Corelaţii între diabetul zaharat şi tulburările de dinamică sexuală

Tulburările de dinamică sexuală masculine sunt asociate cu o serie de factori de risc cardiovascular, cum ar fi hipertensiunea arterială, dislipidemia, diabetul zaharat sau fumatul. Incidenţa disfuncţiei erectile, în România, a fost estimată la 3% pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 15 şi 25 de ani, 7% pentru cei cu vârsta între 25 şi 45 de ani şi 22% la bărbaţii cu vârsta cuprinsă între 45 şi 55 de ani⁽¹⁾. Se estimează că la nivel mondial 150 de milioane de bărbaţi suferă de disfuncţie erectilă, iar numărul acestora se va dubla până în anul 2025⁽²⁾. În ceea ce priveşte pacienţii cu diabet zaharat, prevalenţa disfuncţiei erectile este mai mare de 50%⁽³⁾, iar numeroase studii arată că disfuncţia erectilă este frecvent asociată factorilor de risc cardiovascular. Cel mai des sunt incriminate hipertensiunea arterială, dislipidemia şi diabetul zaharat^(4-7). Dintre aceşti factori de risc cardiovascular, diabetul zaharat a fost considerat cauza determinantă pentru 30% dintre disfuncţiile erectile organice⁽⁸⁾, iar dacă în populaţia generală prevalenţa disfuncţiei erectile este de 6,2-15%, la bărbaţii cu diabet ea este cuprinsă între 35% şi 75% din cazuri⁽⁹⁾.

Definirea termenului de disfuncţie erectilă, conform NIH Consensus Development Conference 1992, constă în incapacitatea de a realiza şi menţine o erecţie cu rigiditate suficientă şi la un nivel suficient pentru a permite o relaţie sexuală satisfăcătoare⁽¹⁰⁾. Din punct de vedere clinic, disfuncţia erectilă poate avea diferite forme clinice, putând fi electivă sau totală. Disfuncţia erectilă electivă este faţă de o anumită parteneră, însă ea se poate obţine prin masturbare, sau poate apărea în somn, dimineaţa la trezire sau în condiţii intime cu un bărbat. Din punctul de vedere al practicii medicale, clasificarea se poate face în disfuncţii erectile funcţionale şi organice. Cele funcţionale sunt frecvent întâlnite în rândul adolescenţilor şi al tinerilor fără experienţă sexuală sau al bărbaţilor sănătoşi, la primele contacte cu o nouă parteneră, însă în toate aceste cazuri nu există leziuni organice. Disfuncţia erectilă organică presupune existenţa substratului lezional⁽¹¹⁾. Pentru un diagnostic corect este necesară identificarea cauzei disfuncţiei erectile, aceasta putând fi psihogenă, vasculară, neurogenă, hormonală, iatrogenă sau consecinţa stilului de viaţă sau a unor afecţiuni sistemice⁽¹²⁾.
 

În cadrul acestei lucrări am urmărit asocierea dis­func­ţiei erectile cu diabetul zaharat şi principalele co­mor­bidităţi ale acestuia, dislipidemia şi hipertensiunea arterială. Studiul a fost retrospectiv, fiind colectate date de la 1385 de pacienţi care au prezentat tulburări de dinamică sexuală în perioada 2005-2014. Datele analizate au fost colectate anamnestic şi se referă la prezenţa factorilor de risc şi de antecedentele personale patologice.
 

Vârsta pacienţilor cu tulburări de dinamică sexuală a fost cuprinsă între 18 şi 86 de ani, iar dintre aceştia, 92,5% prezentau o disfuncţie erectilă lezională, diagnostic susţinut pe baza examenului clinic completat de ecografia Doppler peniană, biotensiometria cutanată şi evaluările biochimice. Investigaţiile solicitate au urmărit glicemia, profilul lipidic, probele hepatice, ureea, creatinina, acidul uric, dar şi dozări hormonale – testosteron, prolactină, TSH şi FT4, acolo unde datele clinice şi anamnestice impuneau acest lucru.

