioară de Farmacie, practica de elev (1891, oct. 1894, oct.) efectuând-o în Farmacia Coroana de Oţel din Bucureşti, aparţinându-i lui Mihail Stoenescu; după susţinerea examenului de asistent a executat practica de un an la Ploieşti în farmaciile Vulturul de Aur (1 nov. 1894 – 1 aug. 1895) şi Traian (1 aug. – 8 oct. 1895); licenţa şi libera practică (1897); chimist expert sanitar al oraşului Bucureşti (1899, aug. 1); a absolvit examenele de maturitate (1900); a urmat cursurile de chimie la Universitatea „Friedrich Wilhelm” din Berlin, devenind doctor chimist în dec. 1903, în urma susţinerii tezei „Über die Einwirkung von Guanidin auf die Ester ungesättigter Säuren”; a reluat postul de chimist al laboratorului Capitalei până la 1 sept. 1905, când l-a părăsit pentru a prelua dirigenţia farmaciei Angel din Vaslui, a defunctului farmacist Emil Ortinsky. În baza Ordinului ministerial nr. 23261/1 dec. 1905, a reuşit să înfiinţeze un laborator de chimie pentru controlul alimentelor, băuturilor şi igienei, subvenţionat de comună şi judeţ. A scris şi publicat un important studiu, intitulat „Organizaţiunea laboratoarelor de higienă alimentară din Germania şi ameliorările ce ar fi de introdus la noi” (1904, Bucureşti), iar în 1935, „Studiu sumar asupra terenului agricol al judeţului Vaslui” (în colaborare); consilier comunal la Colegiul I Vaslui (23 dec. 1906 – 1 apr. 1907), din partea Partidului Conservator; consilier la Colegiul I Vaslui şi apoi primar (1911-1918); fondator al Băncii Unirea S.A. (1925, dec. 16) şi membru în primul consiliu de administraţie al acesteia; consilier comunal, primar la Vaslui (1930, mai 26 – 1931, nov. 21). Rezultatele activităţii sale ca primar au fost redate în lucrarea Douăzeci şi şapte de luni de administraţie a comunei Vaslui (1932, Vaslui), dintre care amintim: „îndreptarea finanţelor oraşului prin mari economii; organizarea serviciilor prin reducerea personalului la strictul necesar, reţinând pe cei mai bine pregătiţi; lichidarea datoriilor anterioare ale comunei; s-au reparat străzile oraşului; s-au construit cişmele şi fântâni; s-a reparat Şcoala primară nr. 2; s-au plantat copaci pe străzi; s-au amenajat grădinile publice ale oraşului; s-au făcut lucrări de captare a izvoarelor pentru apa de băut; s-a amenajat cimitirul oraşului ş.a.”; decorat cu Medalia „Avântul Ţărei”. A fost înmormântat în Cimitirul Eternitatea din Vaslui(7).

†1954, sept. 24, Ploieşti – 65 de ani de la moartea farmacistului lt. col. (r) Marin Demetrescu (n. 1881, mai 15, com. Maglavit, jud. Dolj)

S-a înscris la Şcoala Superioară de Farmacie din Bucureşti (1903), practica obligatorie de doi ani a efectuat-o într-o farmacie din Calafat (1903, oct. 1 – 1904, apr. 1) şi în două din Craiova („Sf. Treime”, 1904, apr. 2 – 1905, apr. 23, şi Aurora, 24 apr. – 29 sept. 1905); diploma de farmacist şi libera practică (1910); a participat la campania din Bulgaria (1913) pentru care a primit Medalia „Avântul Ţărei”; farmacist ajutor în Farmacia Naţională din Craiova (1911-1913); a obţinut concesiunea pentru o farmacie în Ploieşti, deschizând Farmacia Naţională, pe str. Nicu Filipescu nr. 28 (1914, ian. 27); s-a căsătorit cu Angela Zamfirescu şi au avut doi fii: Gheorghe-Nestor (1920-1990) şi Anghel-Mihail (1916-2002), viitor doctor farmacist şi jurist; a luptat pe frontul din Dobrogea în timpul Primului Război Mondial, a fost făcut prizonier la 24 aug. 1916 în luptele de la Turtucaia şi internat într-un lagăr din Adrianopol până la 14 iulie 1918. A făcut politică după război; ca membru al Partidului Poporului a fost ales în Senatul României (28 mai 1926-2 iunie 1927). Şi-a condus farmacia cu profesionalism şi demnitate, oficina sa având un înalt grad de organizare şi dotare; cenzor în consiliul de administraţie al O.A.F. Bucureşti. Din nefericire, la 5 apr. 1944, în urma unui bombardament al aviaţiei SUA, i-a fost distrusă complet farmacia, cifra pierderilor totale fiind de aproximativ 30 milioane lei. Cu multă muncă şi efort financiar a reuşit să deschidă o nouă farmacie (Naţională), la 29 iunie 1947, luându-l ca partener de afaceri la 1 iunie 1948, pe fiul său Anghel-Mihail, dar la 2 apr. 1949 farmacia a fost naţionalizată, iar proprietarul a fost nevoit să lucreze ca salariat al statului. A fost înmormântat în Cimitirul Bolovani din Ploieşti(8).

