REVIEW

Eficacitatea psihoterapiei în prevenţia comportamentului suicidar

 The effectiveness of psychotherapy in the prevention of suicide behavior

Romulus-Dan Nicoară

First published: 15 noiembrie 2019

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

DOI: 10.26416/Psih.59.4.2019.2609

Abstract

Suicide is a global health problem, causing almost a million of deaths worldwide. Suicide tendencies can be controlled, and suicide risk can be treated. Cognitive behavior therapy (CBT) and dialectic behavior therapy (DBT) are the most frequent and effective psychotherapies. Cognitive behavior approach consists in two models of intervention in case of suicide risk: cognitive behavior psychotherapy for prevention, and mindfulness (contemplative meditation). Dialectic behavior therapy is used to treat people with multiple suicide attempts and self-harm tendencies. Lately, the method has become the standard for the treatment of people suffering from borderline disorder. Inter-personal therapy (IPT) is a short type of psychotherapy, well structured and documented, used to treat people suffering from acute major depression, but the method has been used lately to prevent new episodes of depression by solving interpersonal problems.

Keywords
psychotherapy, suicide behavior, suicide, prevention

Rezumat

Suicidul este o problemă globală de sănătate publică, provocând anual aproximativ un milion de decese la nivel mondial. Tendinţele suicidare pot fi controlate, iar riscul suicidar poate fi tratat. Psihoterapia cognitivă comportamentală (CBT) şi psihoterapia dialectică comportamentală (DBT) par să fie cele mai utilizate şi eficiente intervenţii psihoterapeutice. Abordarea cognitiv-comportamentală constă în două modele de intervenţie în vederea diminuării riscului suicidar: terapia cognitiv-comportamentală pentru prevenirea sinuciderilor (CBT) şi mindfulness (meditaţia contemplativă). Terapia dialectic-comportamentală (DBT) este o metodă psihoterapeutică pentru tratarea persoanelor cu multiple tentative de suicid şi autovătămare. Între timp, metoda a devenit standardul în tratamentul persoanelor cu tulburare de personalitate de tip borderline. Terapia interpersonală (IPT) este o formă scurtă de psihoterapie, bine structurată şi documentată, destinată tratării persoanelor cu depresie majoră în fază acută, dar metoda a fost folosită recent ca tratament pentru prevenirea apariţiei de noi episoade depresive prin rezolvarea problemelor interpersonale.

>> (urmare din numărul 58)

Ce poate trata terapia bazată pe mindfulness?

În general, terapia bazată pe mindfulness poate să ajute la ameliorarea simptomelor de stres, a durerilor fizice, dar poate fi folosită şi pentru a trata o varietate de simptome şi de probleme psihice. Metoda aplicată pentru problemele de stres poate fi folosită în dureri cronice, cancer, anxietate sau alte probleme cronice. În asociere cu terapia cognitiv-comportamentală, această metodă este folosită pentru tratarea depresiilor recurente cu ideaţie suicidară, anxietate, tulburări alimentare, atacuri de panică, ADHD, hiperactivitate, tulburări bipolare şi chiar tulburarea de stres posttraumatic.

Programele terapeutice bazate pe meditaţia mindfulness au câteva trăsături esenţiale, care le deosebesc de meditaţia simplă sau de alte programe terapeutice. Popularitatea crescândă a meditaţiei mindfulness şi a programelor bazate pe ea – de exemplu, reducerea stresului prin tehnici de mindfulness sau terapia cognitivă bazată pe mindfulness – sugerează că oamenii le găsesc de ajutor. Şi, într-adevăr, sute de cercetări din psihologie se adaugă în fiecare an suportului ştiinţific consistent existent privind eficienţa acestor programe, mecanismele prin care practicarea meditaţiei mindfulness duce la schimbare sau cum se schimbă structura şi funcţionarea creierului prin practicarea meditaţiei mindfulness. American Mindfulness Research Association (AMRA), înfiinţată în 2013 cu scopul de a susţine cercetarea şi de a consolida baza de evidenţe ştiinţifice despre mindfulness, arată amploarea fenomenului. Dacă în 1980 nu exista nicio cercetare ştiinţifică despre mindfulness, în 2000 s-au făcut 12 cercetări, pentru ca în 2015 numărul studiilor publicate într-un singur an, în jurnale academice, să ajungă la 674. Numai AMRA oferă o bază de date cu peste 4000 de cercetări despre mindfulness (fără a cuprinde şi celelalte forme de meditaţie) dintr-o perspectivă a psihologiei contemplative şi dintr-o perspectivă practică. Cele mai semnificative rezultate ale practicării meditaţiei mindfulness se refera la felul în care reduce stresul, simptomele de anxietate şi depresie. Unii cercetătorii au numit stresul „ciuma neagră”, alţii au numit depresia „boala secolului XXI”.

