Edem pulmonar acut la gravida cu obezitate morbidă. Prezentare de caz
Andreea Ruxandra Albu1,2, Corina Ioana Gorgoi2, Cătălin Nenciu2, Ana Uzunov2, George Ilie2, Sevim Baubec2, Alina Toma2,
Mohammed Khattab2, Mirela Urucu2, Monica Cîrstoiu1,2
1. UMF „Carol Davila” Bucureşti
2. Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti
Edemul pulmonar acut (EPA) este un eveniment rar întâlnit, dar ameninţător de viaţă la femeia gravidă. Preeclampsia rămâne o cauză importantă de EPA hipertensiv la gravidă. Prezentăm factorii de risc pentru dezvoltarea edemului pulmonar acut în sarcină, diagnosticul şi tratamentul acestei patologii pornind de la cazul unei paciente în vârstă de 30 de ani, aflată în stare gravă, care a fost îndreptată către Clinica de Obstetrică-Ginecologie a SUUB, cu sarcină de 36 de săptămâni, obezitate morbidă, preeclampsie şi edem pulmonar acut. Conduita terapeutică a fost stabilită de urgenţă în echipă multidisciplinară: cardiologie, ATI, obstetrică, având ca rezultat supravieţuirea mamei şi a fătului, care a fost extras prin operaţie cezariană de urgenţă.
Cuvinte-cheie: edem pulmonar acut, gravidă, obezitate
The association of pituitary adenoma with non-secreting adrenal tumor. A case report
Diana Badiu1, Simona Vlădăreanu2, Lucian Şerbănescu1, Tony L. Hangan1, Radu Vlădăreanu3, Dan Navolan4
1. Faculty of Medicine, “Ovidius” University of Constanţa
2. Department of Neonatology, “Elias” University Hospital, “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest
3. Department of Obstetrics and Gynecology, “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, “Elias” University Hospital, Bucharest
4. Department of Obstetrics-Gynecology and Neonatology, “Victor Babeş” University of Medicine and Pharmacy Timişoara, Emergency Clinical Municipal Hospital of Timişoara
Hyperprolactinemia, a frequent cause of amenorrhea and galactorrhea, may be secondary to physiologic or pathophysiologic causes. We present the case of a 30-year-old women diagnosed with bradimenorrhea and galactorrhea syndrome which presented a high moderate levels of prolactin and estradiol. The association of high moderate cortisol level with low levels of follicle-stimulating hormone (FSH) and luteinizing hormone (LH) suggests the involving of hypercorticism, which is known to increase circulating androgens produced by adrenal gland and cortisol, suppressing FSH and LH. Transvaginal echography of the ovaries showed a homogenous ecostructure with small areas of fibrosis in the capsule, and the magnetic resonance imaging with or without gadolinium showed normal aspects of the pituitary fossa. In this case, we suspected a combination of prolactinoma with non-secreting adrenal tumor considering the hormonal features . There are many potential causes of pituitary-associated amenorrhea and galactorrhea. The monitoring of the patient for both prolactinoma and corticotropinoma will lead to the correct diagnosis and treatment.
Keywords: hyperprolactinemia, hypercortisolism, pituitary gland, treatment
Tumorile peretelui abdominal la pacienta gravidă
Elvira Brătilă1,2, Cătălin-Bogdan Coroleucă1, Diana Comandaşu1,2, Ana Nastas1, Diana Mihai1,2, Ciprian-Andrei Coroleucă1,2
1. Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu”
2. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti
Obiective. Tumorile peretelui abdominal constituie o patologie rar întâlnită la pacienta gravidă. Cel mai frecvent, acestea sunt tumori desmoide (fibromatoză agresivă) şi se dezvoltă la nivelul musculaturii peretelui abdominal (preponderent la nivelul muşchilor drepţi abdominali). Materiale şi metodă. Scopul lucrării este de a prezenta cazul unei paciente gravide diagnosticate cu o tumoră de perete abdominal, precum şi o analiză a literaturii de specialitate. Rezultate. Evaluarea preoperatorie s-a efectuat prin examinări ecografice seriate în timpul sarcinii, completate de un examen RMN după naştere. Tumora a fost excizată chirurgical la 6 săptămâni după naştere, iar examenul histopatologic a evidenţiat prezenţa unui leiomiom. Concluzii. Identificarea unei tumori a peretelui abdominal în timpul sarcinii asociază opţiuni de diagnostic limitate, precum şi o conduită terapeutică insuficient standardizată.
Cuvinte-cheie: tumoră, perete abdominal, sarcină, tumoră desmoidă
Sarcină ectopică la nivelul cicatricei post-operaţie cezariană. Prezentare de caz
Anca Burnei-Rusu, Carmen Cristea, Mihaela Boţ, Vlad Zamfirescu, Radu Vlădăreanu
Departamentul de Obstetrică-Ginecologie şi Neonatologie, Spitalul Universitar de Urgenţă „Elias”, Bucureşti
Introducere. Uterul cicatricial, post-operaţie cezariană în cazul de faţă, implică unele complicaţii la distanţă; dintre acestea, cele mai importante sunt reprezentate de localizarea anormală a unei viitoare sarcini, respectiv, la nivelul cicatricei de histerorafie, apariţia placentelor localizate praevia şi a celor cu aderenţă uterină anormală. De aceea, la pacientele cu uter cicatricial, se indică verificarea imagistică a localizării sarcinii, a inserţiei placentare şi a riscului de placentaţie anormală. Prezentare de caz. Raportăm cazul unei paciente de 42 de ani, în antecedente cu o naştere prin operaţie cezariană (în urmă cu 9 ani), tiroidectomie totală, ERAD şi conizaţie (rezultat HP: CIN 1), în prezent cu sarcină de şase săptămâni implantată la nivelul cicatricei de histerorafie post-operaţie cezariană. Ecografia decelează sac gestaţional, intrauterin, localizat istmic, la nivelul cicatricei de histerorafie, cu CRL corespunzător şase săptămâni, embrion cu activitate cardiacă prezentă. Se iniţiază tratament cu metotrexat 60 mg i.m. (zilele 1, 3, 5), asociat cu folinat de calciu 6 mg i.m. (zilele 2, 4, 6). Ecografia efectuată ulterior tratamentului decelează embrion fără activitate cardiacă prezentă. BHCG-ul este în scădere de la 9226 mUI/ml la 107 mUI/ml la o lună. Discuţii. Conduita medicală este de expectativă. Cinci săptămâni mai târziu, sarcina este situată intrauterin, cu sac gestaţional ratatinat, situat istmic, la nivelul cicatricii de histerorafie, embrion cu CRL 0,4 mm, fără activitate cardiacă; pacienta relatează sângerare moderată, că la menstruaţie. Concluzii. Sarcină ectopică situată la nivelul cicatricii post-operaţie cezariană este o condiţie rară, dar care trebuie luată în considerare, deoarece pune în pericol viaţa pacientei, prin riscul de sângerare şi ruptura uterină.
Cuvinte-cheie: sarcină ectopică, uter cicatricial, methotrexate
Pregnancy in a patient with acromegaly
Cristina Vasiliu1, Mara Cârşote2, Ana Valea3, Constantin Dumitrache2, Simona Elena Albu1
1. “Carol Davila” University of Medicine and Pharmcy, Emergency University Hospital, Bucharest
2. “Carol Davila” University of Medicine and Pharmcy, “C.I. Parhon” National Institute of Endocrinology, Bucharest
3. “Iuliu Haţieganu” University of Medicine and Pharmcy, Clinical County Hospital, Cluj-Napoca
Introduction. Acromegaly is a rare disease caused by a growth hormone (GH) producing adenoma. Due to recent advance of therapy, a good prognosis is expected. Fertility issues are caused by potential association with central hypogonadism and hyperprolactinemia. Limited safety data are reported in relationship to pregnancy under somatostatin analogues (SSA). Aim. This is a general presentation focused on patients priory diagnosed with acromegaly and later confirmed with spontaneous pregnancy. Method. A research of literature is provided based on PubMed database. General data. Acromegaly is caused in 80% of cases by a pituitary macroadenoma which mostly associates hypogonadotropic hypogonadism. Ten percent of cases are co-secretor of prolactin. Equal distribution between sexes is associated with a median of clinical diagnosis around 40-45 years. Females of reproductive age may have the biochemical confirmation of the disease regardless the phenotype. Menses are disturbed, as well as fertility rate. However, a few reports involve pregnancy after pituitary removal of the tumour with continued exposure to higher levels of GH. Moreover, some series of cases involve subjects under specific therapy with SSA (class C of risk). Recently, it has been proven that successful pregnancy may be achieved under these specific circumstances. On the other hand, a related risk is due to the presence of a large pituitary mass itself (not to GH hyperproduction), knowing the fact that hypophyseal mass increases 2-3 times upper the normal limit during pregnancy. Conclusion. A multidisciplinary team is essential to decide in cases of spontaneous pregnancy in acromegalic patients.
Keywords: acromegaly, spontaneous pregnancy, multidisciplinary team
Efectele hiperglicemiei materne asupra dezvoltării embrionare
Iuliana Ceauşu
UMF „Carol Davila”, Bucureşti, Spitalul Clinic „Dr. I. Cantacuzino”, Bucureşti
Diagnosticarea diabetului zaharat (DZ) gestaţional şi măsurile terapeutice ce urmăresc atingerea ţintelor glicemice sunt importante, deoarece valorile glicemice crescute peste normal pot avea consecinţe nefavorabile atât pentru mamă, cât şi pentru embrion şi apoi făt. Importanţa controlului glicemic înaintea sarcinii, la momentul concepţiei şi pe toată durata sarcinii trebuie să fie permanent accentuată. Încă de la debutul diabetului şi ulterior, pe parcursul îngrijirii unei femei cu DZ, în cadrul controalelor de rutină sau al sesiunilor de educaţie terapeutică specifică se vor furniza informaţii despre necesitatea planificării unei eventuale sarcini şi necesitatea obţinerii unui control glicemic optim anterior concepţiei. Controlul glicemic precar pe durata organogenezei fetale poate afecta dezvoltarea fetală incipientă. Femeile cu diabet pregestaţional şi cu un nivel crescut al HbA1c în prima perioadă a sarcinii prezintă o incidenţă crescută a complicaţiilor cum ar fi avortul spontan sau anomaliile congenitale. Aceste femei prezintă, de asemenea, risc de a avea copii cu malformaţii multiple, nu doar unul izolat. Controlul glicemic precar în timpul evoluţiei sarcinii duce la creşterea în exces a fătului şi la risc mai mare de apariţie a preeclampsiei. Un alt aspect important este momentul testării pentru pacientele cu risc de a avea tulburări glicemice deoarece sarcina este un status prodiabetogen. În acest context se vor discuta cele mai importante aspecte diagnostice, atitudinea profilactică şi terapeutică.
Cuvinte-cheie: sarcină, diabet zaharat gestaţional, preeclampsie, malformaţii congenitale
Restricţia de creştere intrauterină de etiologie non-vasculară – provocări de diagnostic şi conduită terapeutică
Diana-Elena Comandaşu1, Claudia Mehedinţu2, Costin Berceanu3, Diana Mihai1, Ciprian-Andrei Coroleucă1, Cătălin-Bogdan Coroleucă1, Elvira Brătilă1
1. UMF „Carol Davila”, Departamentul de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu”, Bucureşti
2. UMF „Carol Davila”, Departamentul de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa”, Bucureşti
3. UMF Craiova, Departamentul de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova
Restricţia de creştere intrauterină (IUGR) se defineşte ca eşecul fătului de a-şi atinge potenţialul intrinsec de creştere. Acesta diferă de la un caz la altul şi este influenţat de numeroşi factori, dintre care menţionăm: înălţimea maternă şi într-o mai mică măsură cea paternă, greutatea maternală în trimestrul I, paritatea, originea etnică, sexul fetal. Curbele de creştere cu ajutorul cărora raportăm greutate fetală (Shepard, Hadlock 1-4) nu pot fi aplicate cu aceeaşi acurateţe pentru toate populaţiile, de aceea individualizarea acestora a devenit o necesitate. Mai mult, identificarea feţilor mici pentru vârsta de gestaţie (SGA), fără patologie asociată, rămâne o provocare, la fel ca şi în cazul feţilor cu greutate aparent normală, care însă nu şi-au atins potenţialul de creştere şi se comportă ca IUGR. Etiologia vasculară este des incriminată în apariţia restricţiei de creştere intrauterină, cel mai frecvent fiind implicată insuficienţa utero-placentară, care conduce la apariţia unei restricţii de obicei tardive şi asimetrice, ce necesită monitorizare fetală Doppler regulată. Aceasta apare secundar une invazii trofoblastice anormale, ca în cazul preeclampsiei sau al placentei accreta, al unei morfologii sau localizări anormale care împiedică schimburile optime materno-fetale, al infarctelor sau tumorilor placentare. Pe de altă parte, celelalte cauze de restricţie, materne (boli cronice, abuz de alcool sau droguri, fumat, boli genetice, autoimune, status nutriţional şi socioeconomic scăzut) şi fetal (anomalii genetice, malformaţii congenitale, infecţii congenitale, sarcină multiplă), deşi mult mai numeroase, sunt incriminate într-o proporţie mai mică la nivel global. Dificultatea identificării acestora constă tocmai în cercetarea cauzei vasculare în prima intenţie, având în vedere frecvenţa sa, ceea ce uneori poate amâna diagnosticul etiologic. Prezentăm în continuare cazul unei gravide în vârstă de 29 de ani, primigestă, primipară, pentru prima dată în clinică la un control de rutină la vârsta de gestaţie de 36 de săptămâni şi 5 zile. Examinarea ultrasonografică stabileşte un făt cu greutate sub percentila 1 pentru vârsta de gestaţie, aceasta fiind confirmată printr-o ecografie de prim trimestru. Examinarea morfologică fetală pune în evidenţă boselarea oaselor parietale bilateral, examenul Doppler, flux diastolic absent pe artera ombilicală, iar monitorizarea cardiotocografică arată absenţa variabilităţii. Se decide naşterea imediată prin operaţie cezariană, fiind extras un făt de sex feminin, de 1.500 de grame, cu indice Apgar 7 şi facies dismorfic. După aproximativ trei săptămâni de spitalizare, având în vedere alimentaţia orală cu succes şi atingerea unei greutăţi de 2.000 de grame, nou-născutul a fost externat. Examinarea neurologică, infecţioasă şi genetică în vederea stabilirii etiologiei nu a relevat date semnificative. Consultul neurogenetic a descoperit însă prezenţa consangvinităţii, genitorii fiind rude de gradul II. În concluzie, deşi etiologia placentară este cea mai frecventă cauză de IUGR, toate celelalte posibile implicaţii necesită investigare în faţa unui caz atipic.