Aniversări

1839, sept. 17, Sânpetru (Petersberg), comitat Braşov – 180 de ani de la naşterea farmacistului maior Friedrich Bruss (†1908, dec. 28, Braşov)

Farmacist-şef (maior) al Armatei Principatelor Române (24.01.1869 – 1.03.1871), al doilea după un alt nume de rezonanţă în istoria farmaciei, maior Pruszinsky Xavier Francisc (25.10.1837 – 24.01.1869; 1.03.1871 – 1.03.1874); şi profesor la Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie (director: dr. Carol Davila) din Bucureşti. Numele său este legat şi de elaborarea Regulamentului pentru organizarea Şcolii Superioare de Farmacie din Bucureşti (20 oct. 1871); a funcţionat mai mulţi ani ca farmacist-şef al Farmaciei centrale de la Spitalul Colţea; a obţinut cetăţenia română (1880); decorat cu Ordinul „Coroana României” în grad de Cavaler (1904); a condus şi stăpânit farmacia Speranţa din Bucureşti (1874-1908)(9).

 

 

1864, iulie 18, Tecuci – 155 de ani de la naşterea farmacistului Alexandru Volanschi (†1948, aug. 19, Bucureşti)

S-a înscris la Şcoala Superioară de Farmacie din Bucureşti (1878); practica de elev a efectuat-o timp de trei ani în Farmacia „Sf. Dumitru” din Tecuci; stagiul de doi ani ca asistent în farmacia Foişorul de Foc din Bucureşti (1881-1883); licenţa şi libera practică (1885); arendator al farmaciei Înger din Iaşi până în nov. 1893; diriginte-administrator al Farmaciei Curtea Regală din Brăila (1894-1896); a înfiinţat o farmacie în Bucureşti pe str. Ştirbei Vodă (1897), care din ordinul autorităţilor militare germane de ocupaţie a fost transportată în 1917 la Constanţa, unde a funcţionat pe tot timpul războiului ca „farmacie de stat” în localul Farmaciei Engleze; a editat publicaţia Buletin Farmaceutic (1897-1907), împreună cu farmaciştii Anton Altân şi Dimitrie Nicolau; a participat neoficial la al X-lea Congres Internaţional al Asociaţiilor Farmaceutice de la Bruxelles (1-5.09.1910), când s-a propus înfiinţarea Federaţiei Internaţionale Farmaceutice (FIP) cu sediul la Haga; vicepreşedinte al Societăţii Farmaciştilor din România; membru onorific în Consiliul de igienă şi salubritate publică al Capitalei. A fost înmormântat în Cimitirul Bellu(10).

1874, sept. 19, com. Poiana Sărată, comitatul Trei Scaune – 145 de ani de la naşterea farmacistului col. (r) Romulus Pop († 1936, apr. 24, Ploieşti)

