ONCOLOGIE

Carcinomul scuamocelular la pisică − diagnostic diferenţial şi abordare terapeutică multimodală

 Squamous cell carcinoma in cat − differential diagnosis and multimodal therapeutic approach

Dan Crînganu, Raluca Negreanu

First published: 30 septembrie 2018

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

DOI: 10.26416/PV.32.3.2018.1979

Abstract

Squamous cell carcinoma in cats is a condition that can be treated if diagnosed early. For this reason, veterinarian training and experience are extremely important. This article details the key factors for the diagnosis, evolution and treatment of squamous cell carcinomas in cats.

Keywords
squamous cell carcinoma, diagnosis, therapy

Rezumat

Carcinomul scuamocelular la pisică este o afecţiune care poate fi tratată dacă este diagnosticată precoce. Din acest considerent sunt extrem de importante pregătirea şi experienţa medicului veterinar. În acest articol sunt detaliaţi factorii-cheie care ţin de diagnostic, evoluţie şi tratamentul carcinoamelor scuamocelulare la pisică.

Definiţie: carcinoamele scuamocelulare sunt proliferări neoplazice care interesează celulele epiteliilor de acoperire (neglandulare), dând naştere la carcinoame (epitelioame), având stromă sărac reprezentată, sau cele glandulare, adenocarcinoamele (de glandă sebacee, de exemplu).

Epitelioame (carcinoame)

Sunt tumori primare, care se dezvoltă frecvent la nivelul epiteliilor pavimentoase (cheratinizat/moale), cubic, respirator, urinar, enteric.

Structura este formată din două componente esen­ţiale.

Parenchim – structură relativ omogenă, formată din celule proliferative atipice având forma, dimensiunile, dispunerea nucleului şi raportul nucleo-nucleolar modificate.

Aceste aspecte sunt conturate precis în funcţie de tipul celular:

  • celulele epiteliului de tip glandular pavimentos cilindro-cubic prezintă nucleul mare, atipic, veziculos, polimorf, uneori gigantoid; de regulă, este dezvoltată heterocromatina, mitozele sunt frecvente, tipice, mai numeroase decât cele atipice; nucleul este mic sau multiplu; raportul nucleo-citoplasmatic este în favoarea nucleului;

  • celulele de tip pavimentos – sunt evidente elementele intercelulare conective (joncţiuni de tip desmozomic sau tonofilamentos); vasele sangvine au perete propriu din cauza fenomenului de neoangiogeneză.

Induc metastaze precoce – atacă limfonodulii regionali când are loc invazia acestora. Metastazele se pot găsi în diferite alte organe; pot apărea monstruozităţi.
 

Figura 1. Carcinom scuamocelular auricular
Figura 1. Carcinom scuamocelular auricular

Membrana bazală este distrusă; astfel, structurile epiteliale se regăsesc în profunzimea straturilor subiacente.
 

Figura 2. CCS auricular şi melanom asociat determinat de radiaţiile UV
Figura 2. CCS auricular şi melanom asociat determinat de radiaţiile UV

Stroma este sărac reprezentată; excepţie – cazul epiteliomului bazocelular.

Macroscopic, carcinoamele dezvoltate din epitelii de acoperire se prezintă ca neoformaţii vegetante, nodulare, ulcerate sau infiltrative sau ca forme asociate – ulcerovegetante. Cele care se dezvoltă în parenchim se prezintă sub formă de nodul unic/noduli multipli şi sub formă infiltrativă, difuză, ramificată.

Ţesutul neoplazic este albicios, gălbui, cu aspect slăninos.
 

Figura 3. Carcinom scuamocelular de bot
Figura 3. Carcinom scuamocelular de bot

Microscopic, stroma este formată din celule şi fibre conjunctive, ca vase de neoformaţie, dar cuprinde şi elemente inflamatorii limfoplasmocitare, uneori şi neutrofile sau eozinofile.

