Domeniul sănătăţii mintale reprezintă un sector extrem de important al vieţii sociale, pentru că un individ care cunoaşte măsura lucrurilor, cu o bună stimă de sine, care dispune de o percepţie corectă a realităţii, este apt să întreprindă activităţi productive şi să întreţină relaţii sociale de calitate.
În acest sens, îmbunătăţirea sănătăţii mintale a populaţiei aduce beneficii economice şi o reducere a costurilor îngrijirilor din aria sănătăţii mintale (Tylee A., Haddad M., 2007).
Pe lângă impactul pe care îl au afecţiunile psihice asupra vieţii societăţii, foarte important este costul foarte ridicat al cheltuielilor pentru tratarea condiţiilor medicale, cum ar fi depresia, anxietatea, schizofrenia sau tulburările induse de substanţe (Mnookin S. et al., 2016). Studii recente au arătat că cel puţin 10% din populaţia lumii prezintă o tulburare psihică, iar cheltuielile din acest domeniu constituie 30% din costurile bolilor non-fatale şi 10% din costurile pentru afecţiunile care presupun dizabilităţi funcţionale sau chiar provoacă deces (Patel V., Saxena S., 2014). În plus, trebuie să ţinem cont şi de faptul că depresia, de exemplu, este într-o strânsă legătură cu diferite condiţii medicale cronice, aşa cum sunt bolile cardiovasculare, diabetul zaharat sau obezitatea, şi prin aceasta sporeşte costul îngrijirilor (Helliwell J.F. et al., 2013).
Organizarea serviciilor de sănătate mintală este diferită de la ţară la ţară, în funcţie de resursele umane, financiare, de valorile sociale şi culturale şi de contextul politico-economic care constituie cadrul de desfăşurare al alcătuirii acestor servicii.
Periodic este necesar a se face o estimare a nevoilor de sănătate mintală, oriunde în lume, pentru ca acestea să fie în concordanţă cu cerinţele de natură medicală, socială şi financiară care se schimbă. Cu atât mai mult în ţara noastră este necesară o reevaluare cât mai rapidă a nevoilor de sănătate mintală, de vreme ce se menţine încă o structurare a serviciilor de sănătate mintală în baza principiilor de organizare ale regimului trecut şi care nu mai corespunde noilor realităţi în plan medical, social şi economic.
Practicile actuale din interiorul sistemelor de sănătate mintală din Europa au avut ca punct de plecare dezvoltarea unor politici naţionale care să contribuie la îmbunătăţirea serviciilor de sănătate mintală. La baza constituirii acestor planuri naţionale a stat evaluarea nevoilor de sănătate mintală şi de îngrijiri sociale (Department of Health, 1999).
Termenul de „nevoie“ în domeniul sănătăţii mintale denumeşte orice tip de dizabilitate care cauzează anumite incapacităţi în plan social sau, mai precis, reprezintă posibilitatea pe care o are un individ de a beneficia de îngrijire (Slade et al., 1999). Această definiţie vizează acele persoane care experimentează o funcţionare scăzută din punct de vedere psihologic, social şi fizic în comparaţie cu norma societăţii.
Dar, pentru o estimare corectă a nevoilor serviciilor de sănătate mintală, trebuie să se facă mai întâi o analiză a situaţiei actuale a serviciilor existente (Organizaţia Mondială a sSănătăţii, 2003).
Analiza situaţiei actuale a serviciilor de sănătate mintală
Populaţia-ţintă
Pentru a putea fi derulate toate etapele procesului de îmbunătăţire a serviciilor de sănătate mintală trebuie să se identifice aria geografică deservită, precum şi caracteristicile populaţiei pe care o conţine. Astfel, aceasta trebuie să fie o arie administrativă, având o mărime destul de mare pentru a putea promova politici sociale şi economice, dar suficient de mică astfel încât să poată fi manageriate uşor nevoile locale. De asemenea, trebuie să se aibă în vedere accesibilitatea la aceste servicii a întregii populaţii deservite (OMS, 1996).
Mai mult decât atât, trebuie cunoscute caracteristicile epidemiologice ale zonei respective (repartizarea populaţiei pe grupe de vârste, mediu, diferiţi indicatori sociali), factori care sunt în strânsă legătură cu morbiditatea locală (Hansson et al., 1998).
