Stare de urgenţă mondială - epidemia virală Zika

Introducere

În data de 1 februarie 2016, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat stare de urgenţă mondială privind sănătatea publică în cazul epidemiei Zika. Este vorba de o infecţie virală transmisă prin înţepătura de ţânţar şi raportată în peste 30 de ţări din America Latină, Africa, Asia şi Pacificul de Sud. Expansiunea foarte rapidă a virusului Zika spre noi zone geografice, unde populaţia este slab imunizată, este un subiect serios de îngrijorare, având în vedere asocierea epidemiei  cu creşterea cazurilor de tulburări neurologice (sindromul Guillain-Barré) şi legătura între o infecţie în timpul sarcinii şi copiii născuți cu microcefalie. Directorul general al OMS, Margaret Chan, a declarat că „legătura cauză-efect între infecţia cu Zika în timpul sarcinii şi microcefalie nu a fost încă stabilită”, dar că „dovezile circumstanţiale sunt foarte îngrijorătoare”⁽¹⁾.

Etiologie

Virusul Zika este un arbovirus din genul Flavivirus (familia Flaviviridae) identificat pentru prima dată în anul 1947, în pădurea tropicală Zika din Uganda, la specia de ţânţari Aedes Aegypti, originară din zonele tropicale şi subtropicale din Africa⁽²⁾ (figura 1). În acelaşi timp, virusul s-a detectat şi la specia Aedes Albopictus (ţânţarul-tigru din Asia), fiind principalul vector din regiune implicat în transmiterea virusurilor dengue, zika şi chikungunya. Ţânţarii se infectează cu ocazia înţepării unei persoane bolnave, virusul înmulţindu-se fără să afecteze insecta. În acest mod, ţânţarii devin vectori pentru infecţia virală, eliberând virusul în fluxul sanguin al persoanelor înţepate ulterior.
 

Epidemiologie

Primul caz de transmitere la om, conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, s-a înregistrat în 1968, în Africa (Uganda, Tanzania, Egipt, Sierra Leone, Gabon şi Senegal) şi apoi în unele ţări din Asia (India, Malaezia, Filipine, Thailanda, Vietnam şi Indonezia)⁽²⁾.Virusul Zika a fost semnalat doar sporadic în aceste regiuni, timp de mai multe decenii.

În 2007, a izbucnit o epidemie în Micronezia (Insula Yap, Oceanul Pacific) cauzând 5.000 de infecţii, apoi în Polinezia Franceză în anii 2013-2014, unde s-au înregistrat 55.000 de cazuri de infecţie cu virus Zika⁽³⁾. Răspândirea sa în Brazilia a fost însă cea mai violentă de până acum.

În luna mai 2015, Organizaţia Pan-Americană a Sănătăţii (PAHO) a emis o alertă epidemiologică în legătură cu primul caz confirmat de infecţie cu virusul Zika, în nord-vestul Braziliei. De aici, virusul Zika s-a răspândit rapid în alte regiuni ale ţării, Brazilia raportând cel mai mare număr de cazuri de infecţie Zika (440.000-1.300.000 de cazuri estimate). Epidemia virală Zika s-a extins cu repeziciune în ţările Americii Centrale şi de Sud, din cauza populaţiei masive de ţânţari şi a condiţiilor propice de dezvoltare a acestora, pe de o parte, şi a populaţiei umane receptive, neimunizate, pe de altă parte, ajungând să fie semnalat în 33 de țări la începutul lunii februarie 2016⁽⁴⁾ (figura 2).
 

Virusul se transmite prin muşcătura de ţânţar infectat, principala specie de ţânţari implicată fiind Aedes (A. Aegypti şi A. Albopictus), originară din zonele tropicale şi subtropicale, specie responsabilă şi de transmiterea virusurilor dengue şi chikungunya (figura 3). Au fost raportate cazuri de transmitere a virusului și pe cale sexuală sau prin sânge și produse de sânge⁽²⁾.
 

Virusul se poate transmite transplacentar de la mamă la făt sau în timpul travaliului unei mame în fază viremică. Până la această dată nu a fost raportat nici un caz de transmitere a virusului prin laptele de mamă. Considerând beneficiile alăptării, se recomandă continuarea alăptării chiar şi la mamele posibil infectate⁽⁵⁾.

Simptomatologie

Perioada de incubație este de 3-12 zile după înțepătura unui țânțar infectat. Majoritatea infecţiilor provocate de virusul Zika sunt asimptomatice (60-80%). Simptomele bolii sunt de obicei ușoare, cu caracter autolimitant în 4-7 zile, fără complicaţii severe sau decese asociate şi cu o rată scăzută de spitalizare. Principalele simptome sunt erupţie maculo-papulară, febră, artralgii, hiperemie conjunctivală, mialgii şi cefalee. Erupţia maculo-papulară apare iniţial pe faţă şi apoi se extinde pe tot corpul. Mai puţin frecvente sunt durerile retro-orbitale şi tulburările gastrointestinale.

Complicaţii

Au fost raportate complicaţii autoimune neurologice şi o incidenţă crescută a sindromului Guillain-Barré la persoanele infectate.

