IMAGISTICĂ

Coordonate în evaluarea ecografică la iepure

 Coordinates in ultrasound evaluation in rabbits

First published: 10 noiembrie 2016

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

Abstract

Abdominal ultrasound is one of the most accessible ima­gistic method used in clinical practice, being the logical choice after patient history and clinical examination in cases of patients with abdominal problems. An ultrasound examination in optimal conditions needs, first of all, en­suring the optimum conditions of examination: a room with controlled luminosity (semi obscure), sufficient time for examination, knowledge and integration of complete clinical information. The examination must follow a certain protocol, with emphasize on the interest area. The sections or incidences of ultrasound examination are: longitudinal, sagittal or axial, and transverse. The evaluation must be dynamic, with the movement in many planes of the organs to be examined, with the modification of the in­cidence for not to miss lesions located in areas hard to examine. The examiner must have ecoanatomical and ecostructure knowledge of the species examined and to hold in mind the spatial representation of the organs and their anatomical ratio. Before establishing an ultrasound diagnostic, the examiner must know and differentiate the possible pathological changes in comparison with the normal aspect. This paper describes some normal, characteristic aspects of ultrasound anatomy. 

Keywords
ultrasound, diagnostic, examination, pathology

Rezumat

Ecografia abdominală este una dintre cele mai accesibile metode imagistice folosite în practica de zi cu zi, repre­zen­tând demersul logic care trebuie să urmeze anamnezei și examenului clinic în cazul pacienților cu acuze abdominale. Un examen ecografic realizat în mod corespunzător pre­su­pune, preliminar, asigurarea condițiilor optime de examinare: sală cu luminozitate controlată (semiobscură), timp suficient de examinare, deținerea și integrarea informațiilor clinice cât mai complete despre pacient. Examinarea trebuie să urmeze un anumit protocol, cu focalizare pe zona de interes. Secțiunile sau incidențele de examinare ecografică sunt: longitudinale, sagitale sau axiale și transversale. Evaluarea trebuie să fie dinamică, cu baleierea în cât mai multe planuri a organelor examinate, cu modificarea incidenței astfel încât să nu fie „scăpate” leziuni situate în zone mai greu de vizualizat. Examinatorul trebuie să posede cunoștințele de ecoanatomie și ecostructură pentru speciile examinate și să aibă în vedere reprezentarea în spațiu a organelor și rapoartele lor anatomice. Înainte de a stabili un diagnostic ecografic, examinatorul trebuie să cunoască și să diferențieze potențialele modificări de ordin patologic de aspectul normal. Această lucrare descrie unele aspecte normale, caracteristice, de anatomie ecografică.

Elemente de ecoanatomie

Ficatul este un organ parenchimatos, cu aspect caracteristic, străbătut de structuri vasculare. Ficatul iepurelui este, anatomic, situat în zona epigastrică, între cele două arcuri costale, ajungând la a 7-a coastă dreaptă și a 10-a coastă stângă.

Examinarea se începe cu pacientul în decubit dorsal și se continuă în decubit lateral stâng. Pentru examinarea ficatului se folosesc secţiuni sagitale, transversale şi secţiuni oblice subcostale drepte, precum și secţiuni intercostale.

Vor fi urmărite omogenitatea şi textura structurii hepatice, suprafaţa hepatică, aspectul vascular hepatic (ramurile portei intrahepatice, artera și vena hepatică). Ecogenitatea hepatică se apreciază prin comparaţie cu corticala rinichiului drept, cu care trebuie să fie oarecum asemănătoare.

Ficatul de iepure este ecoic, cu o ecogenitate mai scăzută față de structurile de țesut moale adiacente. Conturul său este regulat și în contact strâns cu diafragma hiperecoică. Parenchimul hepatic prezintă o ecogenitate heterogenă.

Imaginea lobului hepatic stâng este acoperită parțial de corpul stomacului și zona sa fundică. Stomacul apare cu lumen anecoic și perete hiperecoic ce contrastează cu parenchimul hepatic hipoecoic.

Lobul hepatic drept a fost vizualizat ca o structură unică și a fost folosit ca un reper anatomic pentru a localiza vezica biliară. Vezica biliară este vizualizată sub formă longitudinală ovală, cu conținut anecoic și perete hipoecoic. Căile biliare intrahepatice în mod normal nu se vizualizează în ecografia standard, având calibru foarte fin.
PAGINA 7

Splina este un organ limfoid, localizat în sfertul cranian stâng al abdomenului. Acesta este conectat prin ligamentul gastrolienal la marea curbură a stomacului, între stomac, jejun și cecum. Splina de iepure are o formă ovală alungită, ale cărei margini sunt paralele între ele. Marginea dorsală este situată la nivelul ultimelor coaste. Splina este hipoecoică și mai omogenă comparativ cu ficatul adiacent. Splina are o formă alungită în plan longitudinal. În planul transversal, forma este aproape triunghiulară. Capsula este adesea reprezentată de o zonă distinctă hiperecogenă, parenchimul fiind mai hipoecoic către capsulă.