În Planul Naţional de Acţiune în Sănătatea Mintală care s-a dorit a fi implementat în 2007 în România şi care făcea parte din strategia de reformă a Guvernului României, era planificat să se construiască 140 de centre, iar centrele să aibă o arie de acoperire de circa 150000 de locuitori. Acest deziderat însă nu s-a putut realiza din cauza lipsei de fonduri (Programul Phare, 2003).
Buget
Serviciile de sănătate mintală sunt finanţate, în principal, în ţările Europei occidentale, din bugetul asigurărilor sociale de sănătate şi mai puţin din fondurile asigurărilor private de sănătate (MHEEN II Policy Briefing, 2008). În ţările Europei Centrale şi de Est, bugetul sectorului de sănătate mintală face parte tot din bugetul asigurărilor sociale de sănătate, fără să existe un buget separat alocat sănătăţii mintale. Dintre aceste ţări, în Bulgaria, domeniul sănătăţii mintale este finanţat din două surse: pentru pacienţii internaţi, din bugetul Ministerului Sănătăţii, iar pentru ambulatoriu, din bugetul asigurărilor sociale de sănătate. Repartizarea fondurilor este direcţionată către serviciile de sănătate mintală corespunzător unei liste de servicii (Dlouhy M. et al., 2010). Chiar dacă există şi o conlucrare între serviciile de sănătate şi serviciile sociale, totuşi acestea lucrează independent, fără o relaţie clară între ele (Dlouhy M., 2012).
În toate aceste ţări există şi posibilitatea contribuţiei unor agenţii exterioare sistemului de sănătate publică (servicii sociale, grupări religioase, agenţii de voluntariat, societăţi non-profit, firme private de furnizare de servicii medicale, sociale etc.).
Scopul acestei evaluări este acela de a stabili care sunt serviciile exterioare sistemului de sănătate public care pot susţine sistemul public în ceea ce priveşte satisfacerea nevoilor existente.
Mai departe, această investigaţie trebuie dusă înspre contactarea acestor servicii şi, dacă acestea consimt, se poate ajunge la o complementaritate a activităţilor întreprinse împreună. Este foarte important acest pas, pentru că întotdeauna este mult mai avantajos să reorganizezi ceva deja existent decât să creezi noi servicii (Duica L., 2013).
Indicatori de management
În ultimă instanţă, trebuie să se facă o trecere în revistă a serviciilor actuale de sănătate mintală care trebuie să cuprindă verificarea resurselor existente: servicii, paturi de spital, personal etc. Analiza acestei situaţii trebuie să se facă pe baza unor indicatori care, dacă nu sunt disponibili până la acel moment, trebuie să fie iniţiat un studiu din care să reiasă informaţiile necesare. În final, va trebui ca informaţiile rezultate să ilustreze situaţia serviciilor de sănătate din reţeaua de sănătate publică – în principal, servicii de sănătate mintală primară, secundară şi terţiară, paturile necesare secţiilor de pacienţi acuţi, respectiv pentru pacienţii cronici, dar şi alţi indicatori, cum ar fi:
-
numărul de internări anuale
-
utilizarea paturilor
-
servicii de zi
-
durata medie de spitalizare
-
consultaţii în ambulatoriu, anuale etc. (OMS, 2003)
Estimarea nevoilor are la bază următoarele instrumente:
Stabilirea prevalenţei cazurilor severe (psihoze cronice, tulburarea afectivă bipolară, depresia majoră sau alte afecţiuni care, ca urmare a disfuncţionalităţii pe care o antrenează, pot fi considerate severe) şi a incidenţei cazurilor mai puţin severe care se sprijină fie pe date epidemiologice locale referitoare la morbiditate şi la indici de dizabilitate, fie prin ajustarea datelor epidemiologice naţionale sau internaţionale, în funcţie de caracteristicile sociodemografice ale zonei respective.
De exemplu, dacă severitatea condiţiei psihiatrice este prioritatea în funcţie de care se vor judeca nevoile, se va calcula: numărul de cazuri severe (procent de cazuri severe preconizate X 100000 X prevalenţa). Dacă însă se doreşte ajustarea prevalenţei cazurilor severe la anumite categorii demografice (sex, grupe de vârstă, statut marital, statut etnic etc.), se va lua în considerare prevalenţa cazurilor la populaţia vizată (OMS, 2003).