Carcinoamele pot fi diferenţiate sau nediferenţiate, după cum ţesutul neoplazic reproduce sau nu caracterele epiteliului de origine.
 

Figura 4. Carcinom scuamocelular de nas
Figura 4. Carcinom scuamocelular de nas

Formele de epiteliom/carcinom:

  • spinocelular; după perlele din structură – paracheratozic şi ortocheratozic

  • nediferenţiat

  • bazocelular

  • cilindromul.

Gradul de malignitate al acestor forme:

  • înalt maligne – nediferenţiat, spinocelular

  • slab maligne (malignitate joasă – bazocelular şi cilindromul)

În funcţie de aceasta, şi rezistenţa la acţiunea terapeutică este mai mare sau mai mică. Rezistenţa maximă la radioterapie o are epiteliomul spinocelular, iar rezistenţa cea mai mică o are seminomul testicular.
 

Figura 5. Carcinom scvamocelular gingival
Figura 5. Carcinom scvamocelular gingival

Epiteliomul – carcinomul bazocelular: din punct de vedere anatomoclinic, se prezintă ca o maculă cu tendinţă de extindere în lărgime şi foarte puţin în înălţime; histologic, se evidenţiază proliferarea stratului bazal al epiteliului malpighian; aspect monomorf.

Structura acestei tumori este formată dintr-o serie de insule cu celule înalte (prismatice) dispuse la periferie în palisadă, iar în centru se observă o dispunere celulară neregulată. Aceste insule pot avea şi alte forme: trabeculară, alveolară, mixtă; celulele sunt tahicrome; au formă ovoidă şi sunt de dimensiuni mari. Stroma este bogată, apar multe fibre de colagen şi este PAS pozitivă. Tumora este, de regulă, de tip malign, dar cu evoluţie benignă; intervenţia terapeutică are succes, dar în cazul evoluţiei în timp se produce un proces de malignizare prin distrugerea membranei bazale.

Epidemiologic, apare cu o frecvenţă de trei ori mai mare decât cel spinocelular. Semnele de carcinom bazocelular pot fi foarte variate şi pot include modificări ale aspectului pielii ca:

  • leziuni ferme, cu aspect perlat, cu vase de sânge cu un aspect de pânză de păianjen (telangiectazii);

  • pete sensibile, roşii, care sângerează cu uşurinţă;

  • leziuni mici, profunde, cu aspect perlat şi cu centrul deprimat;

  • leziuni mici, lucioase, care pot semăna cu negii sau cu nevii pigmentari;

  • pete asemănătoare cu cicatricele, în special la nivelul feţei;

  • leziuni pruriginoase, care sângerează, formează cruste şi apoi se repetă ciclul, dar care nu se vindecă în decurs de trei săptămâni;

  • modificări ale formei, mărimii şi culorii negilor sau nevilor pigmentari.

Carcinoamele bazocelulare sunt de obicei diagnosticate la pacienţi cu blana deschisă la culoare şi având peste 10 ani. Keratita actinică este o leziune precanceroasă care apare în zone afectate de soare.
 

Figura 6. Osteoliza marcantă a maxilarului, cu pierderea molarului 3 şi deplasarea caninului superio
Figura 6. Osteoliza marcantă a maxilarului, cu pierderea molarului 3 şi deplasarea caninului superio

Carcinomul bazocelular reprezintă forma de carcinom epitelial cutanat cu grad de malignitate foarte redus, care se caracterizează prin următoarele:

  • nod tumoral sau placă infiltrată ori ulcerată care prezintă la periferie un chenar format din „perle epiteliomatoase”;

  • creştere foarte lentă în timp a tumorii;

  • nu metastazează sau metastazează foarte rar;

  • nu are localizări la nivelul mucoaselor.