Piet şi Hougaard (2011) au arătat că terapia cognitivă bazată pe mindfulness a redus semnificativ riscul de recădere, la pacienţii cu depresie majoră aflaţi în remisiune. Kuyken şi colab. (2016) confirmă aceste rezultate. Terapia a ajutat şi la ameliorarea moderată a simptomelor acute de depresie şi a simptomelor de anxietate asociate cancerului. Khury şi colaboratorii au analizat efectele terapiilor bazate pe mindfulness, reunind datele din 209 studii, care au inclus 12 145 de persoane. Concluzia lor a fost că aceste terapii sunt în special eficiente pentru reducerea anxietăţii, depresiei şi stresului, fiind mult mai eficiente în tratarea tulburărilor psihopatologice decât în tratarea simptomelor asociate cu probleme medicale. În ultimii ani a crescut interesul pentru programele psihoterapeutice online. Spijkerman, Pots şi Bohlmeijer (2016) şi-au dorit să afle care sunt efectele intervenţiilor online bazate pe mindfulness. Aceştia au analizat 15 studii riguroase şi au concluzionat că terapiile online bazate pe mindfulness au cel mai consistent efect asupra reducerii stresului, cele mai bune rezultate obţinându-se dacă terapiile sunt ghidate de un terapeut, dar tot în mediu online. Mai mult, un studiu de caz publicat în jurnalul JAMA Psychiatry (2016), tot de Spijkerman şi colaboratorii, a afirmat că terapia prin mindfulness este la fel de eficientă ca terapia medicamentoasă cu antidepresive. Rezultatele în urma studiului au arătat că cei care sufereau de depresie şi au primit MBCT au fost cu 31% mai puţin susceptibili de a suferi o recădere în următoarele 60 de săptămâni.

Stresul determinat de gândul suicidar slăbeşte sistemul imunitar, afectează funcţionarea creierului (în special cortexul prefrontal, responsabil, printre altele, cu raţionalizarea şi luarea deciziilor) şi este un factor de risc major pentru o mulţime de probleme de sănătate, de la boli cardiovasculare sau cancer la depresie. S-a evidenţiat în studiile menţionate că meditaţia mindfulness ajută, prin ameliorarea stresului, la îmbunătăţirea funcţionării sistemului imunitar şi reducerea la inflamaţiei din organism. De asemenea, s-au obţinut beneficii şi pentru reducerea abuzului de substanţe şi îmbunătăţirea comportamentului alimentar bulimic.

Psihoterapeuţii care folosesc abordările terapeutice bazate pe mindfulness promovează această metodă ca fiind una pozitivă şi chiar importantă pentru sănătatea fizică şi mintală. În momentul de faţă nu există o definiţie universal valabilă pentru mindfulness. Acest termen este greu de definit din cauza diferitelor opinii ale specialiştilor, având în vedere varietatea de perspective şi utilizări ale acestei practici.

Cele mai folosite metode de terapie cu ajutorul mindfulnessului sunt cele aplicate pentru a reduce stresul din viaţa unei persoane, în terapia cognitivă (MBCT), terapia comportamentală dialectică (DBT) şi terapia prin acceptare şi angajament (ACT).

Aceste practici au fost construite cu scopul de a face pacientul să-şi concentreze atenţia pe evenimentele din prezent într-un mod în care experienţele respectivei persoane sunt privite fără a judeca sau critica negativ deciziile luate.

Mindfulness implică creşterea toleranţei unei persoane când întâmpină sentimente şi emoţii negative prin antrenarea creierului, folosind tehnici de meditaţie, exerciţii de respiraţie şi yoga.

Rezumând, programele psihoterapeutice bazate pe mindfulness s-au dezvoltat la intersecţia dintre cultura pragmatică a occidentului cu universul profund spiritual al orientului, dizolvând barierele dintre cele două lumi. Au intrat în cultura vestică la începutul anilor ’80, când a fost dezvoltat primul program de combatere a stresului prin tehnici de meditaţie mindfulness şi, mai târziu, au fost asimilate ca tehnici de psihoterapie, odată cu dezvoltarea terapiei cognitive bazate pe mindfulness. De atunci au fost treptat integrate în practicile terapeutice uzuale din medicină, psihologie şi neuroştiinţe.

Terapia dialectic-comportamentală (DBT)

Terapia dialectic-comportamentală (dialectical behavioral therapy) este o metodă psihoterapeutică construită de Marsha M. Linehan la sfârşitul anilor 1980 pentru lucrul cu persoanele cu multiple tentative de suicid şi autovătămare. Între timp, metoda a devenit standardul de aur în tratamentul persoanelor cu tulburare de personalitate borderline şi şi-a dovedit eficienţa pentru multiple tulburări: dependenţe, anxietate, tulburări alimentare, sindrom de stres posttraumatic, adolescenţi cu tulburări emoţionale.

Derivată din terapia cognitiv-comportamentală, este printre primele forme de psihoterapie cu accent pe mindfulness, având profunde legături cu filosofia budistă (Marsha Linehan este maestru Zen). Ea îmbină astfel tehnici clasice de analiză a schemelor de gândire, automonitorizare şi recompensă şi concepte precum acceptarea realităţii, conştientizarea prezentului şi echilibrul între extreme. (Predescu, 2018, p. 24)

Terapia dialectic-comportamentală are multiple studii de eficienţă, fiind printre puţinele forme de terapie dovedite ştiinţific.

Printre persoanele celebre care au recomandat DBT pentru rezultatele sale benefice este şi Selena Gomez, una dintre cunoscutele cântăreţe din noua generaţie de la Hollywood. În ianuarie 2017 recunoştea public, într-un articol din Vogue, că „DBT mi-a salvat viaţa”.

