„Suntem încă la un nivel scăzut în ceea ce priveşte consumul de vitamine și minerale“

First published: 19 ianuarie 2016

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

Abstract

(...) interacţiunea cu personalul medical îţi dă o senzaţie de apartenenţă la lumea medicală şi simţi că nu-s irosite cunoştinţele acumulate în timpul celor 6 ani de facultate şi în stagiatură.

Keywords

Rezumat

De la pasiunea pentru medicină și dorința de a profesa în domeniul chirurgiei, Ovidiu Nicola, Brand Manager la Bayer Healthcare, a ales piața farmaceutică pentru că respectul companiilor farmaceutice pentru angajați și eforturile lor, dar și recunoașterea performanțelor excepționale sunt reale, într-un sistem medical românesc greu de schimbat.

De cât timp lucrezi în piaţa farmaceutică şi de
cât timp pentru Bayer?


Am început să lucrez în piaţa farmaceutică în anul 2005, ca Reprezentant Medical, urcând apoi ca Professional Medical Representative, Brand Executive, Brand Manager.
Din 2011 m-am alăturat companiei Bayer, fiind responsabil pentru strategia de marketing a portofoliului de dermatologie; începând din 2015 sunt Senior Brand Manager, având în responsabilitate strategia de marketing pentru dermatologie şi vitamine prenatale pentru grupul de ţări România, Bulgaria şi Moldova.

Ai ştiut de la început că vei lucra în acest domeniu?
Nu-i uşor să anticipezi ca proaspăt absolvent de Medicină care va fi direcţia în care te vei îndrepta. Primul gând a fost fără îndoială continuitatea în domeniul medical – asta pentru că am ales Medicina din pasiune şi mi-am dorit să profesez într-o ramură chirurgicală. După primele luni de stagiatură mi-a fost mult mai uşor să înţeleg cât de greu se va schimba sistemul medical românesc. În anii 2000 vedeam colegi cu Rezidenţiatul încheiat care nu-şi găseau locul bătând la uşa firmelor farmaceutice. 


Cred că suntem încă la stadiul de consum legat de o stare „de necesitate“ şi mai avem mulţi paşi până la „prevenţia carenţelor“.

Şi atunci m-am întrebat: merită oare să mai sacrific încă 5 ani de specialitate şi să mă întorc în piaţă sau să încep deja?

Care sunt motivele pentru care ai ales să lucrezi în piaţa farmaceutică?
Cred că sunt mai multe motive, însă mă voi limita doar la două dintre ele. În primul rând aş menţiona respectul companiei pentru oameni şi munca pe care o faci, dar şi recunoştinţa pentru performanţele excepţionale. Apoi ar fi interacţiunea cu personalul medical, care îţi dă o senzaţie de apartenenţă la lumea medicală şi simţi că nu-s irosite cunoştinţele acumulate în timpul celor 6 ani de facultate şi în stagiatură.

Descrie-ne o zi de muncă (ne)obişnuită.
Sunt destul de matinal, mă trezesc în jurul orei 6.00, iar după 7.00/7.30 sunt deja pe drum pentru a putea prinde un trafic puţin mai lejer. În jurul orei 9.00 ajung la birou, iar în intervalul 9.00-18.30 se pot întâmpla diverse acţiuni mai mult sau mai puţin planificate: fie am o teleconferinţă cu colegii de la sediul central, sau mă sună una dintre colegele mele din Bulgaria sau din Moldova... sau poate chiar apare o urgenţă şi avem o întâlnire „ad-hoc“ pentru un subiect care necesită atenţie imediată. Glumesc, există o parte destul de bine
planificată în activitatea zinică, însă v-am descris mai sus câteva momente care rup ritmul unei zile obişnuite şi care îţi cer să te adaptezi rapid.

Care este proiectul cel mai drag ţie dezvoltat în cadrul companiei pentru care lucrezi?
Unul dintre proiectele care îmi vin în minte este cel legat de sărbătoarea Bayer la 150 de ani. După ce ne-am consultat intern, l-am contactat pe domnul profesor dr. farm. Dumitru Lupuliasa pentru a-i cere părerea despre proiect. A fost un proiect „altfel“ deoarece a reuşit să aducă împreună farmacişti, medici de familie şi asistenţi de farmacie, cumva unic prin structura lui. Rezultatele au fost impresionante: 10 locaţii, peste 1.100 farmacişti, peste 500 de medici de familie şi peste 1.000 de asistenţi de farmacie, evenimentele fiind creditate EFC, EMC şi OAMR.

Ce afecțiuni medicale au țintit, în ultimii ani, produsele din portofoliul promovat de tine? În topul produselor dedicate tratamentului afecţiunilor pielii, ce loc ocupă în piaţă Advantan (dacă ne poţi spune)?

Portofoliul de care sunt responsabil este cel de topice dermatologice cu prescripţie, iar aceponatul de metilprednisolon este unul din produsele importante pe piaţa din România de peste 5 ani, fiind un dermatocorticoid potent indicat în tratamentul eczemelor şi al dermatitei atopice. Un alt produs dermatologic de care mă ocup este acidul azelaic, un preparat topic antiacneic inclus în Ghidul European al Societăţii de Dermato-Venerologie (JEADV).

Care este relaţia reprezentanţilor companiei pentru care lucrezi cu medicii specialişti? Dar cu distribuitorii de medicamente (în opinia ta)?
În opinia mea, cred că există o relaţie foarte bună, construită în timp, atât cu medicii specialişti, cât şi cu distribuitorii de medicamente, relaţie care se bazează pe câştigarea respectului reciproc.

Cum consideri că a evoluat consumul de suplimente în rândul românilor în ultimii ani (din punct de vedere personal)?
Suntem încă la un nivel scăzut în ceea ce priveşte consumul de vitamine şi minerale. Este o piaţă în creştere, însă există încă o diferenţă foarte mare între România şi ţările din vest sau SUA. Cred că suntem încă la stadiul de consum legat de o stare „de necesitate“ şi mai avem mulţi paşi până la „prevenţia carenţelor“. În portofoliul meu se află şi Elevit, vitamine prenatale, care au statut de OTC. Ca o paralelă cu ceea ce am menţionat mai devreme, categoria de femei care îşi planifică sarcina este încă foarte limitată în România.

(...) interacţiunea cu personalul medical îţi dă o senzaţie de apartenenţă la lumea medicală şi simţi că nu-s irosite cunoştinţele acumulate în timpul celor 6 ani de facultate şi în stagiatură.

Există un echilibru între viaţa profesională şi viaţa personală a unui Brand Manager? Care este secretul?
Nu ştiu nici un secret! Cred că cel mai important aspect este să fii împăcat tu cu tine, să ştii că ai făcut tot ceea ce este mai bine pentru familie sau pentru cariera ta. Mie îmi place ceea ce fac şi încerc să fiu 100% la job când sunt la birou şi 100% pentru familie când sunt acasă. Cred că de cele mai multe ori şi reuşesc!

Care este motto-ul după care îţi ghidezi viaţa?
Nu am un motto după care să mă ghidez! Cred că foarte importante sunt educaţia şi dorinţa fiecăruia de a se autoactualiza – aşa cum spune Piramida lui Maslow.