(IN)Dependeţe, al 49-lea proiect susţinut de Asociaţia Zi de Bine, a fost realizat în colaborare cu Asociaţia Română Anti-SIDA. Noul centru se află în zona Titan din Bucureşti, în cadrul Centrului ARAS Titan şi reprezintă un spaţiu de întâlnire şi consiliere pentru părinţi şi copii.


Pentru a crea o reţea de educare şi sprijin în acest domeniu, în perioada imediat următoare se vor recruta şi forma educatori din rândul tinerilor şi părinţilor, se arată într-un comunicat.

A fost organizat deja un prim grup de suport pentru părinţii adolescenţilor dependenţi, în cadrul căruia aceştia au primit sugestii şi soluţii despre cum pot să recunoască comportamentul tinerilor şi cum să comunice cu ei, pentru a-i ajuta să depăşească această perioadă din viaţa lor.

„Uşile noului centru pentru adolescenţii dependenţi care au nevoie de sprijin în lupta cu substanţele interzise, dar şi pentru părinţii lor, care vor să afle cum le pot fi alături, sunt deschise de astăzi. Iar reacţiile pe care le-am primit de la părinţi şi profesori de când am demarat acest proiect ne-au vorbit, o dată în plus, despre necesitatea unui astfel de proiect. Mai mult decât atât, numărul mare de solicitări care vin din afara Bucureştiului ne-au determinat să luăm în calcul organizarea de ateliere de formare în acest domeniu pentru toţi adulţii care interacţionează cu tinerii şi care vor să afle cum pot diminua efectele acestui adevărat fenomen care riscă să afecteze o întreagă generaţie”, consideră Melania Medeleanu şi Luciana Zaharia, fondatoarele Asociaţiei Zi de Bine.

Centrul ARAS a luat fiinţă în aprilie 1992 cu scopul de a veni în sprijinul persoanelor vulnerabile care consumă droguri, care practică sexul comercial şi de asemenea, pentru persoanele care sunt afectate de HIV/SIDA sau au hepatite virale B şi C (VHB şi VHC), TBC. În cele 6 containere pe care le deţin, lucrează o echipă dedicată formată din doi asistenţi sociali, doi lucrători sociali, un medic şi un asistent medical, în baza unui protocol încheiat cu DGASPC Sector 3 care se reînnoieşte la fiecare doi ani.

„Primul pas al proiectului de prevenire a consumului de droguri şi consecinţelor asociate consumului, a fost făcut prin reconstruirea din temelii şi amenajarea centrului ARAS Titan. Atelierele (IN)Dependenţe sunt la început de drum şi vor ajuta enorm comunicarea tineri-părinţi, contribuind astfel la răspunsul dat urgenţei de sănătate publică reprezentate de consumul de droguri problematic în rândul tinerilor”, a subliniat Monica Dan, psihoterapeut ARAS.

 




Psihiatru (2)