Cuvinte-cheie: restricţie de creştere intrauterină, etiologie non-vasculară, evaluare ultrasonografică
Abordarea multidisciplinară în şocul hemoragic din post-partum – review
Ruxandra Viorica Stănculescu1, Laura Daciana Constantinescu2
1. Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon”, Secţia Obstetrică Patologică, UMF „Carol Davila”, Bucureşti
2. Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon”, Secţia ATI
Scop. Evidenţierea semnificaţiei echipei multidisciplinare şi a atribuţiilor fiecărei specialităţi în abordarea sincronizată şi energică a terapiei de corecţie a şocului hemoragic din post-partum. Materiale şi metodă. Realizarea studiului are la bază accesarea on-line a review-urilor şi ghidurilor publicate în bazele de date Cochrane, MedScope, PubMed, Medline, cu privire la atitudinea actuală privind corecţia şocului hemoragic din hemoragia primară din post-partum (HPPP). Criteriile urmărite vizează atribuţiile care le revin medicilor obstetricieni, de anestezie şi terapie intensivă (ATI), medicului hematolog, asistentelor şi personalului auxiliar de îngrijire în tratarea şocului hemoragic. Identificarea celor mai eficiente scheme terapeutice pe baza argumentelor furnizate de rezultatele cercetărilor în domeniu constituie un criteriu de analiză semnificativ pentru triajul procedurilor şi tratamentelor optime de corecţie a HPPP. Rezultate. Studiile demonstrează faptul că atribuţiile obstetricianului constau în identificarea precoce a factorilor de risc ai HPPP (antepartum, intrapartum sau imediat post-partum), în formarea echipei multidisciplinare în scopul intervenţiei terapeutice sincrone şi energice şi în realizarea procedurilor medicale şi chirurgicale de corecţie a HPPP. Atribuţiile medicului ATI constau în principal în susţinerea funcţiilor vitale la parametrii optimi de saturaţie a oxigenului, în resuscitarea volemică, hematologică şi reechilibrarea metabolismului acido-bazic, prevenind insuficienţa multiplă de organ în formă ireversibilă. Ori de câte ori este posibil, intervenţia specialistului hematolog este benefică pentru corecţia anemiei posthemoragice, pierderii factorilor de coagulare, prevenirii instalării sindromului de coagulare vasculară diseminată şi tratării acestuia conform regulilor hemotransfuzionale. Concluzii. Tratamentul corect al şocului hemoragic în post-partum permite corecţia sindromului de coagulare vasculară diseminată, oferind pacientei şanse crescute de supravieţuire. Analiza studiilor publicate evidenţiază faptul că, din cauza modificărilor adaptive ale organismului în sarcină, nici semnele clinice ce definesc şocul hemoragic, nici schema de tratament din şocul hemoragic cauzat de traumă nu corespund în totalitate schemei de tratament al şocului hemoragic din post-partum.
Cuvinte-cheie: şoc hemoragic, hemoragie primară post-partum, HPPP, coagulare vasculară diseminată
Metroplastia Jones în tratamentul infertilităţii. Prezentare de caz
A. Edu1,2, Cristian Popescu1, Maximilian Doroftei1, Marie-Jeanne Gardescu1, Radu Nicolae Mateescu1
1. Spitalul Clinic ,,Nicolae Malaxa”, Departamentul de Obstetrică-Ginecologie, Bucureşti
2. UMF ,,Carol Davila”, Bucureşti
Prezentare de caz. S-a prezentat în clinica noastră, în cursul anului 2010, pacienta M.C., în vârstă de 28 de ani, cu istoric de opt ani de infertilitate primară. În urma consultului clinic şi ecografic s-a pus diagnosticul de infertilitate primară, prin uter dublu. Ecografic s-a constatat că ambele utere se continuă printr-un singur col într-un vagin neseptat. Se decide şi se practică metroplastie de tip Jones. Evoluţia postoperatorie este favorabilă. La un an distanţă, pacienta obţine o sarcină, finalizată la termen prin operaţie cezariană. La aproximativ trei ani se obţine o a doua sarcină, finalizată tot la termen prin operaţie cezariană, urmată de ligatură tubară.
Cuvinte-cheie: uter dublu, infertilitate primară, metroplastie Jones, sarcină
The role of laparoscopic myomectomy in the modern management of uterine fibroids
Liana Pleş1,2, Anca Rîcu2, Bogdana Bănescu3, Romina Sima1,2, Anca-Daniela Stănescu1,2
1. “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest
2. “St. John” Emergency Clinical Hospital, “Bucur” Maternity, Bucharest
3. “Ponderas” Academic Hospital, Bucharest
Uterine fibroids are the most common benign tumors of the genital female tract and the leading indication for hysterectomies in the USA. The prevalence rates quoted in literature range from 20-50%, based on postmortem studies. Since the beginning of 1990s, laparoscopic myomectomy (LM) has provided an alternative to laparotomy when intramural and subserous myomas are to be managed surgically. However, this technique is still the subject of debate. Based on their own experience, together with data from literature, the authors report on the condition today regarding the operative technique for LM and the risks and benefits of the technique as compared with myomectomy by laparotomy. LM procedures include excision of the myoma, repair of myometrium, and removal of the myoma from the abdomen. A consensus gradually emerges that the maximal size of myoma must be 8-10 cm and the total number of fibroids should not exceed 4 cm. When conducted by experienced surgeons, the risk of perioperative complications is no higher using this technique. The use of the laparoscopic approach could reduce the hamorrhagic risk associated with myomectomy. LM could also reduce the risk of post-operative adhesions as compared with laparotomy. Spontaneous uterine rupture seems to be rare after LM, but further studies are required before it can be said whether the strength of the hysterotomy scars after laparoscopic myomectomy is equivalent to that obtained after laparotomy. Some studies showed that the risk of recurrence seems to be higher after LM than after myomectomy performed by laparotomy. Laparoscopic myomectomy cases may become difficult if bleeding problems occur. Extended operative times may be necessary for morcellation and extensive laparoscopic suturing. Gynecologists need to improve their laparoscopic skills, as minimally invasive surgery is becoming the sine qua non condition of a modern surgeon.
Keywords: fibroid, laparoscopy, myomectomy
Statutul actual şi indicaţiile chirurgiei robotice în cadrul intervenţiilor ginecologice benigne şi maligne
C.B. Coroleucă, E. Brătilă
Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu“, Bucureşti, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti
Obiectiv. Chirurgia robotică a câştigat teren în ultimii ani în cadrul intervenţiilor ginecologice benigne şi maligne. Scopul acestui articol este de a prezenta principalele indicaţii ale chirurgiei robotice, de a identifica avantajele şi dezavantajele acestei tehnici chirurgicale şi de a prezenta experienţa noastră în acest domeniu. Materiale şi metodă. Analiza articolelor publicate în literatura de specialitate pentru a observa indicaţiile chirurgiei robotice în domeniul ginecologiei, atât pentru intervenţiile benigne, cât şi pentru cele maligne. Compararea datelor din literatură cu principalele indicaţii chirurgicale întâlnite în lotul de paciente selectat de către noi care au beneficiat de intervenţie chirurgicală robotică. Rezultate. Integrarea tehnologiei robotice reprezintă un progres semnificativ în cadrul tehnicilor minim invazive de tratament al patologiei ginecologice utilizate pentru a trata atât afecţiunile benigne, cât şi cele maligne. Avantajele chirurgiei robotice sunt: vizualizare 3D a câmpului operator, dexteritate superioară, şapte grade de libertate pentru mişcarea penselor, capabilitate superioară de a efectua suturi şi noduri, ergonomie superioară, eliminarea efectului fulcrum, scalarea mişcărilor şi reducerea tremorului. Dezavantajele chirurgiei sunt: costul ridicat al intervenţiei chirurgicale, absenţa unui feedback tactil şi dimensiunile crescute ale aparatului. Concluzii. Chirurgia robotică reprezintă o metodă eficientă, sigură şi fezabilă pentru tratamentul afecţiunilor ginecologice benigne şi maligne. Cunoaşterea optimă a modului de amplasare a trocarelor (adaptat pentru indicele de masă corporală al fiecărei paciente) este importantă pentru a putea beneficia de toate avantajele chirurgiei robotice. Fezabilitatea acestei proceduri a fost observată în următoarele situaţii: intervenţii oncologice, endometrioză, în cadrul medicinei reproductive şi la pacientele obeze.
Cuvinte-cheie: chirurgie robotică, chirurgie minim invazivă, chirurgie oncologică, endometrioză
Adenocarcinomul endometrioid – asocierea cu endometriomul ovarian atipic
Alexandra Pavelescu1, Daniela Oprescu1,2, Amira Moldoveanu1, Nicolae Suciu1,2
1. Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului „Alessandrescu-Rusescu”, Bucureşti
2. UMF „Carol Davila”, Bucureşti
Introducere. Adenocarcinomul endometrioid şi cel cu celule clare se dezvoltă din leziuni precursoare endometriozice din ovar. În această lucrare, am raportat un caz de adenocarcinom endometrioid ovarian tratat în clinica noastră. Materiale şi metodă. O pacientă în vârstă de 46 de ani, în observaţie pentru endometriom ovarian din 2012, s-a prezentat în clinica noastră în octombrie 2017 pentru dureri pelvi-abdominale intermitente, debutate în urmă cu 6 luni. Ecografia transvaginală şi examenul IRM abdomino-pelvian cu substanţă de contrast decelează prezenţa unei formaţiuni tumorale neomogene localizate la nivelul ovarului stâng, cu structură solidă/chistică, cu diametrul de 116/103 mm, neinvazivă loco-regional, fără leziuni cu aspect de carcinomatoză peritoneală sau ascită. S-a practicat histerectomie totală, cu anexectomie bilaterală, limfadenectomie ilio-obturatorie bilaterală şi omentectomie infracolică. Stadializarea chirurgicală a fost completată de biopsii peritoneale randomizate multiple şi citologie din lavaj peritoneal. Rezultate. Examenul histopatologic postoperator a relevat adenocarcinom endometrioid cu arii de tumoră borderline, tip tumoră proliferativă atipică endometroidă stadiu FIGO 1b; pT1bpN0Mx G1, cu margini de rezecţie negative. Nu au fost înregistrate complicaţii peri- şi postoperatorii. Concluzii. Particularitatea cazului este reprezentată de asocierea dintre endometrioza atipică şi carcinomul ovarian endometrioid pur. Sunt necesare studii prospective robuste ce ar trebui să se concentreze pe validarea de noi markeri biologici şi moleculari pentru identificarea pacientelor cu endometrioză cu risc crescut.
Cuvinte-cheie: adenocarcinom endometrioid, endometrioză, histerectomie, histopatologie
Rata de sarcini după ET fresh şi crioprezervat la pacientele cu AMH<1,1 ng/mL
Diana Mihai1,2, Andreea Velişcu1,2, Diana Comandaşu1,2, Cătălin Coroleucă1,2, Ciprian Coroleucă1,2, Claudia Mehedinţu3, Costin Berceanu4, Elvira Brătilă1,2
1. Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu”, Bucureşti
2. UMF „Carol Davila”, Departamentul de Obstetrică-Ginecologie, Bucureşti
3. Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa”, Departamentul de Obstetrică-Ginecologie, Bucureşti
4. UMF Craiova, Departamentul de Obstetrică-Ginecologie, Craiova
Obiective. Obiectivul acestei lucrări este de a evalua dacă protocolul de tratament sau modalitatea de embriotransfer influenţează prognosticul FIV în cazul pacientelor cu rezervă ovariană scăzută. Materiale şi metodă. Lucrarea de faţă reprezintă o metaanaliză a unor studii de cohortă retrospective cu un total de 8556 de cicluri de stimulare pentru aproximativ 3.000 de paciente cu AMH<1,1 ng/mL. Rezultate. Protocoalele de stimulare au fost de tip lung sau scurt, cu antagonişti GnRH, FSH şi hMG, agonişti GnRH, au inclus embriotransfer fresh (ET) sau decongelaţi (FET), ratele de implatare, precum şi CPR fiind similare (aproximativ 17%). În funcţie de vârsta pacientei, s-a observat că, sub 35 de ani, chiar şi un singur embrion transferat a dus la o CPR de 33%, indiferent de AMH, această rată însă scăzând cu vârsta şi necesitând un număr din ce în ce mai mare de embriotransferuri. Astfel, după trei cicluri de embriotransfer, la pacientele <40 de ani, incluzând şi cele cu AMH foarte scăzut, s-a observat o CPR de 25,7%, în timp ce la pacientele ≥40 de ani, rata de CRP a fost de 17,6%, iar la pacientele de peste 42 ani, de 7,4%. Împărţind pacientele în două grupuri cu medie de vârstă asemănătoare, doar în funcţie de AMH (AMH 0,2-1 ng/mL şi AMH<0,2 ng/mL) CPR a fost de 20% după cinci cicluri de stimulare în ambele grupuri. În ceea ce priveşte numărul de LB (life births), s-a observat că până la 35 de ani nu s-a evidenţiat o diferenţă statistică între nivelurile AMH între grupul cu şi fără LB, dar peste 35 de ani AMH-ul a fost semnificativ mai mare în grupul cu LB. Concluzii. AMH-ul nu poate fi folosit ca marker independent; la pacientele sub 35 de ani acesta nu este un factor predictor, astfel chiar şi pacientele cu AMH<0,2 ng/mL au o CBR bună. Vârsta pacientei influenţează semnificativ rata de sarcini, la pacientele POR ≥40ani, o valoare AMH superioară arată un prognostic net mai bun. Numărul de cicluri creşte şansele de sarcină la aceste paciente, fiind recomandate măcar 3 cicluri cu embriotransfer. În ceea ce priveşte utilizarea unui anumit protocol de tratament, a tehnicii FIV sau ICSI, a ET sau FET şi a patologiei ce cauzează scăderea rezervei ovariene, nu s-au observat diferenţe.
Cuvinte-cheie: poor-responders, AMH, freeze-all, embriotransfer, rezervă ovariană scăzută
Bolile inflamatorii intestinale în sarcină
Andreea Graţiana Boiangiu1,2 , Cristian Tiereanu3, Nicolaie Tudor1,3, Cristina Maria Miron1,2, Alexandru George Filipescu1,2,Radu Vlădăreanu1,2, Simona Vlădăreanu1,2
1. UMF „Carol Davila” Bucureşti
2. Clinica de Obstetrică-Ginecologie şi Neonatologie, Spitalul Universitar de Urgenţă „Elias”, Bucureşti
3. Clinica de Gastroenterologie, Spitalul Universitar de Urgenţă „Elias”, Bucureşti
Bolile inflamatorii intestinale (rectocolita ulcerohemoragică, boala Crohn) afectează femeile tinere de vârstă fertilă, ducând la o provocare a obţinerii unei sarcini sănătoase. Elementul central al managementului acestui tip de patologie în sarcină constă în obţinerea unui bun control al bolii înainte de concepţie şi planificarea atentă a sarcinii sub strictă supraveghere combinată, gastroenterolog-obstetrician-neonatolog. Continuarea tratamentului bolii pe parcursul sarcinii a dus la optimizarea outcome-ului materno-fetal. Controlul slab al bolii se corelează cu complicaţii specifice, precum: avorturi recurente, naştere prematură, restricţie de creştere intrauterină, preeclampsie, creşterea numărului de naşteri prin operaţie cezariană, scor Apgar scăzut la naştere. Asocierea dintre boala inflamatorie intestinală, tratamentul acesteia şi apariţia de malformaţii fetale rămâne controversată, deşi au fost derulate numeroase studii pentru a verifica acest aspect. Introducerea terapiei biologice în tratamentul bolii inflamatorii intestinale în sarcină a dus la un mai bun control al bolii de bază, dar a adus noi provocări pentru obstetricieni şi neonatologi. Prezentăm o serie de cazuri de gravide cu boală inflamatorie intestinală ce s-au adresat clinicii noastre şi corelaţia bolii cu prognosticul materno-fetal.
Cuvinte-cheie: sarcină, medicaţie, boală inflamatorie intestinală, complicaţii
Importanţa testelor imunohistochimice în diagnosticul diferenţial între adenocarcinomul endometrioid endometrial şi cel endocervical
Maria Comănescu1,2, Anca Potecă1,2, Alexandru Comănescu3, Mihai Mitran1,2, Elvira Brătilă1,2
1. Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu”, Bucureşti
2. UMF „Carol Davila”, Bucureşti
3. UMF Craiova
Deşi adenocarcinomul endocervical şi cel endometrial reprezintă entităţi diferite histologic, cu etiologie diferite şi, mai ales, conduită terapeutică şi progresie diferită, diagnosticul pozitiv poate fi dificil în secţiunile colorate de rutină hematoxilină-eozină, din cauza similarităţilor morfologice. Aceste dificultăţi se întâlnesc mai ales în cazul fragmentelor tisulare mici, de tip biopsic, sau în cazul în care tumora infiltrează atât colul, cât şi corpul uterin, fără a putea permite identificarea originii primare. Abordarea terapeutică diferită a celor două patologii impune efectuarea de teste imunohistochimice preoperator şi corelarea rezultatelor obţinute cu aspectul imagistic şi histeroscopic. Trebuie reţinut însă faptul că originea primară nu poate fi stabilită cu certitudine decât pe piesa de intervenţie chirurgicală, uneori fragmentele biopsice prezentând un profil heterogen. Adenocarcinoamele endometriale endometrioide sunt pozitive la vimentină şi hormoni (ER, PR) şi negative la CEA (antigen carcinoembrionar), iar cele endocervicale endometrioide prezintă o imagine în oglindă.
