Vă propun un altfel de editorial de data aceasta, şi anume mă voi referi la „încercările” prin care trece din nou specialitatea de neonatologie. În România, spre deosebire de alte ţări ale UE, neonatologia reprezintă o specialitate de sine stătătoare, nefiind nici ramură a pediatriei şi nici a obstetricii, deşi se află la graniţa cu acestea, având astfel şi avantaje, dar şi dezavantaje. Această idee mi-a venit în contextul ultimelor modificări, complet nereuşite, ale curriculumului actual de pregătire a rezidentului în neonatologie. Cuvântul neonatologie se referă la ştiinţa de a da o nouă viaţă (neo=new; natal=birth; ology=science of), medicii neonatologi fiind cei care sunt implicaţi în asigurarea tranziţiei cât mai fiziologice de la făt la nou-născut, dar şi în managementul medical al nou-născuţilor cu risc (din mamă cu diabet, cu restricţie de creştere intrauterină, cu malformaţii congenitale, sindroame genetice etc.) şi al prematurilor. 

În unităţile de terapie neonatală intensivă, aproape jumătate din cei internaţi sunt nou-născuţi la termen sau near-term, ceilalţi fiind prematuri. De multe ori, prematurul nici nu poate fi considerat bolnav, deoarece este vorba doar de caracteristicile prematurităţii, de o imaturitate de dezvoltare şi funcţionare a organelor şi sistemelor. Totuşi, tocmai din acest motiv, ei necesită îngrijiri speciale, complexe şi extrem de costisitoare, asigurate de un personal foarte bine pregătit, dedicat, permanent antrenat şi la curent cu ultimele noutăţi din domeniu, atât tehnice, cât şi teoretice şi practice. Pe de altă parte, nou-născutul la termen care ajunge la terapie intensivă pune probleme mult mai complicate şi mai puţin predictibile. Numărul şi complexitatea cazurilor pe care ajunge să le rezolve un medic neonatolog depind de numărul de ani de experienţă câştigată în perioada rezidenţiatului, dar şi după, precum şi de gradul de ierarhizare a maternităţii în care lucrează.

Aş îndrăzni să afirm că neonatologia nu este pentru oricine, spre deosebire de pediatrie, care este mai degrabă preventivă, neonatologia fiind extrem de manuală şi intensivistă, foarte solicitantă atât fizic, cât şi emoţional; în acelaşi timp, abordează toate aspectele patologiei (respiratorii, cardiace, neurologice, nutriţionale etc.), dar şi practică o serie de proceduri (catetere centrale, puncţii lombare, intubaţie traheală, toracostomii, paracenteze etc.).

Aceasta presupune de la început o pregătire exhaustivă, temeinică a rezidentului, dar şi inteligenţă, curaj, rezistenţă fizică şi controlul emoţiilor, gândire critică şi rapidă, decizie imediată, capacitate de comunicare, lucru în echipă, dar şi cu familia nou-născutului, empatie şi principii etice. Toate aceste aspecte duc la soluţionarea cu succes a celor mai multe cazuri dificile şi readuc zâmbetul pe chipul părinţilor.

În concluzie, fără un curriculum corespunzător de pregătire a rezidentului în specialitatea neonatologie, nu vom evolua şi nu vom reuşi să asigurăm nici în prezent şi nici în viitor o îngrijire optimă, la standarde europene, a acestei categorii, absolut minunată, de mici pacienţi. Nepăsarea şi lipsa de atitudine vor naşte eşecuri.