FARMACOTERAPIE

Syringa vulgaris L. – valorificări terapeutice

 Syringa vulgaris L. – therapeutic potential

Clementina Ohîi, Laura Bucur

First published: 26 septembrie 2019

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

DOI: 10.26416/FARM.189.4.2019.2537

Abstract

Syringa vulgaris L. (fam. Oleaceae), known as common lilac, is a shrub widely grown in Europe and North America and it has been cultivated as an ornamental plant.
Different parts of the plant like flowers, leaves, or branches, mostly as alcoholic or aqueous extracts, are used in traditional medicine, in internal use, in common cold, in gastrointestinal disorders or rheumatic diseases but also in external use in dermatological disorders.
Scientific studies confirm that active substances with an antioxidant, analgesic and antipyretic, antidiabetic or antitumor effect can be isolated from the common lilac.

Keywords
Syringa vulgaris L., Oleaceae, chemical composition, pharmacological effects

Rezumat

Syringa vulgaris L. (fam. Oleaceae), liliacul comun, este un arbust larg răspândit în Europa şi America de Nord, fiind cultivat ca plantă ornamentală. 
Diferite părţi ale plantei, flori, frunze sau ramuri, mai ales sub formă de extracte alcoolice sau apoase, sunt folosite în medicina tradiţională, administrate intern, în răceala comună, în tulburările gastrointestinale sau în bolile reumatismale, dar şi cu administrare externă, în afecţiuni dermatologice.
Studiile ştiinţifice confirmă că din liliacul comun se pot izola principii active cu rol antioxidant, analgezic şi antipiretic, antidiabetic sau antitumoral. 

Introducere

Syringa vulgaris L. aparţine familiei Oleaceae, care cuprinde 25 de genuri şi aproximativ 600 de specii. Multe dintre speciile din familia Oleaceae sunt importante din punct de vedere economic, măslinul (Olea europaea L.) fiind cultivat pentru fructele şi uleiul său, frasinul (Fraxinus ornus L.) ca sursă comercială de mană, iar iasomia (Jasminum officinale L.), forsiţia (Forsythia x intermedia), liliacul (Syringa vulgaris L.) şi lemnul câinesc (Ligustrum vulgare L.), ca plante ornamentale.

Genul Syringa cuprinde 133 de specii, distribuite din Europa Centrală şi de Sud-Est până în Asia Centrală şi de Est. Dintre acestea, doar 13 sunt denumiri acceptate de specii. Cele mai multe se află în China, în timp ce în Europa se găsesc numai Syringa vulgaris L. şi Syringa josikaea L.(1).

În timp ce frunzele speciilor Olea europaea L. (Oleae folium) şi Fraxinus excelsior L. (Fraxini folium) au monografii în Farmacopeea Europeană, liliacul este utilizat doar în medicina tradiţională, atât în cea asiatică, cât şi în cea europeană(2). Este cunoscut în medicina populară ca remediu împotriva artritei reumatoide şi a gutei, datorită proprietăţilor sale antiinflamatorii şi imunomodulatoare, dar deţine şi alte virtuţi terapeutice(3). Extractele alcoolice din flori sunt folosite pentru tratarea febrei, a răcelii comune şi a tulburărilor gastrointestinale, pentru ameliorarea durerilor reumatice sau, extern, pentru a calma pielea şi pentru a vindeca rănile(1). Scoarţa şi rămurelele sunt administrate sub formă de decoct, infuzie sau extract alcoolic, ca antipiretice şi ca tratament pentru răceală şi tuse(2). În Belarus, din mugurii de Syringa vulgaris L. se obţine un vin medicinal pentru tratarea durerilor articulare, iar florile uscate sunt folosite ca ceai recreaţional(4). În medicina tradiţională chineză, frunzele sunt utilizate ca tratament antiinflamator, antibacterian şi antiviral, în special în inflamaţii intestinale, cum ar fi enterita acută sau dizenteria bacilară şi infecţiile căilor respiratorii superioare(5).