Pentru că sunt nedureroase şi au o creştere lentă, pot trece luni sau ani până când ele să fie aduse în atenţia medicului. Adesea, carcinoamele bazocelulare pot fi identificate prin vasele de sânge, care sunt proeminente în umflătură. Pe măsură ce leziunile cresc, de cele mai multe ori pacienţii se prezintă la doctor din cauza ulceraţiilor care sângerează. Adesea, leziunile sunt identificate pe faţa animalului, mai mult de 70% din carcinoamele bazocelulare fiind diagnosticate pe buze, frontal, urechi şi nas. Alte regiuni ale corpului, care sunt de obicei diagnosticate cu carcinoame bazocelulare, sunt cele expuse cel mai mult la soare: ceafa, spatele sau zona sacrală.

Deşi leziunile au o creştere lentă şi rareori metastazează la ganglionii limfatici sau în alte părţi ale corpului, leziunile pot progresa local şi pot duce la distrugerea structurilor din vecinătate, care pot duce la desfigurare. De cele mai multe ori, leziunile sunt neglijate din cauza creşterii lor lente. Pe măsură ce carcinoamele bazocelulare cresc, pot să invadeze zonele adiacente, inclusiv vase de sânge, cartilaje şi oase. Factorii de risc pentru recurenţă, după tratamentul carcinoamelor bazocelulare, includ: invazie în profunzime, subtipuri patologice, invazie perineurală.
 

Figura 7. Carcinom scuamocelular de pleoapă
Figura 7. Carcinom scuamocelular de pleoapă

Cilindromul: se deosebeşte de epiteliomul bazocelular prin faptul că proliferarea celulelor epiteliale este de tip pseudoglandiform; stroma este de tip mucoid; aceste tumori sunt mai periculoase decât cele bazocelulare, rata de creştere fiind mai mare; difuzibilitatea structurilor celulare este de asemenea mai mare; creşte posibilitatea de metastazare.

Cele două tipuri de cancere de piele nonmelanice îşi iau numele de la tipul de celule din care provin. Ambele tipuri de celule, bazale şi scuamoase, sunt localizate în epidermă. De obicei, leziunile premaligne preced apariţia cancerelor de piele nonmelanice.
 

Figura 8. Carcinom scuamocelular carpian
Figura 8. Carcinom scuamocelular carpian

Carcinomul scuamocelular

La fel ca şi în cazul carcinoamelor bazocelulare, carcinoamele scuamocelulare sunt de obicei diagnosticate la pacienţi cu vârsta cuprinsă între 7 şi 15 ani, cu expunere cronică la soare (pisici comunitare sau cu acces la grădină, cu blana deschisă la culoare). Carcinoamele scuamocelulare sunt tumori maligne ale pielii, care apar în epidermă. Apar leziuni în precursoare: keratoză solară, keratoză arsenicală, radiodermită cronică, leziuni papulare premaligne induse viral (HVP).
 

Figura 9. Aspect intraoperator − amputare pavilion auricular
Figura 9. Aspect intraoperator − amputare pavilion auricular

Carcinomul scuamocelular apare în zone nepigmentate, expuse radiaţiilor solare şi UV; pisicile albe sunt de 14 ori mai expuse riscului apariţiei acestui tip de carcinom faţă de cele colorate. Ca localizări, mai frecvente sunt: urechea (pavilionul extern), marginea caudală periocular şi pielea nasului (plafonul nazal), zonele cele mai expuse la radiaţiile UV.

Semnele clinice: eritem persistent al zonei, gratajul şi placarda sunt semnele prodromale ale apariţiei tumorii; sunt urmate de apariţia escarelor supurate, a crustelor şi a ulceraţiilor. Se face diagnostic diferenţial de granulomul eozinofilic (rar ulcerează) şi de bazoteliom.
 

Figura 10. Aspect postoperator − amputare pavilion auricular
Figura 10. Aspect postoperator − amputare pavilion auricular

Cea mai frecventă zonă în care apar carcinoamele scuamocelulare o reprezintă faţa, respectiv urechile. Alte zone cu risc crescut sunt, ca şi în cazul carcinoamelor bazocelulare, cele cu expunere maximă la soare.