Cuvinte-cheie: adenocarcinom endocervical, adenocarcinom endometrial, imunohistochimie
Implanturile epiteliale în tumorile ovariene – diagnostic pozitiv şi diferenţial
Maria Comănescu1,2, Anca Potecă1,2, Alexandru Comănescu3, Mihai Mitran1,2, Elvira Brătilă1,2
1. Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu”, Bucureşti
2. UMF „Carol Davila”, Bucureşti
3. UMF Craiova
Implanturile epiteliale reprezintă depozite de celule tumorale la nivelul peritoneului, identificabile intraoperator ca mici formaţiuni nodulare, albicioase, cel mai frecvent în asociere cu o patologie ovariană. Tumorile proliferative atipice ovariene reprezintă un subtip de proliferări neoplazice la graniţa dintre benign şi malign. Prezenţa implanturilor epiteliale poate nu doar să pună probleme de diagnostic, dar are şi o importanţă majoră în conduita terapeutică ulterioară, în funcţie de aspectele histologice. Secţiunile histologice ale cazurilor incluse în studiu au fost revizuite, atât cele din tumora primară, cât şi implanturile epiteliale. Acestea au fost clasificate în invazive şi neinvazive, în funcţie de aspectul citologic, patternul arhitectural şi infiltrarea stromei. Deşi uneori aspectul macroscopic este spectaculos, aspectul histologic poate ghida medicul curant către o terapie mai conservatoare, mai ales la pacientele tinere, la care se doreşte prezervarea funcţiei reproductive. Totuşi, deoarece tumorile asociate cu implanturi epiteliale au risc mai mare de recidivă, uneori, cu creşterea gradului histologic, comunicarea cu anatomopatologul este esenţială, precum şi punerea în balanţă a avantajelor unor terapii conservatoare.
Cuvinte-cheie: tumoră proliferativă atipică, implanturi epiteliale, noninvaziv, borderline
Modalităţi de reconstrucţie a rezervorului vezical după exenteraţie pelviană
C.B. Coroleucă1, C.P. Brătilă2, C.A. Coroleucă1, D. Comandaşu1, E. Brătilă1
1. Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu“, Bucureşti, UMF „Carol Davila” Bucureşti
2. Spitalul de Chirurgie Minim Invazivă „Euroclinic”, UMF „Carol Davila”
Introducere. În momentul de faţă există patru opţiuni fezabile pentru reconstrucţia tractului urinar inferior în cadrul intervenţiilor radicale pentru neoplasme ginecologice: o formă incontinentă care presupune devierea cutanată, rezervor cutanat continent, care necesită cateterizare prin stomă cutanată, rezervor rectal continent cu stocarea şi eliminarea urinei prin intermediul rectului şi o formă continentă de neovezică. Materiale şi metodă. Vom prezenta cazul unei paciente cu recidivă tumorală la nivelul uretrei după histerectomie totală cu anexectomie bilaterală pentru neoplasm de endometru moderat diferenţiat şi conduită chirurgicală pentru reconstrucţia vezicală şi menţinerea continenţei pacientei. Rezultate. Există mai multe aspecte ce trebuie luate în calcul în momentul în care se efectuează o reconstrucţie vezicală: capacitatea de a dezvolta un rezervor de presiune scăzută cu un mecanism antireflux eficient care să protejeze tractul urinar superior, un mecanism adecvat pentru a depozita urina şi asigurarea vascularizaţiei necesare pentru a preveni complicaţiile. Beneficiile acestei intervenţii chirurgicale la pacientele cu intervenţii radicale pentru indicaţie oncologică sunt legate de menţinerea continenţei şi păstrarea calităţii vieţii. Concluzii. Există metode care nu sunt real continente, cum ar fi punga Bricker sau ureterostomia, şi metode ce prezervă continenţa: rezervor apendicular şi metode de reconstrucţie cu ansă ileală şi stomă ombilicală. Neovezica cu ansă ileală şi sistem T antireflux prin interpunerea unui segment de ansă ileală reprezintă o variantă fezabilă de menţinere a continenţei la pacientele cu reconstrucţie vezicală.
Cuvinte-cheie: chirurgie reconstructivă, reconstrucţie vezicală, neovezică, rezervor ileal, neoplasm genital
Naşterea la adolescente – o problemă de sănătate publică în România
Mihai Dimitriu, Mihail Bănacu, Ina Popescu, Roxana Viezuină, Alexandra Matei, Crîngu Ionescu
UMF „Carol Davila”, Clinica de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Clinic „Sfântul Pantelimon”, Bucureşti
România este cotată de OMS ca fiind statul din Europa (şi din UE) cu cea mai mare rată de naşteri în rândul adolescentelor (parturiente care nasc înainte de a împlini vârsta de 21 de ani). Într-un studiu observaţional prospectiv desfăşurat în Clinica de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon” din Bucureşti (maternitate terţiară) în perioada 19.06.2017 – 18.09.2017, am înregistrat 74 de adolescente care au născut (sau a căror naştere s-a finalizat în clinică), ceea ce a corespuns unei rate de 21,02% naşteri în rândul adolescentelor (rată calculată faţă de totalul de 352 de naşteri din clinică înregistrate în perioada de trei luni luată în studiu). 25 dintre aceste 74 de adolescente nu aveau împlinită vârsta de 18 ani, care defineşte majoratul în legislaţia României (7,1% minore, cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani). 51,4% dintre aceste adolescente provin din mediul urban, iar 79,5% dintre familiile acestora nu sunt ceea ce numim în mod uzual familii dezorganizate. 23% dintre adolescentele studiate de noi au mai fost gravide şi înaintea sarcinii analizate de noi. 73% dintre adolescentele incluse în studiu au afirmat că şi-au dispensarizat sarcina actuală, iar 44,6% dintre ele au fost la mai mult de 6 vizite medicale pentru dispensarizarea sarcinii studiate de noi. 17,6% dintre ele au consumat alcool, deşi ştiau că sunt gravide, iar 45,9% dintre ele au fumat în timpul sarcinii studiate de noi. Au existat în lotul studiat chiar şi adolescente care au afirmat că au consumat droguri în timpul sarcinii (5,4%). 97,3% dintre adolescentele incluse în studiul nostru consideră că au suportul familiei pentru a duce sarcina la bun sfârşit. Rata de cezariană în lotul adolescentelor a fost de 71,6% (comparabilă cu cea martor, de 71,3%), vârsta gestaţională medie la care adolescentele au născut a fost de 37,79 săptămâni, greutatea medie a nou-născuţilor la naştere a fost de 2989,19 grame, iar scorul APGAR mediu a fost 8,87. Gestitatea medie în lotul de adolescente studiat de noi a fost de 1,67 (gestitate cuprinsă între 1 şi 7), iar paritatea medie, de 1,25 (paritate cuprinsă între 1 şi 3). 97,3% dintre nou-născuţii studiaţi au fost vii, iar 58,1% dintre copiii născuţi de adolescente au fost băieţi. Două din cele 74 de naşteri s-au soldat cu gemeni.
Cuvinte-cheie: naştere, adolescenţă, sănătate publică
Ruptura uterină, complicaţie severă şi de actualitate în obstetrica modernă
Mihai Cristian Dumitraşcu1,2, Adina Elena Afloarea1, Andreea Ruxandra Albu1,2, Cătălin George Nenciu1
1. Secţia Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Universitar de Urgenţă, Bucureşti
2. UMF„Carol Davila”, Bucureşti
Ruptura uterină spontană reprezintă o urgenţă obstetricală ameninţătoare de viaţă atât pentru mamă, cât şi pentru făt. Cel mai frecvent, ruptura uterină are loc în timpul travaliului, pe un uter cu cicatrice consecutivă unei intervenţii chirurgicale anterioare. Există o corelaţie puternică între ruptura uterină, intervenţiile chirurgicale la nivelul uterului, anomaliile congenitale ale acestuia, miomectomia în antecedente, traumatisme sau anomalii de placentaţie, deşi în literatură sunt descrise cazuri de ruptură uterină la primipara cu uter indemn. Ruptura uterină se defineşte ca separarea completă a tuturor straturilor uterine, inclusiv a seroasei. Rata totală a rupturii uterine a fost raportată la 0,07%, cu incidenţa rupturii pe uter indemn de 0,012%. Semnele şi simptomele sunt nespecifice, ducând la diagnostic dificil. Semnele clasice sunt reprezentate de suferinţă fetală, scăderea tonusului uterin însoţit de dispariţia contracţiilor, durere abdominală, sângerare masivă şi şoc, ducând la transfuzie de sânge, histerectomie sau chiar deces matern, acesta având loc în aproximativ un caz din 500 de rupturi uterine. Mortalitatea perinatală variază, fiind cuprinsă între 74% şi 92% în ţările în curs de dezvoltare. În această prezentare vom arăta noutăţile literaturii de specialitate privind ruptura uterină, alături de experienţa clinicii noastre, mai ales cazul unei paciente cu ruptură uterină pe uter cicatricial la 28 de săptămâni, localizată la nivelul peretelui uterin posterior, această particularitate fiind rară şi atipică.
Cuvinte-cheie: ruptură uterină, uter cicatricial, uter indemn
Semnificaţia biomarkerilor rezervei ovariene privind infertilitatea la femeile de vârstă reproductivă înaintată
Irina Pacu, M. Dimitriu, M. Bănacu, Alexandra Matei, Andra Ionescu, Irina Hanganu, C. Ionescu
Clinica de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon”, Bucureşti
Obiectiv. Scopul studiului este de a stabili dacă există o asociere semnificativă între biomarkerii rezervei ovariene şi potenţialul reproductiv la femeile de vârstă reproductivă înaintată, pornind de la întrebarea dacă rezerva ovariană diminuată (AMH) se asociază cu infertilitatea la acest grup de vârstă. Materiale şi metodă. Este un studiu prospectiv realizat în Clinica de Obstetrică-Ginecologie pe o perioadă de 12 luni (august 2016 - august 2017) şi care include un număr de 56 de femei fără istoric de infertilitate, cu vârsta între 35 şi 44 de ani şi care încearcă să conceapă de maximum trei luni. S-au analizat FSH şi AMH la debutul fazei foliculare şi s-a urmărit probabilitatea cumulativă de concepţie în 6-12 cicluri, concepţia fiind stabilită la primul test de sarcină pozitiv. Rezultate. În lotul de studiu am identificat 17 paciente cu AMH redus (<0,7 ng/ml), iar rata de concepţie în decurs de 6 luni a fost de 54% (la 12 luni – 82%), faţă de 57% pentru pacientele cu AMH>0,7 ng/ml (la 12 luni – 85%). 19 dintre pacientele analizate au avut FSH>10 mUI/ml în ziua a treia a ciclului menstrual faţă de 37 de paciente cu FSH<10 mUI/ml. Rata de concepţie la 6 luni, respectiv 12 luni, pentru primul grup, a fost de 61%, respectiv 91%, faţă de 63%, respectiv 89% în grupul al doilea. Concluzii. Pentru pacientele între 35 şi 44 de ani fără istoric de infertilitate care au încercat să conceapă de maximum 3 luni, biomarkerii care indică rezervă ovariană diminuată, comparativ cu o rezervă ovariană normală, nu se asociază cu o rată redusă a fertilităţii. Datele susţin că valorile serice ale AMH şi FSH la începutul fazei foliculare nu pot fi folosite ca markeri privind fertilitatea pe cale naturală a acestor paciente.
Cuvinte-cheie: infertilitate, rezervă ovariană, biomarkeri, AMH
Is placental growth factor (PlGF) the key agent for intrauterine fetal growth restriction?
Romina-Marina Sima1,2, Anca-Daniela Stănescu1,2, Mircea-Octavian Poenaru1,2, Octavian-Gabriel Olaru1,2, Liana Pleş1,2
1. “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Department of Obstetrics and Ginecology
2. “Saint John” Emergency Clinical Hospital, “Bucur” Maternity, Bucharest
Introduction. Placental growth factor (PlGF) is a biomarker involved in major placenta-related disorders such as preeclampsia and intrauterine growth restriction. Recent experimental findings support that maternal PlGF concentrations may be influenced by other factors than placenta. Materials and method. We realized a literature review in which we identified angiogenic factors, vascular endothelial growth factor (VEGF), placental growth factor (PlGF), and their receptors – FMS-like tyrosine kinase receptor (Flt-1) and kinase insert domain receptor (KDR) – and their implication in intrauterine fetal growth restriction (IUGR). Results. Our evaluation considered meta-analyses, systematic reviews and experimental studies. It was observed that PlGF and KDR are significantly reduced in expression in the placentas from pregnancies complicated by IUGR compared with normal and preeclamptic pregnancies. High sFlt-1 concentrations may account for diminished maternal serum PlGF levels. The lack of PlGF and KDR may be a cause for the development of IUGR, and may explain the loss of vasculature and villous architecture in IUGR. Automated digital image analysis software is a viable method to the manual reading of placental immunohistochemical staining. Conclusion. PlGF and KDR are reduced in placentas complicated by IUGR. They can be a key in understanding the IUGR mechanism and future treatment was already experienced in animal models.
Keywords: PlGF, IUGR, KDR
Corecţia histeroscopică a uterului în „T”
Andreea Carp-Velişcu1,2, Alina Bordea1, Mihaela Cosma1, Bogdan Marinescu1,2, Elvira Brătilă1,2
1. Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu”, Bucureşti
2. UMF „Carol Davila” Bucureşti, Departamentul de Obstetrică şi Ginecologie
Malformaţiile congenitale ale tractului genital feminin sunt modificări anatomice care au loc în urma dezvoltării embriologice anormale a ductelor mülleriene. Uterul în „T” este caracterizat de îngustarea cavităţii uterine prin îngroşarea pereţilor laterali. Pacientele diagnosticate cu uter în „T” în urma histerosalpingografiei, având istoric de infertilitate, avorturi recurente sau naştere prematură, pot beneficia de corecţie histeroscopică. Corecţia histeroscopică la pacientele cu uter în „T” se face prin incizii cu acul monopolar la nivelul canturilor uterine, sub anestezie generală. Această procedură poate creşte şansa de a obţine o sarcină la femeile cu infertilitate şi şansa de a duce o sarcină la termen la femeile cu avorturi recurente.
Cuvinte-cheie: uter în „T”, corecţia uterului în „T”, histeroscopie, infertilitate
Complicaţiile mecanice ale dispozitivelor intrauterine. Prezentare de caz
Vlad Zamfirescu1,2, Alina Marin1, Anca Burnei1,2, Andrei Trăistaru1,2, Radu Vlădăreanu1,2
1. Departmentul de Obstetrică-Ginecologie şi Neonatologie, Spitalul Universitar de Urgenţă „Elias”, Bucureşti
2. UMF „Carol Davila”, Bucureşti
Introducere. Dispozitivul intrauterin câştigă din ce în ce mai multă popularitate ca metodă contraceptivă reversibilă. Complicaţiile secundare purtării acestui tip de dispozitiv sunt fie imediate, fie tardive, perforaţia uterină şi infecţiile fiind, de altfel, cele mai severe complicaţii asociate acestuia. Prezentare de caz. Vă vom prezenta cazul unei multipare în vârstă de 50 de ani, fără antecedente personale patologice ginecologice semnificative, cu dispozitiv tip Copper T 380A inserat în urmă cu aproximativ 15 ani, care se prezintă în clinica noastră pentru dureri pelviene de intensitate minimă. Ultrasonografic, se constată un traiect anormal al dispozitivului contraceptiv ce pare să perforeze peretele uterin posterior. Se decide intervenţia chirurgicală, intraoperator constatându-se uterul mărit în dimensiuni şi cu consistenţă crescută, cu un miom dezvoltat în baza ligamentului larg stâng, cu punct de plecare latero-cervical stâng, fără semne de perforaţie uterină. Se practică histerectomie totală cu anexectomie bilaterală. La disecţia piesei se observă o cale falsă creată la nivelul miomului uterin, în interiorul căruia se afla dispozitivul de tip Copper T. Recuperarea postoperatorie a pacientei a fost favorabilă, fără incidente. Concluzii. Ultrasonografia rămâne metoda de elecţie pentru localizarea dispozitivului intrauterin. Complicaţiile mecanice care pot să survină necesită un management cât mai rapid şi minim invaziv adaptat fiecărui caz.
