„La fel cum în timpul carierei mele la Microsoft vorbeam despre magia programării, acum îmi petrec timpul vorbind despre magia vaccinurilor.” (Bill Gates, 2011)

Omul este animalul cu cea mai ciudată via­ță sexuală. Sexul a încetat de mult să mai fie o simplă modalitate de perpetuare a speciei. A devenit sursa plăcerilor noastre celor mai intense, dar și a nefericirilor și su­fe­rințelor celor mai durabile. Și, ca și cum asta nu era de ajuns, mai există și bolile cu trans­mitere sexuală (BTS), care să ne strice pe­trecerea.
Dacă pentru majoritatea BTS avem tra­ta­men­te eficiente, SIDA și cancerul cervical con­tinuă să bântuie imaginaţia și să um­breas­că fericirea populară. Deși cancerul cer­vical a fost înfrânt în lumea civilizată, gra­ţie examinării periodice și frotiului Ba­beș-Papanicolau, el continuă să fie un uci­gaș redutabil în lumea subdezvoltată. Pen­tru toate aceste victime potenţiale s-a ivit o nouă speranţă odată cu aprobarea, în iunie 2006, de către US Food and Drug Administration (FDA), a vaccinului îm­po­triva virusului papilomatozei umane.
Virusul papilomatozei este ubicuitar și afectează specii diferite, de la păsări la balene. Numai virusul papilomatozei umane (HPV) numără peste 1.000 de serotipuri. Ma­joritatea sunt inofensive, unele produc veruci și câteva, cancer. Mai mult de 95% dintre cancerele cervicale conţin ADN de la HPV din tipurile oncogene 16, 18, 31, 33 și 45 (OMS - Consensus panel). ADN-ul HPV este transcris în ţesutul tumoral și majoritatea studiilor epidemiologice au confirmat o corelaţie puternică între in­fec­ţia cu HPV (cu sau fără cofactori) și apariţia can­cerului cervical. Tehnologia modernă a elaborat două vaccinuri eficiente. Vaccinul produs de Merck a folosit cultura de drojdie pentru a sintetiza cele 360 de proteine care se asamblează spontan în 72 de capsomere ce formează capsida virală. Rivalii de la GSK au produs aceleași proteine într-un virus cultivat în celulele ovariene ale larvei unei insecte. Până să se ajungă aici s-a parcurs însă un drum lung în care știinţa a trebuit să demonteze o mulţime de „mituri” pseudoștiinţifice care înconjurau această suferinţă. Nu în ultimul rând, au fost și momente magice de inspirație și noroc.
Prima contribuţie importantă a adus-o un medic din Florenţa, care a observat în 1842 că prostituatele și femeile măritate mureau de cancer cervical, în timp ce călugăriţele nu făceau boala. Deși se pare că el a realizat că este vorba de transmitere sexuală, totuși l-a derutat frecvenţa mare a cancerului de sân la călugăriţe. Concluzia a fost că strânsoarea corsetelor purtate de călugăriţe era de vină. Astăzi ni se pare ridicolă această concluzie, dar să nu uităm că, în anii 1950, cercetători profesioniști considerau smegma (celule descuamate în șanţul balanoprepuţial) vinovată de cancerul cervical. Este foarte ușor să greșești în medicină și de aceea un pic de umilinţă nu strică!
În anii ’30, cercetătorul Richard Shape, de la Universitatea Rockefeller, a auzit de la un prieten vânător că există iepuri cu coarne. Intrigat, i-a cerut un exemplar din acele coarne. După ce l-a macerat și l-a trecut prin filtre de porţelan, care lasă să treacă doar particulele de dimensiuni virale, a injectat produsul altor iepuri cărora le-au crescut coarne. Acestea erau de fapt niște negi uriași produși de virus. Descoperirea a rămas fără urmări și ocazia a fost pierdută.