Etapele clinice ale carcinoamelor scuamocelulare:

  • Faza iniţială a carcinoamelor scuamocelulare: leziune papuloasă/nodulară de culoare roşie/roz, fermă, neregulată, cu margini ridicate, keratoză superficială, uneori ulcerată; aspect de nodul cutanat ferm, indurat sau infiltrativ.

  • Fazele avansate ale carcinoamelor scuamocelulare: placardă sau nodul de diametru variabil, frecvent neregulat, cu crustă cheratozică sau ulcerat, asociat cu adenopatii regionale.

  • Boala Bowen este o formă de carcinom scuamocelular care constă din placarde mici eczematoide.

Evaluarea clinică se realizează prin sistemul TNM

Carcinoamele scuamocelulare tind să crească mult mai repede decât carcinoamele bazocelulare şi, spre deosebire de acestea, se pot extinde la sistemul limfatic local. Factorii de risc pentru invadarea ganglionilor limfatici includ tumori de 3 cm, slab diferenţiate patologic, tumori recurente şi tumori cu invazie de 4 mm adâncime. De asemenea, pot fi agresive local, cauzând leziuni semnificative şi desfigurarea structurilor locale. Factorii de risc pentru recurenţă după tratamentul carcinomului scuamocelular includ invazia perineurală, grosimea tumorii şi slaba diferenţiere histologică.

Carcinoamele bazocelulare şi cele scuamocelulare sunt curabile dacă sunt detectate şi tratate precoce. Dacă este avansat cancerul, tratamentul este în funcţie de stadiul în care se află.

CCS oral – carcinomul celular scuamos oral felin

CCS oral felin reprezintă 80% dintre tumorile orale raportate la pisică şi leziunile se pot localiza la nivelul gingiilor, al limbii (lingual sau sublingual) sau al amigdalelor. În general, afectează animalele de 12-13 ani. În comparaţie cu forma cutanată, CCS oral este mult mai agresiv şi mai malign.
 

Figura 11. Pisică cu amputare bilaterală auriculară, pe fondul carcinoamelor scuamocelulare
Figura 11. Pisică cu amputare bilaterală auriculară, pe fondul carcinoamelor scuamocelulare

Diferite rapoarte au semnalat prezenţa unor secvenţe de ADN viral (virus papiloma) în CCS oral la pisică şi este foarte probabil să se identifice cu etiologia bolii.

Macroscopic, când localizarea tumorii este la nivelul pavilionului extern al urechii, se observă o leziune proliferativ congestivă, supurativă, nedureroasă, hemoragică, cu zone de depilaţie şi depigmentaţie, asociată cu infecţii secundare sau parazitare şi micotice. Frecvent unilaterală, afectează pisicile cu roba albă. În cazul celor cu localizare bucală, se decelează formaţiuni tumorale, care deformează mucoasa. Iar pentru cele cu localizare nazală, se observă formaţiuni descuamative, asociate cu fenomene inflamatorii.

Din păcate, majoritatea pisicilor sunt diagnosticate tardiv cu această neoplazie, când semnele clinice sunt suficient de extinse încât să provoace durere sau dificultate în hrănire şi ptialism. Tumorile maxilare, care pot deforma regiunea feţei, pot fi confundate cu abcese ale molarilor. Tumorile mandibulare invadează osul adiacent, determinând o reacţie care poate fi confundată cu un neoplasm osos. CCS lingual se dezvoltă mai ales la baza limbii şi se extinde până pe plafonul cavităţii bucale.

Cele mai frecvente localizări ale cancerului scuamos celular, după ureche, sunt la nivelul buzei inferioare, în cavitatea orală sau la nivelul organelor genitale externe.

