PAGINA REZIDENTULUI

Trichobezoarul la copil. Prezentare de caz

 Trichobezoar in children. Case presentation

First published: 28 mai 2019

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

DOI: 10.26416/Pedi.54.2.2019.2437

Abstract

Trichobezoar is a concretion of ingested hair that forms at a certain level in the digestive tract with concomitant existence of a psychosomatic disorder in the respective patient. The risk of complications requires correct, rapid diagnosis and surgical intervention for extraction. The authors present a case of gastric trichobezoar in a teens with trichotillomania.

Keywords
trichobezoar, trichotillomania, intestinal obstruction

Rezumat

Trichobezoarul reprezintă o concreţiune de păr ingerat, ce se formează la un anumit nivel în tubul digestiv, concomitent cu existenţa unei tulburări psihosomatice la respectivul pacient. Riscul de complicaţii impune diagnostic corect, rapid şi intervenţie chirurgicală pentru extragerea acestuia. Autorii prezintă un caz de trichobezoar gastric la o adolescentă cu trichotilomanie.

1. Introducere

Bezoarele reprezintă concreţiuni de substanţe ingerate care se formează în tubul digestiv, în special în stomac şi intestinul subţire. În funcţie de compoziţia lor, bezoarele se clasifică în 4 tipuri(1):

  1. Lactobezoar – alcătuit din lapte închegat, exclusiv la nou-născut şi sugar.

  2. Fitobezoar – alcătuit din vegetale nedigerate.

  3. Trichobezoar – alcătuit din păr.

  4. Mixt – medicamente, hârtie, nisip, fungi.

Trichobezoarele survin în general la adolescente cu tulburări psihice: depresie, tulburări de comportament, retard mintal(2,3).

Primul caz de trichobezoar la om a fost descris în 1779 şi de atunci s-au raportat peste 200 de cazuri în literatura de specialitate(1), dintre care 11 au fost obstrucţii intestinale (sindrom Rapunzel).

Cel mai frecvent, tratamentul este chirurgical, dar trebuie investigată şi boala de bază pentru a preveni recurenţele, boală manifestată cel mai adesea prin tricotilomanie şi tricofagie(3).

2. Prezentare de caz

O fetiţă în vârstă de 11 ani, din mediul rural, s-a adresat pentru evaluarea unei mase abdominale. În ultimele trei săptămâni, pacienta a prezentat dureri epigastrice, vărsături alimentare, saţietate precoce, diminuarea apetitului, oboseală şi apariţia unei formaţiuni tumorale epigastrice şi în hipocondrul stâng.

Pacienta are părul lung, negru, părinţii declarând smulgerea părului şi ingestia lui de către aceasta. Examenul clinic a relevat o masă tumorală epigastrică şi în hipocondrul stâng de 10/8 cm, mobilă, de consistenţă crescută, moderat dureroasă la palpare, fără semne de iritaţie peritoneală.

Tranzitul baritat efectuat a pus în evidenţă un stomac mărit de volum, cu opacifiere neomogenă, evacuare gastrică parţială şi cu menţinerea repleţiei gastrice la o oră de la ingestia substanţei de contrast.

Endoscopia digestivă superioară efectuată a relevat o masă gigantă care ocupă întreg lumenul gastric, extinsă şi la nivelul pilorului, cu conţinut de păr. Suprafaţa bezoarului era dură, impenetrabilă de către pensa de biopsie.

Preoperatoriu, s-a instituit suplimentare nutritivă atât enterală, cât şi periferică parenterală.

După ameliorarea statusului nutritiv, sub anestezie generală, cu intubaţie orotraheală, s-a intervenit chirurgical şi s-a practicat: laparotomie mediană supra- şi subombilicală, gastrotomie, extirparea trichobezoarului gastric şi sutura transversală a breşei digestive, drenaj cu un tub. Trichobezoarul extras avea forma stomacului, dimensiuni de 10/8/5 cm şi o greutate de 550 g (figura 1).
 

Figura 1. Trichobezoar extras chirurgical din stomacul pacientei
Figura 1. Trichobezoar extras chirurgical din stomacul pacientei

Evoluţia postoperatorie a fost favorabilă, fără com­pli­caţii.