Pentru a explica potenţialul efect terapeutic al liliacului comun în diferite afecţiuni, cercetătorii lucrează la izolarea şi elucidarea structurală a compuşilor prezenţi în extractele din diferite părţi ale plantei.

Compuşi izolaţi din Syringa vulgaris L.

Pentru determinarea calitativă şi cantitativă a constituenţilor fitochimici din Syringa vulgaris L., au fost utilizate extracte din frunze, flori, scoarţă şi chiar fructe. Au fost identificaţi următorii compuşi: iridoide, lignani, fenilpropani, taninuri şi alţi compuşi, dar compoziţia chimică poate varia semnificativ în funcţie de produsul vegetal analizat, precum şi în funcţie de locul de provenienţă a plantei şi de condiţiile pedoclimatice.

Studiile realizate pe frunze şi pe scoarţă au dezvăluit prezenţa iridoidelor propriu-zise: syringopicrozidă, 8-epikingizidă, syringalactona A şi B; secoiridoidelor: oleuropeină, ligustrozidă, izooleuropeină, izoligutrozidă, neooleuropeină şi nuezhenidă; fenilpropanilor: verbascozidă, echinacozidă; lignanilor: (+) - laricirezinol 4-O-glucopiranozidă şi olivil-4-p-glucopiranozidă; flavonoidelor: heterozide ale kaempferolului şi quercetolului, rutozidă şi alţi compuşi fenolici derivaţi din alcool cinamic(1).

Analiza florilor şi fructelor a condus la identificarea următorilor compuşi: syringină, echinacozidă, verbascozidă, rutozidă, oleuropeină şi ligustrozidă(6).

Analiza cantitativă a relevat faptul că florile conţin cantităţi semnificative de fenilpropani (2,48% verbascozidă, 0,75% echinacozidă) şi oleuropeină (0,95%), în timp ce principalii metaboliţi secundari din fructe sunt secoiridoidele oleuropeină (1,09%) şi nuezhenidă (0,42% )(6), iar principalii compuşi fenolici din scoarţă şi, respectiv, din frunze, sunt syringina (2,52%) şi rutozida (1,13%)(7).

Florile de liliac mai conţin şi uleiuri volatile cu constituenţi importanţi datorită nu numai utilităţii lor economice, ci şi valorii potenţiale ca medicamente antimicrobiene, antipiretice şi antivirale(8).

Profil farmacologic

Efectul antiinflamator al extractelor din Syringa vulgaris L. este principalul responsabil de aplicaţiile acestora în medicina tradiţională.

Studiile au demonstrat că oleoechinacozida şi syringaoleoacteozida, substanţe izolate din florile de liliac, suprimă moderat eliberarea stimulată de lipopolizaharidă (LPS) a chemokinelor proinflamatoare Interleukina -8 (IL-8) şi factorul de necroză tumorală (TNF-) din neutrofilele umane(4).

Un studiu in vitro a arătat capacitatea forsythozidei B, extrasă din scoarţa de Syringa vulgaris L., de a scădea eliberarea IL-6 şi TNF-. Într-un model animal in vivo de ischemie miocardică, forsythozida B, administrată i.v. la o doză de 20 mg/kg corp, a fost capabilă să scadă concentraţia citokinelor proinflamatorii şi infiltrarea neutrofilelor(2).

De asemenea, syringina a inhibat semnificativ producţia de TNF- şi a stimulat eliberarea TGF- (factorul de transformare a creşterii) în monocitele/macrofagele tratate cu LPS, în acest sens fiind statistic mai activă decât oleuropeina(2).

Efectul antidiabetic şi antioxidant al unui extract alcoolic de Syringae vulgaris flos var. violácea a fost evaluat in vivo, prin comparaţie cu un extract de Myrtilli folium, produs recunoscut ca având proprietăţi antidiabetice şi antioxidante, iar rezultatele au arătat că între efectele celor două tipuri de tincturi testate nu există diferenţe semnificative(3).

