Știri

2015 - an aniversar al AMVAC/RoSAVA

Evenimentul de referință al acestui an este Congresul AMVAC/RoSAVA care va avea loc în stațiunea montană Sinaia, în perioada 12-14 noiembrie 2015.
31 Iulie 2017
Știri
31 Iulie 2017

2015 - an aniversar al AMVAC/RoSAVA

Evenimentul de referință al acestui an este Congresul AMVAC/RoSAVA care va avea loc în stațiunea montană Sinaia, în perioada 12-14 noiembrie 2015.
2015 este anul în care AMVAC/RoSAVA sărbătorește împlinirea a zece ani de la inițierea unui proiect curajos dedicat profesiei de medic veterinar. Deși rădăcinile proiectului AMVAC s-au format încă din anul 1999, prin implicarea dlui dr. Horia Elefterescu, asociația cunoaște o ascensiune remarcantă, în următorii ani, prin contribuția dlui  dr. Valentin Nicolae și a întregii echipe AMVAC, formată din medici veterinari dornici de a promova profesionalismul și de a ridica standardele profesiei. În cei 10 ani de activitate, AMVAC a aderat la structuri internaționale precum WSAVA (în 2007) și FECAVA (în 2009), bifând astfel o parte din obiectivele propuse și cărora li se adaugă evenimentele de succes organizate în țară, cu participarea, de-o potrivă, a lectorilor străini, cât și români. În prezent proiectul AMVAC/RoSAVA este condus de dl dr. Andrei Timen.
Evenimentul de referință al acestui an este Congresul AMVAC/RoSAVA care va avea loc în stațiunea montană Sinaia, în perioada 12-14 noiembrie 2015. În acest an aniversar, congresul reunște în ambianța plăcută a Casinoului Palace lectori cu renume internațional: Bruno Peirone (ortopedie), Richard LeCouteur (neurologie), Tijn Spoormakets (ecvine), Michael Lappin (medicină internă), Catriona Macphail (chirurgie țesuturi moi), Perre Mercader (management), Norin Chai (animale exotice), Craig Griffin (dermatologie), Robert O`Brien (imagistică), Murat Saroglu (oftalmologie), Alan Hof (chirurgie), precum și lectori din România, de-o potrivă reprezentanți ai societăților de specialitate sau ai facultăților de medicină veterinară din țară. Detalii despre organizarea Congresului AMVAC/RoSAVA 2015 puteți vedea pe pagina de facebook (www.facebook.com/amvac2015), cât și pe website (https://amvac.ro).
Prima apariție din acest an, a revistei “Practica veterinară.ro” este dedicată bolilor înfecțioase și parazitare, domeniu care va fi bine reprezentat și în cadrul Congresului AMVAC/RoSAVA, unde vă invităm, cu drag, în număr cât mai mare pentru a celebra alături de lectori, sponsori și organizatori cei 10 ani de proiecte AMVAC. 
La mulți ani, AMVAC/RoSAVA!editorial
Te-ar mai putea interesa
Știri

Cluj-Napoca: a fost lansat volumul „Chirurgia de război”

Pe 6 februarie a avut loc lansarea volumului „Chirurgia de război”, în prezența coordonatorilor. 

...

Știri

O sută de reviste medicale cer eliminarea armelor nucleare

O sută de reviste medicale din întreaga lume au lansat un apel comun, pentru acţiuni urgente în vederea eliminării armelor nucleare. Ameninţarea unei catastrofe nucleare este „semnificativă şi în creştere”, se arată într-un editorial comun....

Știri

Peste 200 de publicaţii medicale cer măsuri de urgenţă în criza climatică

Peste 200 de reviste medicale au publicat un apel comun, solicitând guvernelor măsuri de urgenţă pentru a limita schimbările climatice, a restaura biodiversitatea şi a proteja sănătatea. ...