Aceasta a recunoscut public că urmează terapia dialectic-comportamentală şi este foarte mulţumită de beneficiile sale. Solista este o adeptă a acestui tip de terapie şi este implicată în încurajarea persoanelor cu personalitate de tip borderline să apeleze la DBT pentru a-şi rezolva anumite probleme (Predescu, 2018, p. 29).

De altfel, Marsha Linehan a primit numeroase premii pentru meritele deosebite pe care metoda construită de ea le-a dovedit în mod repetat. Ultima recunoaştere publică a fost decernarea Premiului Grewemeyer pentru Psihologie în 2017, oferit anual acelor idei creative şi originale care au claritatea şi puterea de a avea un impact deosebit în domeniul psihologiei.

Terapia dialectic-comportamentală are ca scop ajutarea oamenilor să-şi construiască o viaţă care merită trăită, prin intermediul a patru componente:

  • curs de abilităţi

  • terapie individuală

  • coaching la telefon

  • echipă terapeutică.

Pentru că cei cu personalitate borderline au crescut într-un mediu invalidant, cu multiple forme de invalidare, DBT creează un cadru de (re)învăţare a unui set de abilităţi. Acesta permite îmbunătăţirea funcţionării persoanei adulte, cu o mai bună capacitate de reacţie emoţională la durere şi stres, reglare emoţională şi interpersonală.

Terapia comportamentală dialectică reprezintă un program specific de terapie pentru persoanele care suferă de tulburare de personalitate borderline, în special de pierderi severe ale autocontrolului comportamental.

Este vorba despre abordare cognitiv-comportamentală completată cu practici de inspiraţie budistă, cum ar fi, de exemplu, utilizarea de procese dialectice sau capacitatea de a observa ceea ce se petrece în interior fără a emite judecăţi.

Abordarea psihoeducaţională (de grup) specifică acestei orientări are drept obiectiv exersarea şi însuşirea de strategii şi tehnici necesare unei gestionări adecvate şi eficiente a emoţiilor, senzaţiilor fiziologice şi gândurilor disfuncţionale, în vederea diminuării frecvenţei comportamentelor de autorănire. Ele sunt organizate în patru module de învăţare, a câte opt şedinţe fiecare:

1. Modulul de conştientizare totală are drept obiectiv să-i înveţe pe participanţi să-şi observe senzaţiile, gândurile şi comportamentele în aşa fel încât să diminueze sentimentul de confuzie în ceea ce priveşte situaţia problematică, sentimentul cronic de vid şi gândurile disfuncţionale.

2. Modulul de reglare emoţională are drept obiectiv întărirea, pe cât posibil, a autocontrolului emoţiilor, astfel încât să se poată contracara instabilitatea afectelor.

3. Modulul de toleranţă la suferinţă vizează exersarea şi învăţarea unor comportamente alternative la conduitele impulsive de autorănire.

4. Modulul eficacităţii interpersonale este axat pe învăţarea gestionării conflictelor, astfel încât persoana să obţină ceea ce are nevoie respectându-se în acelaşi timp pe sine şi respectându-l pe celălalt.    

Regula de aura însuşirii acestor competenţe este exerciţiul. În continuare sunt prezentate câteva dintre tehnicile propuse în cadrul modulului de toleranţă la suferinţă, cu menţiunea că exersarea acestora nu se substituie solicitării asistenţei psihologice de specialitate, singura care vă poate ajuta să depăşiţi această „nevoie” autopercepută de promovare a unui comportament disfuncţional, cum este cel de autovătămare.       

Obiectivul specific al modulului de toleranţă la suferinţă este acela de a învăţa cum să suportăm durerea şi să supravieţuim în continuare, fără a manifesta comportamente care să amplifice pe termen lung dificultăţile personale, dezvoltând competenţe şi abilităţi care să ne ajute să ne acceptăm şi să acceptăm situaţia ca atare.

În cadrul acestui modul sunt incluse patru tipuri de strategii de toleranţă la suferinţă.

1. Analiza pro şi contra ajută persoana să reflecteze la avantajele şi dezavantajele pe care le are tolerând suferinţa resimţită. Devine astfel posibilă recontextualizarea evenimentului negativ căruia i se atribuie dimensiune temporală, deci un sfârşit.

2. Sustragerea de la trăirea emoţiilor (sau distragerea atenţiei) reprezintă un ansamblu de competenţe care are drept obiectiv reducerea contactului cu evenimentele care declanşează emoţia sau cu unele elemente ale răspunsului emoţional generat de aceasta. Putem să ne sustragem emoţiilor prin intermediul unor activităţi care ne ţin „ocupaţi” pentru un scurt timp şi împiedică emoţiile negative să se autoîntreţină. Producerea de emoţii opuse permite detaşarea, pentru un anumit timp, de emoţia negativă. Câteva exemple de activităţi/exerciţii care permit distragerea atenţiei de la emoţia negativă:

Concentrarea pe un obiect (activitate)

  • concentrează-te asupra unui obiect şi încearcă să-l descrii identificând cât mai multe detalii;

  • concentrează-te asupra a ceea ce se întâmplă în jurul tău;

  • fă curat în cameră;

  • cântă fără a-i deranja pe ceilalţi;

  • scrie o scrisoare cuiva drag;

  • încearcă să copiezi un text cu mâna stângă;

  • scrie în jurnal;   

  • desenează sau pictează pentru o perioadă definită (10 minute, de exemplu);

  • observă mişcările norilor pentru o perioadă definită (10 minute, de exemplu).

