Cunoașterea și dezvoltarea abi­li­tăților în domeniul medical presupun o continuă și asiduă updatare și upgradare ale cunoștințelor în domeniu. Avalanșa de noi informații științifice în domeniul medical veterinar, implementarea unor metode/tehnici inovative de diagnostic și modalități de intervenție curativo-profilactică fac destul de dificilă și complexă activitatea practică de zi cu zi a medicului veterinar. 
În egală măsură, accesibilitatea informațiilor de specialitate de pe diverse canale mediatice, dar şi nivelul și pertinența științifico-profesională la care acced proprietarii animalelor de companie fac de multe ori ca aşteptările acestora să depăşească posibilitățile praxisului de nivel mediu din țara noastră. De aceea, găsirea și optimizarea abordării clinico-terapeutice și de diagnostic în situații-limită sau în cazuri medicale dificile pun deseori în dificultate medicul veterinar, în raport cu infrastructura şi posibilitățile existente și cu disponibilitățile financiare ale proprietarilor, pentru soluționarea cazurilor.
De asemenea, este unanim acceptat faptul că, în prezent, arsenalul mijloacelor terapeutice şi de diagnostic aflat la îndemâna medicului veterinar este extrem de diversificat, oferind posibilități și alternative redutabile. Pe aceste coordonate, prescripția aproape a fiecărui medicament - sau opţiunea pentru o anumită tehnică intervențională curativă - cuprinde un potențial risc, modificând conceptul clasic de „Primum non nocere” la tot mai actualul „risc calculat”, pentru a limita efectele nedorite (previzibile sau nu, pe termen mediu sau lung) pe care le pot declanşa, întreține sau accentua, când acestea sunt recomandate sau folosite irațional, nejustificat ori inadecvat.editorial