„Dacă toţi cei care predau sau scriu despre medicină şi-ar dovedi spusele cu fapte, una peste alta mai puţine lucruri false se vor spune.”
De methodo medendi, Galenus din Pergam (129-216), probabil cel mai mare clinician al Antichităţii

(Physicians Prone to Malpractice Claims. N Engl J Med. 2016;374:354-62. DOI: 10.1056/NEJMsa1506137)

Distribuţia pe medici a cererilor de despăgubire pentru malpraxis nu este prea bine înţeleasă. Dacă există medici predispuşi la malpraxis, posibilitatea de a-i identifica ar ajuta la îmbunătăţirea practicii medicale.

Autorii articolului au analizat 66.426 de cereri de despăgubire plătite împotriva a 54.099 de medici din National Practitioner Data Bank (SUA) din intervalul 2005-2014. Ei au calculat concentraţia de cereri pe medic prin tehnici statistice complexe ca să identifice caracteristicile medicilor aflaţi la un risc crescut de malpraxis.

Aproximativ 1% din medici sunt responsabili pentru 32% din cererile de despăgubire plătite pentru malpraxis. Dintre medicii care au plătit, 84% au avut o singură reclamaţie şi plăţile au însumat 68% din total; 16% din medici au avut două sau mai multe reclamaţii, care au însumat 32% din plăţi; 4% din medici au avut cel puţin trei reclamaţii, însumând 12% din plăţi. Analiza statistică a relevat faptul că riscul de recurenţă creşte cu numărul de reclamaţii anterioare. De exemplu, comparativ cu medicii care au avut o singură reclamaţie, cei 2.160 de medici cu trei reclamaţii plătite au avut un risc de trei ori mai mare de recidivă (raportul de risc 3,11; interval de încredere de 95%, de la 2,84 la 3,41). În cifre absolute, au avut o şansă de 24% pentru o nouă reclamaţie în 2 ani de la precedenta. Riscul recurenţei variază mult cu specialitatea – de exemplu, e de patru ori mai mare la neurochirurgi faţă de psihiatri. 

În concluzie, pe o perioadă de 10 ani, un număr mic de medici cu caracteristici distincte este responsabil pentru un număr disproporţionat de mare de cereri de plată pentru malpraxis.

 

Galenus dice:

Ca medici practicieni, cu toţii suntem expuşi eşecurilor. Acest risc este exacerbat de numărul de ore lucrate, de numărul de pacienţi trataţi şi de dificultatea cazurilor tratate. Plăţile efectuate pentru malpraxis reflectă mai bine decât numărul total de reclamaţii faptul că îngrijirile au fost sub standard. În SUA, 97% din plăţi s-au făcut în urma negocierii dintre părţi şi doar 3% prin hotărâre judecătorească. Din păcate, în România, instituţia negocierii este încă la început, iar Colegiul Medicilor nu pare dispus să-şi asume un rol mai activ.