Conştientizarea senzorială – concentrează-te asupra mediului înconjurător ca un tot unitar, utilizând văzul, auzul, gustul, pipăitul şi mirosul:

  • concentrare asupra unui zgomot specific, dacă sunt prezente concomitent mai multe zgomote (ex.: zgomotul produs de maşini, ciripitul păsărilor, vocile umane etc.);

  • conştientizează diversitatea zgomotului care te înconjoară o perioadă definită (interval de timp cuprins între 15 secunde şi 30 de minute);

  • concentrarea poate viza şi propriul corp (ce simţi în interiorul corpului tău?, ce poţi atinge?, îţi percepi hainele, părul, bijuteriile?, îţi simţi trupul pe scaun?, ce vezi în jurul tău?, ce auzi?, ce miros percepi mai pregnant?);

  • concentrarea asupra unui miros specific (miroase un fruct sau simte mirosul din aer dimineaţa devreme sau imediat după ploaie);

  • concentrarea asupra unui gust specific (bomboană de mentă);

  • concentrează-te asupra propriei respiraţii pentru o perioadă definită (interval de timp cuprins între 15 secunde şi 30 de minute).

Exerciţii mentale      

  • numără de la 1000 la 1 din 7 în 7 (din 5 în 5);

  • numeşte oraşele al căror nume începe cu o anumită literă;

  • numeşte persoane al căror nume începe cu o anumită literă;

  • reaminteşte-ţi în detaliu vacanţa;

  • rezolvă integrame timp de 10 minute;

  • fă un puzzle;

  • citeşte un ziar sau un roman.

3. Atenuarea emoţiilor presupune un ansamblu de competenţe care constă în mobilizarea unuia dintre cele cinci simţuri, astfel încât atenţia să fie centrată pe senzaţii fiziologice menite să calmeze emoţia negativă resimţită. Câteva exemple de activităţi/exerciţii care permit atenuarea emoţiilor negative:

  • Ascultă sunete care să te relaxeze, sunete din natură.

  • Ascultă muzică de relaxare, caută acel stil de muzică ce te linişteşte – evită acele stiluri care nu fac altceva decât să te stimuleze şi mai mult şi încearcă să asculţi când experimentezi emoţii negative puternice.

  • Atinge materiale cu textura fină, cum ar fi, de exemplu: mătase, atlas, caşmir etc.

  • Mănâncă bomboane cu aroma preferată: vanilie, caramel, mentă etc.

  • Priveşte flacăra unei lumânări.

  • Încearcă să miroşi ceva plăcut, aprinde o lumânare parfumată, esenţă de parfum, un beţişor parfumat şi lasă-te purtat de imaginaţie.

  • Ţine mâna sub un jet de apă rece câteva momente, senzaţia de rece te va linişti.

  • Ia un cub de gheaţă în mână şi strânge-l cu putere, senzaţia de rece te va linişti.

  • Ia un creion roşu (marker) şi vopseşte-te exact acolo unde ai intenţiona să te răneşti. Apoi cu un creion negru fă deasupra nişte dungi tot aşa cum ai face cu instrumentul cu care te tăiai. Dacă nu te relaxează, strânge în acelaşi timp cubul de gheaţă.

  • Pune-ţi în jurul încheieturii de la mână bandă roşie şi strânge tare, ca şi cum te-ai fi tăiat şi ţi-ar fi curs sânge; după un timp să te doară, dar nu să-ţi producă daune corporale. Când te linişteşti, dă jos banda roşie de pe mână.

  • Aruncă cu mingea, cu perna sau cu ciorapii făcuţi ghem în perete cât poţi de tare.

  • Strigă în pernă cât poţi de tare, dar în aşa fel încât să nu te audă alţii.

  • Scrie o scrisoare oamenilor care te-au rănit, scrie tot ce îţi vine în minte şi apoi arunc-o sau rupe-o bucăţele, repetă-ţi că toate trăirile negative vor dispărea odată cu ea.

  • Priveşte culori puternice o perioadă definită (10 minute, de exemplu).

  • Priveşte floare o perioadă definită (10 minute, de exemplu).

  • Îmbrăţişaţi-vă sau rugaţi pe cineva să vă strângă în braţe.

  • Prindeţi-vă un cleştişor pentru rufe de nas sau de lobul urechii şi concentraţi-vă asupra senzaţiilor resimţite.

4. Ameliorarea momentului constă în contracararea efectelor evenimentelor autopercepute ca negative prin promovarea unor conduite care pot avea impact pozitiv asupra stării resimţite. Câteva exemple de activităţi/exerciţii care permit ameliorarea momentului:

Monologul interior

  • repetă-ţi în gând fraza personală de încurajare;

  • gândeşte-te la ce ţi-ar spune în acest moment persoana pe care o iubeşti cel mai mult;

  • spune în gând o rugăciune;

  • mergi la biserică, aprinde o lumânare şi gândeşte-te la acele lucruri pentru care ar trebui să-i mulţumeşti lui Dumnezeu.

Autoîncurajarea

  • rosteşte cu voce tare fraza personală de încurajare;

  • rosteşte cu voce tare acele cuvinte pe care ţi le-ar adresa, dacă ar putea în acest moment, persoana pe care o iubeşti tu cel mai mult.