Semnele şi simptomele sunt nespecifice (uneori este asimptomatic) şi sunt însoţite de următoarele:

  • prezenţa unei leziuni persistente;

  • ulceraţie de culoare roşie cu tendinţă de extindere;

  • nodul mic care se măreşte în dimensiuni şi ulcerează sau sângerează.

Toate aceste leziuni nu se vindecă şi sunt adesea însoţite de adenopatii regionale.

Diagnosticul diferenţial al carcinomului scua­mo­celular

Prezenţa pe tegument, în orice zonă, sau în cavitatea bucală a unei leziuni care nu se vindecă, chiar ulcerează sau sângerează, constituie un motiv întemeiat pentru a efectua un control medical.

Diagnosticul de carcinom scuamos celular se sta­bi­leş­te după efectuarea anamnezei, a examenului clinic şi a exa­menelor paraclinice.

La examinarea clinică se poate constata prezenţa leziunii ulcerate ori sângerânde sau a nodulului pe tegument. De asemenea, nodulul poate să apară pe mucoasă, care poate fi însoţită de adenopatie regională.

Pentru confirmarea diagnosticului, este necesară efectuarea examenelor paraclinice:

  • analize de sânge – examen hematologic şi biochimic (hemoleucogramă, uree, creatinină serică, glicemie, valori hepatice);

  • examen sumar de urină;

  • radiografie toracică (verificarea prezenţei me­ta­sta­ze­lor);

  • ecografie abdominală (verificarea prezenţei me­tas­ta­ze­lor);

  • biopsie cu examenul anatomopatologic pentru confirmarea diagnosticului.

Sistemul cel mai frecvent utilizat împarte carcinomul scuamos în:

  • keratinizant cu celule mari;

  • nekeratinizant cu celule mari;

  • cu celule mici.

Tehnici de diagnostic utilizate

1. Diagnostic clinic – se bazează pe coroborarea investigaţiilor anamnestice şi mijloacelor specifice, res­pectiv inspecţie, palpaţie, prin care se evidenţiază leziunea cutanată proliferativă, congestiv descuamativă, localizată cel mai frecvent pe pavilionul conchiei auriculare.

Anamneza

Anamneza completă reprezintă ancheta prin care se culeg informaţii privind momentul depistării de către proprietar a formaţiunii suspecte sau a simptomelor funcţionale determinate de aceasta, ritmul modificării formei, a dimensiunilor sau a agravării stării animalului, ce fenomene clinice au însoţit evoluţia clinică, care sunt antecedentele familiale ale animalului etc.

2. Diagnostic paraclinic:

Examenul citopatologic are ca scop diagnosticul diferenţial cu alte tumori epiteliale şi se realizează prin puncţie aspirativă cu ac fin, prin raclaj sau biopsie prin exereză chirurgicală, urmată de cauterizare locală. Tehnica de diagnostic, fiind aleasă în funcţie de localizarea şi caracteristicile macroscopice ale leziunii, pune în evidenţă celulele specifice epiteliale descuamative cheratinizate.

Examenele biochimice şi hematologice pun în evidenţă prezenţa modificărilor specifice paraneoplazice, respectiv anemia, granulocitoza, limfopenia, trombocitopenia, disproteinemia, creşterea valorilor markerilor serici, respectiv transaminaze, uree, creatinină, dar mai ales a markerului specific, fosfataza alcalină.

Diagnosticul imagistic urmăreşte stabilirea prezenţei sau absenţei metastazelor, folosind tehnica ecografică, radiologică şi RMN-ul.

Ecografia este o metodă rapidă şi neinvazivă de examinare a organelor şi ţesuturilor – în interpretarea imaginii ecografice trebuie să se ţină cont de ecodensitatea (intensitatea ecoului, care este dependentă de ecodensitatea organului) şi omogenitatea ţesutului examinat.

