Timpanocheratomul este o afecţiune otică ce constă în formarea unui chist epidermoid în urechea medie. În literatura de specialitate, prezenţa acestei afecţiuni este cunoscută frecvent sub denumirea de colesteatom, încă din 1838 (Müller, 1838, citat de Banco et al., 2014), deşi nu este considerată o formaţiune tumorală. Timpanocheratomul este o formaţiune care conţine resturi de cheratină, acoperite de un epiteliu scuamos cheratinizat, multistratificat (Banco et al., 2014). Modul de apariţie a acestui chist nu este încă pe deplin cunoscut, fiind propuse mai multe teorii (Kuo, 2015; Travetti et al., 2010)(8). 
În medicina umană, colesteatomul este clasificat ca fiind congenital sau dobândit (Persaud et al., 2007). Forma dobândită se poate prezenta ca afecţiune primară (cauzată de migrarea membranei timpanice în urechea medie şi de apariţia unor aderenţe care favorizează formarea chistului epidermoid, toate aceste producându-se pe fondul unei disfuncţii a trompei lui Eustachio şi al unei ventilaţii deficitare la nivelul trompei auditive) sau secundară (consecutivă proceselor inflamatorii cronice, traumatismelor sau intervenţiilor chirurgicale care au implicat urechea medie, determinând metaplazia epiteliului care căptuşeşte cavitatea timpanică; în plus, se consideră că şi epiteliul canalului auditiv extern sau al membranei timpanice poate migra în cavitatea timpanică pe fondul unui factor declanşator, ducând în final la formarea timpanocheratomului) (Risselada et al., 2016)(11,13,15).
În medicina veterinară, până în prezent nu au fost raportate cazuri de timpanocheratom congenital (Banco et al., 2014; Risselada et al., 2016), deşi nu este exclusă în totalitate posibilitatea prezenţei acestei forme (Travetti et al., 2010; Schuenemann & Oechtering, 2012). Obişnuit, se consideră că timpanocheratomul reprezintă o complicaţie severă a otitei medii cronice, cu sau fără afectarea integrităţii membranei timpanice (Banco et al., 2014), însă poate acompania şi otita externă (Newman et al., 2015)(6,7). 
Tabloul clinic este complex şi nespecific (Travetti et al., 2010). Pe lângă semnele otitei externe sau/şi otitei medii cronice, simptomatologia se poate complica în urma creşterii continue şi a extinderii formaţiunii, distrugerii osoase, dar şi a suprapunerii germenilor infecţioşi. Odată formată, această structură se poate mări, antrenând compresiune pe ţesuturile din jur, mergând până la distrugerea ţesutului osos de la nivelul osului temporal (Østevik et al., 2018), modificări care pot fi evidenţiate prin examen imagistic. Otoreea şi otodinia, precum şi durerea decelată la palparea articulaţiei temporomandibulare pot fi acompaniate de ataxie, înclinarea capului pe partea urechii afectate, nistagmus, mers în manej, trismus şi paralizie facială (Pitzorno et al., 2018)(2,6,7).
Examenul radiografic urmăreşte evaluarea conductului auditiv extern şi a bulelor timpanice, iar aspectele imagistice sunt în corelaţie cu evoluţia procesului patologic. Obişnuit, modificarea evoluează unilateral, însă au fost semnalate şi cazuri cu evoluţie bilaterală (Greci et al., 2011; Østevik et al., 2018). Modificările înregistrează aspecte diferite, în funcţie de momentul evolutiv al afecţiunii surprins pe imaginea radiografică. Se pot observa îngroşarea peretelui bulei timpanice, care prezintă un contur neregulat, precum şi dispariţia aerului din interiorul bulei, consecutivă dezvoltării timpanocheratomului, ceea ce determină creşterea radioopacităţii în interiorul bulei timpanice (figura 1).

Uneori se pot observa deformarea şi subţierea peretelui bulei timpanice afectate, ca urmare a compresiunii exercitate de formaţiunea rezultată în urechea medie(4,5,15).
Scanarea CT permite stabilirea prezenţei şi extinderii formaţiunii intraauriculare, precum şi stabilirea gradului de afectare a structurii osoase. În urma scanării CT se poate constata osteoscleroza sau subţierea peretelui bulei timpanice. Aceasta poate să apară mărită şi să conţină un material asemănător ţesuturilor moi care să înlocuiască aerul din bulă. Oscioarele din urechea medie pot suferi fenomene distructive, parţiale sau totale. Zone de osteoscleroză acompaniate de osteoproliferare au fost observate şi la nivelul articulaţiei temporomandibulare (Travetti et al., 2010)(3,7,8).
Examenul RMN poate evidenţia expansiunea bulei timpanice afectate, precum şi prezenţa unui material care prezintă un semnal neomogen, izointens în secvenţa T1 şi hiperintens în secvenţa T2 (figura 3). În urma administrării mediului de contrast, în secvenţa T1 se poate observa o creştere de semnal cu aspect circular către exteriorul formaţiunii, ca urmare a procesului inflamator (Harran et al., 2012; Saunders & Boroffka, 2018). În plus, această modalitate de examinare permite identificarea extinderii intracraniene a afecţiunii otice, consecutivă erodării peretelui bulei timpanice şi a porţiunii pietroase a osului temporal (Wisner & Zwingenberger, 2015) sau către nazofaringe (Pitzorno et al., 2018; Travetti et al., 2010; Hardie et al., 2008; Greci et al., 2011)(1,2,9,11). 
Diagnosticul diferenţial se realizează faţă de otita medie cronică, granulomul de colesterol şi procese neoplazice ale urechii. Otita medie cronică se caracterizează prin scleroza şi îngroşarea peretelui bulei timpanice, acompaniată de creşterea opacităţii bulei ca urmare a prezenţei colecţiei lichide, însă fără deformarea peretelui, aşa cum se întâmplă în timpanocheratom (Travetti et al., 2010). Granulomul de colesterol reprezintă formarea unor mase mici consecutivă precipitării cristalelor de colesterol care induc reacţii granulomatoase la nivelul urechii medii (Travetti et al., 2010). Se poate face o diferenţiere în urma examenului RMN între timpanocheratom şi granulomul de colesterol, prin aceea că granulomul de colesterol are un semnal hiperintens atât în secvenţa T1, cât şi în secvenţa T2, în timp ce timpanocheratomul are semnal hiperintens doar în secvenţa T2 (Travetti et al., 2010). Procesele neoplazice de la nivelul urechii sunt caracterizate de tumefierea ţesuturilor moi adiacente urechii medii, precum şi de liza osoasă, în special la nivelul peretelui bulei timpanice cu extindere către porţiunea pietroasă a osului temporal (Risselada, 2016). Diagnosticul final se stabileşte prin examen histopatologic al conţinutului urechii medii (Furcas et al., 2014)(3,5,8).
 

 

 

Conflict de interese: niciunul declarat

Suport financiar: niciunul declarat

Acest articol este accesibil online, fără taxă, fiind publicat sub licenţa CC-BY.

 câinecolesteatomtimpanocheratomureche medie