Imageria mentală

  • concentrează-ţi atenţia şi gândeşte-te la cineva la care ţii cu adevărat, imaginează-ţi că eşti cu această persoană acolo unde ţi-ar plăcea cel mai mult, concentrează-te până ţi se pare aievea;

  • aminteşte-ţi de ceva plăcut, închide ochii, extrage-te din mediu, nu mai auzi şi nu mai vezi nimic până când amintirea îţi apare ca o imagine adevărată în faţa ta;

  • poate fi o imagine dintr-o excursie plăcută, o fotografie, continuă în gând o discuţie interesantă.

Amintirea şi crearea unor imagini plăcute

  • aminteşte-ţi o situaţie plăcută când te-ai simţit bine, când ai avut succes;

  • imaginează-ţi ce ai face dacă ai câştiga o maşină;

  • fă o călătorie imaginară spre un loc care îţi place în mod deosebit.

Aşa cum am precizat, scopul acestor exerciţii este de a diminua suferinţa autopercepută ca fiind insuportabilă, de nedepăşit şi de a o aduce, cel puţin pentru moment, la un nivel tolerabil pentru persoana în cauză. Ele reprezintă doar o infimă parte din travaliul personal presupus de schimbarea în direcţia diminuării şi stopării comportamentului de autorănire. Scopul prezentării acestor exerciţii este de a le exersa şi de a identifica doar câteva care se dovedesc a fi eficiente în sensul producerii unui efect de detensionare, în vederea utilizării lor ca metodă de self-help până la o eventuală întrevedere cu specialistul.

Contrar unor prejudecăţi comune, dacă te autorăneşti nu înseamnă că eşti nebun, poate însemna că nu ai avut oportunitatea de a învăţa modalităţi eficiente şi funcţionale de a face faţă unor situaţii dificile de viaţă. Din nefericire, nu toţi am beneficiat de această oportunitate.

Putem însă (şi ar trebui) să apelăm la serviciile unui specialist în domeniu când conştientizăm că obţinerea unei stări personale de bine, de detensionare, de evadare, de activare etc. implică autolezare corporală. De asemenea, la fel ca în orice problematică de natură psihocomportamentală, factorii implicaţi şi tabloul clinic sunt diversificate, variind de la persoană la persoană – un motiv în plus să apelaţi la ajutorul unui specialist.

Terapia interpersonală (IPT)

Terapia interpersonală, sau, în limba engleză, Interpersonal Pychotherapy (IPT; Gerald Klerman & Myrna Weissman) este o formă scurtă de psihoterapie, bine structurată, bine documentată, bazată pe manual, care cuprinde între 12 şi 16 şedinţe, o şedinţă pe săptămână. Terapia interpersonală este o formă de terapie individuală dezvoltată în Pittsburgh, Statele Unite ale Americii, între 1970 şi 1980.          

Metoda a fost destinată tratării persoanelor cu depresie majoră în faza acută, dar a fost folosită recent şi ca tratament de întreţinere pentru prevenirea apariţiei de noi episoade depresive. Terapia interpersonală a fost testată în tratarea altor tulburări psihice.           

Potrivit teoriei care stă la baza terapiei interpersonale, depresia este înţeleasă într-un context psihosocial. IPT pune accent pe modul în care persoanele deprimate fac faţă interacţiunilor şi relaţiilor sociale. Acest tip de terapie scoate în evidenţă relaţiile interpersonale disfuncţionale. Din perspectiva teoriei care stă la baza psihoterapiei interpersonale, simptomele depresive sunt legate de felul defectuos în care persoana suferindă funcţionează în relaţiile interpersonale. Ipoteza este că depresia este cauzată şi susţinută de probleme interpersonale. În acelaşi timp, depresia este o consecinţă a problemelor de relaţionare.     

Scopul psihoterapiei interpersonale este de a elibera persoana de simptomele depresive prin rezolvarea problemelor interpersonale actuale. Psihoterapia interpersonală nu se ocupă de probleme interpersonale care ţin de trecut.

Modelul psihoterapiei interpersonale în tratarea depresiei, principala cauză a suicidului

Psihoterapia interpersonală are trei faze.

În prima fază, terapeutul adună informaţii şi face analiza şi diagnoza relaţiilor interpersonale ale pacientului deprimat. Care sunt interacţiunile sociale cu probleme? Sunt probleme în relaţiile cu partenerul de viaţă, părinţii, colegii etc.? Cum se manifestă aceste probleme şi cum afectează ele sănătatea psihică a persoanei?

Faza a doua este destinată lucrului efectiv cu problemele. Simptomele depresive sunt puse în legătură cu una dintre cele patru categorii mari de probleme (conform teoriei IPT):

  • suferinţă după decesul unei persoane dragi;

  • conflicte interpersonale în cuplu sau cu alţi membri ai familiei, ca părinţi, copii sau colegi;

  • schimbări în rolurile interpersonale, ca, de exemplu, recent căsătorit, recent divorţat sau un nou rol profesional în urma unei promovări sau degradări;

  • capacitate insuficientă de a iniţia şi de a menţine relaţii interpersonale apropiate.

Ultima fază este destinată evaluării progresului obţinut în timpul psihoterapiei şi discutării strategiilor de prevenire a apariţiei de noi episoade de depresie.