Cuvinte-cheie: dispozitiv contraceptiv, fibrom uterin, complicaţii mecanice
Dorsalgia joasă la gravide şi lăuze. Principii de reabilitare medicală
Iulia Filipescu2, Mihai Berteanu2,3, G.A. Filipescu1,3, Radu Vlădăreanu1,3
1. Clinica de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Universitar de Urgenţă „Elias”, Bucureşti
2. Clinica de Recuperare, Medicină fizică şi Balneologie, Spitalul Universitar de Urgenţă „Elias”, Bucureşti
3. UMF „Carol Davila”, Bucureşti
Dorsalgia joasă asociată sarcinii reprezintă o patologie importantă, dar deseori neglijată, care poate avea un potenţial impact negativ asupra calităţii vieţii, fiind estimată la aproximativ 60-70%. Dorsalgiile apărute pe parcursul sarcinii şi în perioada lăuziei au fost cunoscute şi recunoscute de multe secole, fiind descrise de Hipocrate, Vesalius, Pinean şi Hunter. În 1962, Walde a fost primul care a recunoscut şi diferenţiat durerile pelviene de durerile lombare. Prevalenţa sarcinii, asociată cu dorsalgia inferioară, este mai crescută în trimestrul al treilea, când apar modificările posturale şi greutate crescută. Exerciţiile materne submaximale nu afectează în mod negativ frecvenţa cardiacă fetală. Niciun studiu la gravide nu a demonstrat că exerciţiile fizice uşoare ar produce deteriorarea funcţiilor fetale. Beneficiile reabilitării medicale sunt diferite în funcţie de vârsta sarcinii, de perioada de lăuzie şi vizează reducerea durerii, creşterea funcţionalităţii şi limitarea dizabilităţii.
Cuvinte-cheie: dorsalgie, reabilitare medicală, kinetoterapie, sarcină, lăuzie
Urgenţele chirurgicale în sarcină
Corina Grigoriu
UMF „Carol Davila”, Departamentul Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti
Incidenţa complicaţiilor medicale în sarcină este de aproximativ 15-20%, iar cea a complicaţiilor chirurgicale majore este de 1-2%. Din punctul de vedere al entităţilor patologice, complicaţiile chirurgicale în sarcină sunt similare celor de la femeia negravidă, corespunzător grupelor de vârstă. Se consideră că sarcina în sine nu predispune la anumite complicaţii chirurgicale, dar nici nu reprezintă un factor protector pentru acestea. Totuşi, din perspectivă terapeutică, apar unele nuanţări: sarcina induce anumite modificări generale (hormonale, biochimice şi mecanice) care pot duce la întârzieri sau confuzii diagnostice; frecvent apare tendinţa de a temporiza investigaţiile sau intervenţia chirurgicală, din teama, de cele mai multe ori nejustificată, de a nu afecta fătul. Modificările adaptative materne din timpul sarcinii pot face ca, în contextul asocierii unei afecţiuni chirurgicale, atât tabloul clinic, cât şi cel paraclinic să fie mai dificil de recunoscut şi interpretat. Acest fenomen, asociat coloraturii emoţionale deosebite impuse de prezenţa şi a unui al doilea pacient – fătul, poate duce uneori la întârzieri de diagnostic sau la ezitări terapeutice, cu consecinţe imprevizibile. De aceea, cunoaşterea variabilităţii manifestărilor clinice în complicaţiile chirurgicale din sarcină, precum şi a standardelor de atitudine este obligatorie pentru specialistul obstetrician, care poate colabora astfel mai bine cu specialistul chirurg, anestezist sau imagist. Intervenţiile chirurgicale în sine, efectuate în urgenţă sau programat, nu grevează în mod semnificativ prognosticul materno-fetal, atâta timp cât nu se însoţesc de complicaţii (mai ales septice, trombotice etc.). Prezentăm atitudinea diagnostico-terapeutică în urgenţele chirurgicale din sarcină, din perspectiva obstetricienilor care lucrează într-un mare spital de urgenţă bucureştean.
Cuvinte-cheie: sarcină, urgenţe chirurgicale, complicaţii
Leziunile reziduale şi recurente după electrorezecţia sau electroconizaţia leziunilor CIN2/3
Laura Leonte, Sorin Puia
Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu”, Bucureşti
Obiectiv. Tratamentul electrochirurgical este o variantă comună de terapie a displaziilor cervicale moderate sau severe (CIN2/3). Scopul studiului este de a analiza factorii de risc pentru o leziune reziduală sau recurentă după proceduri de electrorezecţie/electroconizaţie efectuate la paciente cu CIN2/3. Metodă. Studiul include o analiză retrospectivă efectuată pe un lot de 173 de paciente diagnosticate cu CIN2/3, tratate prin electrorezecţie sau electroconizaţie, studiu desfăşurat în perioada iunie 2014 - ianuarie 2018. Primul control post-intervenţie a fost efectuat la 3-4 luni, cu testare citologică şi, ulterior, genotipare HPV şi colposcopie la 6 luni; monitorizările ulterioare pentru o perioadă de urmărire de 24-36 de luni au inclus teste citologice efectuate din 6 în 6 luni, iar genotiparea a fost repetată după 12-18 luni post-intervenţie. Anomaliile citologice, persistenţa infecţiei HPV şi leziunile colposcopice au fost indicaţii pentru reevaluarea histopatologică. Rezultate. În 69% din cazuri s-a practicat excizia largă cu ansă diatermică a zonei de transformare, iar în 31% din cazuri s-a practicat electroconizaţie; vârsta medie a pacientelor cu electrorezecţie a fost de 32 de ani şi respectiv 43 de ani în cazul pacientelor cu electroconizaţie. În 29% din cazuri, excizia a fost incompletă sau statusul marginilor a fost imposibil de apreciat din cauza efectului termic, majoritatea cazurilor având leziuni CIN3. Anomaliile citologice persistente au fost identificate la 17% dintre paciente (29 de cazuri), majoritatea de tip ASC-US şi LSIL, dar, dintre acestea, doar la 14 paciente modificările citologice au fost prezente în intervalul de urmărire 3-6 luni, toate având excizie incompletă. 30 de paciente au avut infecţii cu HPV persistente şi 25 (14,4% din cazuri) leziuni reziduale sau recurente de orice grad; 18 paciente au fost depistate cu CIN1; CIN 2/3 a fost depistat doar în 4,6% din cazuri (8 paciente), respectiv în cazul infecţiei persistente cu tulpinile 16 (5 cazuri), 18, 45, 52 (câte un caz), iar 75% din paciente (6 cazuri) au avut excizii incomplete. Concluzii. Toate pacientele cu CIN rezidual/recurent de orice grad au prezentat infecţii persistente cu HR-HPV, confirmând eficienţa şi siguranţa testării HPV ca „test of cure”. Gradul de CIN, persistenţa infecţiei cu HPV, oncogenitatea tulpinii HPV, modificările citologice prezente în intervalul de urmărire 3-6 luni şi statusul pozitiv al marginilor au fost principalii factori de risc pentru CIN2/3 recurent sau rezidual. Riscul pentru CIN2/3 a fost mai mare în cazul exciziei incomplete, dar persistenţa infecţiei HR-HPV a fost un factor de predicţie mai bun, având valoare predictivă negativă pentru leziunile CIN2/3.
Cuvinte-cheie: factori predictivi, infecţia cu HPV, leziuni reziduale/recurente
Adenomioza şi infertilitatea
Claudia Mehedinţu1,2, Elvira Brătilă1, Costin Berceanu3, Monica Cîrstoiu1, Mihaela Plotogea1,2, Marina Antonovici1,2
1. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti
2. Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa”, Bucureşti
3. Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova
Adenomioza este o afecţiune uterină benignă caracterizată prin prezenţa heterotopică a glandelor endometriale şi a stromei în miometru, precum şi prin fibroza reactivă a fibrelor musculare netede. Până recent, adenomioza a fost asociată cu multiparitatea, fără afectarea fertilităţii. În prezent, adenomioza este diagnosticată cu o frecvenţă crescândă la pacientele infertile, deoarece femeile întârzie momentul concepţiei până la vârsta de 30 de ani sau chiar 40 de ani. Odată cu dezvoltarea tehnicilor imagistice, precum ecografia transvaginală şi imagistica prin rezonanţă magnetică, rolul adenomiozei în etiopatogenia infertilităţii şi avortului spontan a fost recunoscut. Deşi asocierea între adenomioză şi infertilitate nu a fost pe deplin stabilită, pe baza informaţiilor disponibile în literatura de specialitate, studii recente au sugerat că adenomioza are un impact negativ asupra fertilităţii feminine. Mai multe studii cu date limitate sugerează, de asemenea, că tratamentul adenomiozei poate îmbunătăţi fertilitatea. Lucrarea de faţă îşi propune să abordeze această patologie din punctul de vedere al posibilităţilor diagnostice, al legăturii cu infertilitatea şi al opţiunile noi terapeutice, precum şi expunerea concisă a studiilor recente pe această temă din literatura de specialitate.
Cuvinte-cheie: adenomioză, infertilitate
Managementul infecţiei acute cu Toxoplasma gondii în sarcină
Mihai Mitran1,2, Octavia Velicu1, Roberta Ciobanu1, Bogdan Botezatu1,2, Diana Comandaşu1,2, Elvira Brătilă1,2
1. Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu”, Bucureşti
2. UMF „Carol Davila”, Bucureşti
Toxoplasmoza este o infecţie parazitară cauzată de Toxoplasma gondii. Atunci când infecţia primară acută are loc în timpul sarcinii, aceasta poate să fie asimptomatică pentru mamă, dar poate să producă o infecţie congenitală severă, cu sechele neurologice şi oculare fetale. Prevalenţa infecţiei toxoplasmice congenitale este de 1-2 cazuri la 10.000 de nou-născuţi. Lucrarea de faţă îşi doreşte să prezinte un protocol complet de diagnostic şi tratament al infecţiei acute cu Toxoplasma gondii în sarcină. Pentru atingerea scopului s-au revizuit articole şi ghiduri din literatura internaţională de specialitate de dată recentă. Principalele concluzii atestă, ca prim pas în diagnosticarea infecţiei, realizarea unui profil serologic cuprinzând IgG, IgM, IgA şi IgE. În cazul suspectării unei infecţii acute, testarea trebuie repetată, până la sosirea rezultatelor instituindu-se un tratament medicamentos cu spiramicină. La sarcinile de peste 18 săptămâni se va indica efectuarea unei amniocenteze, pentru confirmarea transmiterii fetale. Tratamentul infecţiei fetale constă în administrarea unei combinaţii de pirimetamină, sulfadiazină şi acid folinic. Principalele studii despre afectarea fetală, în cazul infecţiei acute, în primul trimestru de sarcină, au concluzionat că avortul terapeutic nu este indicat.
Cuvinte-cheie: infecţie congenitală, afectare fetală, profil serologic, tratament
Conduita terapeutică în tumorile ovariene borderline la pacientele de vârstă fertilă – review al literaturii
Mihai Mitran1,2, Octavia Velicu1, Maria Comănescu1,2, Anca Potecă1,2, Roberta Ciobanu1, Diana Comandaşu1,2, Bogdan Botezatu1,2, Elvira Brătilă1,2
1. Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu”, Bucureşti
2. UMF ”Carol Davila”, Bucureşti
Tumorile ovariene borderline au fost descrise ca tumori cu potenţial malign redus, de către FIGO, încă din 1971. Acestea fac parte din clasa tumorilor ovariene epiteliale maligne, constituind 10-20%. Se întâlnesc specific la femeile tinere, de vârstă fertilă, prezervarea rezervei ovariene şi implicit a fertilităţii reprezentând şi principalul scop al conduitei terapeutice. Articolul de faţă îşi propune să prezinte un standard protocolar de conduită terapeutică în tratamentul tumorilor ovariene borderline la pacientele de vârstă fertilă. Principalele concluzii sunt reprezentate de încurajarea operaţiilor conservative, atât timp cât pacientele nu prezintă implanturi invazive şi acestea asigură complianţa asupra follow-up-ului. Nu există, totuşi, un consens internaţional asupra completării conduitei terapeutice cu operaţie radicală post-partum. La momentul actual, nu a fost demonstrat că tratamentele adjuvante ar îmbunătăţi ratele de supravieţuire sau de recidivă la pacientele fără implanturi invazive.
Cuvinte-cheie: tumori borderline, vârstă fertilă, prezervarea fertilităţii
Managementul gravidei adolescente
Monica Cîrstoiu1, Octavian Munteanu2,3
1. Disciplina Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, UMF „Carol Davila”, Bucureşti
2. Disciplina Anatomie, UMF „Carol Davila”, Bucureşti
3. Secţia de Obstetrică-Ginecologie III, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti
Adolescenţa este o perioadă de tranziţie de la copilărie la viaţa de adult. Începe odată cu instalarea pubertăţii – proces de dezvoltare fizică, psihică şi emoţională cauzat de o serie de modificări, în special endocrine. Numărul sarcinilor în rândul adolescentelor este în continuă creştere, ca urmare a schimbărilor sociale. Din păcate, multe sarcini la vârsta adolescenţei sunt de multe ori cauza abuzului şi violenţei sexuale, riscul fiind mai mare pentru tinerele crescute într-un mediu social vulnerabil. Ratele ridicate ale sarcinii la vârsta adolescenţei sunt determinate de gradul scăzut de informare a tinerelor cu privire la sexualitate şi planificarea familială şi de un nivel redus de implementare a programelor de educaţie sexuală. Sarcinile la adolescente sunt însoţite de o incidenţă crescută a preeclampsiei, naşterii premature sau restricţiei de creştere intrauterină. În acest context, consultaţia prenatală şi dispensarizarea gravidei adolescente reprezintă o provocare pentru obstetricieni.
Cuvinte-cheie: management, sarcină, adolescent
Management in case of pathological changes of the uterine cervix during pregnancy
Octavian Gabriel Olaru, Anca Daniela Stănescu, Liana Pleş
“Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest; “Saint John” Emergency Clinical Hospital, “Bucur” Maternity, Bucharest
Introduction. Cervico-isthmic insufficiency is one of the causes of second-trimester abortion and premature birth. This term is used to denote a pathological condition characterized by shortening of the cervix (shorter than 25 mm), dilation of the cervical internal opening (“funneling” – from the English term “funnel”, which refers to the “funnel” shape of a tube wide to one end and narrow to the other) or the entire uterine cervix, apparently spontaneous, initially without painful uterine contractions, followed by abortion or premature birth. In the past, the diagnosis was made either by “testing” the uterine cervix outside of pregnancy (if it was permeable directly to Hegar no. 8), or after the patient had lost some pregnancies after the first trimester, without contractions, in the absence of other apparent causes. Repeated pregnancy losses in the second trimester or premature births without contractions or bleeding eventually led to the diagnosis, but unfortunately, often too late. Ultrasound for cervical evaluation – even though controversies still exist – has made tremendous progress in diagnosis by allowing cervical length assessment and the assessment of internal orifice status, as well as tracking the evolution of these parameters in dynamics. Once the diagnosis is established, the problem of therapeutic intervention is raised. As for the attitude to be followed, there is no consensus, especially since new methods or new variants of older methods have emerged, which generates a continuous evaluation and reevaluation process. The classic triad bed rest, litic treatment, cerclage is currently being challenged by followers of some newer methods. Objective. The aim of this paper is to formulate a therapeutic algorithm related to the problem of cervico-isthmic insufficiency. Method. The method used is the meta-analysis of the data from literature and of the ones from our own experience and the statistical processing. Discussions. Systematizing the attitude to be followed, data on the bed rest and limitation of activity, drug treatment (lithic, progesterone, antibiotic, use of indomethacin), use of the pessary or cerclage (alone or combined) were analyzed. Conclusions. If in the prevention of abortion and premature birth, cerclage has a clear advantage, the cervical pessary is under discussion (despite controversial data) to prevent premature births. Although initially blamed, the association of cervical cerclage with cervical pessary seems to offer some advantages; however, this will be considered in larger (significant) studies. In terms of drug treatment, progesterone appears to be advantageous, and indirectly, the use of lithic or antibiotic therapy for associated pathology or complications. Lifestyle changes and bed rest do not seem to be adequately assessed through well-designed studies, although it is considered, regarding the bed rest, that risks (e.g., venous thrombosis) outweigh the potential benefits.
