Dragi colegi,
Aşa cum ne-am obişnuit deja, toamna are loc cel mai important eveniment dedicat practicienilor pentru animale de companie.
Congresul AMVAC, ajuns la a X-a ediţie, oferă o paletă largă de teme de actualitate în domeniul medicinei veterinare. Suntem onoraţi să ne fie alături şi să ne împărtăşească din experienţa lor lectorii internaţionali de renume Craig Griffin, Richard LeCouteur, Catriona Macphail, Michael Lappin, Norin Chai, Perre Mercader, Bruno Peirone, Robert O’Brian, Chris Lamb, Alan Hof, Tijn Spoormakets. Alături de aceştia, lectorii din România întregesc programul evenimentului, care dorim să fie o sărbătoare a medicilor veterinari.
În preziua congresului, 12 noiembrie, cu sprijinul decisiv al asociaţiilor de profil (AROV, SRMF, SRDV, AMVDIR, SRVO), dorim să oferim colegilor posibilitatea de instruire teoretică şi practică pe domenii strict definite pentru a creşte calitatea actului medical veterinar în România.
Zilele de 13 şi 14 noiembrie cuprind peste 60 de prezentări din domenii variate precum dermatologie, obstetrică, chirurgie ţesuturi moi, ortopedie, patologie exotică, medicină internă, management.
Expo AMVAC, ajunsă la a X-a ediţie, reuneşte principalele companii de import şi distribuţie de produse medical-veterinare, fiind un real suport în organizarea congresului. Parteneriatul durabil creat în toţi aceşti ani între medicii veterinari practicieni şi companii a dus la creşterea calităţii actului medical pentru animale de companie în România.
Vă invităm să sărbătorim 10 ani de AMVAC, între 12 și 14 noiembrie 2015, la Sinaia, locul unde medicii veterinari se întâlnesc cu drag în fiecare an.