Deşi salariile medicilor au crescut considerabil, apar în continuare dezvăluiri revoltătoare despre corupţia din sistemul medical. 

Recent, un medic de la Spitalul Militar Central „Dr. Carol Davila” din Bucureşti i-a reproşat unei paciente că recompensa de 200 de lei este o sumă prea mică. Medicul a dat verdictul sec: „Pentru această sumă de bani nici nu urc din cabinet până la sala de operaţii”. Din fericire, procurorii DNA l-au prins în flagrant luând mită de 500 de lei pentru o operaţie, după ce iniţial a refuzat suma prea mică. Sigur, ne bucură că nemulţumitului i s-a luat darul, însă şocant este cinismul de bisturiu cu care a operat medicul. Nu a dat dovadă de empatie nici măcar în ultimul moment. Medicul putea să accepte „atât cât are” pacientul, dar lăcomia l-a făcut să trateze pacientul ca şi cum ar fi fost o simplă marfă.

De ce persistă corupţia în sistemul medical de vreme ce medici sunt plătiţi mai bine? Ce anume nu le mai ajunge? Dacă punem problema în termeni de lăcomie, nu vom înţelege ce se întâmplă cu adevărat. Există, într-adevăr, destui corupţi care sunt oameni de nimic, fără niciun fel de scrupule, aplicând excesul de zel de partea nedreptăţii. Caracterul acestor oameni nu explică totuşi de ce persistă corupţia. Oricât de mult ne-ar plăcea să incriminăm, lăcomia apare în puţine cazuri. Explicaţia stă în altă parte. Ea se ascunde la vedere.

Ne este greu să înghiţim ideea că cei care acceptă mită pot să nu fie atât de diferiţi de noi. Asumăm, de obicei, că acţiunile rele reflectă o esenţă coruptă, dar e greşit să credem că răul vine pe lume doar prin oameni lacomi. Răul apare şi pe căi mai puţin vizibile. Ceea ce-l face insesizabil este că se produce prin combinarea şi amplificarea unor trăsături pe care în mod normal nu le hulim, pe care le considerăm normale şi care au un aer de îndreptăţire. Câţi dintre noi nu am dorit să ne răzbunăm, nu am invocat circumstanţe atenuante pentru un apropiat (deşi am ştiut că nu e inocent), nu am profitat de proceduri ambigue, sau nu am încălcat reguli în numele unui bine mai mare? E de înţeles revolta morală în faţa unor cazuri precum cel al medicului care-i spune pacientei că nici nu merită să se ridice din scaun la cât de mică e mita propusă. Cu toate acestea, trebuie să înţelegem că există tendinţe psihologice care contribuie la acceptarea corupţiei, iar cei aşa-zişi „murdari” nu sunt fundamental diferiţi de cei „curaţi”.

Mărirea salariilor a ridicat o presiune enormă de pe umerii medicilor. Mulţi au încetat să ceară în mod activ vreo recompensă pentru serviciile medicale pres­tate. Dar practica recompensei este un dans în mai mulţi. Chiar dacă se opreşte unul, muzica merge în continuare. Practicile sociale nu se opresc niciodată brusc, căci ele au o inerţie hrănită de neîncrederea schimbării şi incertitudinea viitorului. Mulţi pacienţi oferă în continuare plăţi informale pentru că se simt mai bine făcând asta. Le oferă senzaţia de siguranţă că sistemul se va ocupa de ei. În România, gândul de a sta la coadă creează teroare. În mod normal, ultimul la coadă înseamnă că vei primi un beneficiu mai târziu. Din păcate, a fi printre ultimii la coadă înseamnă în ochii multora că nu vei mai primi nimic. Dacă nu dai ceva, ai impresia că sistemul te abandonează. Or, asta îi pune pe medici în situaţia de a accepta pasiv plăţile informale. Bineînţeles că a accepta mită este la fel de grav ca a cere mită, dar problema constă în a explica de ce o practică socială încă mai trăieşte. Parte din răspuns este că psihologia noastră morală este făcută în aşa fel încât omisiunile ni se par mai scuzabile decât acţiunile. A lăsa să se întâmple ceva ne apare ca fiind mai puţin condamnabil decât a produce tu însuţi aceea situaţie. Imaginaţi-vă, de exemplu, că treceţi pe lângă o persoană care moare de sete. Dacă nu primeşte în acel moment o cană cu apă, va muri cu siguranţă. Să presupunem că decideţi până la urmă să treceţi pasiv pe lângă ea. Aţi fi putut desigur să-i salvaţi viaţa dacă i-aţi fi cumpărat o sticlă cu apă, dar poate că voiaţi să ajungeţi mai repede acasă. Imaginaţi-vă acum că vedeţi o persoană care se apleacă pe o balustradă. Când ajungeţi chiar în spatele ei, decideţi s-o împingeţi atât cât să cadă de la înălţimea clădirii. Căzătura îi cauzează moartea. Cu siguranţă, cei mai mulţi vor zice că a ucide e mult mai grav decât a lăsa pe cineva să moară. Aceeaşi sensibilitate morală este pusă la lucru în cazul corupţiei. Se doarme mai bine din punct de vedere moral cu acceptarea pasivă a cadourilor, decât cu cererea expresă de tarife suplimentare, deoarece în acceptarea pasivă altcineva este iniţiatorul. 

Asta ne ajută să înţelegem de ce practica plăţilor informale, deşi se va diminua, nu va dispărea în curând. Trebuie rupt dansul vicios al părţilor implicate. Pacienţii intră în logica suspiciunii că, dacă nu oferă ceva, atunci vor fi abandonaţi, iar medicii se trezesc cu o opţiune pe care şi-o pot „justifica” mai bine în propriii ochi.