După ce a absolvit patru clase la Gimnaziul Mare Public Român din Braşov (26.06.1889), s-a înscris la Şcoala Superioară de Farmacie din Bucureşti, cu matricola nr. 864/7.10.1889, efectuând practica de elev (1.09.1889 – 7.10.1892) în farmacia Minerva din Focşani, a fraţilor Mauriciu şi Friedrich Römer, apoi a obţinut Certificatul de asistent în farmacie nr. 519/1893; licenţa în farmacie la 31.03.1897, în tot timpul cursului universitar fiind intern la Spitalul Colentina din Bucureşti. I s-a acordat libera practică şi a devenit cetăţean român în 1898. A lucrat ca asistent în Laboratorul de chimie medicală al Şcolii Superioare de Medicină Veterinară din Bucureşti, iar la 20.09.1900 a fost numit provizoriu în postul de intendent-farmacist la spitalul rural Tecuci-Kalinderu, jud. Teleorman. Împreună cu colegul său Corneliu Tacit, în 1901, a luat în arendă farmacia Traian din Ploieşti, aparţinându-i lui Petre Ghiţulescu; în 1910 a devenit proprietarul Farmaciei Regale din acelaşi oraş; a făcut campania din 1913 cu grad de farmacist-căpitan (r), iar în războiul din 1916-1918 a ajuns farmacist col. (r); a primit decoraţiile „Meritul Comercial” cl. I, „Bărbăţie şi Credinţă” cl. II şi „Avântul Ţărei”; a organizat şi condus Farmacia Casei Muncii din Ploieşti (1924-1934); a decedat în locuinţa sa din Ploieşti şi a fost înmormântat în Cimitirul Eroilor din localitate(11).

Noi membre ale Academiei Române

Ripan Raluca (1894, iunie 27, Iaşi – 1975, dec. 5, Cluj)

Chimist, prima femeie doctor în chimie şi academician din România. A folosit, pentru prima dată în ţară, izotopii radioactivi în cercetarea chimică anorganică. A absolvit Secţia de chimie a Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii din Iaşi (1919); preparator în Laboratorul de chimie minerală (1919); asistent în Laboratorul de chimie fizică al Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii din Iaşi (1920); şef de lucrări în Laboratorul de chimie anorganică al Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii din Cluj (1921); a susţinut teza de doctorat „Aminele duble corespunzând sulfaţilor dubli din seria magneziană” (1922, Universitatea din Cluj) şi a obţinut doctoratul în chimie anorganică, cu menţiunea Summa cum laude, devenind prima femeie doctor în ştiinţele chimice din România; conferenţiar suplinitor la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Cluj (1925), unde a ţinut un curs de chimie analitică; abilitată docentă în chimie, specialitatea chimie analitică, la Facultatea de Ştiinţe din Cluj (1930); conferenţiar (1931); profesor universitar (1942-1964); prima femeie şef al Catedrei de Chimie anorganică şi analitică (1948-1964), decan al Facultăţii de Chimie (1948-1951) şi rector al Universităţii „Babeş-Bolyai” (1952-1956); membru titular al Academiei R.P.R. (1948), devenind astfel „prima femeie academician din ţara noastră”; preşedinte al Filialei Cluj al Academiei (1957-1975); director al Institutului de Chimie din Cluj, odată cu înfiinţarea acestuia (1951); a organizat şi utilat o serie de laboratoare şi a efectuat numeroase cercetări la catedră şi la Institutul de Chimie din Cluj, care îi poartă numele; membră a Societăţilor de Chimie din Cluj, Bucureşti şi Paris; opere: Chimie analitică calitativă. Semimicroanaliză (ediţia I, 1954); Curs de chimie anorganică. Metaloizi (1954-1955); Manual de lucrări practice de chimie anorganică (1961); Chimia metalelor (vol. I, 1968 şi vol. II, 1969); Tratat de chimie analitică (1973); are peste 300 de lucrări ştiinţifice publicate în reviste de specialitate din ţară şi străinătate (Studii asupra izo- şi hetero policombinaţii, Etude sur les Cyanates Metalliques); deputat în Sfatul Popular Orăşenesc Cluj (1950), deputat în Marea Adunare Naţională (1952, realeasă în 1957, 1961, 1965); membră a Prezidiului Marii Adunări Naţionale; Doctor Honoris Causa al Universităţii „Nicolaus Kopernicus” din Torun, Polonia; Ordinul Muncii cl. II (1948), Laureat al Premiului de Stat, cl. I, pentru contribuţii în domeniul chimiei analitice şi pentru studiul soluţiilor apoase de heteropoliacizi (1953), „Steaua României” cl. II (1959), „Steaua Republicii Populare” cl. I (1964) şi titlul „Om de ştiinţă emerit” (1964), Meritul ştiinţific cl. I (1966), „Ordinul 23 August” cl. I (1974) pentru activitatea ştiinţifică, didactică şi obştească ş.a.(12,13,14).

 

Ecaterina Ciorănescu-Neniţescu (1909, aug. 15, Buc. – 2000, feb. 3, Buc.)