Radiografia este tehnica imagistică care poate aprecia relaţia formaţiunii cu structurile osoase adiacente, evidenţiind astfel o reacţie periostală, o distrucţie a corticalei sau o invadare osoasă.

Rezonanţa magnetică nucleară – RMN

RMN-ul este o metodă indispensabilă în aprecierea preoperatorie a extensiei tumorale şi a evoluţiei postterapeutice. Examinarea se execută în cel puţin două planuri perpendiculare. Planul axial este optim pentru evaluarea tumorii şi se execută în secvenţele SE T1 şi T2, precum şi în plan secund sagital. În aceste secvenţe, supresia de grosime în T2 sau STIR efectuată în planul secund aduce informaţii suplimentare în caracterizarea tumorii. Ţesuturile tumorale produc o prelungire a timpilor de relaxare T1 şi T2, în comparaţie cu cei ai ţesuturilor normale, determinând un hiposemnal în T1 şi un hipersemnal în T2. Dacă formaţiunile au componentă adipoasă sau hemoragică, aceste zone apar ca hipersemnal în T1. Formaţiunile cu celularitate redusă, bogate în colagen sau cu depozite de hemosiderină vor produce hiposemnal în T2. Tumorile mixoide au semnal asemănător cu cel al lichidelor. Administrarea substanţei de contrast poate îmbunătăţi contrastul între tumori şi ţesuturile moi din jur, administrarea fiind indicată în special în cazul formaţiunilor necrotice, hemoragice şi mixomatoase.

Tratamentul cancerelor de piele nonmelanice

Pentru stabilirea unui tratament pentru cancerul de piele nonmelanomatos se iau în considerare mai mulţi factori: tipul histologic – bazocelular sau scuamocelular, localizarea tumorii, vârsta pacientului la diagnosticare, extensia bolii, dacă zona a mai fost tratată anterior. În cazul leziunilor mici şi care nu sunt progresive local, există numeroase opţiuni de tratament, care includ: intervenţia chirurgicală excizională, crioterapia, chiuretaj, electrocauterizare, chimioterapia locală sau generală.

Tratamente efectuate:

Crioterapia – criochirurgia reprezintă un tratament relativ eficace în carcinoamele bazocelulare de risc scăzut, ca şi în unele carcinoame scuamocelulare. Se poate recomanda la pacienţii care nu sunt candidaţi la chirurgia clasică (tumori de mici dimensiuni ale pleoapelor, nasului, spatelui sau în carcinoamele bazocelulare de tip morfeci). Este contraindicată în carcinoamele sclerozante.

Pentru CCS cu leziuni de mică întindere, superficiale, se utilizează:

  • Aplicarea de azot lichid cu dispozitive de spray care per­mit atingerea unor temperaturi de îngheţ profund (–195,5 grade Celsius), rezultând distrucţie şi necroză tisulară, cu vindecare în al doilea timp. Se utilizează cicluri de câte două aplicaţii. Cele mai frecvente efecte secundare constatate în urma terapiei sunt edemul tranzitoriu, durerea şi eritemul.

  • Crioterapia pentru veruci, proliferări de mici dimensiuni şi superficiale se efectuează cu Cryopharma®, care îngheaţă rapid şi definitiv în doar o singură aplicare, temperatura utilizată fiind de –57 de grade Celsius. Amestecul de gaz este dozat în aplicatorul cu spumă din interiorul recipientului cu aerosoli. Verucile se necrozează după 10 până la 14 zile.

Excizia chirurgicală

Se efectuează în cazul carcinoamelor bazocelulare, precum şi pentru carcinoamele scuamocelulare (au potenţial metastatic mai mare), asigurând margini de excizie adecvate şi obţinerea de prelevate care pot fi analizate histologic complet.