Aceste probleme interpersonale sunt legate de evenimente de viaţă. Persoanele care suferă de depresie au nevoie de abilităţi sociale pentru a putea face faţă cerinţelor. Aceste abilităţi sociale sunt dezvoltate în cadrul terapiei.

IPT este un gen de terapie care presupune munca în afara şedinţelor de psihoterapie. Terapeutul şi persoana deprimată – sau clientul, termen care se foloseşte în limbaj curent în psihoterapie – lucrează centraţi pe problemă. Ei fac legătura între simptomele depresive şi relaţiile interpersonale disfuncţionale (adică problema) şi lucrează cu această problemă folosind strategii ca:

  • testarea de moduri diferite de a face parte dintr-o relaţie şi evaluarea efectului obţinut;

  • găsirea unei soluţii noi la un conflict interpersonal, testarea soluţiei şi evaluarea rezultatului;

  • încercarea de a stabili noi relaţii interpersonale;

  • încercarea de rezolva o criză prin înlocuirea comportamentelor care duc la conflict.

IPT este formă de terapie individuală, dar a fost testată şi ca terapie de grup, şi ca formă de terapie prin telefon, cu rezultate promiţătoare.  

Terapia interpersonală a depresiei este o procedură special concepută pentru a interveni asupra tulburărilor depresive. Se bazează pe un postulat anterior al gândirii psihiatriei, cunoscută în Statele Unite ca psihiatrie interpersonală.

Psihiatria interpersonală a început cu opera lui Adolf Meyer şi a lui Harry Stack Sullivan şi include unele idei de psihiatrie socială. De asemenea, revin concepţiile rolurilor sociale ale Şcolii de la Chicago. Nu este totuşi o aplicaţie pentru tulburările depresive a principiilor generale ale psihiatriei interpersonale. Într-adevăr, această intervenţie a fost construită dintr-o serie de dovezi din cinci domenii de cercetare. Aceste domenii evidenţiază importanţa evenimentelor interpersonale în tulburările depresive.

Terapia prin psihoterapie interpersonală este axată pe problemele psihosociale şi interpersonale ale persoanei care solicită tratament. Această terapie nu derivă direct din psihanaliză, behaviorism sau terapie cognitivă. Cu toate acestea, ea foloseşte câteva dintre conceptele acestor curente. Terapia contribuie astfel la creşterea abilităţilor interpersonale ale pacientului şi la stăpânirea propriului său context psihosocial.

Aşadar, putem spune că terapia interpersonală a depresiei este un instrument terapeutic esenţial eclectic. Într-adevăr, subliniază legătura dintre patologie şi contextul psihosocial. De asemenea, acordă importanţă mai mare prezentului decât trecutului.

Terapia interpersonală a depresiei examinează relaţiile personale ale pacientului în prezent şi intervine în formarea simptomelor. De asemenea, intervine în disfuncţia socială asociată cu episodul curent sau alt episod depresiv. Tratamentul depresiv interpersonal nu este o formă de terapie cognitiv-comportamentală. Într-adevăr, scopul său nu este să se confrunte cu modele de gândire negativă, distorsiuni cognitive sau atribuţii false.

În terapia interpersonală a depresiei, aspectul psihosocial se referă în primul rând la diferitele roluri jucate de pacient şi la interacţiunile sale de mediu. Rolul este înţeles aici ca locul de întâlnire dintre modul individual de a fi şi ceea ce este prezentat altora.

Diferitele roluri şi relaţii pot fi modificate prin planul emoţional sau profesional, supraîncărcare, conflict şi pierdere. Modificarea cauzată de suprasarcină tinde să scadă forţele. Conflictele tind să genereze anxietate şi pierderi cauzate de depresie.

Pierderile care trebuie tratate în cadrul psihoterapiei interpersonale sunt, de obicei, deces, divorţ sau şomaj. Presupunem, în terapia interpersonală a depresiei, că apariţia tulburării modifică deja contextul psihosocial şi interpersonal al pacientului.

Pentru terapia interpersonală, depresia oferă trei niveluri de abordare. Aceste trei niveluri ar fi:

  • Simptome

  • Relaţii sociale şi interpersonale ale pacientului

  • Conflicte explicite

Terapia interpersonală a depresiei nu consideră că trăsăturile de personalitate sau factorii existenţiali şi antropologici sunt la fel de importanţi. Misiunea sa de bază este, prin urmare, de a uşura simptomele pacientului şi să-l ajute să dezvolte strategii pentru a face faţă dificultăţilor sale sociale şi interpersonale. Tratamentul interpersonal al depresiei se concentrează asupra situaţiei actuale a pacientului. Trecutul contează, dar numai pentru a înţelege mai bine stilul interactiv al fiecărui pacient. Astfel, spaţiul terapeutic acordat trecutului nu depăşeşte spaţiul acordat prezentului.      

Această terapie funcţionează cu cogniţiile pacientului, dar nu într-un mod structurat. Nu utilizează protocoale detaliate sau sarcini şi autoînregistrări care trebuie făcute acasă. Unele tehnici comportamentale, cum ar fi desensibilizarea sistematică, terapia expunerii sau analiza distorsiunilor cognitive, pot fi luate în considerare, dar nu sunt în general incluse.        

Terapia interpersonală a depresiei îşi găseşte baza în modelul medical. Poate sau nu să fie însoţită de antidepresive şi alte medicamente psihotrope. Astfel, acest tip de terapie, în forma sa originală, este o formă de psihoterapie scurtă cu o sesiune pe săptămână timp de 3 până la 6 luni. Fiecare sesiune durează între 40 şi 50 de minute.