Datele privind infecţia cu virus Zika în timpul sarcinii sunt puţine şi neconcludente. Nu există nici o dovadă care să sugereze o predispoziţie crescută a femeilor însărcinate la infecţia virală Zika sau o evoluţie mai severă a bolii datorată sarcinii. Este dovedită însă transmiterea verticală a virusului în timpul sarcinii şi s-a constatat o creştere a numărului de malformaţii ale sistemului nervos (microcefalie, calcifieri intracraniene, tulburări neurosenzoriale) la copiii născuţi din mame expuse la infecţie în primele două trimestre ale sarcinii⁽⁶⁾.

Cazurile de microcefalie au fost notificate pe parcursul celor mai recente focare de boală Zika (Polinezia Franceză și Brazilia)⁽⁷⁾ (figura 4).

Creșterea numărului de cazuri de copii cu microcefalie în nordul Braziliei a sugerat o conexiune cu virusul Zika, dar  studiul unui grup de medici argentinieni a lansat şi ipoteza că microcefalia ar fi  cauzată de pesticide mai degrabă decât de infecţia cu virusul Zika.

Pesticidul în cauză este piriproxifen, un larvicid care produce malformaţii la ţânţari şi care a fost pulverizat pe apa potabilă utilizată de către populaţia afectată. Autorii studiului susţin această ipoteză motivând că incidenţa microcefaliei a crescut în Brazilia, în locurile unde este utilizat piriproxifen, în timp ce în Columbia, a doua ţară în topul incidenţei virusului, nu a fost creată această legătură între infecţia Zika şi microcefalii. Sunt necesare însă dovezi suplimentare pentru a stabili o legătură de cauzalitate între aceste deficienţe neurologice, folosirea pesticidelor şi infecția cu virusul Zika⁽⁸⁾.

Diagnostic

Diagnosticul epidemiologic ia în considerare orice persoană care locuieşte sau care a călătorit în zonele afectate şi care prezintă în următoarele două săptămâni semne şi simptome caracteristice febrei Zika.

Diagnosticul pozitiv se bazează pe izolarea virusului din probele de sânge prin testul ARN Polimerazei, în faza acută a bolii. Diagnosticul serologic poate detecta prezenţa anticorpilor antivirali (IgM) după cinci zile de la debut, dar poate fi dificil de interpretat în condiţiile reacţiilor încrucişate cu alte flavivirusuri cum sunt: Dengue, West Nile sau virusul Febrei Galbene⁽⁹⁾.

Profilaxie şi tratament

Până la ora actuală nu există un vaccin împotriva acestei boli şi nici un tratament specific.

Tratamentul este simptomatic, cu antialgice pentru reducerea febrei şi a durerii şi antihistaminice pentru ameliorarea pruritului. Nu se recomandă aspirina sau alte antiinflamatoare nesteroidiene din cauza riscului de hemoragie, mai ales în cazul în care nu a fost exclus diagnosticul de febră Dengue⁽¹⁰⁾.

Cea mai bună formă de prevenţie o reprezintă protecţia împotriva înţepăturilor de ţânţar. Prin urmare, se recomandă ca în zonele afectate să fie intensificate măsurile de control şi reducere a vectorilor pentru a scădea riscul de expunere la virusul Zika.

Măsurile de protecţie individuală împotriva ţânţarilor⁽¹¹⁾ recomandate persoanelor care locuiesc sau călătoresc în zonele afectate sunt următoarele:

• Evitarea expunerii în intervalul de activitate maximă a ţântarului (mai ales de la răsăritul soarelui până la apus).
• Evitarea locurilor unde se întâlnesc mulţi ţânţari (lacuri, mlaştini, bălţi, delte).
• Îmbrăcăminte adecvată: pantaloni lungi, bluze cu mânecă lungă, încălţăminte închisă, pălărie.
• Perioada de repaus şi somn va fi în spaţii prevăzute cu aer condiţionat sau cu mijloace de protecţie mecanică (plase pentru uşi şi geamuri, plase de pat pentru ţânţari).
• Reducerea populaţiei de ţânţari din jurul locuinţei prin evacuarea frecventă a gunoiului şi a apei stagnante din vase de flori, bazine cu apă.
• Folosirea substanţelor insecticide pentru înlăturarea ţânţarilor din locuinţă şi din jurul ei.
• Aplicarea de substanţe repelente pentru protejarea tegumentelor expuse.

Nu există restricţii pentru călătorie în zonele afectate, dar se recomandă informarea călătorilor despre riscul expunerii, precum şi despre măsurile de protecţie împotriva înţepăturilor de ţânţar.

Femeile care doresc să rămână însărcinate în perioada următoare, gravidele, persoanele cu boli imune sau cronice severe, cele însoţite de copii mici ar trebui să consulte me­dicul sau să se adreseze unui cabinet specializat în me­dicină de călătorie înainte de a călători, pentru a primi recomandări privind folosirea repelentelor şi a altor mă­suri preventive.

Călătorii care prezintă simptome compatibile cu infecţia cu virus Zika la un interval de două săptămâni de la întoarcerea dintr-o zonă afectată sunt sfătuiţi să se adreseze medicului şi să specifice zona în care au călătorit. Diagnosticarea precoce şi protejarea persoanelor infectate prin evitarea contactului cu alţi ţânţari duc la întreruperea lanţului epidemiologic: bolnav - vector - persoană susceptibilă şi la limitarea epidemiei.

Femeile însărcinate care au călătorit în zone cu transmitere a virusului Zika ar trebui să specifice acest lucru cu ocazia consultului prenatal, astfel încât să fie evaluate şi monitorizate corespunzător.

Concluzii