A absolvit Facultatea de Fizică şi Chimie a Universităţii din Bucureşti (1931); a susţinut teza de doctorat „Sinteze cu clorură de aluminiu în seria hidrocarburilor alifatice şi aliciclice” (1936); a parcurs toate gradele didactice de la Facultatea de Chimie Industrială a Institutului Politehnic din Bucureşti (1936-1962); prof. universitar de chimie organică (1962-1977); membru corespondent (1963) şi membru titular al Academiei Române (1974); membră a mai multor societăţi şi academii din străinătate, printre care Academia Tiberiană (Italia, 1971) şi Societatea Americană de Chimie din New York (1974); lucrări în domeniul chimiei organice şi farmaceutice: Medicamente de sinteză (ed. I, 1957; ed. II, 1966) ş.a.(15).

Maria Brezeanu (1924, martie 19, Râşnov – 2005, apr. 19)

Chimistă, profesor universitar la Bucureşti; membru corespondent (1991, dec. 18) şi titular (1993, martie 23) al Academiei Române; preşedinta Secţiei de Ştiinţe Chimice a Academiei Române, membră în biroul de conducere al Societăţii de Chimie din România; membră în colegiile de redacţie ale Revue Roumaine de Chimie şi Romanian Chemical Quarterly Reviews. Premiul Ministerului Învăţământului pentru activitatea de cercetare ştiinţifică (1961 şi 1963), Premiul „G. Spacu” al Academiei Române pentru lucrarea Combinaţii complexe polinucleare şi aplicaţiile lor (1990)(16,17).

 

 

 

1924 aug. 6 Sibiu – 95 de ani de la naşterea dr. farmacist Elena Lili Matilda Aiteanu († 14 sept. 1997 Bucureşti)

Licenţiată a Facultăţii de Farmacie din Bucureşti (1949); doctor în ştiinţe farmaceutice la aceeaşi facultate (1970); cercetător ştiinţific principal gradul III la ICSMCF (1955-1969); secretar ştiinţific al Secţiei a IV-a (Cercetări Farmaceutice) din Academia de Ştiinţe Medicale (1969-1982); autoare, coordonatoare şi colaboratoare a celor trei ediţii bilingve ale Indexului bibliografic al lucrărilor ştiinţifice medicale şi farmaceutice, vol. I (1970-1977), vol. II (1978-1982) şi vol. III (1983-1988), lucrare ce a reprezentat o premieră românească; autoare a capitolului „Institute de cercetare” din Istoria Ştiinţelor Farmaceutice în România, coordonatori prof. dr. doc. Josif Spielmann, dr. farm. Graziella Baicu, Edit. Medicală Amaltea, Buc. 1994; figurează în Enciclopedia marilor personalităţi din istoria, ştiinţa şi cultura românească de-a lungul timpului, Editura Geneze, 1999, vol. I, p. 24-26, iar în revista Farmacia, 2001, nr. 4, p. 85-88, dr. farm. Graziella Baicu şi farm. pr. Graziella Şerbănescu i-au făcut un excepţional portret biografic(18).

Aniversări – comemorări

1874, iunie 5 – 145 de ani de la naştere şi 65 ani de la moartea dr. farmacist şi chimist Constantin Wilhelm Kollo (1954)

Licenţiat în farmacie (1902); doctor farmacist cu teza „Determinarea acidimetrică a acidului picric cu indicatorul roşu de metil şi aplicaţia ei la dozarea preparatelor de antipirină” (1914); Farmacopeea Română. Ediţia Specială (autor), Societatea Farmaciştilor din România, Institutul de Arte Grafice Speranţa, Bucureşti, 712 p. (1915); O nouă metodă pentru separaţiunea fierului de mangan, Facultatea de Farmacie, Bucureşti, lucrare de docenţă (1922). A fost conferenţiar universitar la Catedra de Farmacognozie de la Facultatea de Farmacie din Bucureşti (1924-1934); farmacist-şef al Casei Muncii din CFR, unde a organizat Laboratorul de preparate chimico-farmaceutice şi galenice şi Laboratorul de analize chimico-farmaceutice şi industriale (1923-1932); conferenţiar suplinitor la Disciplina de Farmacognozie şi Farmacodinamie (1934-1935); farmacist la Spitalul Witting CFR şi la Depozitul Central de Medicamente; colaborator ştiinţific al Fabricii de Medicamente nr. 6 pentru Preparate Galenice din Bucureşti; autor: Manualul teoretic şi practic de chimie analitică (1922, în colab. cu prof. Şt. Minovici); Manualul de farmacie. Medicamente chimice (1926); Cursul de Farmacognozie în şase ediţii adnotate şi îmbunătăţite (1928, 1933, 1935, 1936, 1937, 1943) ş.a. În prefaţa Manualului de farmacie, prof. dr. Al. Iteanu scria că există o garanţie certă prin „numele lui C. Kollo care se leagă indiscutabil şi de realizarea, în 1915, a Farmacopeii Române (ediţie specială) apărută cu sprijinul şi pe cheltuiala Societăţii farmaciştilor din România (...)”. Se mai menţiona că aceasta răspunde tuturor nevoilor din cauza numărului restrâns de lucrări de specialitate apărute în limba română(19-21).