Efectul antihipertensiv a fost dovedit în cadrul unui studiu in vivo, efectuat pe şobolani, când administrarea intravenoasă de verbascozidă a scăzut semnificativ tensiunea arterială sistolică şi diastolică a acestora. Efectul hipotensor al verbascozidei este independent de receptorii histaminergici şi muscarinici, neblocând efectul atropinei (agent antimuscarinic) sau al clorfeniraminei şi cimetidinei (agenţi antihistaminici) şi este similar cu al oleoeuropeinei(8).

De asemenea, pentru syringină şi kaempferol-3-O-rutinozidă s-a raportat activitate antihipertensivă, cu specificarea că syringina nu are niciun efect asupra efectului presor indus de norepinefrină sau ocluzia carotidei(8).

Activitate antimicrobiană semnificativă prezintă fenilpropanii, cum sunt verbascozida şi forsytiazida(8).

Efectul antifungic a fost demonstrat pentru verbascozidă, care are o înaltă activitate împotriva Cryptococcus neoformans, pe care cercetătorii o interpretează ca fiind promiţătoare pentru noi medicamente selective antifungice(9).

Efectul antipiretic a fost testat prin administrarea orală şi intraperitoneală a 0,2-0,4 g din extractul de frunze de Syringa vulgaris L. la pisici sau iepuri. Acesta a exercitat un efect antipiretic similar cu administrarea, oral sau intraperitoneal, a 0,1-0,3 g de aminopirină(8).

Efectul analgezic, care se pare că apare prin inhibarea sintezei sau acţiunii prostaglandinelor, a fost observat pentru extractele din scoarţă şi frunze(7).

Efectul hepatoprotector a fost demonstrat pentru rutozidă şi acidul cafeic(7). Studii in vivo şi in vitro, utilizând extracte alcoolice de Syringae folium, au sugerat că acestea prezintă efecte protectoare semnificative împotriva hepatotoxicităţii induse de acetaminofen(5). Protecţia împotriva leziunilor celulare induse de supraproducţia ROS (specii reactive ale oxigenului), procesele inflamatorii sau citotoxicitatea directă, s-ar putea datora acţiunii antioxidante a flavonoidelor şi polifenolilor, care acţionează prin neutralizarea ROS(10).

Efectul neuroprotector a fost evaluat pentru verbascozidă, în modele experimentale care sunt legate de boala Alzheimer. S-a constatat că verbascozida şi derivaţii săi glicozilaţi au fost inhibitori extrem de eficienţi ai agregării proteinelor amiloid. Agregatele de amiloid provoacă o cascadă de leziuni oxidative ireversibile ale neuronilor, iar verbascozida protejează în mod eficient celulele neuronale de leziunile induse de acestea(9).

Efectul verbascozidei, izolată din culturi de celule ale plantei medicinale Syringa vulgaris L., a fost testat într-un model animal experimental de leziuni ale măduvei spinării. La şoarecii trataţi cu verbascozidă, administrată intraperitoneal, la 1 şi 6 ore după leziune, s-a constatat că toţi parametrii inflamaţiei au fost atenuaţi, iar recuperarea funcţiei măduvei spinării, evaluată prin scorul de recuperare motorie, a fost semnificativ ameliorată. Rezultatele demonstrează în mod clar faptul că tratamentul cu verbascozidă reduce dezvoltarea inflamaţiei şi a leziunilor tisulare asociate cu traumatismul măduvei spinării(11).

De asemenea, efectul neuroprotector a fost raportat şi pentru syringină(2) şi oleonuezhenidă(4).

Efectul antitumoral a fost demonstrat în experimente realizate pe diferite linii de celule tumorale. Syringopicrozida B şi compuşii de hidroliză ai isooleoeuropeinei au avut activitate citotoxică împotriva liniilor celulare de cancer pulmonar, iar isooleoacteozida a arătat citotoxicitate slabă împotriva liniei celulare de melanom(8).

De asemenea, s-a raportat că oleuropeina modulează mai multe căi de semnalizare oncogene, studiile in vivo şi in vitro demonstrând potenţialul său anticancer(8).

