Din aceeași categorie

Practica Veterinara.ro

Arcul aortic drept persistent: diagnostic și rezolvare chirurgicală

Practica Veterinara.ro

Managementul clinic și de diagnostic al sindromului Cushing la câine

Practica Veterinara.ro

Coordonate clinice și de diagnostic în principalele afecţiuni urologice la câine

Tabloul clinic al afectării nervului statoacustic poate lua forma atât a deficienţelor de auz, cât şi simptomatologia sindromului vestibular.

Semnele clinice ale sindromului vestibular se manifestă în funcţie de componenta afectată (centrală sau periferică), în cele mai multe cazuri tabloul clinic putând fi suficient pentru stabilirea neurolocalizării. Cu toate acestea, nu de puţine ori sunt întâlnite situaţii în care combinaţii între semnele specifice sindromului vestibular periferic (cum ar fi nistagmusul cu fază rapidă) coexistă cu semne specifice afectării componentei centrale (nistagmusul şi/sau strabismul poziţional). Mai mult, sindromul vestibular al câinelui bătrân se exprimă aproape constant printr-o combinaţie de simptome tipice sindromului vestibular periferic şi celui central. Alteori, semnele clinice caracteristice afectării componentei periferice au un debut supraacut, situaţie care imprimă un caracter puternic nonambulator pacientului, ridicând probleme de evaluare a căilor proprioceptive conştiente (afectate doar în cazul leziunilor componentei vestibulare centrale) (Troxel şi col., 2005; Oliviera şi col., 2012; Boudreau şi col., 2018). Simptomatologia sindromului vestibular periferic şi central este detaliată în tabelul 1.
 

Afectarea componentei acustice a nervului VIII se poate manifesta prin prezenţa surdităţii (fie ea congenitală sau dobândită, uni- sau bilaterală). Cele mai comune cauze ale surdităţii sunt prezentate în tabelul 2.
 

Aprecierea acuităţii auditive este dificil însă de efectuat în condiţii clinice, pentru că hipoacuzia, surditatea unilaterală sau cea bilaterală nu pot fi diferenţiate prin audiometria comportamentală. Modificările de comportament în surditatea canină pot fi subtile sau foarte evidente; unii câini fără deficit de auz nu pot răspunde stimulilor din cauza anxietăţii sau agitaţiei, în timp ce unii pacienţi surzi pot răspunde, detectând stimulii prin văz, vibraţii sau mişcări ale aerului. Căţeii cu surditate bilaterală mimează comportamentul celorlalţi pui, se bazează mai mult pe văz, sunt mai atenţi şi par mai inteligenţi, însă sunt dificil de dresat. Câinii cu surditate unilaterală nu pot detecta sursa sunetului, dar se pot adapta, fără a manifesta vreo deficienţă de auz. Pierderea progresivă a auzului sau prezbiacuzia specifică la câinii bătrâni sau la cei supuşi unor zgomote foarte puternice trece deseori neobservată de proprietari până la un stadiu avansat al hipoacuziei, când apar semnele clinice.

O metodă de apreciere obiectivă atât a componentei auditive, cât şi a celei vestibulare a nervului VIII poate fi realizată cu ajutorul testării potenţialelor auditive evocate (BAER). Principiul se bazează pe înregistrarea influxului nervos indus de un stimul auditiv, de la urechea internă până la structurile din trunchiul cerebral (Musteaţă şi col., 2013; Stanciu şi col., 2016; Armaşu şi col., 2015). Astfel, stimulul este transformat în potenţiale electrice care vor fi conduse prin intermediul neuronilor pornind prin nervul vestibulocohlear, traversând rostral trunchiul cerebral şi proiectându-se ulterior în manieră difuză pe aria auditivă a cortexului cerebral din lobii temporali. Trecerea impulsurilor electrice prin sinapsele fiecărei structuri implicate generează un potenţial evocat recoltat la nivelul scalpului cu ajutorul electrozilor. Rezultă un traseu alcătuit din 4-5 unde, notate cu cifre romane de la I la V. În medicina veterinară, unda IV apare inconstant, fuzionând de obicei cu unda III sau V (Cauzinille, 1997; Wilson şi Mills, 2005; Web, 2009). Unda I este generată de porţiunea distală, extracraniană, a nervului acustico-vestibular ipsilateral. Unda II este generată de porţiunea proximală, intracraniană, a nervului acustico-vestibular ipsilateral. Unda III îşi are originea fie în nucleul dorsal al corpului trapezoid, fie în nucleii cohleari şi proiecţiile lor. Generatorul undei IV nu a fost încă identificat cu certitudine, dar se consideră că ar fi nucleii din complexul olivar superior, iar unda V este dată de coliculii caudali sau de nucleii lemniscului lateral. Pentru interpretarea rezultatelor se observă formarea şi morfologia undelor, atât în stimularea monoauriculară – stângă şi dreaptă –, cât şi în stimularea biauriculară (Strain, 2011).

Plasarea electrozilor pentru testul BAER

Se pot folosi atât electrozi subdermici de tip ac, utilizaţi preponderent în electroencefalografie, cât şi electrozi de tip disc, ataşaţi pe suprafaţa scalpului cu ajutorul unei paste adezive electroconductoare. Electrodul de înregistrare se poziţionează pe creştetul capului (vertex), cei doi electrozi de referinţă se plasează la baza fiecărei urechi, iar electrodul de împământare retrooccipital, pe linia mediană a gâtului (figura 1). După toaletarea canalelor auditive externe se introduc căştile prin care se aplică stimulul auditiv care constă într-o serie de 300-1000 de clickuri cu frecvenţa de 3-4 kHz şi intensitatea de 90 dB SPL.
 

La câinii cu surditate bilaterală se constată lipsa tuturor undelor la stimularea cu intensitatea de 90 dB (figura 3). În cazul surdităţii unilaterale, se constată lipsa undelor corespunzătoare urechii afectate (figura 4).
 

În sindromul vestibular central, undele I şi II aferente componentei periferice sunt prezente şi nemodificate din punctul de vedere al latenţei şi amplitudinii, în timp ce undele III-V aferente componentei centrale sunt diminuate sau absente (figura 5). În sindromul vestibular periferic, asociat otitei externe, se observă scăderea amplitudinii tuturor undelor, uni- sau bilateral (figura 6).  
 

Conflict of interests: The authors declare no conflict of interests.