În ultimele decade, diferite specii microbiene au dezvoltat rezistenţă la antibiotice, devenind o ameninţare la adresa sănătăţii publice în întreaga lume, într-un procent terifiant.
Din cauza apariţiei noilor mecanisme de rezistenţă şi a scăderii eficienţei tratării bolilor infecţioase comune, în unele cazuri eşecul în cazul tratamentului standard este iminent şi astfel se impune găsirea unor soluţii noi şi eficiente pentru diferitele patologii infecţioase.
Un studiu recent, realizat asupra antibioterapiei cu ceftazidim şi avibactam, tratament utilizat în infecţiile complicate intraabdominale şi ale tractului urinar, a raportat rezultatele utilizării terapiei în infecţiile cu Enterobacteriaceae carbapenem-rezistente.
În cadrul studiului, 77 de pacienţi au primit antibioticul pentru o perioadă de 30 zile şi de 90 zile, dar, deşi au fost depăşite ratele anticipate de supravieţuire de 81% şi respectiv 62%, succesul clinic a fost atins la doar 55% din pacienţi.
Prezenţa pneumoniei (odds ratio [OR], 4,78; interval de încredere [C.I. 95%], 1,03-22,2; P=0,046) şi nevoia de terapie renală de substituţie (OR, 3,09; C.I. 95%, 1,03-9,34; P=0,045) au fost descrise ca factori de risc independenţi pentru eşecul tratamentului. În timpul studiului, dintre cei 77 de pacienţi, 43% au avut pneumonie, iar 10% dintre pacienţi au dezvoltat rezistenţă la ceftazidim-avibactam (toţi având tulpini de Klebsiella pneumoniae carbapenem-rezistente, trei subtipuri).
Farmacocinetica/farmacodinamica acestor antibiotice la bolnavii cu pneumonie nosocomială în stare critică şi la cei cu terapie de substituţie renală necesită o evaluare suplimentară. Cercetătorii studiului spun că doza de ceftazidim-avibactam optimă este încă în curs de stabilire, deoarece este posibil ca pacienţii trataţi să nu fi primit concentraţia adecvată de medicament şi de aceea terapia nu a avut rezultatele scontate.
Un al doilea articol prezintă cazul unui pacient cu infecţie cu Klebsiella pneumoniae carbapenem-rezistentă, rezistentă la colistin, complicată cu bacteriemie.
Primul izolat de K. pneumoniae din sângele pacientului a fost sensibil la ceftazidim-avibactam (concentraţia minimă inhibitorie 4 µg/mL), dar răspunsul terapeutic nu a fost unul notabil. Astfel, s-a administrat o combinaţie de medicamente formată din meropenem, tigeciclină şi colistin, dar după 8 zile de tratament bacteriemia a recidivat.
La cel de-al doilea izolat din sângele pacientului (după cele 8 zile), s-a identificat o tulpină asemănătoare cu prima, doar că de data aceasta bacteria devenise rezistentă la colistin.
Cercetătorii au concluzionat că, sub presiunea administrării antibioticului, tulpina ST258 a bacteriei K. pneumoniae producătoare de carbapenemaze (Klebsiella pneumoniae carbapenemase) ce a infectat pacientul, a căpătat rezistenţă la colistin printr-o transpoziţie randomizată a secvenţei genei mgrB.
Rezistenţa extinsă la antibiotice a K. pneumoniae, cât şi capacitatea acesteia de transfer de gene către specii înrudite fac oamenii de ştiinţă să îşi pună întrebarea: ce măsuri se pot lua pentru limitarea acestui fenomen şi ce noi tratamente pot ajuta în lupta contra rezistenţei microbiene?
Arma terapeutică ce ar putea veni în ajutor se numeşte terapia cu bacteriofagi, existând însă un număr mic de date care demonstrează eficacitatea clinică.
Într-un scurt raport, LaVergne şi colegii au descris utilizarea bacteriofagilor ca tratament într-o infecţie cerebrală posttraumatică cu Acinetobacter baumannii multirezistentă la antibiotice.
Deoarece pacientul nu a prezentat o evoluţie favorabilă în urma terapiei combinate cu colistin, azitromicină şi rifampicină, utilizarea bacteriofagilor a fost soluţia pentru urgentarea folosirii unui nou tratament în lupta împotriva bacteriilor.
După administrarea de bacteriofagi, infecţia părea să regreseze, dar starea pacientului s-a înrăutăţit şi în cele din urmă bacteriofagoterapia a fost retrasă.
S-a ajuns la concluzia că decesul pacientului nu a fost rezultatul eşecului utilizării bacteriofagilor, alte considerente putând fi luate în calcul pentru determinarea morţii, cum ar fi: starea critică a pacientului, cu şanse mici de recuperare şi poate o doză inadecvată în cursul tratamentului.
Este necesar mult timp şi efort pentru ca terapia aceasta să fie standardizată, dar cercetările vor continua pentru găsirea unor noi strategii necesare în lupta antimicrobiană.