Majoritatea cancerelor de piele nonmelanice pot fi excizate conservator, cu limite de siguranţă mai înguste decât melanoamele maligne; marginile de excizie de 0,5-1 cm în ţesut sănătos sunt suficiente în majoritatea cazurilor, pentru a reduce considerabil nivelul recidivei locale. Chiar şi în cazul unei excizii chirurgicale largi (cu margini de rezecţie probate histologic-negative), recomandăm supravegherea periodică riguroasă, cu tratament adjuvant de imunostimulare.

Electrodesicaţia şi chiuretajul lezional (EDC)

EDC este un tratament primar eficient în carcinoamele bazocelulare cu risc scăzut, carcinoamele in situ de mici dimensiuni sau în carcinoamele scuamocelulare minim invazive în localizările de risc redus.

Se practică chiuretarea largă a leziunii, repetată cu chiurete mari şi mici, pentru citoreducţia ţesutului moale, urmată de electrodisecaţia de la bază spre periferie, pentru a distruge celulele reziduale. Am aplicat două până la patru cicluri, în funcţie de localizarea şi profunzimea leziunii. Rezultatul este vindecarea plăgii per secundam, cu cicatrice atrofică hipopigmentată. În cazul în care chiuretajul trebuie extins spre ţesutul subcutanat sau aspectul este sclerotic, se recomandă excizia largă a leziunii. Dezavantajul EDC este absenţa mostrei chirurgicale care să permită examinarea marginilor şi obţinerea datelor privind profunzimea histologică a invaziei.

În cazul leziunilor avansate local şi care presupun invazia zonelor adiacente, tratamentele sunt foarte agresive. De cele mai multe ori, chirurgia implică şi reconstrucţie, dacă se îndepărtează o porţiune mare de ţesut. Când tumora recidivează sau s-a suspectat afectarea ganglionilor limfatici, în special în cazul carcinoamelor scuamocelulare, este necesară şi rezecţia ganglionilor limfatici de drenaj, precum şi o parte din ţesutul peritumoral, pentru a fi examinate marginile la microscop.

Chimioterapia citostatică

Este o terapie sistemică cu mecanisme de acţiune la nivel genetic; se utilizează agenţii alkilanţi (ciclofosfamidă tablete sau injectabil intravenos) în doză de 2,5-5 mg/kg la 14 zile sau tablete administrate per os 2 mg/kg la 4 zile, trei administrări.

Terapia de linia a doua se practică postexcizie chirurgicală cu doxorubicină intravenos 0,5 mg/kg la 21 de zile sau se alternează cu ciclofosfamida.

Medicamente locale (tratamentul topic)

Spre deosebire de câine, la care utilizarea locală de Efudix® (unguent cu 5-fluorouracil) este eficientă şi recomandată, la pisică este toxică. La fel, nici unguentul cu podofilină sau tinctură de rostopască şi nici tinctura de Taxus baccata nu sunt indicate.  

Conflict of interests: The authors declare no conflict of interests.

Bibliografie

  1. Alam M, Ratner D. Cutaneous Squamous-Cell Carcinoma. N Engl J Med. 2001; 344;975-983.
  2. Baba A, Catoi C. Comparative oncology. Editura Academiei Române. Bucureşti. 2007.
  3. Banks T, North S. Introduction to Small Animal Oncology. Editura ELSEVIER Ltd. London, 2009.
  4. Codreanu MD, Fernoagă C, Cornilă M. Patologie şi clinică medicală veterinară. Editura Printech. Bucureşti. 2011.
  5. Codreanu MD, Diaconescu A. Diagnosticul ecografic la animalele de companie. Editura Coral Sanivet. 2003.
  6. Codreanu MD. Patologia medicală a animalelor domestice. Editura Printech. Bucureşti. 2009.
  7. Codreanu MD. Terapeutică veterinară (ediţie adăugită şi revizuită). Editura Printech. Bucureşti. 2018.
  8. Crînganu D, Negreanu R, Codreanu M. Diagnosticul multimodal în neoplazii. Practica Veterinară.ro. An VIII nr. 26 (1/2017).