Abia în anii ’80, cercetătorul german Harald zur Hausen, folosind tehnica amplificării ADN-ului, a identificat HPV drept cauză a cancerului cervical. Dar cine să-l mai creadă, când precedentul vinovat, virusul herpetic, tocmai fusese disculpat? Din fericire, alte cercetări i-au venit în ajutor. În 1901, în The Lancet, s-a publicat un articol care arăta că, printre femeile internate la Spitalul General din Leeds și la cel din Londra, cele de origine evreiască nu făceau decât rareori cancer cervical. Acest articol a fost un „lung prilej de vorbe și de ipoteze”. Editorul de la The Lancet a susţinut că sarea producea acest cancer, iar evreii erau protejaţi pentru că nu mâncau șuncă sărată. Alţii au susţinut că smegma era de vină deoarece bărbaţii evrei erau circumciși și nu făceau smegmă. A trebuit să apară statul Israel, care a atras evreii din întreaga lume, pentru a se infirma această ipoteză. E drept că o mână de ajutor au dat și musulmanii, dar și sovieticii. Femeile musulmane, deși cu soţi circumciși, aveau o incidenţă crescută a cancerului cervical. În schimb, femeile de origine evreiască din Uniunea Sovietică, care aveau soţi necircumciși, aveau o rată scăzută a bolii. Un alt „mit” a fost doborât de ortodocși. Se credea că abstinenţa sexuală în timpul menstruaţiei previne cancerul cervical. Studii făcute pe femei ortodoxe, care practicau abstinenţa la ciclu, au infirmat și acest lucru. În toate culturile însă, cancerul de col se asocia cu parteneri sexuali multipli și cu sărăcia.
Dar cine să observe aceste legături, când toată lumea bună medicală privea la microscop? Medicii de la Centrul Medical Wolfson din Israel au anunţat chiar că au des­co­perit gena care protejează de cancer cervical - p53 - și care, bineînţeles, este mai frecventă la evrei decât la nord-afri­canii omorâţi de acest cancer. Și, ca să le pună ca­pac la toate, în anii 1980 s-a descoperit că verucile ge­ni­tale con­ţin foarte puţin virus HPV.
Ce poţi să faci în situaţii confuze? Te întorci la principiile fundamentale. Cercetătorul William Bonnez, de la De­par­tamentul de Vaccinuri al Universităţii din Rochester, a abor­dat veterinarii care tratau vacile de lapte având veruci pline cu virus. Primul pas a constat în teste hematologice pen­tru virus. Avea însă nevoie și de un grup-martor, care să nu fi făcut sex vreodată. Din nou, călugăriţele au fost în primul plan al cercetării medicale. Surorile de la Biserica „Sf. Iosif” din Rochester (N.Y.) s-au oferit voluntar, răspunzând la chestionare privind trecutul sexual și donând sânge pen­tru analize.
Grupul-martor, de 50 de călugăriţe, a contribuit la aban­do­narea căii iniţiale de abordare, cu veterinari și virus bo­vin. Echipa de cercetători a colectat fragmente de ţesut infectat cu veruci genitale, provenit de la circumcizii, și l-a gre­fat pe șoricei modificaţi genetic pentru a nu respinge grefele. Rezultatul a fost apariţia de chisturi care conţineau suficiente copii virale HPV pentru a se putea lucra cu ele. În cele din urmă, prin efortul a zeci de cercetători din întreaga lume, s-a reușit producerea vaccinului. A urmat apoi o bă­tălie juridică asupra patentului (implicând Institutul Na­ţional de Cancer din Washington, Universitatea Rochester, Universitatea Georgetown și Universitatea Queensland), rezolvată după 13 ani, când Merck și GSK au acceptat să plătească drepturi de autor tuturor celor patru universităţi.
Bătălia juridică nu a epuizat însă epopeea vaccinului. Societatea civilă are și ea un cuvânt de spus.
Family Research Council, o organizaţie conservatoare din SUA, împreună cu alte organizaţii se opun vaccinării anti-HPV. Pe site-ul lor stă scris: „Tulpinile de HPV care determină cancer cervical se transmit numai prin contact sexual. Viziunea paternalistă potrivit căreia guvernul trebuie să te forţeze să faci ceva numai pentru că acel ceva îţi va face bine nu este aprobată de majoritatea familiilor americane, mai ales că transmiterea virusului poate fi prevenită doar prin modificarea comportamentului”. Dacă ar fi să facă un exerciţiu de coerenţă în idei și consecvenţă în fapte, organizaţiile respective ar trebui să militeze şi pentru interzicerea testelor Papanicolau, a celor pentru alte BTS și, în general, împotriva educaţiei legate de bolile cu transmitere sexuală. Oare acei respectabili domni și doamne sunt convinși că sexul este trăit mai intens dacă este făcut cu spaimă? Acest lucru nu-l putem ști! Dar ce știm este că fără vaccin 300.000 de femei vor continua să moară anual în întreaga lume de cancer cervical.