Keywords: cervico-isthmic insufficiency, ultrasound, therapeutic algorithm
Obezitatea asociată cu PCOS – cauză de carcinom endometrial la femeia foarte tânără. Prezentare de caz
Şerban Nastasia, Roxana Bohîlţea, Elvira Brătilă, Monica Cîrstoiu
UMF „Carol Davila”, Bucureşti
Introducere. Cancerul endometrial reprezintă o etiologie rară a metroragiilor disfuncţionale la femeile tinere. Obezitatea asociată cu sindromul ovarelor polichistice poate genera anomalii menstruale şi metroragii disfuncţionale. Prezentarea cazului. O pacientă de 23 de ani, obeză (BMI=49,9 kg/m2), prezintă un istoric lung de sângerări uterine neregulate. Ecografia transvaginală, frecvent repetată, a arătat constant un endometru gros. În cursul evoluţiei bolii, au fost efectuate mai multe biopsii de endometru, care au arătat progresia de la hiperplazia endometrială complexă fără atipii la adenocarcinom endometrial. La tratamentul conservator, prescris în repetate rânduri, pacienta a fost total necompliantă. Tratamentul definitiv a constat în histerectomie totală, cu anexectomie bilaterală şi limfadenectomie pelviană. Examenul histopatologic a evidenţiat adenocarcinom endometrial moderat diferenţiat, fără afectare ganglionară. La pacientele tinere, obeze, cu metroragii disfuncţionale, adenocarcinomul endometrial tinde să fie o etiologie cu frecvenţă în creştere.
Cuvinte-cheie: obezitate, sindrom de ovare polichistice, carcinom endometrial, metroragie
Colpo-cervicosuspensia la ligamentele sacrospinoase în tratamentul prolapsului genital – experienţa Clinicii „Dr. Ion Cantacuzino”
Şerban Nastasia, Manuela Cristina Russu
UMF „Carol Davila”, Bucureşti, Clinica de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului „Dr. Ion Cantacuzino”, Bucureşti
Obiective. Analiza procedeelor de refacere a anatomiei compartimentului perineal posterior în cazurile de prolaps genital de gradul 2-3 sau 4. Materiale şi metodă. Studiul retrospectiv, efectuat în perioada 1 ianuarie 2010 – 31 mai 2017, a analizat cazurile de prolaps genital de grad 2-3 sau 4, operate în Clinica de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului „Dr. Ion Cantacuzino”. Analiza a fost efectuată asupra datelor demografice, tipului de intervenţie chirurgicală, complicaţiilor şi evoluţiei postoperatorii, cu precădere asupra intervenţiilor de consolidare a compartimentului posterior perineal. Rezultate. În perioada amintită au fost identificate 124 de cazuri de prolaps genital de gradul 2-3 sau 4, dintre care în 44 de cazuri au fost efectuate procedurile specifice adresate compartimentului posterior perineal, dintre care 7 cazuri de colposacrosuspensie şi 37 de cazuri de colpo-cervicosuspensie la ligamentele sacrospinoase, cu/fără proceduri asociate. Patologia uterină asociată a fost prezentă la 42,86% din cazurile de colposacrosuspensie, comparativ cu prezenţa în 5,41% dintre fixările la ligamentele sacrospinoase (Prob>ChiSq LR=0,0140; Pearson=0,0042). Patologia sistemică gravă a fost prezentă în 27,03% din cazurile la care s-a efectuat o procedură de suspensie la ligamentele sacrospinoase, respectiv în 14,29% din cazurile de colposacrosuspensie. Numărul de zile de spitalizare a fost semnificativ statistic mai mic în cazul fixării la ligamentele sacrospinoase, comparativ cu colposacrosuspensia (4,64 zile faţă de 7,00 zile; Prob>F=0,0052). Concluzii. Colpo-cervicosuspensia la ligamentele sacrospinoase, cu/fără proceduri asociate, reprezintă o intervenţie de elecţie la pacientele cu prolaps genital de grad 2-3 sau 4, cu patologie sistemică asociată severă sau cu antecedente chirurgicale abdominale importante. Colposacrosuspensia reprezintă o alternativă de tratament al prolapsului genital de grad 2-3 sau 4, la paciente nulipare, cu patologie uterină asociată, la care eventual se impune histerectomia.
Cuvinte-cheie: prolaps genital, suspenie, ligamente sacrospinoase
Anomalii fetale în afecţiunile materne autoimune
Anca Panaitescu
UMF „Carol Davila”, Spitalul Clinic „Filantropia”, Bucureşti
Afecţiunile materne autoimune sunt caracterizate prin prezenţa autoanticorpilor anormali. În sarcină, autoanticorpii de tip IgG pot traversa placenta utilizând mecanismele fiziologice de pasaj transplacentar şi pot acţiona la nivelul fătului, cauzând uneori afecţiuni fetale. Această prezentare conţine informaţii despre guşa fetală cauzată de boala Graves sau despre tratamentul acesteia (cu antitiroidiene de sinteză), blocul atrioventricular fetal cauzat de prezenţa anticorpilor anti-Ro şi La materni, artrogripoza fetală în asociere cu miastenia gravis maternă şi hemoragia intracraniană fetală din trombocitopenia maternă autoimună.
Cuvinte-cheie: anomalie fetală, sarcină, boli autoimune
Cancerul vulvar invaziv incipient
Gheorghe Peltecu, Anca Maria Panaitescu, George Iancu, Nicolae Gica, Radu Botezatu
UMF „Carol Davila”, Spitalul Clinic „Filantropia”, Bucureşti
Cancerul vulvar (CV) reprezintă una din cele mai rare afecţiuni ginecologice maligne, reprezentând 4% din totalul cancerelor ginecologice. Din cauza rarităţii, s-au realizat puţine studii clinice prospective randomizate care să stabilească o conduită clinică pe principii similare celorlalte cancere ginecologice. Conduita clinică este bazată pe studii clinico-patologice retrospective. CV este o boală a femeii în postmenopauză. Leziunile vulvare intraepiteliale (VIN) apar la femeile tinere şi sunt corelate cu infecţia HPV. În noua clasificare a CV (2009) sunt descrise două tipuri de leziuni: comune (basaloide, condilomatoase), legate de infecţia HPV; diferenţiate, care apar la femeile bătrâne pe fond de leziuni displazice. Cel mai frecvent tip histologic este carcinomul scuamos (80%). Diagnosticul se stabileşte prin biopsie. Clasificarea FIGO utilizată este din 2009. Conduita CV trebuie individualizată. Ca principiu general, trebuie luată în consideraţie cea mai conservatoare operaţie cu viză curativă. Tratamentul este chirurgical şi se adresează tumorii primare (excizie locală radicală) şi ganglionilor limfatici inghinali (ganglion santinelă, limfadenectomie). Identificarea ganglionului santinelă este o practică în continuă expansiune, efectuându-se cu technetium radioactiv şi albastru de isosulfan. Riscul de recidivă ganglionară după identificarea unor ganglioni santinelă negativi este de 2,3%. În caz de recidivă, riscul de deces este mare. Radioterapia inghinală şi pelviană este benefică în cazul ganglionilor inghinali metastatici. Ea se mai poate aplica local în cazul în care nu poate fi asigurată excizia chirurgicală a tumorii cu limite de siguranţă de cel puţin 1 cm.
Cuvinte-cheie: cancer vulvar, invazie, menopauză, VIN
Indicaţiile moderne ale allogrefelor sintetice în tratamentul prolapsului genital
Octavian Mircea Poenaru, Ionuţ Sterie, Liana Pleş, Flavia Braicu, Anca Daniela Stănescu
UMF „Carol Davila”, Bucureşti, Spitalul Clinic „Sf. Ioan”, Maternitatea „Bucur”, Bucureşti
Apariţia în anii ’90 a „teoriei integrale” a lui Petros şi a lui Ulmstem, conform căreia tulburările de statică pelviană şi cele de contenţie urinară sunt datorate alterării unor structuri fasciale şi ligamentare care intră în componenţa diafragmei pelviene, a condus la dezvoltarea tehnicilor chirurgicale vaginale şi endoscopice care utilizează allogrefe sintetice. După o perioadă de utilizare aproape excesivă datorată eficienţei superioare pe termen lung, indicaţiile utilizării allogrefelor sintetice s-au mai redus, fiind rezervate pacientelor cu defecte mari de statică pelviană, cazurilor recidivate şi femeilor în perimenopauză. Un criteriu important în alegerea tehnicii chirurgicale este cel al conservării funcţiei sexuale. În perioada ianuarie 2010 – decembrie 2017, în Clinica de Obstetrică-Ginecologie „Bucur” s-au practicat 67 de cistopexii directe cu allogrefă de polipropilenă, procedeu TOT, iar pentru tratamentul chirurgical al IUE manifeste sau mascate s-a utilizat sistematic tehnica Kelly. Cazurile de IUE izolată au fost rezolvate prin aplicarea bandeletei suburetrale, tot prin procedeu TOT (61 de cazuri). Cura chirurgicală a defectului peretelui posterior vaginal a constat, de regulă, în colporafie posterioară cu miorafia ridicătorilor anali (73 de cazuri). În cazurile asociate cu descensus uterin important, tehnica standard a constat în histerosacropexie cu sau fără întărirea fasciei rectovaginale cu plasă sintetică (14/3). S-au înregistrat 7 colpocleisisuri exclusiv în cazuri de paciente vârstnice la care intervenţia chirurgicală era contraindicată sau care au declarat absenţa vieţii sexuale. Articolul discută avantajele, dezavantajele şi complicaţiile utilizării allogrefelor sintetice în tratamentul prolapsului genital comparativ cu experienţa Clinicii de Obstetrică şi Ginecologie „Bucur”.
Cuvinte-cheie: prolaps genital, allogrefă, incontinenţă urinară de effort
Tehnici conservatoare ca alternativă la histerectomia din post-partum
Anca-Daniela Stănescu1,2, Romina-Marina Sima1,2, Denisa-Oana Bălălău2, Liana Pleş1,2
1. UMF „Carol Davila”, Bucureşti, Clinica „Bucur”, Bucureşti
2. Spitalul Clinic „Sf. Ioan”, Maternitatea „Bucur”, Bucureşti
Introducere. Hemoragia din post-partum reprezintă o cauză importantă de morbididate şi mortalitate maternă. Cauzele cele mai frecvente sunt: atonia uterină, soluţiile de continuitate, aderenţele anormale ale placentei şi coagulopatia. Materiale şi metodă. Am revizuit baze de date medicale internaţionale cu studii randomizate, metaanalize referitoare la tendinţele actuale despre histerectomia post-partum şi tehnicile alternative în hemoragia din post-partum. Rezultate. Incidenţa hemoragiei din post-partum este de 1% în condiţiile unei atitudini terapeutice rapide. Tratamentul este direcţionat de cauză. Astfel, pentru atonie uterină, iniţial se tentează mijloace farmacologice şi ulterior gesturi chirurgicale precum ligatura arterei uterine – O’Leary sau ligatura arterei hipogastrice. Sutura B-Lynch şi variantele acesteia sunt concepute pentru a realiza compresia uterului prin forţă mecanică. Baloanele uterine sunt proiectate pentru a realiza tamponarea zonelor de sângerare placentară. Aceasta este cea mai eficientă metodă deoarece cateterul aplică presiune directă la locul de sângerare. Dispozitivele cu balon uterin concepute special pentru tamponada uterină după naştere vaginală sau cezariană includ: cateterul Foley, balonul Bakri, dispozitivul B-T Cath şi dispozitivul dublu-balon Ebb, care este, de asemenea, proiectat şi pentru hemostaza cervicală. Radiologia intervenţională impune gestionarea avansată, minim invazivă, a hemoragiei în post-partum. Concluzii. Utilizarea uterotonicelor, ligaturilor vasculare pelviene şi tamponadelor cu baloane sunt primii paşi în abordarea terapeutică a hemoragiei din post-partum. Conduita adecvată constă într-o atitudine promptă, deseori în echipă multidisciplinară.
Cuvinte-cheie: balon Bakri, sutură B-Lynch, ligatură O’Leary
Naşterea la femeia cu epilepsie
Radu Vlădăreanu, Anca Burnei-Rusu, Vlad Zamfirescu, Alina Marin
Spitalul Universitar de Urgenţă „Elias”, Bucureşti; UMF „Carol Davila”, Bucureşti
Epilepsia este suferinţa cronică cerebrală manifestată prin crize epileptice recurente, spontane şi nu reprezintă o contraindicaţie pentru sarcină. Majoritatea femeilor cu epilepsie pot avea o sarcină normală şi un copil sănătos. În acest scop, gravidele cu epilepsie necesită tratament continuu pe parcursul sarcinii. Obiectivul principal al terapiei antiepileptice (AE) în sarcină este evitarea totală a crizelor. Astfel, este indicată ajustarea terapeutică a medicaţiei în sarcină ţinând cont de balanţa fină între riscul teratogen fetal şi controlul crizelor materne. Se recomandă monoterapie în doză minimă eficace şi evitarea administrării de valproat. Naşterea în cazul pacientelor cu epilepsie este indicat să aibă loc într-un centru pluridisciplinar, având în vedere că în timpul naşterii există riscul crescut de a dezvolta o criză epileptică. De aceea, medicaţia epileptică nu se opreşte în travaliu. Naşterea poate avea loc pe cale vaginală sau prin cezariană, în cazurile în care apare zilnic o criză minoră sau cel puţin o criză majoră tonico-clonică pe săptămână. Având în vedere că tratamentul antiepileptic induce deficit de folat şi alterarea factorilor de coagulare dependenţi de vitamina K, este indicată administrarea profilactică a vitaminei K pentru a reduce riscul de hemoragie la nou-născut. În lăuzie este necesară ajustarea dozei de AE în contextul redresării volemice şi al riscului crescut de crize epileptice induse de privarea de somn, extenuare, durere. Deşi se pot naşte controverse privind alăptatul la femeile cu epilepsie, recomandăm tuturor să alăpteze, indiferent de medicaţia AE administrată.