Modificările în conţinut şi de durată, care tinde să fie prelungită, au fost introduse datorită noilor aplicaţii ale terapiei depresive interpersonale. Durata sa poate fi mai mare de 6 luni.

Terapia interpersonală a depresiei se dezvoltă în trei faze.

  • Faza iniţială sau diagnosticare: de la prima la a treia sesiune.

  • Faza intermediară sau concentrată: de la a patra la cea de-a zecea sesiune.

  • Ultima fază: de la cea de-a unsprezecea la cea de-a douăsprezecea sesiune.

Numărul de sesiuni pe fază este aproximativ.

Tratamentul interpersonal al depresiei susţine flexibilitatea ca regulă generală. Astfel, terapeutul evaluează nevoia de medicaţie bazată pe severitatea simptomelor, istoricul clinic, răspunsul la tratament şi preferinţele pacientului. Acesta este educat prin intermediul informaţiilor inerente diagnosticului şi tratamentului.

În acest cadru terapeutic, strategiile şi obiectivele sunt importante. Tehnicile sunt importante într-o măsură mai mică. Aceasta este diferenţa faţă de alte terapii concepute pentru a trata depresia.

Terapia interpersonală a depresiei se bucură de prestigiu. De asemenea, este larg acceptată în domeniul complex al tratamentului tulburărilor depresive. Mai mult, studiile arată că aceasta este o alternativă sau poate fi asociată cu succes la tratamentul acut, prelungit sau de întreţinere al depresiei majore.  