Omul este animalul cu cea mai ciudată via­ță sexuală. Sexul a încetat de mult să mai fie o simplă modalitate de perpetuare a speciei. A devenit sursa plăcerilor noastre celor mai intense, dar și a nefericirilor și su­fe­rințelor celor mai durabile. Și, ca și cum asta nu era de ajuns, mai există și bolile cu trans­mitere sexuală (BTS), care să ne strice pe­trecerea.
Dacă pentru majoritatea BTS avem tra­ta­men­te eficiente, SIDA și cancerul cervical con­tinuă să bântuie imaginaţia și să um­breas­că fericirea populară. Deși cancerul cer­vical a fost înfrânt în lumea civilizată, gra­ţie examinării periodice și frotiului Ba­beș-Papanicolau, el continuă să fie un uci­gaș redutabil în lumea subdezvoltată. Pen­tru toate aceste victime potenţiale s-a ivit o nouă speranţă odată cu aprobarea, în iunie 2006, de către US Food and Drug Administration (FDA), a vaccinului îm­po­triva virusului papilomatozei umane.
Virusul papilomatozei este ubicuitar și afectează specii diferite, de la păsări la balene. Numai virusul papilomatozei umane (HPV) numără peste 1.000 de serotipuri. Ma­joritatea sunt inofensive, unele produc veruci și câteva, cancer. Mai mult de 95% dintre cancerele cervicale conţin ADN de la HPV din tipurile oncogene 16, 18, 31, 33 și 45 (OMS - Consensus panel). ADN-ul HPV este transcris în ţesutul tumoral și majoritatea studiilor epidemiologice au confirmat o corelaţie puternică între in­fec­ţia cu HPV (cu sau fără cofactori) și apariţia can­cerului cervical. Tehnologia modernă a elaborat două vaccinuri eficiente. Vaccinul produs de Merck a folosit cultura de drojdie pentru a sintetiza cele 360 de proteine care se asamblează spontan în 72 de capsomere ce formează capsida virală. Rivalii de la GSK au produs aceleași proteine într-un virus cultivat în celulele ovariene ale larvei unei insecte. Până să se ajungă aici s-a parcurs însă un drum lung în care știinţa a trebuit să demonteze o mulţime de „mituri” pseudoștiinţifice care înconjurau această suferinţă. Nu în ultimul rând, au fost și momente magice de inspirație și noroc.
Prima contribuţie importantă a adus-o un medic din Florenţa, care a observat în 1842 că prostituatele și femeile măritate mureau de cancer cervical, în timp ce călugăriţele nu făceau boala. Deși se pare că el a realizat că este vorba de transmitere sexuală, totuși l-a derutat frecvenţa mare a cancerului de sân la călugăriţe. Concluzia a fost că strânsoarea corsetelor purtate de călugăriţe era de vină. Astăzi ni se pare ridicolă această concluzie, dar să nu uităm că, în anii 1950, cercetători profesioniști considerau smegma (celule descuamate în șanţul balanoprepuţial) vinovată de cancerul cervical. Este foarte ușor să greșești în medicină și de aceea un pic de umilinţă nu strică!
În anii ’30, cercetătorul Richard Shape, de la Universitatea Rockefeller, a auzit de la un prieten vânător că există iepuri cu coarne. Intrigat, i-a cerut un exemplar din acele coarne. După ce l-a macerat și l-a trecut prin filtre de porţelan, care lasă să treacă doar particulele de dimensiuni virale, a injectat produsul altor iepuri cărora le-au crescut coarne. Acestea erau de fapt niște negi uriași produși de virus. Descoperirea a rămas fără urmări și ocazia a fost pierdută.
