Sumar

EDITORIAL
• Industrializarea medicinei
EDITORIAL SPECIAL
• O tradiţie, un nou început…
INTERVIU
• „Colegii noştri medici de familie înţeleg mult mai bine care este rolul anumitor medicaţii mai noi şi au învăţat să monitorizeze pacienţii...” - Prof. dr. Doina Dimulescu
MEDICINA DE FAMILIE
• Reabilitarea respiratorie în practica medicului de familie
PERSPECTIVĂ MANAGERIALĂ
• Managementul unui cabinet medical
IMAGINE CLINICA
• Hernie hiatală voluminoasă asimptomatică
GALENUS DICE
• Proporţia supradiagnosticării cancerului de sân prin screening mamografic
• Hiponatremia la pacienţii vârstnici trataţi pentru prima dată cu antidepresive de a doua generaţie
• Rifaximinum și enteropatia dată de AINS
• Evaluarea nutriţională în managementul cirozei
CABINETUL CURIOZITĂŢI
• Cu urechile fluturând
BURSA IDEILOR
• Planeta bacteriilor
MEDICI ȘI SOCIETATE
• Ce (mai) așteaptă medicii de la industria farmaceutică?
ISTORIA MEDICINEI
• Hipocrate și locul său în istoria medicinei
SUPLIMENT HTA
• Particularităţi în alegerea tratamentului farmacologic al pacientului hipertensiv
• Hipertensiunea refractară la tratament, între rezistenţă şi pseudorezistenţă
• Importanţa monitorizării ambulatorii a tensiunii arteriale în practica medicului de familie
• Principalele forme de hipertensiune arterială secundară
• Hipertensiunea arterială la gravide
• Preeclampsia - diagnostic diferenţial cu alte forme de hipertensiune arterială în sarcină
BURSA IDEILOR

Planeta bacteriilor

Cristian Sever Oană

Evoluția microbilor durează de 3,6 miliarde de ani și este diferită de modelul darwinian standard, în care genele trec de la o generație la alta pr...

22 martie 2017
MEDICI ȘI SOCIETATE

Ce (mai) așteaptă medicii de la industria farmaceutică?

Nicolae Iordache

După o seamă de scandaluri internaționale legate de practicile comerciale ale unor giganți farmaceutici, după introducerea noilor reglementări refe...

22 martie 2017
ISTORIA MEDICINEI

Hipocrate și locul său în istoria medicinei

Geanina Nohit

Istoria medicinei studiază atât evoluția medicinei ca știin­ță, cât și contribuțiile aduse de diferi­te per­so­­na­lități în acest domeniu. Cunoașt...

22 martie 2017
SUPLIMENT HTA

Particularităţi în alegerea tratamentului farmacologic al pacientului hipertensiv

Loredana Piloff

Controlul insuficient al hipertensiunii arteriale, în ciuda ofertei generoase de preparate farmacologice și a disponibilității unor ghiduri de mana...

22 martie 2017
SUPLIMENT HTA

Hipertensiunea refractară la tratament, între rezistenţă şi pseudorezistenţă

Rodica Dr. Tănăsescu

În ciuda progreselor evidente, a diversificării rar întâlnite în ceea ce priveşte posibilităţile terapeutice și a nenumăratelor studii, pa­to­logia...

22 martie 2017
SUPLIMENT HTA

Importanţa monitorizării ambulatorii a tensiunii arteriale în practica medicului de familie

Liliana Catrinoiu

Abrevieri: TA = tensiunea arterială; MATA = monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale; MDTA = monitorizarea la domiciliu a tensiunii arteri...

22 martie 2017
SUPLIMENT HTA

Hipertensiunea arterială la gravide

Şef lucrări dr. Mihaela Daniela Baltă

Hipertensiunea arterială (HTA) din timpul sarcinii constituie una dintre cauzele comune de morbiditate și mortalitate maternă și fetală. De aceea s...

22 martie 2017
SUPLIMENT HTA

Principalele forme de hipertensiune arterială secundară

Rodica Dr. Tănăsescu

Hipertensiunea arterială (HTA) este cea mai frecventă patologie cronică a adultului întâlnită în cabinetele de medicina familiei. Pe lângă marea ma...

