Ecografia la delfin (Tursiops truncatus) − limite şi perspective

Ficatul este cel mai mare organ din corp, fiind localizat în cavitatea peritoneală adiacent feţei viscerale a diafragmului. Greutatea medie a ficatului este de 2-3% din greutatea totală a unui delfin. Dacă un delfin adult din specia Tursiops truncatus cântăreşte 300 kg, atunci ficatul acestuia ar putea cântări între 6 şi 9 kg.

Ficatul poate fi localizat la nivelul treimii inferioare a spaţiului intercostal 6-9, în regiunea hipocondrică dreaptă, în regiunea epigastrică şi în regiunea hipocondrică stângă a abdomenului. La delfini, ficatul poate avea culoarea albastru închis până la violet. Ficatul are două părţi, una care aderă la diafragm (partea diafragmatică; figura1) şi o parte viscerală, localizată în cavitatea peritoneală (partea viscerală; figura 2). Suprafaţa diafragmatică aderă complet la toată suprafaţa diafragmului, cu care este conectată printr-un pliu peritoneal. Suprafaţa diafragmatică urmăreşte cu exactitate forma diafragmului. Partea dorsorostrală a ficatului este destul de groasă şi aproape proeminentă. De fapt, una dintre caracteristicile principale ale ficatului la delfini este convexitatea pronunţată a suprafeţei diafragmatice şi a marginii dorsale, datorită formei specifice, poziţiei diafragmei şi volumului relativ scăzut al cavităţii peritoneale. Ficatul poate fi explorat pe animalul în viaţă folosind tehnica ecografică (figurile 1 şi 2).
 

La delfini, rinichii sunt polilobaţi, de formă ovoidă, situaţi în poziţie retroperitoneală. Topografic, rinichiul stâng este legat de stomac, ansele intestinale şi de ficat, iar cel drept, de ficat, ampula duodenală şi intestine. Un rinichi poate măsura 13 cm lungime şi 6 cm lăţime, cântărind aproximativ 186 g.

Rinichii sunt acoperiţi de o fascie renală, subţire şi fibroasă, care nu aderă la lobii renali. Toate mamiferele au rinichi metanefros.

La multe mamifere marine, precum şi la delfini, rinichii sunt multilobaţi, unde fiecare lob are componentele unui rinichi metanefros. Această caracteristică este asemănătoare cu cea a rinichiului multilobat de bovină, doar că rinichiul delfinilor prezintă mai mulţi lobi de dimensiune mai mică.
 

La cele mai multe specii de delfini, zona corticală este mai subţire decât zona medulară, comparativ cu speciile de mamifere terestre. Între zona corticală şi cea medulară se află un brâu fenestrat, acesta fiind unic la cetacee. Funcţia acestui brâu nu a fost încă elucidată complet, însă datorită poziţiei reuşeşte să cureţe rapid medulara de urină.

Ca la toate celelalte mamifere, unitatea funcţională a rinichiului este nefronul, care produce urina. Fiecare nefron este alcătuit dintr-o componentă de filtrare, localizată în capsula Bowman, şi un sistem de tubuli specializaţi în absorbţie şi secreţie.

Splina delfinilor este impresionant de mică, reprezentând doar 0,2% din greutatea corpului, comparativ cu cea a animalelor terestre. Are o formă discoidală plată, culoarea fiind de roşu-albăstrui închis. La un adult, splina nu depăşeşte 15-20 cm în diametru.
 

Splina este legată de marea curbură a primului stomac prin marele epiplon şi este localizată, în general, în partea stângă a cavităţii abdominale. Aceasta este acoperită de o capsulă groasă, fiind reprezentată de tunica fibroasă.
 

Delfinii sunt animale poligastrice, ce derivă dintr-o singură mărire a tubului gastric primitiv; ar putea fi spus că singurul stomac al delfinului este împărţit în mai multe camere. Cele trei camere ale stomacului sunt alcătuite dintr-o primă cameră, sau primul stomac, care este aglandular şi se crede că nu are loc nicio absorbţie în această parte, a doua cameră, sau stomacul propriu-zis, aici având loc producţia de suc gastric, şi a treia cameră, numindu-se şi stomac piloric. Complexul stomacal poate fi observat la animalul în viaţă prin tehnica ecografică.
 

Peretele stomacului este căptuşit cu o mucoasă simplă de culoare roz-violet. Se poate observa prezenţa pliurilor, având o direcţie neregulată, acoperite de un mucus. Structura mucoasei gastrice este similară cu cea a mamiferelor monogastrice şi conţine glande gastrice cu celule piramidale, cu rol în secreţia mucusului, celule parietale, care secretă acidul clorhidric, şi celule fundice, cu rol în secreţia pepsinogenului.
 

O caracteristică-cheie macroscopică a intestinului, întâlnită la familia Delphinidae, este absenţa generală a subdiviziunilor externe. După stomac, intestinul apare ca un tub continuu răsucit, care se termină în anus. Nu există o delimitare evidentă între intestinul subţire şi cel gros şi nu există nici apendice vermiform. Această dispunere aparent simplificată este un rezultat al dietei, care este alcătuită în mare parte din proteine, toate de origine animală.

Vezica urinară ia naştere din porţiunea proximală a alantoidei, iar uretra, din sinusul urogenital. Structura vezicii urinare nu este diferită faţă de cea a mamiferelor terestre, prezentând un epiteliu pseudostratificat şi un muşchi striat circular situat în apropierea deschiderii uretrei.
 

Caracterul limitativ al posibilităţilor de expunere şi contenţie a delfinilor în vederea efectuării examenelor ecografice restricţionează considerabil realizarea investigaţiilor imagistice în absenţa antrenorilor şi respectiv a dresorilor, iar timpul extrem de limitat al expunerii pacientului în vederea aplicării sondelor ecografice pe ariile ecotopografice specifice presupune efectuarea acestor investigaţii doar de către specialişti cu experienţă, care pot realiza eficient şi expeditiv investigaţia ecografică.  

Conflict of interests: The authors declare no conflict of interests.