Abia în anii ’80, cercetătorul german Harald zur Hausen, folosind tehnica amplificării ADN-ului, a identificat HPV drept cauză a cancerului cervical. Dar cine să-l mai creadă, când precedentul vinovat, virusul herpetic, tocmai fusese disculpat? Din fericire, alte cercetări i-au venit în ajutor. În 1901, în The Lancet, s-a publicat un articol care arăta că, printre femeile internate la Spitalul General din Leeds și la cel din Londra, cele de origine evreiască nu făceau decât rareori cancer cervical. Acest articol a fost un „lung prilej de vorbe și de ipoteze”. Editorul de la The Lancet a susţinut că sarea producea acest cancer, iar evreii erau protejaţi pentru că nu mâncau șuncă sărată. Alţii au susţinut că smegma era de vină deoarece bărbaţii evrei erau circumciși și nu făceau smegmă. A trebuit să apară statul Israel, care a atras evreii din întreaga lume, pentru a se infirma această ipoteză. E drept că o mână de ajutor au dat și musulmanii, dar și sovieticii. Femeile musulmane, deși cu soţi circumciși, aveau o incidenţă crescută a cancerului cervical. În schimb, femeile de origine evreiască din Uniunea Sovietică, care aveau soţi necircumciși, aveau o rată scăzută a bolii. Un alt „mit” a fost doborât de ortodocși. Se credea că abstinenţa sexuală în timpul menstruaţiei previne cancerul cervical. Studii făcute pe femei ortodoxe, care practicau abstinenţa la ciclu, au infirmat și acest lucru. În toate culturile însă, cancerul de col se asocia cu parteneri sexuali multipli și cu sărăcia.
Dar cine să observe aceste legături, când toată lumea bună medicală privea la microscop? Medicii de la Centrul Medical Wolfson din Israel au anunţat chiar că au des­co­perit gena care protejează de cancer cervical - p53 - și care, bineînţeles, este mai frecventă la evrei decât la nord-afri­canii omorâţi de acest cancer. Și, ca să le pună ca­pac la toate, în anii 1980 s-a descoperit că verucile ge­ni­tale con­ţin foarte puţin virus HPV.
Ce poţi să faci în situaţii confuze? Te întorci la principiile fundamentale. Cercetătorul William Bonnez, de la De­par­tamentul de Vaccinuri al Universităţii din Rochester, a abor­dat veterinarii care tratau vacile de lapte având veruci pline cu virus. Primul pas a constat în teste hematologice pen­tru virus. Avea însă nevoie și de un grup-martor, care să nu fi făcut sex vreodată. Din nou, călugăriţele au fost în primul plan al cercetării medicale. Surorile de la Biserica „Sf. Iosif” din Rochester (N.Y.) s-au oferit voluntar, răspunzând la chestionare privind trecutul sexual și donând sânge pen­tru analize.
Grupul-martor, de 50 de călugăriţe, a contribuit la aban­do­narea căii iniţiale de abordare, cu veterinari și virus bo­vin. Echipa de cercetători a colectat fragmente de ţesut infectat cu veruci genitale, provenit de la circumcizii, și l-a gre­fat pe șoricei modificaţi genetic pentru a nu respinge grefele. Rezultatul a fost apariţia de chisturi care conţineau suficiente copii virale HPV pentru a se putea lucra cu ele. În cele din urmă, prin efortul a zeci de cercetători din întreaga lume, s-a reușit producerea vaccinului. A urmat apoi o bă­tălie juridică asupra patentului (implicând Institutul Na­ţional de Cancer din Washington, Universitatea Rochester, Universitatea Georgetown și Universitatea Queensland), rezolvată după 13 ani, când Merck și GSK au acceptat să plătească drepturi de autor tuturor celor patru universităţi.
Bătălia juridică nu a epuizat însă epopeea vaccinului. Societatea civilă are și ea un cuvânt de spus.
Family Research Council, o organizaţie conservatoare din SUA, împreună cu alte organizaţii se opun vaccinării anti-HPV. Pe site-ul lor stă scris: „Tulpinile de HPV care determină cancer cervical se transmit numai prin contact sexual. Viziunea paternalistă potrivit căreia guvernul trebuie să te forţeze să faci ceva numai pentru că acel ceva îţi va face bine nu este aprobată de majoritatea familiilor americane, mai ales că transmiterea virusului poate fi prevenită doar prin modificarea comportamentului”. Dacă ar fi să facă un exerciţiu de coerenţă în idei și consecvenţă în fapte, organizaţiile respective ar trebui să militeze şi pentru interzicerea testelor Papanicolau, a celor pentru alte BTS și, în general, împotriva educaţiei legate de bolile cu transmitere sexuală. Oare acei respectabili domni și doamne sunt convinși că sexul este trăit mai intens dacă este făcut cu spaimă? Acest lucru nu-l putem ști! Dar ce știm este că fără vaccin 300.000 de femei vor continua să moară anual în întreaga lume de cancer cervical.

Dr. Cristian Sever Oană

Redactor-șef