Cuvinte-cheie: epilepsie, sarcină, naştere
Pregnancy outcome in the dual endocrinopathy diabetes mellitus and hypothyroidism – a 5-year retrospective study
Şerban Nastasia, Adriana Ghelmene, Manuela Russu
“Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, “Dr. I. Cantacuzino” Clinical Hospital, Bucharest
Objectives. The assessment of pregnancy outcomes in the dual endocrinopathy diabetes mellitus and hypothyroidism. Materials and method. A 5-year retrospective analysis of maternal and newborn outcomes in four groups: A – dual endocrinopathy diabetes mellitus and hypothyroidism; B – overt DM; C – hypothyroidism; D – control. There are analyzed: demographical data; primary outcomes (birth gestational age, Apgar score, composite neonatal morbidity); secondary outcomes (specific gestational complications – maternal weight gain, hypertension/preeclampsia, maternal/neonatal hospitalization). The statistical analysis was performed using JMP IN software. Correlations reached statistical significance for p<0.05. Results. Out of a total of 199 patients, 19 were from group A (9.54%), 50 from group B (25.1%), 31 from group C (15.57%), and 99 were from group D (49.74%). The patients were evaluated according to the following characteristics: age (A – 30.2; B – 31.6; C – 31.3; D – 28.3; p=0.001), parity (A – 1.68; B – 1.72; C – 1.38; D – 1.59; NS), associated preeclampsia (A – 42.11%; B – 32%; C – 16.13%; D – 7.07%; p < 0.0001), gestational age at delivery (A – 36.47; B – 37.48; C – 38.03; D – 38.49; p=0.0003), route of delivery (caesarean section rate: A – 78.95%; B – 78%; C – 58.06%; D – 51.52%; p=0.0057), birthweight (A – 3298 g; B – 3362 g; C – 3149 g; D – 3180; NS), Apgar score at 5 minutes less than 7 (A – 15.79%; B – 12%; C – 9.68%; D – 5.05%; NS), ventilatory maneuvers (A – 5.56%; B – 14.29%; C – 12.90%; D – 7.07%; NS), surfactant usage (A – 5.56%; B – 2%; C – 0; D – 0; NS), orotracheal intubation (A – 5.56%; B – 2%; C – 0; D – 1.01%; NS). Conclusions. The dual endocrinopathy diabetes mellitus and hypothyroidism in pregnancy further increases the morbidity burden and severity on both mother and fetus, more than each one separately.
Keywords: pregnancy, diabetes mellitus, hypothyroidism
Restricţia de creştere selectivă în sarcina gemelară – diagnostic şi monitorizare
Anca A. Simionescu
UMF „Carol Davila”, Spitalul Clinic „Filantropia”, Bucureşti
Restricţia de creştere intrauterină precoce este o patologie obstetricală interesantă şi complexă, etiologia placentară fiind descifrată în ultimii 10 ani. În sarcina multiplă, diagnosticul prenatal al corionicităţii devine obligatoriu din cauza complicaţiilor specifice sarcinilor gemelare monocoriale monozigote, a căror incidenţă este în creştere. Restricţia de creştere intrauterină selectivă se defineşte prin greutatea feţilor sub 10 percentile sau diferenţe între greutăţile fetale de peste 25%. Apare la 10-15% din sarcinile monocoriale, dar şi la sarcinile bicoriale, contribuind la creşterea morbidităţii, mortalităţii şi apariţiei sechelelor neurologice fetale. Prognosticul este diferit în funcţie de corionicitate şi de termenul de gestaţie la care se produce decompensarea vasculară cu risc de moarte intrauterină. Ne propunem să prezentăm istoria naturală a acestei patologii pentru sarcina monocorială, diagnosticul, stadializarea şi monitorizarea feţilor, diferenţele între sarcina mono- şi bicorială. Scopul echipei este să pună indicaţia, să efectueze tratament intrauterin şi să stabilească momentul optim al naşterii. Vom prezenta statistica din literatură, dar şi managementul unui caz clinic din spitalul nostru, la care s-au născut doi feţi vii de 1000 g şi 1700 g, subliniind încă o dată importanţa corionicităţii şi confirmarea postnatală. Aceste sarcini trebuie supravegheate în centre specializate în diagnosticul prenatal, naşterea organizată în maternităţi de nivel III, placenta analizată anatomopatologic după injectarea cu produse colorimetrice şi gemenii supravegheaţi în continuare.
Cuvinte-cheie: sarcină gemelară, restricţie de creştere intrauterină, selectivă, precoce
Patologiile tiroidiene asociate sarcinii
Anca A. Simionescu
UMF „Carol Davila”, Spitalul Clinic „Filantropia”, Bucureşti
Dozarea hormonilor tiroidieni în sarcină nu se recomandă de rutină, în ciuda faptului că în timpul sarcinii se produc modificări fiziologice ale tiroidei materne şi se pot diagnostica o serie de patologii tiroidiene care necesită terapie adecvată. Hipo- sau hipertiroidia în sarcină se asociază cu riscuri crescute de patologii materne şi fetale, dezvoltate pe parcursul vieţii. Una din cinci gravide prezintă anticorpi antitiroidieni prezenţi, ATPO trecând bariera placentară. Un nivel corespunzător al iodului matern asigură o dezvoltare tiroidiană normală a fătului, iar valorile normale ale hormonilor tiroidieni în sarcină asigură dezvoltarea neurocognitivă fetală normală. Suplimentarea cu iod în regiunile geografice deficitare (250 µg/zi în sarcină şi 290 µg/zi în lăuzie) poate asigura un nivel optim al hormonilor tiroidieni. Hipotiroidismul (chiar dacă nu se manifestă întotdeauna clinic) poate determina cretinism, deficit de dezvoltare motorie la făt şi maladii materne. Tratamentul cu tiroxină şi medicaţia antihipertiroidiană în sarcină sunt autorizate, dozele fiind adaptate în cele trei trimestre ale sarcinii. Ne propunem să prezentăm adaptarea organismului matern la nivel tiroidian în sarcină, interpretarea şi valorile optime ale hormonilor tiroidieni în sarcină şi post-partum, ca şi principalele situaţii de hipo- şi hipertiroidie ce pot apărea fiziologic sau patologic în sarcină şi lăuzie. Vom prezenta şi o serie personală de paciente la care s-au descoperit prin testare de rutină patologii tiroidiene şi consecinţele acestora pe termen scurt (un an în lăuzie) în sarcină.
Cuvinte-cheie: sarcină, patologie tiroidiană, hormoni
3D ultrasound diagnosis of umbilical cord anomalies
Roxana Elena Bohîlţea1,2, Octavian Munteanu1,2, Diana Voicu2, Oana Bodean2, Ioniţă Ducu2, Monica Cîrstoiu1,2
1.“Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest
2. Department of Obstetrics and Gynecology, University Emergency Hospital, Bucharest
Umbilical cord abnormalities have an increased incidence and are often associated with structural or chromosomal abnormalities or deficient placentation. The persistent right umbilical vein is frequently associated with other life-threatening malformations. A four-vessel cord has been noted in normal neonates, but also in neonates with multiple congenital anomalies, and it is a common finding in conjoined twins. Single umbilical artery is associated with other fetal malformations and with growth restriction or abnormal karyotype. Excessive spiraling of a very long umbilical cord is often present in cases of unexplained fetal demise. Umbilical artery aneurysm is highly associated with trisomy 18, single umbilical artery, cardiac anomalies and intrauterine fetal death. Fetal intraabdominal umbilical vein varix has been associated with a high incidence of fetal anomalies and obstetric complications. More than 20% of umbilical cord cysts are associated with fetal chromosomal or structural defects. Velamentous umbilical cord insertion occurs in approximately 1% of singleton gestations, but it is more common in monochorionic twin gestations, in placenta praevia and in stillbirth cases, particularly from multiple pregnancies. True knot of the umbilical cord is a rare occurrence, which is difficult to diagnose antenatally; the constriction of the umbilical cord may lead to obstruction of the fetal circulation and subsequent intrauterine death. This paper reviews the most important aspects of the structural abnormalities of the umbilical cord, as determined by prenatal ultrasound, highlighting the experience of a very important obstetrics and gynecology department of Romania over the past five years.
Keywords: umbilical cord anomalies, placentation anomalies, 3D ultrasound diagnosis
Făt de 21 de săptămâni cu trisomie 18 (sindrom Edwards) – malformaţii osoase evidenţiate ecografic
Bogdan Botezatu, Mihai Mitran
Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu“, UMF „Carol Davila“, Bucureşti
Sindromul Edwards, cunoscut ca trisomia 18, este o anomalie genetică produsă de prezenţa unui extracromozom 18. Unele malformaţii fizice se asociază cu sindromul Edwards, cum ar fi: microcefalie, asociată cu un occiput proeminent, urechi mici, malformate, mandibulă mică, anomalii ale palatului, nas de mici dimensiuni, hipertelorism, torace îngustat, absenţa radiusului, chisturi ale plexului cororid, anomalii ale degetelor mâinii şi ale picioarelor, testicule necoborâte în scrot la feţii de sex masculin. Diagnosticul acestei anomalii genetice se face prin examenul ecografic şi prin amniocenteză; astfel, ADN-ul fetal este examinat prin cariotipare. Avortul terapeutic se indică în asemenea cazuri.
Cuvinte-cheie: micrognaţie, malformaţii ale mâinii, ecografie, diagnostic, malformaţii craniene, omfalocel, avort therapeutic
Restricţia de creştere intrauterină la pacientele HIV-pozitive
Octavia Velicu2, Roberta Ciobanu2, Diana Comandaşu2, Mariana Mărdărescu3, Elvira Brătilă1,2, Mihai Mitran1,2
1 . UMF „Carol Davila”, Bucureşti
2. Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu”, Bucureşti
3. Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, Bucureşti
România este unică în Europa, prin existenţa unei cohorte uniforme de paciente infectate cu HIV în perioada 1989-1990. Acest aspect face ca, la momentul actual, în România să existe 2971 de paciente seropozitive care aparţin grupei de vârstă 25-29 de ani. Ne aflăm, astfel, în faţa unei perioade probabil de încă 10 ani cu un număr crescut de naşteri din mame HIV-pozitive. Lucrarea de faţă are ca scop observarea prevalenţei fenomenului de restricţie de creştere intrauterină la pacientele cu HIV şi definirea principalei cauze – efectul medicaţiei antiretrovirale, patologie placentară, efect al imunosupresiei. În vederea îndeplinirii scopului s-a revizuit literatura internaţională de specialitate de dată recentă şi s-a realizat o statistică a cazurilor de sarcini la paciente HIV-pozitive urmărite în cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu” în ultimii 20 ani. Principalele concluzii vin să contureze un grad ridicat de restricţie de creştere intrauterină în cadrul pacientelor HIV-pozitive (32% vs. 16% la paciente HIV-negative). O cauză principală nu este unanim acceptată în literatură, în special din cauza numărului mic de paciente studiate şi a neomogenităţii loturilor de studiu. Se susţine astfel necesitatea unui studiu extins al efectelor HIV asupra fătului şi anexelor acestuia.
Cuvinte-cheie: HIV, placentă, hipotrofie fetală
Restricţia de creştere in utero – eşec al biologiei. Ce arme avem?
Ştefania Tudorache, Ciprian Pătru, Ştefan Degeratu, Dominic Gabriel Iliescu, Alin Stoica
Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova
Restricţia de creştere intrauterină (RCIU) reprezintă o problemă majoră de sănătate publică – cea de-a doua cauză de mortalitate şi morbiditate perinatală în lume. Datorită progreselor continuu înregistrate în ceea ce priveşte managementul în viaţa fetală, ratele de supravieţuire au crescut şi RCIU contribuie în prezent într-o mai mare măsură la morbiditatea în perioada neonatală şi în copilărie. RCIU se asociază cu deficite în dezvoltarea neurologică pe termen lung, acestea depinzând de momentul debutului, de durata şi severitatea restricţiei. Contribuţia fiecărui tip de injurie biologică (potenţiali factori de influenţă) ce se asociază cu RCIU – redistribuţia circulaţiei fetale, momentul naşterii (în special prematuritatea) şi tipul de îngrijire neonatală – este deosebit de dificil de stabilit. GRIT (Growth Restriction Intervention Trial) nu a identificat diferenţe clinic semnificative în ceea ce priveşte prognosticul neurologic între cele două grupuri de feţi: cei la care naşterea electivă s-a practicat imediat, faţă de cei la care naşterea a fost temporizată. Prognosticul feţilor la care restricţia apare precoce în sarcină pare să fie şi mai sumbru. Cea mai importantă ipoteză emisă este malnutriţia intrauterină, ce pare a avea efecte mai importante decât hipoxia. Managementul activ al RCIU la limita viabilităţii are rezultate suboptimale. Nu există tratament specific pentru RCIU, dar există speranţe în ceea ce priveşte prevenţia formei cu apariţie precoce şi a preeclampsiei. Noi raportăm rezultatele pe termen scurt şi lung într-o serie de cazuri de feţi cu RCIU. Îngrijirea intensivă neonatală şi managementul au impus munca în echipe mari, multidisciplinare.
Cuvinte-cheie: RCIU, GRIT, prognostic fetal
Tumorile de ovar – importanţa diagnosticului ecografic în managementul de caz
Ştefania Tudorache, Roxana Drăguşin, Maria Şorop Florea, Ştefan Degeratu, Dominic Gabriel Iliescu
Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova
Descrierea ecografică a maselor ovariene şi diferenţierea dintre patologia benignă şi malignă sunt foarte importante. Acestea permit atât scăderea intensităţii supravegherii medicale (crescând astfel cost-eficienţa), cât şi a anxietăţii pacientei. Pe de altă parte, optimizează fenomenul de referire a cazurilor de tumori borderline/tumori ovariene maligne în instituţii de rang superior, în vederea unui tratament optim. Raportăm rezultatele unui studiu prospectiv realizat în unitatea noastră de diagnostic. Au fost folosite modelul descrierii tumorilor ovariene, conform IOTA (International Ovarian Tumor Analysis), şi regulile simple de caracterizare a tumorilor ovariene (bazate pe prezenţa sau absenţa caracterelor tipice ecografice de malignitate: ascită, vascularizaţie intensă, prezenţa componentei solide, dimensiunile tumorii, prezenţa proiecţiilor papilare şi a contururilor neregulate parietale). Au fost evaluate 3246 de cazuri de tumori ovariene. 2369 (73%) au fost tumori benigne, 269 (8,28%) tumori borderline şi 608 (18,73%) tumori invazive. În niciun caz de tumoră lichidiană unilaterală, uniloculată nu a fost precizat diagnosticul de malignitate. Toate cazurile de tumori invazive au prezentat componentă solidă. 88% din tumorile borderline au prezentat proiecţii papilare. Am confirmat rezultatele anterioare: deşi majoritatea tumorilor invazive prezintă un grad de vascularizaţie la examinarea color/power Doppler, prevalenţa tumorilor intens vascularizate a fost mai mică decât cea raportată anterior. Sensibilitatea şi specificitatea clasificării ecografice pe criterii subiective în cazul tumorilor maligne au fost înalte (97%, respectiv 86%). Au fost întâlnite dificultăţi în cazul tumorilor de dimensiuni reduse şi al varietăţilor histologice rare. În concluzie, deşi neoplasmul ovarian invaziv este uşor de recunoscut datorită semnelor ecografice de malignitate în majoritatea cazurilor, se pot întâlni dificultăţi, în special în cazul tumorilor solide de dimensiuni mici.
Cuvinte-cheie: tumori ovariene, clasificare ecografică
Management of heroin addiction and infectious diseases in pregnancy
Alina Popescu, Corina Moisa, Mihai Mitran
“Prof. Dr. Panait Sîrbu” Clinical Hospital of Obstetrics and Gynecology, Bucharest
Introduction. Abusive drug use represents a public health and social issue relatively little-studied in Romania. Objectives. This paper presents the risk of heroin use by pregnant women – direct and indirect effects on fetus and mother, monitoring, postpartum complications and risks. Materials and method. We present a statistic, on a four-year period, of cases of pregnant women consuming heroin, admitted in “Prof. Dr. Panait Sîrbu” Clinical Hospital of Obstetrics and Gynecology, and their postpartum management. These women were immunologically depressed, presented abstinence syndrome (hypotension, tachycardia, anxiety, muscle aches), severe electrolyte imbalance, cachexia, and had associated infectious diseases (hepatitis C, hepatitis B, HIV) or systemic diseases (cirrhosis, anemia, coagulopathy, organ failure, severe hypoglycemia). Their overall condition was severe, altered, most of the time the fetus dying during pregnancy. Many women didn’t make any prenatal checkup, some having a quick evolution towards sepsis in postpartum. The management in the postpartum period was difficult. Many cases had serious complications, required careful monitoring, had a long hospitalization and needed a multidisciplinary approach. Conclusions. Today we talk about an increasing number of drug users even during pregnancy. It’s about patients with severe diseases who require interdisciplinary consult, many days of hospitalization, and in some cases the evolution is towards death. Many of these women are social cases, uninvestigated, and require entrance counseling programs and social reintegration. These patients are immunologically depressed, and have viral (HIV, VHC, VHB, herpes) or bacterial infections and STDs (herpes, AIDS, syphilis). Unfortunately, the incidence of this phenomenon is unknown and is not reported properly, due to the lack of drug abuse recognition and of a clear legislative framework, and also of the small possibility of recovery of these patients. The phenomenon is growing exponentially, and has been found in recent years lowering the age at which there is a danger of heroin consumption in pregnant women.
