Auditul clinic este un tip de audit. Auditul este un fel de control. Intern sau extern, tot control este! Nouă, medicilor, nu prea ne place să fim controlaÅ£i. Atunci, mai bine să nu citim acest articol! TotuÅŸi, mai bine ar fi să-l citim ÅŸi să încercăm să facem un pas înainte, măcar în sensul de a înÅ£elege ce înseamnă un audit clinic. În Anglia, tinerii medici absolvenÅ£i sunt obligaÅ£i ca în primii doi ani de activitate să efectueze un audit clinic. Auditul măsoară practica medicală comparativ cu standardele existente ÅŸi acceptate. Dacă în cercetare întrebarea este: „Ce este bine să faci?”, în auditul clinic ne punem întrebarea: „Facem ceea ce trebuie, într-un mod corect?”⁽¹⁾.

Auditul clinic este o metodă de îmbunătăţire a ca­li­tă­Å£ii, prin revizuirea sistematică a îngrijirilor acordate pacienÅ£ilor, faţă de un set de criterii explicite, urmată de implementarea unor schimbări, dacă este nevoie.

Auditul clinic ar trebui să fie o practică obiÅŸnuită, pe care viitorii medici să o deprindă încă din timpul studenÅ£iei. Este un proces care are o metodologie destul de precisă ÅŸi care poate fi folosit atât în spitale, cât ÅŸi în unităţi medicale de dimensiuni mai mici sau în grupuri constituite în scop educaÅ£ional. De asemenea, poate fi utilizat în programe de creÅŸtere, evaluare sau asigurare a calităţii.

Auditul clinic este, în primul rând, o metodă de autoevaluare, prin care se poate determina dacă abilităţile, cunoÅŸtinÅ£ele ÅŸi resursele existente la nivelul unităţii medicale sunt folosite în mod corect ÅŸi eficient.

Utilizarea auditului clinic oferă un cadru în care metodele de creÅŸtere a calităţii pot fi folosite într-un mod colaborativ ÅŸi sistematic. Efectuând un audit clinic, în primul rând este cunoscută situaÅ£ia actuală într-un mod obiectiv ÅŸi poate fi comparată la nivel local, naÅ£ional sau internaÅ£ional, ulterior putând fi luate măsurile necesare pentru îmbunătăţire, dacă este nevoie. Metoda încurajează atingerea unui nivel dorit de calitate a practicii medicale, încurajează învăţarea, întăreÅŸte spiritul de echipă, permite construirea unor relaÅ£ii sănătoase între clinicieni, manageri ÅŸi pacienÅ£i.

Auditul clinic ar trebui să fie utilizat, în primul rând, ca instrument clinic ÅŸi profesional pentru uzul clinicienilor ÅŸi al unităţilor care oferă servicii medicale, nefiind, în principiu, un instrument de reglementare sau de management.

Se descriu cinci obiective distincte ale auditului clinic⁽²⁾:

• Rezolvarea unor probleme legate de procese sau de rezultate.
• Monitorizarea volumului de muncă în scopul de a controla cererea.
• Monitorizarea introducerii de noi practici ÅŸi/sau modificări în practică.
• Monitorizarea aderenÅ£ei la cele mai bune practici (de exemplu, utilizarea ghidurilor).
• Monitorizarea calităţii.

Istoric

Evident, auditul clinic nu a apărut brusc, în vremurile noastre. Primele experienÅ£e care pot fi considerate ca precursori ai auditului clinic au fost realizate de Florence Nightingale (1820-1910), în timpul Războiului din Crimeea⁽³⁾. Ea a fost trimisă de guvernul britanic, împreună cu 38 de infirmiere pregătite de ea, la Spitalul din Scutari (suburbie a Istanbulului), să organizeze serviciul medical militar de acolo. În ciuda faptului că activitatea infirmierelor era desconsiderată de cei câÅ£iva medici militari din spitale, Nightingale a instituit proceduri sanitare stricte, legate în special de igiena personală ÅŸi a echipamentelor, Å£inând evidenÅ£e statistice stricte. Astfel, a reuÅŸit să scadă mortalitatea de la 40% la 2%, iar în final, procedurile imaginate de ea au fost acceptate de ofiÅ£eri ÅŸi medici. Întoarsă în Marea Britanie, a adunat o mulÅ£ime de dovezi care au putut convinge autorităţile că cei mai mulÅ£i soldaÅ£i au fost uciÅŸi de condiÅ£iile proaste din spitale ÅŸi de lipsa oricăror proceduri, ceea ce favoriza transmiterea infecÅ£iilor.

Primul auditor medical adevărat este considerat dr. Ernest Amory Codman (1869-1940). Chirurg ortoped american, Codman s-a gândit că ar fi utilă urmărirea sistematică a pacienÅ£ilor care au suferit intervenÅ£ii chirurgicale pentru a depista eventualele erori. Spre deosebire de Nightingale, a cărei abordare a fost orientată spre un audit „epidemiologic”, Codman a avut o abordare mai clinică, urmărind rezultatele la nivelul pacienÅ£ilor⁽²⁾.

