Pentru acest număr am ales să aducem în prim plan un eveniment științific de anvergură care a avut loc la Târgu-Mureș între 20 și 22 aprilie: cel de-al 5-lea Congres al Societății Române de Ultrasonografie în Obstetrică și Ginecologie (SRUOG). Așa cum ne-am obișnuit, specialiștilor în domeniu din țara noastră li s-au alăturat și participanți de renume din Polonia - Marcin Wiechec (Jagiellonian University), Marea Britanie - Fred Ushakov (Fetal Medicine Unit, University College London Hospital) și Italia - Giampiero Capobianco și Erich Cosmi.
În deschiderea congresului a avut loc cursul aprobat de ISUOG: „3D in Fetal Medicine: Why, How and When?”, în care s-au discutat, pe lângă noțiunile tehnice ecografice de achiziție și procesare a imaginilor în 3D, aspecte de neurosonografie fetală și anomalii faciale, scheletale și ale membrelor. Totodată, urmând modelul conferințelor internaționale, s-au organizat un curs hands-on de manevre invazive ghidate ultrasonografic, o sesiune de ecografie live și o sesiune interactivă de cazuri.
O preocupare importantă a lucrărilor prezentate a fost reprezentată de depistarea ecografică a malformațiilor cardiace congenitale; astfel, au fost propuse protocoale de screening precoce (11-13 săptămâni) și au fost raportate cazuri clinice particulare precum: asocierea cu sindromul DiGeorge și necesitatea completării investigațiilor genetice în aceste situații.
Unul dintre subiectele de actualitate în ceea ce privește screeningul de prim trimestru al aneuplodiilor, care a fost tratat extins, a fost analiza ADN-ului fetal liber din sângele matern și rolul pe care aceasta îl ocupă în raport cu examinarea ecografică, dar și cu metodele invazive de diagnostic (amniocenteza și biopsia de vilozități coriale).
De asemenea, în încercarea continuă de a ne alinia literaturii de specialitate internaționale, în cadrul congresului a avut loc lansarea a două volume de traduceri: „Callen Ultrasonografie în Obstetrică și Ginecologie” și „Protocoale în Obstetrică-Ginecologie”, ediția a 3-a.
Având în vedere succesul de care s-a bucurat și această ediție, avem convingerea că anul viitor congresul va înregistra o participare cel puțin la fel de numeroasă și cu tematici dintre cele mai moderne în domeniul ultrasonografiei. Rezumatele lucrărilor prezentate vor fi publicate în scurt timp în suplimentul online Ginecologia.ro, indexat BDI.
În plus, în ediția curentă a revistei expunem una dintre cele mai serioase probleme cu care se confruntă maternitățile din țara noastră: sarcina în rândul adolescentelor și întreaga paletă de implicații psihosomatice care derivă din aceasta. Reluăm, de asemenea, tema testării genetice prenatale non-invazive și este discutată, prin intermediul unei raportări de caz, utilitatea acesteia în evaluarea riscului de aneuploidii în sarcina gemelară cu un embrion oprit din evoluție în primul trimestru.
Tot în categoria prezentărilor de cazuri clinice subliniem importanța managementului interdisciplinar în abordarea tumorilor maligne mamare (mai ales în cazul varietăților mai rare, precum papilomul malign); de asemenea, este prezentat rezultatul favorabil al utilizării terapiei cu agoniști GnRH după tratamentul chirurgical conservator în cazul unei paciente cu endometrioză profundă.
În final, publicăm un review al literaturii de specialitate asupra uneia dintre cel mai dificil de diagnosticat ecografic prenatal malformații cardiace: coarctația de aortă, împreună cu o raportare de caz, pentru care a fost ridicată această suspiciune, în care este exemplificată conduita terapeutică specializată, de care este nevoie, pentru a înregistra rate de morbi-mortalitate neonatală cât mai reduse.

Prof. dr. Radu Vlădăreanu
Redactor-şef