S-a recomandat şi s-a efectuat consult neuropsihiatric, cu participarea părinţilor şi a copilului la şedinţe de psihoterapie.

Evoluţia ulterioară a arătat reluarea alimentaţiei în parametri normali şi remisiunea simptomatologiei prezente la internare.

3. Discuţii

Unu din 2.000 de copii suferă de trichotilomanie, determinând raportarea şi a câtorva cazuri de trichobezoar(4). Trichobezoarele se asociază cu o serie de complicaţii: hemoragie, enteropatie, steatoree, pancreatită, invaginaţie, apendicită, icter obstructiv, perforaţie gastrică sau intestinală.

Mortalitatea este rară, asociată cel mai adesea cu perforaţia sau necroza intestinală.

Trichobezoarele survin în special la fetele cu păr lung, cu o incidenţă crescută în adolescenţă(3).

Adolescentele cu tulburări psihice (depresie, retard mintal, tulburări de comportament) prezintă un teren favorabil. Cele mai frecvente acuze sunt anorexia, scăderea în greutate, vărsături, dureri abdominale şi masă tumorală abdominală.

Diagnosticul este stabilit pe baza anamnezei, examenului fizic, tranzitului baritat şi a endoscopiei digestive superioare.

O formă particulară de trichobezoar este reprezentată de sindromul Rapunzel, care este un trichobezoar gastric, cu o prelungire în intestinul subţire prin pilor până la valva ileo-cecală, şi se clasifică în trei grade:

  1. obstrucţie intestinală parţială;

  2. obstrucţie intestinală completă(7);

  3. obstrucţie intestinală completă cu necroză, perforaţie şi peritonită.

Tratamentul trichobezoarelor poate fi iniţial medicamentos, în 1975 fiind pentru prima dată utilizată papaina pentru disoluţia fitobezoarelor. În cazul trichobezoarelor se poate folosi o asociere de enzime pancreatice şi sirop de papaină (din fructul Papaya).

Eşecul tratamentului medicamentos este observat cel mai adesea în cazul trichobezoarelor de dimensiuni mari şi vechi. Poate fi încercată extragerea endoscopică, dar cel mai adesea se asociază cu perforaţie esofagiană iatrogenă, din cauza pasajelor repetate ale fibroscopului sau a imposibilităţii depăşirii cardiei din cauza dimensiunilor mari.

Au fost raportate şi cazuri de trichobezoare gastrice tratate prin laparoscopie, cu utilizarea de endobaguri pentru extragerea acestora din abdomen(5).

4. Concluzii

În concluzie, tratamentul trichobezoarelor este chirurgical, prin gastrotomie(6) pe peretele gastric anterior, în axul gastric lung. De asemenea, trebuie luată în considerare o urmărire din punct de vedere psihologic, pentru a evita recidivele.  

Conflict of interests: The authors declare no conflict of interests.

Bibliografie

  1. Armstrong JH, Holtzmuller KC, Barcia PJ. Gastric Trichobezoar as a Manifestation of Child Abuse. Current Surgery. 2001 Mar; 58(2):202-204.
  2. Dalshaug GB, Wainer S, Hollaar GL. The Rapunzel Syndrome (Trichobezoar) Causing Atypical Intussusception in a Child: A Case Report. Journal of Pediatric Surgery. 1999; 34:3(3), 479-480.
  3. Dumonceaux A, Michaud L, Bonnevalle M, et al. Trichobezoards de l’enfant et de l’adolescent. Arch. Pediatr. 1998; 5:996-9.
  4. Ventura DE, Herbella FA, Schettini ST, Delmonte C. Rapunzel syndrome with a fatal outcome in a neglected child. Journal of Pediatric Surgery. 2005; 40, 1665-1667.
  5. Holcomb III GH, Murphy JP, Ostile DJ. Ashcraft’s Pediatric Surgery, Sixth Edition. 2014.
  6. Nichol PF, Rollins MD, Muratore CS. Fundamentals of Pediatric Surgery, Second Edition. 2017.
  7. Coran AG, et al. Pediatric Surgery, Seventh Edition. 2012.