Un studiu recent a confirmat că verbascozida este eficace în tratamentul glioblastomului, cea mai comună tumoră cerebrală malignă, şi că induce apoptoza celulelor canceroase în cancerul colono-rectal(12).

Protecţia împotriva radiaţiilor UV urmăreşte identificarea unor substanţe naturale pentru fotoprotecţie şi suprimarea eficientă a reacţiilor inflamatorii la nivelul pielii. Acest aspect reprezintă în prezent o preocupare majoră în dermatologie. Datorită proprietăţilor sale, verbascozida este cel mai bun candidat pentru fotoprotecţia locală şi, în consecinţă, pentru chemoprevenţia cancerului de piele, non-melanom, indus de radiaţiile UV. În urma unui studiu în care s-au iradiat cu UV-C keratinocite umane, s-au dovedit proprietăţile fotoprotectoare ale verbascozidei, care protejează efectiv celulele de necroza indusă de UV-C şi înlătură radicalii liberi(9).

Totuşi faptul ca verbascozida şi fenilpropanii similari sunt, în general, molecule solubile în apă şi, prin urmare, penetrarea lor prin straturile epidermice hidrofobe este limitată, biodisponibilitatea unor preparate topice cu verbascozidă nu este optimă(9).

Toxicitate

Utilizarea medicală a extractelor de Syringa vulgaris L. a fost limitată de ideea unei potenţiale toxicităţi, însă studiile efectuate pe şobolani au arătat natura lor netoxică. După administrarea a diferite concentraţii de tinctură de flori şi frunze de liliac s-au examinat animalele pentru orice semne de modificări comportamentale sau mortalitate timp de 48 de ore după o singură doză, respectiv pe parcursul a două săptămâni după administrare zilnică timp de şase săptămâni. Aceste experimente nu au evidenţiat efecte toxice sau letale pentru tincturile folosite, astfel încât acestea ar putea fi considerate ca fiind lipsite de toxicitate(3).

Alţi autori consideră însă că valoarea ştiinţifică a acestor studii este limitată, deoarece punctele finale au fost comportamentul şi toxicitatea acută, dar nu au fost disponibile informaţii privind dozele, numărul sau sexul animalelor pe doză şi nici o autopsie. Din cauza datelor fitochimice reduse şi a valorii limitate a studiilor experimentale efectuate, nu este posibilă stabilirea unei cantităţi sigure de flori pentru consumul uman(13).

Concluzii

Cercetările recente oferă informaţii utile despre specia Syringa vulgaris L. (liliacul comun) industriei farmaceutice, care este mereu în căutarea de medicamente noi, eficiente mai ales pentru tratarea cancerului, a bolilor neurodegenerative şi ale aparatului cardiovascular. De asemenea, extractele sau noii compuşi izolaţi trebuie să fie lipsite de toxicitate sau să dovedească efecte adverse minore.

În acest context, explorarea potenţialului terapeutic al plantelor poate fi o soluţie, mai ales când există date privind utilizarea lor în medicina tradiţională.

Liliacul comun (Syringa vulgaris L.) este folosit în medicina tradiţională pentru prevenirea şi tratarea a numeroase afecţiuni, iar cercetările din ultimii ani au elucidat, în mare parte, compoziţia lui fitochimică. Iridoidele, lignanii şi compuşii fenilpropanici sunt predominanţi în Syringa vulgaris L., care probabil contribuie independent sau sinergic la principalele lui activităţi biologice. Având la bază fundamentarea ştiinţifică a acţiunilor sale farmacologice – antiinflamatoare, antidiabetică, antitumorală, neuroprotectoare sau hepatoprotectoare –, Syringa vulgaris L. poate fi considerată o sursă naturală, ieftină, de compuşi cu o paletă largă de aplicaţii în industria farmaceutică şi cosmetică. 