Deşi datele din literatura de specialitate ne determină să suspicionăm existenţa disfuncţiei erectile la pacientul diabetic, uneori, lucrurile decurg în sens invers. În cazuistica noastră, pacienţii se prezentau pentru tulburare de dinamică sexuală, însă unu din cinci pacienţi (20,50%) a prezentat hiperglicemie în urma analizelor de rutină. Deci, un pacient care ne mărturiseşte că are disfuncţie erectilă ne poate determina să ne gândim la existenţa unei hiperglicemii. Dintre cei 284 de pacienţi cu hiperglicemie şi disfuncţie erectilă, 60,21% au fost cazuri noi depistate. Astfel, putem afirma că, în majoritatea cazurilor cu diabet zaharat sau hiperglicemie, disfuncţia erectilă a precedat depistarea bolii metabolice.

Una dintre comorbidităţile frecvente ale diabetului zaharat este dislipidemia. În ceea ce priveşte incidenţa modificărilor profilului lipidic la pacienţii cu disfuncţie erectilă, rezultatele studiului nostru au arătat o asociere mai crescută a acestui factor de risc cardiovascular cu tulburările de dinamică sexuală, 35,23%. Dintre cei 488 de pacienţi cu dislipidemie şi disfuncţie erectilă, 74,59% au fost cazuri noi depistate. Astfel, putem afirma că prezenţa disfuncţiei erectile trebuie să ridice suspiciunea dislipidemiei, iar investigarea profilului lipidic trebuie să fie însoţită şi de evaluarea probelor hepatice, din perspectiva necesităţii tratamentului hipolipemiant.

Hipertensiunea arterială este o comorbiditate frecventă atât a diabetului zaharat, cât şi a dislipidemiei. În ceea ce priveşte incidenţa asocierii hipertensiunii arteriale şi a disfuncţiei erectile, aceasta este de 70,80%. Acest procent se explică nu doar din cauza modificărilor vasculare ce există în patologia hipertensivă, ci şi prin efectul medicaţiei hipotensoare. Astfel, în cazul pacientului cu hipertensiune arterială, la instituirea tratamentului, medicul curant ar trebui să aleagă, dacă este cazul, acele asocieri medicamentoase care nu doar să permită controlul tensiunii arteriale, ci şi existenţa vieţii de cuplu, fiind cunoscut faptul că unele medicamente antihipertensive şi hipolipemiante pot provoca disfuncţie erectilă iatrogenă⁽¹³⁾.

Sintetizând datele prezentate, putem afirma că în 8,44% din totalul pacienţilor a fost prezentă asocierea disfuncţiei erectile cu diabet zaharat, dislipidemie şi hipertensiune arterială, la 13,57% disfuncţia erectilă era asociată cu diabet zaharat şi hipertensiune arterială, iar în 24,69% din cazuri, doar cu hipertensiune arterială şi dislipidemie.

Asocierea acestor patologii şi potenţialul medicaţiei aferente de a contribui la disfuncţia erectilă prin mecanism iatrogen ne determină să susţinem că modificarea stilului de viaţă şi a factorilor de risc trebuie să preceadă sau să însoţească orice tratament farmacologic^(14,15). Existenţa dieteticienilor şi importanţa consilierii nutriţionale ar impune urgentarea reglementărilor privind normele de punere în aplicare a legii dieteticienilor şi inserţia acestora pe piaţa muncii, chiar şi includerea consilierii nutriţionale pe lista actelor medicale conexe decontate de sistemele de asigurări de sănătate.

Tulburările de dinamică sexuală nu includ doar dis­funcţia erectilă, ci şi tulburările de ejaculare şi libidoul. Acestea sunt corelate între ele, iar disfuncţia erectilă poate determina ejaculare precoce sau lipsa ejaculării, consecinţa fiind un libidou diminuat, astfel instalându-se un „triunghi al Bermudelor” pentru viaţa sexuală a bărbatului: erecţie-ejaculare-libidou.

Tulburările de dinamică sexuală nu afectează doar viaţa individului, ele au impact asupra vieţii de cuplu, dar şi impact psihosocial, motiv pentru care abordarea problemelor de dinamică sexuală de către medicii care au în supraveghere pacienţi cu boli cronice care pot determina prin mecanism direct sau iatrogen astfel de tulburări ar trebui să impună o conduită în acest sens. Investigarea cu tact şi profesionalism a acestor aspecte nu poate decât să îmbunătăţească relaţia medic-pacient, dar şi calitatea vieţii de cuplu a individului.  

Conflict of interests: The author declares no conflict of interests.