Un farmacist cu studii în Elveţia

1879, sept. 3, Galaţi – 140 de ani de la naştere şi 60 ani de la trecerea în eternitate a prof. univ. col. (r) Nicolae T. Deleanu (†1959, mai 29)

A absolvit cursurile Liceului „Matei Basarab” din Bucureşti (1901), s-a înscris la Şcoala Superioară de Farmacie şi, după efectuarea stagiului de practică în oraşul său natal, a plecat în Elveţia (1904) pentru continuarea studiilor universitare; licenţiat în farmacie la Geneva (1906), cu „Studii privind nutriţia minerală a plantelor”, efectuate în Laboratorul de chimie organică, sub conducerea prof. R. Chodat din Institutul de Botanică al Universităţii din Geneva, încheiate cu titlul de doctor în ştiinţe fizico-chimice (1908); specializare în chimie şi fiziologie vegetală în baza cercetărilor asupra biochimismului respiraţiei plantelor, întreprinse la Institutul Academic Imperial din Petrograd şi în Germania, la Würzburg şi Marburg (1909-1912); docent universitar în fiziologie şi chimie vegetală al Facultăţii de Ştiinţe din Universitatea Bucureşti cu lucrarea „Studiu chimic asupra respiraţiei frunzelor de viţă-de-vie” (1913); chimist legist pe lângă Ministerul de Justiţie (1914-1917); farmacist militar cpt. (r), comandantul navei sanitare Turtucaia (1916-1918); şef de lucrări în Laboratorul de fiziologie vegetală al Institutului Botanic din Bucureşti, apoi ca docent, la Catedra de Fiziologia Plantelor a Universităţii din Bucureşti; profesor de chimie farmaceutică şi galenică la Facultatea de Medicină a Universităţii din Iaşi (1916-1920), profesor titular (1920-1925); profesor de chimie analitică la Facultatea de Farmacie din Bucureşti (1925-1941), decan (1927-1931) şi delegat al Senatului universitar din partea Facultăţii de Farmacie (1931-1935). A organizat şi înzestrat laboratorul de chimie analitică cu aparatura şi materialele necesare nu numai pentru instruirea studenţilor, dar şi pentru cercetarea ştiinţifică, înfiinţând în acelaşi scop şi un cerc de referate (1929); membru al Academiei de Chimie şi de Farmacie din Franţa şi al Academiei Regale de Farmacie din Spania, membru al Academiilor de Ştiinţe şi de Medicină şi al Societăţilor de Chimie Biologică, de Medicină Legală şi de Ştiinţe Farmaceutice din România, membru al Comitetului Permanent al Oficiului Internaţional de Chimie şi Preşedinte al Societăţii de Chimie din România şi al Societăţii Anonime Industriile Chimico-Farmaceutice din Bucureşti; decorat cu: „Legiunea de Onoare” în grad de Cavaler al Republicii Franceze (1936), „Crucea de Cavaler” şi „Meritul Agricol”, decernat de Academia Agricolă din Spania, „Crucea Meritul Sanitar” cl. I, ordinele „Steaua României” în grad de Ofiţer şi „Coroana României” în grad de Comandor; titlul de Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Farmacie din Paris (1939); între cele 66 de lucrări publicate se numără Codexul Medico-Farmaceutic (1927, Iaşi, în colab. cu dr. farm. L. Coniver) şi varianta franceză Index Médico-Pharmaceutique (1937, Edit. Massen, Paris, în colab. cu R. Fabre şi M. Tiffeneau). A fost înmormântat în Cimitirul „Sfânta Vineri” din Bucureşti(22).