Keywords: abuse, monitoring, postpartum management
Bioethical challenges of assisted reproduction technology
Diana Badiu1, Lucian Şerbănescu1, Tony L. Hangan1, Radu Vlădăreanu2, Simona Vlădăreanu3, Dan Navolan4
1. Faculty of Medicine, “Ovidius” University of Constanţa
2. Department of Obstetrics and Gynecology, “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, “Elias” University Emergency Hospital, Bucharest
3. Department of Neonatology, “Elias” University Emergency Hospital, “Carol Davila“ University of Medicine and Pharmacy, Bucharest
4. Department of Obstetrics-Gynecology and Neonatology, “Victor Babeş” University of Medicine and Pharmacy Timişoara, Municipal Emergency Clinical Hospital of Timişoara
Progress in the area of new technology requires more insight into bioethical regulation, especially when it comes to apply it to assisted reproductive technology (ART). In such cases, sterility and its treatment continue to be a cause of suffering, and in recent years there has been a challenge in bioethical regulations. In the present paper we analyze the modern ART in treating infertility with different techniques. Such situations like status of embryo, surrogate motherhood, religious aspects, resources for patients, and legal solutions represent a bioethical challenge. The ethical and legal regulation need to be in concordance with human rights regulations.
Keywords: assisted reproduction, sterility, regulations, bioethics, legal
Leiomiom uterin gigant complicat cu IRA obstructivă – dificultăţi diagnostice şi riscuri terapeutice
Denisa-Oana Bălălău, Romina-Marina Sima, Liana Pleş, Anca Daniela Stănescu
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, Maternitatea „Bucur”, Spitalul „Sf. Ioan” Bucureşti
Tumorile pelviabdominale benigne voluminoase reprezintă o patologie ginecologică grevată de dificultăţi diagnostice şi riscuri intraoperatorii crescute, abordarea acestora implicând o experienţă operatorie deosebită a chirurgului ginecolog. Fibromul uterin reprezintă cel mai frecvent tip de tumoră benignă pelviabdominală la femeie. Vă prezentăm cazul unei paciente în vârstă de 44 de ani, cu un istoric chirurgical reprezentat de apendicetomie şi operaţie cezariană în antecedente, care se prezintă în urgenţă la camera de gardă de urologie a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan” pentru retenţie acută de urină, debutată în urmă cu aproximativ 12 ore. Din anamneză rezultă apariţia în urmă cu 6 luni a unei simptomatologii constând în menoragii importante şi tulburări micţionale de tipul disuriei şi polakiuriei. Examenul clinic relevă o formaţiune pseudotumorală pelviabdominală, iniţial diagnosticată ca glob vezical, pentru care se efectuează un cateterismul vezical ce evacuează doar o cantitate de aproximativ 50 ml de urină. Examenul CT cu substanţă de contrast descrie un uter polifibromatos de 18/14 cm, cu aspect sugestiv de leiomiom uterin, care exercită compresie la nivelul vezicii urinare şi al ureterelor bilateral, cu uretero-hidronefroză consecutivă de gradul III şi fără adenopatii loco-regionale. După transferul în Maternitatea „Bucur”, se decide intervenţia chirurgicală, practicându-se laparotomie exploratorie, în cursul căreia se constată uter polifibromatos cu dimensiuni de circa 20/14 cm, de consistenţă fermă, contur neregulat, cu noduli fibromatoşi situaţi atât intramural, cât şi subseros, cel mai mare având 10 cm diametru, pediculat, cu dispoziţie fundică. Se practică histerectomie totală cu anexectomie bilaterală, dificultatea intervenţiei chirurgicale fiind dată, în acest caz, de raporturile intime cu ureterele şi vezica urinară, precum şi cu vasele iliace bilateral. Particularitatea cazului este dată de diagnosticarea unei formaţiuni benigne gigante uterine în urgenţă printr-o complicaţie rară – retenţia acută de urină.
Cuvinte-cheie: leiomiom, hidronefroză, histerectomie
Diagnosticul tardiv al obstrucţiei intestinale fetale
Alexandra Bruja1, Elvira Brătilă1,2
1. Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu”, Bucureşti; 2. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti
Dilatarea intestinului fetal se caracterizează prin anse intestinale fetale pline cu lichid, care măsoară cel puţin 15 mm în lungime sau 7 mm în diametru, reprezentând un semn ecografic indirect al obstrucţiei intestinale fetale de tip mecanic, respectiv funcţional. Etiologia intestinului fetal dilatat cuprinde mai multe cauze, printre care: atrezia intestinală, în special cea distală (atrezia anală, atrezia jejunală, atrezia ileală, atrezia jejuno-ileală), boala Hirschprung, sindromul Berdon, diareea congenitală cu pierdere de cloruri sau gastroschizisul. Majoritatea tulburărilor obstructive intestinale fetale nu apar până în trimestrul al treilea, ecografia din trimestrul al doilea de sarcină având de cele mai multe ori un aspect normal. Posibilitatea diagnosticării ecografice antenatale a unei atrezii gastrointestinale fetale este influenţată de vârsta gestaţională, locul obstrucţiei şi de asocierea altor anomalii fetale. În primele 24 de săptămâni de sarcină, ansele intestinale nu sunt recunoscute pentru că peristaltismul gastric nu este eficient, însă din săptămâna a 25-a de sarcină intestinul capătă ecogenitatea similară ficatului adiacent, facilitând diagnosticul prenatal al patologiei intestinale obstructive fetale. Pot apărea diverse complicaţii, precum necroza ischemică, din cauza compromiterii vasculare, şi perforaţia intestinală.
Cuvinte-cheie: anse intestinale, obstrucţie intestinală, atrezie, diagnostic ecografic antenatal
Fotocoagularea cu laser a anastomozelor placentare în sindromul transfuzor-transfuzat
Reli Cotman, Anca Burnei-Rusu, Vlad Zamfirescu, Andrei Trăistaru, Simona Vlădăreanu
Departamentul de Obstetrică-Ginecologie şi Neonatologie, Spitalul Universitar de Urgenţă „Elias”, Bucureşti
Sindromul transfuzor-transfuzat (STT) este o complicaţie rară şi extrem de severă ce apare exclusiv în sarcinile gemelare monocoriale. În mod obişnuit, cu toate că au în comun aceeaşi placentă, circulaţia fiecărui geamăn este separată. În STT, din cauza apariţiei anastomozelor vasculare placentare, se va realiza un schimb inegal al transfuziei sangvine intrauterine de la un făt („donor”) la celălalt făt („acceptor”). Fiind o afecţiune progresivă cu potenţial sever, în ultimul deceniu s-au studiat diferite metode de diagnostic şi tratament, tehnicile îmbunătăţind considerabil ratele de supravieţuire fetală. Tehnica fotocoagulării selective cu laser a anastomozelor placentare reprezintă singurul tratament care se adresează patologiei sindromului transfuzor-transfuzat, realizându-se de obicei în săptămânile 16-26 de gestaţie. Fotocoagularea laser a anastomozelor placentare este o metodă de tratament care are ca scop întreruprea vaselor de sânge comune dintre gemeni prin direcţionarea cu atenţie a fasciculului laser ce coaguleză selectiv vasele comunicante, blocând astfel schimbul anormal sangvin. Deşi s-au realizat progrese importante în diagnosticul şi tratamentul sindromului transfuzor-transfuzat, multe întrebări nu au încă un răspuns, multe idei inovatoare de diagnostic şi tratament fiind în studiu.
Cuvinte-cheie: sindrom transfuzor-transfuzat, fotocoagulare
Terapia nutriţională în diabetul gestaţional
Cristina Teodorescu1, Costin Berceanu2, Elvira Brătilă3, Claudia Mehedinţu1,3
1. Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa”, Bucureşti; 2. Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova; 3. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti
În ultimii ani am asistat la o creştere exponenţială a interesului pentru studiul patologiei femeii gravide, nu doar datorită implicării mamei, dar şi datorită apariţiei concomitente a patologiei fetale, precum şi a conceptului „fătul ca pacient”. Tulburările de glicoreglare apărute la femeia gravidă constituie o redutabilă patologie, cu o creştere considerabilă a consecinţelor metabolice nedorite. Din cauza incidenţei şi prevalenţei ridicate a diabetului zaharat gestaţional, în condiţiile alimentaţiei dezechilibrate şi dată fiind asocierea acestuia cu patologia materno-fetală, apare necesitatea diagnosticării precoce şi încercării de a corecta cât mai timpuriu modificările apărute. O dietă optimă trebuie să furnizeze caloriile şi nutrienţii necesari pentru o dezvoltare fetală normală, fără a afecta sănătatea mamei, şi să poată asigura atingerea nivelului glicemic propus, în absenţa cetozei. Suplimentarea cu vitamine şi săruri minerale se va lua în considerare atunci când acestea nu pot fi asigurate prin alimentaţie. Schimbarea stilului de viaţă, tratamentul complex şi monitorizarea riguroasă a gravidelor diagnosticate ar putea reprezenta un algoritm de succes în prevenirea complicaţiilor importante ce pot apărea.
Cuvinte-cheie: diabet zaharat gestaţional, sarcină, nutriţie, metabolism
From metrorrhagia to compressive polynodular goitre
Cristina Vasiliu1, Simona Elena Albu1, Ana Valea2, Adina Ghemigian3, Mara Cârşote3
1. “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Emergency University Hospital, Bucharest
2. “Iuliu Haţieganu” University of Medicine and Pharmacy, Clinical County Hospital, Cluj-Napoca
3. “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, “C.I. Parhon” National Institute of Endocrinology, Bucharest
Introduction. Compressive symptoms related to a large goitre may mimic dyspnoea caused by different co-morbidities, including anaemia which may be produced by a repetitive uterine bleeding. Aim. We aim to introduce a female case which was diagnosed with metrorrhagia and later an endocrine assessment was considered and identified a large goitre with local compression. Materials and method. This is a case report. Case presentation. A 50-year-old smoking female was admitted for intermittent metrorrhagia for the last 6 months. The family medical history was unrevealing. Transvaginal ultrasound revealed an uterus of 77 by 42 mm with irregular shape, inhomogeneous myometrum with multiple fibromas, the largest of 26 by 23 mm, respective of 29 by 23 mm. Secondary anaemia was diagnosed (a haemoglobin of 9-10 g/dL, normal levels above 12 g/dL), and the patient accused difficulties of breathing, asthenia and fatigue. Intermittent dyspnoea required a thyroid check-up. Ultrasound identified a right thyroid lobe which was displaced by a multinodular conglomerate with mix structure of 27 by 25 mm, respective 27 by 24 mm; the background pattern was micronodular. The patient had normal thyroid function (TSH of 0.6 µUI/mL, normal levels between 0.4 and 4.5 µUI/mL), negative anti-thyroperoxidase antibodies and normal calcitonin. After anaemia correction, the patient was referred to total thyroidectomy. Pathological report confirmed a follicular adenoma. Clinical improvement also included the resumption of uterine bleeding in association with spontaneous increasing levels of FSH (to 28 mUI/mL). Conclusion. Dyspnoea may be caused by anaemia secondary to metrorrhagia, but also by a thyroid enlargement.
Keywords: metrorrhagia, polynodular goitre, secondary anaemia, dyspnoea
25-hydroxyvitamin D levels during pregnancy
Cristina Vasiliu1, Simona Elena Albu1, Ana Valea2, Diana Păun2, Mara Cârşote2
1. “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Emergency University Hospital, Bucharest
2. “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, “C.I. Parhon” National Institute of Endocrinology, Bucharest,
3. “Iuliu Haţieganu” University of Medicine and Pharmacy, Clinical County Hospital, Cluj-Napoca
Introduction. Vitamin D levels change during pregnancy due to a higher necessity to sustain future foetus’s skeleton. Routine supplementation may not be enough, especially in highly deficient areas as seen in our country. Aim. Our purpose is to introduce a female case who was followed during her third pregnancy regarding 25-hydroxyvitamin D levels (25OHD). Method. This is a case report. Case presentation. A 31-year-old female had two prior spontaneous normal pregnancies with vaginal delivery, and currently she is confirmed with a third pregnancy. Her medical family history is negative. Her personal medical history includes a total thyroidectomy performed 3 years ago for suspected thyroid malignancy which was not confirmed by pathological report (a follicular adenoma with hyperplasia of epithelium and sclerohialinosis was identified). She started levothyroxine (LT4) substitution and no damage of parathyroid glands was identified after the procedure. During pregnancy, an escalade of LT4 doses was necessary (from 100 µg per day to 125 µg/day). At pregnancy age of 10 weeks, 25OHD was 22 ng/mL (normal levels above 30 ng/mL). She started maternal supplements, including vitamin D and calcium. Two months later, 25OHD had a small increase to 26 ng/mL. At six months of pregnancy, 25OHD normalized to 34 ng/mL, but dramatically decreased to 15 ng/mL during last trimester despite supplementation. Conclusion. Large variations of 25OHD may be expected during pregnancy related to several factors such as sun exposure, seasonal changes, weight variation, oral supplementation, foetus development etc. However, routine follow-up of 25OHD before, during and after pregnancy is not implemented in most medical centres.
Keywords: vitamin D, pregnancy, pathology
Atitudinea clinică în neoplasmele ginecologiece ereditare
Mihai Banacu, Irina Pacu, Ina Popescu, Alexandra Matei, Adelina Dan, Crîngu Ionescu
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Clinica de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon”
Introducere. În ultimul deceniu au fost recunoscute mai multe sindroame neoplazice ereditare ce pot determina cancere în sfera ginecologică. Medicii specialişti ginecologi sunt primii care iau contact cu aceste paciente cu risc crescut şi sunt nevoiţi să recunoască şi să trateze specific aceste cazuri prin măsuri de reducere a riscului bolii şi prin screening. Metode. Deşi majoritatea neoplasmelor sunt caracterizate prin apariţia sporadică, la pacientele care au mutaţii genetice specifice creşte incidenţa apariţiei acestora. Astfel, identificarea acestor paciente cu antecedente familiale sau personale de sindroame neoplazice trebuie să ridice suspiciunea unei mutaţii genetice şi trebuie să conducă la investigaţii suplimentare. O situaţie aparte o reprezintă pacientele cu antecedente semnificative, dar cu screening genetic negativ, acestea putând fi încadrate în categoria de risc crescut şi vor beneficia de consiliere individualizată. Beneficiul screeningului în cancerul mamar pentru pacientele cu risc crescut este bine cunoscut, dar în cazul cancerului de ovar şi de endometru, ghidurile naţionale de screening nu sunt la fel de eficiente, cu toate acestea fiind obligatorie respectarea acestora. După identificarea pacientelor ce pot beneficia de pe urma tratamentului specific, se poate opta pentru terapie medicamentoasă, chirurgicală sau ambele. Este esenţial de luat în calcul raportul risc/beneficiu al tratamentului ales. Discuţii. Standardul de aur pentru reducerea riscului de neoplazie al pacientelor aflate în grupa de risc crescut pentru sindroame neoplazice este managementul chirurgical. Astfel, mastectomia profilactică bilaterală şi salpingo-ooforectomia profilactică bilaterală, salpingectomia profilactică bilaterală, asociate sau nu cu histerectomia, sunt opţiuni terapeutice acceptate pentru pacientele cu risc crescut de a dezvolta cancer mamar, ovarian sau uterin şi ulterior pentru a facilita terapia de substituţie hormonală. Concluzii. Identificarea pacientelor cu risc crescut pentru dezvoltarea neoplasmelor cu caracter ereditar în sfera ginecologică poate salva viaţa acestora, prin reducerea specifică a factorilor de risc.