Bibliografie

  1. Addіѕ Μ, Lіnеhan ΜΜ. Рrеdісtіng ѕuісіdal bеhavіоr: рѕyсhоmеtrіс рrореrtіеѕ оf thе Ѕuісіdal Bеhavіоrѕ Quеѕtіоnnaіrе. Роѕtеr рrеѕеntеd at: Annual Μееtіng оf thе Aѕѕосіatіоn fоr thе Advanсеmеnt Bеhavіоr Тhеraрy; Νоvеmbеr 2-5, 1989; Waѕhіngtоn, DС.
  2. Beck AT, Weissman A, Kovacs M. Alcoholism, hopelessness and suicidal behavior. Journal of Studies on Alcohol. 1976; 37(1), 66-77.
  3. Beck AT (ed.). Cognitive therapy of depression. New York: Guilford Press; 1979.
  4. Beck JS, Beck AT. Cognitive therapy: Basics and beyond. New York: Guilford Press; 1995.
  5. Bishop SR. What do we really know about mindfulness-based stress reduction? Psychosomatic medicine. 2002; 64(1), 71-83
  6. Соѕman D. Соmреndіu dе ѕuісіdоlоgіе. Ed. Сaѕa Сărţіі dе Ştііnţă, Сluј-Napoca; 2008.
  7. Соѕman D. Рѕіhоlоgіе mеdісală. Ed. Роlіrоm, Іaşі, 2010.
  8. Davіd D, Ѕzеntagоtaі A, Luрu V, Соѕman D. Ratіоnal еmоtіvе bеhavіоr thеraрy, соgnіtіvе thеraрy, and mеdісatіоn іn thе trеatmеnt оf maјоr dерrеѕѕіvе dіѕоrdеr: A randоmіzеd сlіnісal trіal, роѕttrеatmеnt оutсоmеѕ, and ѕіх-mоnth fоllоw-uр. Јоurnal оf Сlіnісal Рѕyсhоlоgy. 2008; 64, 728-746.
  9. Davіd D. Тratat dе рѕіhоtеraріі соgnіtіv-соmроrtamеntalе. Ed. Роlіrоm, Іaşі, 2012.
  10. Ηоldеvісі І. Тratat dе рѕіhоtеraріе соgnіtіv-соmроrtamеntală. Εd. Тrеі, 2009.
  11. Іftеnе F, Рrеdеѕсu Ε, Ştеfan Ѕ, Davіd D. Ratіоnal-еmоtіvе and соgnіtіvе-bеhavіоr thеraрy (RΕBТ/СBТ) vеrѕuѕ рharmaсоthеraрy vеrѕuѕ RΕBТ/СBТ рluѕ рharmaсоthеraрy іn thе trеatmеnt оf maјоr dерrеѕѕіvе dіѕоrdеr іn yоuth; a randоmіzеd сlіnісal trіal. Рѕyсhіatry Rеѕеarсh. 2015; 225(3), 687-694.
  12. Kabat-Zinn J. Mindfulness-based interventions in context: past, present, and future. Clinical Psychology: Science and Practice. 2003; 10(2), 144-156.
  13. Kabat-Zinn J, Lipworth L, Burney R. The clinical use of mindfulness meditation for the self-regulation of chronic pain. Journal of Behavioral Medicine. 1985; 8(2), 163-190.
  14. Klerman GL, Weissman MM, Rounsaville BJ, Chevron ES. Interpersonal psychotherapy of depression. New York: Basic Books, 1984.
  15. Klerman GL, Budman S, Berwick D, Weissman MM, Damico-White J, Demby A, Feldstein M. Efficacy of a brief psychosocial intervention for symptoms of stress and distress among patients in primary care. Medical Care. 1987; 25, 1078- 1088.
  16. Khoury B, Lecomte T, Fortin G, et al. Mindfulness-based therapy: a comprehensive meta-analysis. Clinical Psychology Review. 2013; 33(6), 763-771.
  17. Klerman GL, DiMascio A, Weissman MM, Prusoff BA, Paykel ES. Treatment of depression by drugs and psychotherapy. American Journal of Psychiatry. 1974; 131, 186-191.
  18. Kuyken W, Warren FC, Taylor RS, Whalley B, Crane C, Bondolfi G, Segal Z, et al. Efficacy of mindfulness-based cognitive therapy in prevention of depressive relapse: an individual patient data meta-analysis from randomized trials. JAMA Psychiatry. 2016; 73(6), 565-574.
  19. Lіnеhan ΜΜ, Соmtоіѕ ΚA, Brоwn ΜΖ, Ηеard ΗL, Wagnеr A. Ѕuісіdе Attеmрt Ѕеlf-іnјury Іntеrvіеw (ЅAЅІІ): dеvеlорmеnt, rеlіabіlіty, and valіdіty оf a ѕсalе tо aѕѕеѕѕ ѕuісіdе attеmрtѕ and іntеntіоnal ѕеlf-іnјury. Рѕyсhоl Aѕѕеѕѕ. 2006; 18(3):303-312.
  20. Lіnеhan ΜΜ, Gооdѕtеіn ЈL, Νіеlѕеn ЅL, Сhіlеѕ ЈA. Rеaѕоnѕ fоr ѕtayіng alіvе whеn yоu arе thіnkіng оf kіllіng yоurѕеlf: thе Rеaѕоnѕ fоr Lіvіng Іnvеntоry. Ј Соnѕult Сlіn Рѕyсhоl. 1983; 51(2):276-286.
  21. Lіnеhan ΜΜ. DBТ Ѕkіllѕ Тraіnіng Μanual, 2nd еd. Νеw Yоrk, ΝY: Guіlfоrd Рrеѕѕ, 2014.
  22. Lіnеhan ΜΜ. DBТ Ѕkіllѕ Тraіnіng Ηandоutѕ and Wоrkѕhееtѕ. Νеw Yоrk, ΝY: Guіlfоrd Рrеѕѕ; 2014.
  23. Lіnеhan ΜΜ, Соmtоіѕ ΚA, Ward-Сіеѕіеlѕkі ΕF. Aѕѕеѕѕіng and managіng rіѕk wіth ѕuісіdal іndіvіdualѕ. Соgnіt Bеhav Рraсt. 2012; 19(2):218-232.
  24. Piet J, Hougaard E. The effect of mindfulness-based cognitive therapy for prevention of relapse in recurrent major depressive disorder: a systematic review and meta-analysis. Clinical psychology review. 2011; 31(6), 1032-1040.
  25. Spijkerman MPJ, Pots WTM, Bohlmeijer ET. Effectiveness of online mindfulness-based interventions in improving mental health: A review and meta-analysis of randomized controlled trials. Clinical Psychology Review. 2016; 45, 102-114.
  26. Ѕtanlеy B, Brоwn G, Brеnt DA, Wеllѕ Κ, Роlіng Κ, Сurry Ј, Gоldѕtеіn Т. Соgnіtіvе-bеhavіоral thеraрy fоr ѕuісіdе рrеvеntіоn (СBТ-ЅР): trеatmеnt mоdеl, fеaѕіbіlіty, and aссерtabіlіty. Јоurnal оf thе Amеrісan Aсadеmy оf Сhіld & Adоlеѕсеnt Рѕyсhіatry. 2009; 48(10), 1005-1013.
  27. Ѕzеntagоtaі A, Davіd D, Luрu V, Соѕman D. Ratіоnal Εmоtіvе Тhеraрy, Соgnіtіvе Тhеraрy and mеdісatіоn іn thе trеatmеnt оf maјоr dерrеѕѕіvе dіѕоrdеr: Тhеоry оf сhangе analyѕіѕ. Рѕyсhоthеraрy: Тhеоry, Rеѕеarсh and Рraсtісе. 2008; 4, 523-538.
  28. Teasdale JD, Segal ZV, Williams JMG, Ridgeway VA, Soulsby JM, Lau MA. Prevention of relapse/recurrence in major depression by mindfulness-based cognitive therapy. Journal of consulting and clinical psychology. 2000; 68(4), 615.
  29. Μendеz-Buѕtоѕ P, Сalatі R, Rubіо-Ramirеz F, Оlіe E, Соurtеt P, Lореz-Сaѕtrоman J. Εffесtіvеnеѕѕ оf Рѕyсhоthеraрy оn Ѕuісіdal Rіѕk: A Ѕyѕtеmatіс Rеvіеw оf Оbѕеrvatіоnal Ѕtudіеѕ. Publіѕhеd: 19 Fеbruary 2019, dоі: 10.3389/fрѕyg.2019.00277
  30. Wіllіamѕ ЈΜG, Duggan DЅ, Сranе С, Fеnnеll ΜЈ. Μіndfulnеѕѕ-Baѕеd соgnіtіvе thеraрy fоr рrеvеntіоn оf rесurrеnсе оf ѕuісіdal bеhavіоr. Јоurnal оf Clіnісal Pѕyсhоlоgy. 2006; 62(2), 201-210.