Parenchimul conține multe zone mici liniare hiperecogene, printre care sunt văzute spații mici hipoecoice. Vasele de sânge apar ca zone anecogene ovale, în cadrul parenchimului.
Splina în secțiune longitudinală, cu un parenchim mai omogen comparativ cu lobul hepatic stâng

Iepurii au fost folosiți drept modele urologice într-un număr mare de studii științifice. Abordarea transabdominală paravertebrală este o metodă potrivită pentru vizualizarea rinichilor de iepure. Decubitul dorsal al subiecților permite vizualizarea vascularizației și caracteristicile anatomice ecografic. Rinichii au prezentat o formă eliptică. Capsula fibroasă a fost vizualizată ca o bandă hiperecogenă. Capsula de țesut adipos a apărut hiperecogenă, cu margini neregulate. Densitatea acustică a cortexului a fost mai scăzută decât cea a ficatului. Ecogenitatea medularei renale a fost mai scăzută în comparație cu cea a cortexului și a structurilor pelvisului rinichilor. Deviația medie standard a lungimii rinichiului drept a fost de 3,14±0,28 cm, iar în cazul rinichiului stâng, de 3,08±0,082 cm. Lățimea rinichiului drept a fost de 1,9±0,09, iar la rinichiul stâng, de 1,83±0,066 cm. Nu au existat diferențe semnificative în ceea ce privește vascularizația intrarenală între rinichiul drept și cel stâng, dar arterele stângi au avut întotdeauna dimensiuni mai mari față de cele drepte.
pagina 8
pagina 9

Vasele mari, aorta (AO) și vena cavă inferioară (VCI) sunt organe retroperitoneale ce se examinează în secțiune axială, pe linia mediană. Se glisează cu transducerul de-a lungul lor pentru a fi examinate pe o lungime cât mai mare. Compresiunea ușoară, progresivă, facilitează examinarea, împingând la o parte gazele din lumenul intestinelor ce se interpun între transducer și vase. Aspectul ecografic al aortei este de formațiune transsonică pulsatilă, cu perete hiperreflectogen, situată înaintea coloanei vertebrale.

VCI este situată puțin la dreapta coloanei vertebrale, aspectul ecografic fiind de formațiune transsonică, cu perete hiperreflectogen, cu pulsații lente, legate de mișcările respiratorii. 

Bibliografie

1. Alkan, Z. (1999). Veterinary Radiology. Mina Ajans, 20. Cramer, B., Husa, L., Pushpanathan, C. (1998). Ankara, pp. 250-260. 
2. Barr, F., Holt, P., Gibbs, C. (1990). Ultrasonographic ultrasound, computed tomographyq pathology and measurement of normal renal parameters. J. Small renal function. Pediatric Radiology, 28: 9-13. Anim. Pract., 31: 180-184. 
3. Codreanu M.D., Diaconescu Al. – Diagnosticul ecografic la animalele de companie, Editura Coral Sanivet, București, 2003.
4. Moarabi, A., Mossallanejad, B., Ghadiri, A., Borujeni, 10. Nyland, T., Mattoon, J., Wisner, E. (1995). Ultra- M. (2011) Ultrasonographic evaluation of the urinary sonography of the urinary tract and adrenal glands. In: system in New Zealand White rabbit and Tolai Hare. T. Nyland and J. Mattoon, Editors, Veterinary Vet. Res. Forum, 2 (2): 113-120.
5. Posner, L., Burns, P. (2009): Ingectable Anestetic 9. Kealy, J. and Hester, M. (2002). Diagnostic Radiology Agents. In: Riviere, J., Papich, M., Editors, Veterinary and Ultrasonography of the Dog and Cat. Fourth Pharmacology & Therapeutics, Ninth Edition, Edition, W. B. Saunders Company, Philadelphia, pp. Willey–Blackwell, Iowa, pp. 265-287. 96-125.

Articole din ediţiile anterioare

CARDIOLOGIE | Ediţia 2 / 2015

Cardiomiopatia dilatativă la câine

Dr. Radu Andrei Baisan

Cardiomiopatia dilatativă este una dintre cele mai comune patologii cardiace întâlnite la câine. Poate fi primară, fiind denumită și idiopatică, sa...

02 august 2017
BOLI INFECŢIOASE | Ediţia 1 30 / 2018

Actualizarea protocolului de diagnostic în leptospiroza canină

Mihai Turcitu, Mario Codreanu, Iuliana Codreanu

Prezenta lucrare se constituie într-o sinteză a datelor existente în literatura de specialitate cu privire la performanţele tes­­te­­lor de diagnos...

19 aprilie 2018
MEDICINA INTERNĂ | Ediţia 3 / 2016

Obiective în abordarea terapeutică a vomei la câine

Mario Codreanu

Vomitarea este expulzarea conținutului gastric și/sau intestinal, prin mișcări coordonate ale componentelor gastrointestinale, ale sistemului nervo...

09 septembrie 2016
IMAGISTICĂ | Ediţia 2 27 / 2017

Ultrasonografia în diagnosticul ileusului intestinal la cabaline

Mircea Mircean

Tehnica ecografică standard utilizată în diagnosticul ileusului intestinal la cal, cunoscută şi sub denumirea de „Fast Localized Abdominal Sonograp...

22 iunie 2017