Estimarea serviciilor pentru nevoia identificată
Această estimare vizează crearea cadrului de organizare a serviciilor de sănătate mintală, componentele acestui sistem referindu-se la: servicii de ambulatoriu, comunitare, spitaliceşti, centre rezidenţiale.
Servicii de ambulatoriu
În ţara noastră, activitatea serviciului de ambulatoriu constă în acordarea consultaţiilor şi urmărirea tratamentului la cazurile noi şi care nu necesită o monitorizare expresă a tratamentului, spre deosebire de serviciile comunitare care se adresează pacienţilor din ambulatoriu cu afecţiuni psihice severe.
Nevoia acestor servicii va fi cuantificată prin intermediul indicilor care exprimă activitatea în ambulatoriu: 1) vizite ambulatorii anuale = număr preconizat de cazuri anuale X media vizitelor anuale per persoană; 2) vizite ambulatorii pe zi = totalul vizitelor anuale/numărul zilelor lucrătoare într-un an (OMS, 2003).
Servicii comunitare
Serviciile comunitare asigură reabilitarea pacienţilor care, ca urmare a condiţiilor psihiatrice severe, se confruntă cu o integrare dificilă în comunitate.
Indicatorul activităţii acestor servicii este reprezentat de: servicii de zi = număr preconizat de cazuri anuale X procent de cazuri care necesită îngrijire de zi/număr de programe într-un an (OMS, 2003).
Servicii spitaliceşti
În afara asistenţei medicale din cadrul serviciilor de ambulatoriu, este nevoie şi de structuri spitaliceşti care să asigure îngrijirea pacienţilor în cazul decompensărilor acute ale afecţiunilor psihiatrice. Serviciile spitaliceşti sunt organizate fie în secţii de pacienţi acuţi, în care se asigură managementul pe termen scurt al pacienţilor, fie în servicii rezidenţiale de lungă durată.
Indicatorul acestor servicii este reprezentat de: numărul de paturi = număr preconizat de cazuri care necesită spitalizare X media duratei de spitalizare/365 X indice de ocupare a paturilor (OMS, 2003).
În multe ţări europene (Italia, Austria, Marea Britanie etc.) a avut loc un proces de dezinstituţionalizare, adică desfiinţarea spitalelor mari de psihiatrie şi înlocuirea acestora cu îngrijiri în cadrul comunităţii, care să asigure o accesibilitate mai mare a serviciilor, creşterea calităţii vieţii pacienţilor în comunitate şi respectarea drepturilor pacienţilor cu tulburări psihice (Caldas de Almeida, Killaspy, 2011).
În Germania s-au menţinut spitalele mari de psihiatrie, dar acestea au cunoscut modificări importante din punctul de vedere al infrastructurii, al politicii de personal şi al procedurilor terapeutice (Kling Laurenco et al., 2013).
În România şi în alte ţări est-europene există o strategie în ceea ce priveşte dezinstituţionalizarea, dar aceste măsuri necesită timp şi, de asemenea, resurse financiare importante (Mental Health Europe, 2012).
Prin urmare, sănătatea mintală în ţara noastră are nevoie de o acoperire a numeroaselor deficienţe în planul existenţei/organizării unor servicii, al lipsei unor facilitări/dotări, în combaterea imaginii negative a psihiatriei în mentalitatea românească şi este nevoie de adoptarea cât mai rapidă a măsurilor de îmbunătăţire a acestor deficienţe.
În concluzie, deşi există o nevoie de restructurare a tuturor serviciilor de sănătate mintală în ţara noastră, Planul Naţional de Acţiune în Sănătate Mintală, document care a avut legătură cu intrarea României în Europa în 2007, a identificat ca nevoie prioritară dezvoltarea sectorului serviciilor comunitare. Serviciile comunitare sunt reprezentate în primul rând de centrele de sănătate mintală, dar şi de alte servicii, aşa cum sunt centrele de zi, centrele de criză, serviciile de reabilitare (consum de alcool, droguri), locuinţele protejate etc. Aceste servicii au rolul de a asigura o gamă largă de servicii psihiatrice, psihologice, sociale, pentru satisfacerea a cât mai multor nevoi ale pacienţilor din comunitate.