Sindromul de intestin iritabil în activitatea medicului de familie

Introducere

Sindromul de intestin iritabil (SII) reprezintă o tulburare intestinală funcțională, în care durerea abdominală se asociază cu defecația, modificarea tranzitului intestinal și/sau senzația de distensie abdominală, cu o prevalență între 8,8 și 9,4%, folosind criteriile Roma I și Roma II^(1,2). În România, date recente arată că 2 din 10 pacienți sunt afectați⁽³⁾. Cât privește repartiția pe sexe, patologia este mai frecvent descrisă la femei decât la bărbați, indiferent de criteriile folosite, cu un raport 2:1^(4,5,6,7,8). Vârsta nu influențează semnificativ⁽⁹⁾ frecvența. Privită din rândul pacienților, afecțiunea trimite la medicul de familie un număr mic de indivizi, în special femei⁽¹⁰⁾, cu simptomatologie mai severă^(6,11) și simptome asociate (acuze psihiatrice). Doar 1 din 10 pacienți cu simptomatologie compatibilă este investigat⁽¹²⁾.
Din punct de vedere etiopatogenic a fost și este dificil a se stabili o legătură între modificări ale motilității digestive și simptomatologia SII. Se poate vorbi despre tulburări ale motilității rectale și intestinale, hipersensibilitate viscerală, inflamația intestinală, modificări ale florei bacteriene, implicarea serotoninei, alergii și/sau intoleranță alimentară. Consensul Roma IV propune conceptul de tulburări ale interacțiunii creier-intestin în etiopatogenia SII.
În simptomatologia SII este esențială durerea abdominală, ce se asociază cu cel puțin unul dintre: alterarea tranzitului intestinal, evacuarea incompletă de materii fecale, distensia abdominală, secreția rectală de mucus sau simptome extracolonice.
Diagnosticul utilizează criteriile Roma IV, astfel: durere abdominală recurentă (în medie, cel puțin o zi pe săptămână în ultimele trei luni) asociată cu două sau mai multe dintre următoarele:

• este legată de defecație;
• asociată cu o modificare în frecvența scaunului;
• asociată cu o modificare în forma (consistența) scaunului (conform scalei Bristol - tabelul 1);
• simptomele sunt prezente de cel puțin 6 luni, rezultând patru subtipuri de bolnavi cu SII: a. cu constipație; b. cu diaree; c. formă mixtă; d. neclasificat.

Este necesară, în economia diagnosticului pozitiv, excluderea diferitelor afecțiuni organice care pot avea simptomatologie comună cu SII (tumori, inflamații etc.), prin intermediul investigațiilor paraclinice (rectosigmoidoscopie flexibilă, colonoscopia, ecografia abdominală).

 

Atitudine terapeutică

Măsurile generale constau în dietă variată, echilibrată în principii alimentare, non-restrictivă și/sau individualizată și efort fizic adecvat.
Farmacoterapia utilizează:

• antispastice (anticolinergice; antagoniști ai canalelor de calciu; antispastice musculotrope)
• antidepresive
• agoniști opiacei periferici neselectivi
• antibiotice, probiotice, prebiotice
• antidiareice
• laxative prokinetice.

Practica în medicina de familie

Deși patologia este frecventă, subdiagnosticarea poate apărea fie din cauza încadrării greșite a simptomatologiei de către pacient (pasageră, fără a o putea delimita în timp, neobservarea modificărilor scaunului întotdeauna), fie din cauza reticenței acestuia de a relata medicului simptomele resimțite, în contextul timpului limitat pe care medicul de familie îl poate aloca consultației. În vederea stabilirii diagnosticului de SII este utilă folosirea unui instrument de lucru de tipul chestionar. Chestionarul (tabelul 2) este util atât pacientului, facilitându-i comunicarea simptomatologiei, cât și medicului, permițându-i să ofere timp de calitate pacientului în timpul consultației.
Dacă în privința diagnosticului și a tratamentului medicamentos instrumentele la dispozitie (anamneză, examen clinic și paraclinic, diferitele clase de medicamente) sunt suficiente, în ceea ce privește recomandările pentru dietă, transmiterea lor orală este insuficientă, fiind dificil pentru pacient să rețină și să pună în practică sfaturile. Alimentația joacă un rol important în etiopatogenia bolii, dar și mai important în tratamentul și evoluția acesteia. Este de dorit a-l ajuta pe pacient în acest sens. Putem veni în ajutorul lui cu scurte recomandări alimentare scrise ^(13,14,15), pe care să le aibă la îndemână ori de câte ori are nevoie. Acestea sunt specifice fiecărui subtip în parte (tabelul 3), în funcție de cauze. O ameliorare netă a simptomatologiei se poate obține printr-un mod de viață echilibrat, cu mese regulate, fără excese și printr-un mod de viață activ.

Concluzii

SII este o boală care afectează calitatea vieții pacientului, fiind în general subdiagnosticat. Simptomele pot persista o perioadă lungă, chiar ani, fără a pune viața în pericol. Totuși, depistat de la primele simptome și cu ajutorul tratamentului medicamentos și al unei diete adecvate, efectele bolii pot fi controlate. Pentru că puțini pacienți ajung încă de la primele acuze la medicul de familie, o bună comunicare medic-pacient grăbește diagnosticarea și stabilirea unui tratament individualizat, care are obiectiv îmbunătățirea aspectelor vieții pacientului.