Cuvinte-cheie: neoplasm, ginecologie, screening, ereditar
Tipuri de stimulare ovariană la pacientele cu răspuns ovarian scăzut
Alina Bordea1, Mihaela Cosma1, Andreea Carp-Velişcu1,2, Elvira Brătilă2
1. Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu”, Bucureşti
2. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti
Există în literatura de specialitate numeroase studii referitoare la doza de gonadotropine necesară stimulării ovariene la pacientele cu răspuns ovarian scăzut (poor responders – PR). Protocoalele de stimulare ovariană actuale sunt clasificate în practica clinică astfel: fertilizare in vitro (FIV) pe ciclu natural, stimulare ovariană pe ciclu natural modificat, stimulare ovariană uşoară (doze mici de gonadotropine) şi stimulare ovariană convenţională (protocoale standard cu doze crescute). Grupul POSEIDON (2016) propune împărţirea pacientelor PR în patru subgrupuri, în funcţie de parametrii calitativi şi cantitativi. Am selectat 184 de paciente, conform stratificării POSEIDON, care au făcut una sau două proceduri de FIV între ianuarie 2015 şi decembrie 2017 în Departamentul de FIV al Spitalului Clinic de Obsterică şi Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu”. Principalul obiectiv a fost evaluarea numărului de ovocite obţinute în urma stimulării ovariene uşoare în comparaţie cu stimularea ovariană convenţională la pacientele PR. Printre obiectivele secundare se numără: numărul embrionilor de ziua a treia, numărul de blastocişti obţinuţi, numărul de sarcini biochimice şi clinice. Rezultatele obţinute sunt conforme cu literatura de specialitate şi arată că în practica clinică raportul cost-eficienţă este superior în cazul stimulării ovariene uşoare la pacientele PR.
Cuvinte-cheie: poor responders, stimulare moderată, stimulare convenţională, răspuns ovarian scăzut
Paracetamolul în sarcină – update
Mihaela Boţ1,2, Andreea Borislavschi1, Adriana Tecuci1, Mona Zvanca1,2, Anca Burnei1,2, Claudia Mehedinţu1,3, Simona Vlădăreanu1,2
1. Spitalul Universitar de Urgenţă „Elias”, Bucureşti; 2. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti; 3. Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa” Bucureşti
Acetaminofenul este disponibil pe piaţa farmaceutică şi se eliberează fără prescripţie medicală. Paracetamolul este un derivat de para-aminofenol din clasa anilidelor, cu acţiune analgezică şi antipiretică. Acţiunea sa antiinflamatoare este practic inexistentă, dar poate fi utilizat împotriva durerilor cauzate de inflamaţii. Paracetamolul reprezintă unul dintre cele mai utilizitate medicamente în timpul sarcinii, fiind folosit de peste 50 de ani, fără a fi efectuate studii care să urmărească efectul acestuia asupra fătului. Însă în ultimii ani s-au observat anumite corelaţii între apariţia unor tulburări neuropsihice în copilăria mică (cum ar fi ADHD) şi folosirea paracetamolului pe timpul sarcinii. Alte studii recente descriu asocierea malformaţiilor fetale masculine urogenitale cu expunerea fătului la acetaminofen. Cu toate că paracetamolul este unul din cele mai comune şi aparent sigure antialgice şi antipiretice permise în sarcină, recent, preocuparea este tot mai mare în privinţa reacţiilor adverse ale acestuia asupra fătului. Recomandările recente sunt legate de doza totală de acetaminofen administrată la nevoie pe parcursul primului trimestru al sarcinii, de 2500 mg (5 comprimate).
Cuvinte-cheie: sarcină, paracetamol, afectare fetală
Laterosuspensia bontului vaginal cu meşă de polipropilenă în prolapsul uterin
Ioana Gabriela Calo1, Denise Diaconescu1, Camelia Constantinescu1,2
1. Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan”, Maternitatea „Bucur”, Bucureşti
2. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti
O femeie are un risc de 11% pe parcursul vieţii de a suferi o intervenţie chirurgicală pentru prolaps. Printre factorii de risc asociaţi cu prolapsul organelor pelviene se numără naşterea vaginală, hipoestrogenismul, tulburările de ţesut conjunctiv, presiunea intrabadominală crescută şi histerectomia. O pacientă în vârstă de 50 de ani, cu incontinenţă urinară de efort, pentru care s-a practicat operaţia Burch în 2005, s-a internat în clinica noastră cu prolaps genital de gradul II. Clinic şi ecografic s-au decelat un uter polifibromatos de circa 12-13 cm diametru şi existenţa unei elongaţii hipertrofice a colului. S-a decis practicarea histerectomiei totale cu anexectomie bilaterală, pe cale abdominală, evitându-se calea vaginală pentru a păstra beneficiile uretrocolposuspensiei indirecte. Întrucât s-a anticipat un risc crescut de prolaps al boltei vaginale post-histerectomie, s-a decis practicarea laterosuspensiei bontului vaginal, cu meşă de polipropilenă în formă de cruce, cu evoluţie postoperatorie favorabilă, fără complicaţii. Particularitatea cazului constă în profilaxia prolapsului de boltă vaginală, prin suspensia laterală a bontului vaginal cu meşă, în acelaşi timp operator cu histerectomia totală, la o femeie cu un suport conjunctiv alterat, la care folosirea complexului cardinal-uterosacrate, în menţinerea boltei vaginale, nu ar fi fost eficientă. Suspensia laterală a bontului vaginal cu meşă este o tehnică sigură şi eficientă pentru tratamentul prolapsului de boltă vaginală. Această abordare reprezintă o procedură alternativă la sacrocolpopexie, prezentând însă mai puţine riscuri vasculare, nervoase sau de leziuni intestinale.
Cuvinte-cheie: prolaps genital, suspensia bontului vaginal, meşă de polipropilenă
Conduita chirurgicală a malformaţiilor uterine congenitale
Amira Moldoveanu1, Daniela Oprescu1,2, Alexandra Pavelescu1, Nicolae Suciu1,2
1. Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului „Alessandresu-Rusescu”, Bucureşti
2. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti
Malformaţiile tractului genital intern feminin rezultă prin defecte de fuziune ale ductelor paramezonefronice Müller. Prevalenţa acestor anomalii variază de la 0,001% la 10% în populaţia generală. Cele mai multe anomalii ale ductului müllerian (MDA) sunt asociate cu ovare funcţionale şi organe genitale externe adecvate vârstei. Aceste anomalii sunt adesea recunoscute după apariţia pubertăţii. După apariţia pubertăţii, femeile tinere se prezintă adesea la ginecolog cu tulburări menstruale şi dureri pelviabdominale. Prezentările târzii includ infertilitatea şi complicaţiile obstetricale. Vom prezenta o pacientă în vârstă de 13 ani, cu sindrom algic pelvian cu preponderenţă în perioada menstruaţiei. În urma ecografiei transabdminale, se suspicionează o malformaţie uterină izolată, investigaţia RMN confirmând diagnosticul de malformaţie uterină izolată – corn drept rudimentar. Se practică metroplastie, cu secţionarea septului interuterin, realizându-se comunicarea celor două cavităţi. În urma reevaluării, se constată cavitate uterină uniformă, cu endometru trilaminar, cu dispariţia simptomatologiei.
Cuvinte-cheie: malformaţii congenitale, ducte Müller, malformaţii uterine, metroplastie
Scăderea în greutate şi schimbarea stilului de viaţă – tratament de primă linie în SOPC
Ina Popescu, Mihail Bănacu, Irina Pacu, Mihai Dimitriu, Mihail Popescu, Roxana Viezuină, Crîngu Ionescu
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, Clinica de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Clinic „Sf. Pantelimon” Bucureşti
Introducere. Sindromul ovarelor polichistice (SOPC) este caracterizat de un tablou clinic complex, a cărui trăsătură principală, din punctul nostru de vedere, este afectarea multisistemică. Deşi este o patologie relativ frecventă şi reprezintă subiectul numeroaselor studii, aceasta este în continuare o sursă inepuizabilă de controverse. Atât timp cât etiologia şi etiopatogenia acestui sindrom nu sunt determinate cu exactitate, tratamentul va fi empiric şi, mai mult decât atât, doar simptomatic. Materiale şi metodă. Realizarea acestui articol are la bază o metaanaliză a articolelor de specialitate şi a studiilor clinice publicate în ultimii 5 ani care au ca temă tratamentul SOPC. Discuţii. Cu toate că avem la dispoziţie o gamă largă de formule terapeutice, acestea se adresează fiecărui simptom în parte, nefiind un tratament per se al sindromului. Majoritatea studiilor efectuate până în momentul de faţă pun accentul pe necesitatea adoptării unui stil de viaţă adecvat şi a scăderii în greutate, singura terapie care oferă o abordare holistică a sindromului. Scăderea în greutate asociată schimbării stilului de viaţă în cazul pacientelor cu SOPC îmbunătăţeşte sensibilitatea la insulină, scade incidenţa sindromului metabolic şi a diabetului zaharat de tip 2, îmbunătăţeşte fertilitatea şi simptomele asociate hiperandrogenismului. Concluzii. Schimbarea stilului de viaţă şi scăderea în greutate reprezintă principala metodă de tratament în cazul femeilor supraponderale şi obeze cu SOPC.
Cuvinte-cheie: SOPC, scădere în greutate, stil de viaţă, fertilitate
Autologous platelet-rich plasma in endometrial growth – our clinical experience
Andreea Carp-Velişcu1,2, Alina Bordea1, Mihaela Cosma1, Bogdan Marinescu1,2, Elvira Brătilă1,2
1. “Prof. Dr. Panait Sîrbu” Clinical Hospital of Obstetrics and Gynecology, Bucharest
2. “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Department of Obstetrics and Gynecology
Introduction. Platelet-rich plasma (PRP) therapies are being used increasingly in various fields of medicine. These therapies can be also used in the therapy of infertile women with thin endometrium (≤7 mm). Platelets are a natural source of growth factors that stimulate endometrial regeneration. The aim of this study was to evaluate the effectiveness of PRP in the therapy of infertile women with thin endometrium (≤7 mm). Methods. There are many cases when the clinician cannot attain a reasonable endometrial thickness (≥7 mm) following standard hormone replacement therapy (HRT) in women before embryo transfer (ET). This poster reports the cases of 6 women with poor endometrial response (PER) who performed intrauterine infusion of PRP, and compares the results of standard HRT with the results of PRP intrauterine infusion. PRP was obtained from autologous blood by centrifugation, and 0.5 ml of PRP was infused into the uterine cavity on the 9th day of previous menstrual cycle before ET. Results. Out of six cases, four women (66%) had a better endometrial thickness. The average endometrial thickness increased from 4 mm after HRT to 6 mm after PRP intrauterine infusion. The average number of PRP intrauterine infusion per woman was 1.5. Out of six women, two had biochemical pregnancies and one had clinical pregnancy. Conclusions. PRP intrauterine infusion is a promising therapy for women with PER in terms of improving endometrial thickness, implantation rate and clinical pregnancies. There is a need to rate the clinical benefits of PRP in managing a thin endometrial lining or an intrauterine scarring in a randomized controlled trial.
Keywords: PRP, platelet-rich plasma, poor endometrial response
Placentă praevia centrală percreta, cu invazia vezicii urinare
Manuela Neagu, Ciprian Cristescu, Nicolae Rusu, Alina Mihaela Buşan, Elena Nada, Cristina Neagu
Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu”, Bucureşti
Placenta percreta este o patologie de sarcină cauzată de decidualizarea anormală. Este caracterizată de invazia corionului dincolo de miometru şi seroasă la nivelul organelor urogenitale. Există puţine informaţii în literatura de specialitate pentru a putea formula un protocol de conduită. Este o patologie cu morbiditate şi mortalitate crescute. Incidenţa a crescut în ultimii ani, prin creşterea numărului de operaţii cezariene. În timpul gestaţiei nu există adesea semne sau simptome, însă odată cu delivrenţa apare sângerarea masivă, pacienta putând ajunge la o pierdere de sânge de până la 5000 ml, aceasta necesitând transfuzie. Frecvent, naşterea este urmată de histerectomie de necesitate. Diagnosticul antenatal se pune pe baza imagisticii – ecografie sau RMN – şi este ulterior confirmat histopatologic. Cea mai bună evaluare este cea de la 28-34 de săptămâni, care confirmă suspiciunea din trimestrul I prin vizualizarea lacunelor vasculare şi măsurarea grosimii miometrului. Prezentare de caz. O pacientă în vârstă de 30 de ani, cu sarcină de 16 săptămâni, este diagnosticată cu placentă praevia centrală, cu ocazia ecografiei obstetricale din cadrul consultului prenatal programat. De menţionat din antecedentele obstetricale: o naştere la termen prin operaţie cezariană pentru DPPNI în urmă cu 7 ani şi o sarcină oprită în evoluţie cu localizare ectopică la nivelul cicatricei uterine în urmă cu 3 ani. Sarcina prezentă evoluează până în trimestrul al III-lea fără evenimente, pacienta fiind trecută de la 22 de săptămâni în concediu de risc maternal. Evaluarea ecografică ridică suspiciunea de inserţie placentară percreta începând de la 18 săptămâni; mai mult, la ecografia transvaginală se constată inserţie centrală a cordonului ombilical, chiar la nivelul orificiului intern al colului uterin. La 30 de săptămâni, pacienta se internează pentru metroragie cu sânge roşu, în cantitate moderată, care se remite, şi rămâne internată până la naştere. În perioada internării primeşte tratament cu suplimente de fier şi efectuează două cure de corticoterapie. La 35,5 săptămâni naşte prin operaţie cezariană de urgenţă, pentru metroragie importantă, un făt viu, de 2900 g, IA 9. Se practică histerectomie de necesitate, precum şi rezecţie de vezică urinară la nivelul invaziei placentare, urmate de montarea unei cistostome şi drenajul spaţiului Retzius şi al Douglasului. Evoluţia postoperatorie este favorabilă. Concluzii. Placenta percreta este un diagnostic ce poate fi suspicionat prenatal şi care impune atenta urmărire a pacientei. Este asociată uterului cicatricial şi are morbiditate şi mortalitate crescute, din cauza hemoragiei intrapartum şi a invaziei în organele vecine.
Cuvinte-cheie: placentă praevia, placentă percreta, histerectomie de necessitate
Avantajele administrării de ulipristal acetat anterior histeroscopiei operatorii în fibromioamele submucoase
Bogdan Botezatu, Mihai Mitran
Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu” Bucureşti, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti
Introducere. Fibromioamele submucoase prezintă o simptomatologie importantă, fiind adesea cauza menometroragiilor, dismenoreei şi a infertilităţii. Abordul operator, prin histeroscopie, al acestei patologii, prezintă multiple avantaje: intervenţie minim invazivă, recuperare rapidă, cicatrice redusă la nivelul miometrului. Dimensiunile crescute ale fibromiomului îngreunează operaţia şi, de aceea, un tratament medicamentos, prin care se pot micşora dimensiunile acestuia, este benefic. Obiective. Ne propunem să aflăm dacă există avantaje în administrarea de ulipristal acetat anterior ablaţiei histeroscopice a fibromiomului submucos. Metodă. Au fost examinate 30 de femei care au avut fibromioame submucoase operate histeroscopic, 15 dintre acestea beneficiind de tratament, timp de 3 luni, cu ulipristal acetat. Rezultate. La pacientele cu ulipristal acetat administrat, dimensiunile fibromiomului s-au redus semnificativ (în medie, între 30% şi 60%), abordul a fost mult mai uşor, iar sângerarea intra- şi postoperatorie a fost redusă. Concluzii. Studiul nostru evidenţiază că administrarea de ulipristal acetat pentru acest tip de fibromiom poate fi benefică.
Cuvinte-cheie: fibromioame submucoase, ulipristal acetat, histeroscopie