Practica veterinară.ro, publicată sub egida Asociației Generale a Medicilor Veterinari din România, susținută de Asociația Medicilor Veterinari pentru Animale de Companie și acreditată de Colegiul Medicilor Veterinari din România, reunește în comitetul editorial personalități de marcă ale profesiei medicale veterinare, pe deplin capabile să aducă și să mențină la un nivel informațional competitiv un astfel de format.
Revista noastră intră într-o nouă etapă de existență, datorită recentei indexări de către E.B.S.C.O., în Academic Search Ultimate & One Belt, One Road Reference Source, un pas către creșterea vizibilității și a recunoașterii internaționale a dedicației pe care medicii veterinari români o depun, cât și a nivelului la care se află, în prezent, medicina veterinară din România. 
Demersurile editoriale au vizat lărgirea ariei de acoperire, prin abordarea de subiecte și tematici menite a aduce un plus de informație în arii generale și de nișă, cu elemente cu caracter informativ general și din portofoliul profesional al autorilor.
Astfel, cu acest pas important, ne propunem să diversificăm temele abordate, pentru a acoperi o arie cât mai mare a subiectelor importante și de interes și pentru a veni în sprijinul tuturor colegilor noștri cu noi informații de actualitate, prin articole practice și printr-o deschidere către cititorii noștri. 
Sperăm să ne fiți alături cu fiecare număr publicat, asemeni ca în trecut, iar informațiile pe care le veți regăsi în paginile revistei noastre să vină în ajutorul și completarea datelor de ordin teoretic și aplicativ în practica dumneavoastră profesională. 

Prof. univ. dr. Mario Codreanu