22 martie 2017
SUPLIMENT HTA

Preeclampsia - diagnostic diferenţial cu alte forme de hipertensiune arterială în sarcină

Ramona Bruja, As. univ. dr. Natalia Pătraşcu

Afecțiunile hipertensive în sarcină, inclusiv preeclampsia, implică o rată crescută de complicații de până la 10% la nivel mondial și reprezintă un...

22 martie 2017

Despre Medic.ro


ISSN 1584-3513
e-ISSN 2066-8244
ISSN-L 1584-3513

Din anul 2015 indexata in EBSCO Academic Search & One Belt, One Road Reference Source.
Crossref-DOI: 10.26416/Med

Pentru anul 2024, revista „Medic.ro” este acreditată de Colegiul Medicilor din România cu 10 credite EMC (Grupa B+), conform adresei de acreditare nr. 10767/29.12.2023. 

Publicaţia este acreditată pentru anul 2024 şi de OAMGMAMR cu 5 credite EMC pentru asistenţi medicali, conform adresei de acreditare nr. 368/20.12.2023, valabilă pentru abonamentele pe întregul an calendaristic. 

Publicaţia “Medic.ro” a fost lansată în anul 2004 şi este lider de piaţă pe segmentul de publicaţii adresate medicilor, având o vechime în piaţă de 15 ani de publicare neîntreruptă şi este dedicată în principal medicilor de familie şi asistenţilor medicali din România.
Începând cu anul 2017 revista este publicată sub egida Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF).

Potrivit Deciziei Nr. 12/2018 a Colegiului Medicilor din România (CMR), privind reglementarea sistemului naţional de educaţie medicală continuă, a criteriilor şi normelor de acreditare a furnizorilor de educaţie medicală continuă, precum şi a sistemului procedural de evaluare şi creditare a activităţilor de educaţie medicală continuă adresate medicilor, autorilor care publică în reviste agreate de CMR li se acordă 30 de credite de educaţie medicală continuă (EMC) pentru un articol ştiinţific publicat. Existenţa a doi sau a mai multor autori pentru un articol apărut într-o publicaţie medicală agreată de CMR duce la împărţirea procentuală a creditelor acordate la numărul de autori menţionaţi. Pentru obţinerea creditelor EMC, în urma publicării unui articol ştiinţific, autorul trebuie să se adreseze colegiului medicilor teritorial, căruia îi prezintă articolul şi revista în care acesta a fost publicat.


Revista Medic.ro este publicată în limba română.

Beneficiile membrilor

Dedicat perfecţionării continue

Ai acces la conţinut de specialitate și primești credite EMC.

Informat în timp real

Afli în timp util cele mai relevante știri și descoperiri medicale.

Reţea extinsă, un singur centru

Găsești răspunsurile și conexiunile de care ai nevoie.
Vreau cont

EDITORIAL BOARD

  • Redactor-Şef Dr. Cristian Sever OANĂ
  • Redactori-Şefi Adjuncţi Dr. Cătălina PANAITESCU Dr. Rodica TĂNĂSESCU
  • Comitet Editorial Prof. univ. dr. Mircea Ioan POPA Prof. univ. dr. Evelina MORARU Prof. univ. dr. Nicolae CALOMFIRESCU Prof. univ. dr. Olga SIMIONESCU Prof. univ. dr. Călin GIURCĂNEANU Conf. univ. dr. Mădălina GEORGESCU Şef lucrări dr. Irina STRÂMBU Şef lucrări dr. Carmen Monica PREDA Şef lucrări dr. Loredana PILOFF Asist. univ. dr. Mihaela Daniela BALTĂ Asist. univ. dr. Bogdan STANA Asist. univ. dr. Natalia PĂTRAŞCU Asist. univ. dr. Ana GIURGIUCA Asist. univ. dr. Bogdan NOVAC Dr. Sandra ALEXIU Dr. Andreea Ioana POPESCU Dr. Raluca GREBLESCU Dr. Loredana MITRAN Dr. Vasilica UNGUREANU Dr. Liliana CATRINOIU Dr. Marius MĂRGINEAN Dr. Nicolae Iordache-IORDACHE Dr. Raluca Dana ZOIŢANU Dr. Geanina NOHIT Dr. Daciana TOMA Dr. Mihai-Sorin IACOB Dr. Anca BĂLAN Dr. Carmen MOVILEANU Dr. Monica RADU Doctorand Roxana PLEAVĂ
  • Redactor Ana DUMBĂRĂ