Bibliografie

  1. Dudek MK, Michalak B, Woźniak M, Czerwińska ME, Filipek A, Granica S, Kiss AK. Hydroxycinnamoyl derivatives and secoiridoid glycoside derivatives from Syringa vulgaris flowers and their effects on the pro-inflammatory responses of human neutrophils. Fitoterapia, 2017, 121, 194–205. 
  2. Filipek A, Wyszomierska J, Michalak B, Kiss AK. Syringa vulgaris bark as a source of compounds affecting the release of inflammatory mediators from human neutrophils and monocytes/ macrophages. Phytochemistry Letters, 2019, 30, 309–313.
  3. Berbecaru-Iovan A, Stănciulescu EC, Berbecaru-Iovan S, Andrei AM, Ceauşu I, Pisoschi CG. Study regarding the antioxidant and antidiabetic activity of Syringae vulgaris flos f. Violácea tincture in experimental diabetes. Farmacia, 2014, 62(6), 1072-1081
  4. Huang Y-L, Oppong MB, Guo Y, Wang L-Z, Fang S-M, Deng Y-R, Gao X-M. The Oleaceae family: A source of secoiridoids with multiple biological activities. Fitoterapia, https://doi.org /10.1016/ j.fitote.2019.04.010. 
  5. Shi C-X, Lin Y-X, Liu F-P, Chang Y-C, Li R, Li C-W, Li Y, He J-S, Ma X, Li Z. Hepatoprotective effects of ethanol extracts from Folium Syringae against acetaminophen-induced hepatotoxicity in vitro and in vivo. Journal of the Chinese Medical Association, 2017, 80, 623-629. 
  6. Tóth G, Barabás C, Tóth A, Kéry A,  Béni S,  Boldizsár I, Varga E, Noszál B. Characterization of antioxidant phenolics in Syringa vulgaris L. flowers and fruits by HPLC-DAD-ESI-MS. Biomedical chromatography, 2016, 30 (6), 923-932. 
  7. Varga E, Barabás C, Tóth A, Boldizsár I, Noszál B, Tóth G. Phenolic composition, antioxidant and antinociceptive activities of Syringa vulgaris L. bark and leaf extracts. Natural Product Research, 2019, 33, 1664-1669. 
  8. Su G, Cao Y, Li C, Yu X, Gao X, Tu P, Chai X. Phytochemical and pharmacological progress on the genus Syringa. Chemistry Central Journal, 2015, 9:2. 
  9. Alipieva K, Korkina L, Orhan IE, Georgiev MI. Verbascoside — A review of its occurrence, (bio)synthesis and pharmacological significance. Biotechnology Advances, 2014, 32, 1065–1076. 
  10. Berbecaru-Iovan A, Stănciulescu EC, Andrei AM, Berbecaru-Iovan S, Gîrd CE, Dumitrescu CI, Baniţă IM, Pisoschi CG. Hepatoprotective effect of Syringae vulgaris flos ethanolic extracts in streptozotocin-induced diabetes in rats. Romanian Journal of Morphology& Embryology, 2016, 57(4), 1279–1284. 
  11. Genovese T, Paterniti I, Mazzon E, Esposito E, Di Paola R, Galuppo M, Bramanti P, Cuzzocrea S. Efficacy of treatment with verbascoside, biotechnologically produced by Syringa vulgaris plant cell cultures in an experimental mice model of spinal cord trauma. Naunyn Schmiedebergs Arch Pharmacol, 2010, 382(4), 331-345. 
  12. Hei B, Wang J, Wu G, Ouyang J, Liu R, Verbascoside suppresses the migration and invasion of human glioblastoma cells via targeting c-Met-mediated epithelial-mesenchymal transition. Biochemical and Biophysical Research Communications, https://doi.org/10.1016/j.bbrc.2019.05.096. 
  13. Egebjerg MM, Olesen PT, Eriksen FD, Ravn-Haren G, Bredsdorff L, Pilegaard K. Are wild and cultivated flowers served in restaurants or sold by local producers in Denmark safe for the consumer? Food and Chemical Toxicology, 2018, 120, 129-142.