Evident, a trebuit să treacă aproape 130 de ani până când auditul clinic a reintrat în practica medicală, spre sfârÅŸitul anilor ’80, odată cu orientarea îngrijirilor medicale către pacient.

Definiţii

Documentul de poziÅ£ie „Working for Patients” definea, în 1989, auditul medical ca fiind o „analiză critică sistematică a calităţii îngrijirilor medicale, inclusiv a procedurilor utilizate pentru diagnostic ÅŸi tratament, utilizarea resurselor ÅŸi rezultatele la nivelul pacientului, precum ÅŸi calitatea vieÅ£ii”⁽²⁾.

Mai târziu, în 1993, National Health System (NHS; sistemul naÅ£ional de asistenţă medicală din Marea Britanie) trece de la auditul medical la auditul clinic, oferind o definiÅ£ie revizuită: „Auditul clinic este analiza sistematică a calităţii asistenÅ£ei medicale, inclusiv procedurile de diagnostic, tratament ÅŸi îngrijire, utilizarea resurselor ÅŸi rezultatele la nivelul pacientului, precum ÅŸi calitatea vieÅ£ii”⁽²⁾.

Cinci ani mai târziu, un articol din British Medical Jour­nal (BMJ) (4 iulie 1998) oferea explicaÅ£ii suplimentare: „Auditul clinic face parte integrantă din guvernanÅ£a clinică a unui sistem de asistenţă medicală, iar guvernanÅ£a clinică este cadrul prin care organizaÅ£iile NHS sunt responsabile pentru îmbunătăţirea continuă a calităţii serviciilor ÅŸi păstrarea standardelor ridicate de îngrijire, prin crearea unui mediu în care excelenÅ£a în îngrijirea clinică va înflori”⁽³⁾.

Una dintre cele mai acceptate definiÅ£ii este cea oferită de National Institute for Clinical Excellence (NICE) în „Principiile pentru cele mai bune practici în auditul clinic”, în 2002, care a definit auditul clinic ca fiind „un proces de creÅŸtere a calităţii, ce urmăreÅŸte îmbunătăţirea îngrijirilor oferite pacientului, precum ÅŸi rezultatele, prin revizuirea sistematică a unor criterii explicite ÅŸi punerea în aplicare a schimbărilor, acolo unde este necesar. Aspecte ale structurii, proceselor ÅŸi rezultatelor îngrijirii sunt selectate ÅŸi evaluate sistematic pe baza unor criterii explicite. Acolo unde este indicat, modificările sunt implementate la nivel individual, de către echipa de îngrijiri, iar ulterior este utilizată monitorizarea pentru a confirma îmbunătăţirea furnizării asistenÅ£ei medicale”⁽⁴⁾.

O definiÅ£ie ÅŸi mai nouă este oferită de National Clinical Audit Advisory Group (NCAAG) în 2010: „Auditul clinic reprezintă evaluarea procesului (folosind criterii bazate pe dovezi) ÅŸi/sau al rezultatelor îngrijirii (în comparaÅ£ie cu alte unităţi medicale). Scopul său este de a stimula ÅŸi de a sprijini intervenÅ£iile de îmbunătăţire a calităţii la nivel naÅ£ional ÅŸi local ÅŸi, prin re-auditare, să evalueze impactul acestor intervenÅ£ii”⁽⁵⁾.

În 2011, Burgess afirma în „New Principles of Best Prac­tice in Clinical Audit”: „Auditul clinic poate fi descris ca un ciclu de îmbunătăţire a calităţii care implică măsurarea eficacităţii asistenÅ£ei medicale în raport cu standardele convenite ÅŸi dovedite de înaltă calitate ÅŸi luarea de măsuri pentru a aduce practica la nivelul acestor standarde, în vederea îmbunătăţirii calităţii asistenÅ£ei medicale ÅŸi a rezultatelor medicale”⁽⁶⁾.

Trebuie făcută distincÅ£ia între audit ÅŸi colectarea de date. Nu colectarea de informaÅ£ii generale reprezintă auditul. Auditul trebuie să studieze în detaliu un domeniu specific al practicii medicale ÅŸi să se concentreze asupra caracterului adecvat al îngrijirilor pe care pacientul le-a primit. Apoi, datele colectate după implementarea schimbărilor vor dovedi dacă acestea au avut sau nu, în final, un efect benefic.

Aspectele structurii, proceselor ÅŸi rezultatelor îngrijirii sunt selectate ÅŸi evaluate sistematic în funcÅ£ie de criterii explicite. Dacă este cazul, modificările sunt implementate la nivel individual, de echipă sau de serviciu, iar monitorizarea ulterioară este utilizată pentru a confirma îmbunătăţirea furnizării asistenÅ£ei medicale.

De asemenea, trebuie înÅ£elese diferenÅ£ele dintre auditul clinic ÅŸi cercetare. Cercetarea implică multe detalii de metodologie, care nu sunt chiar atât de stricte în cazul auditului.

În cele din urmă, rezultatele auditului trebuie să fie relevante pentru respectiva unitate medicală ÅŸi nu trebuie generalizate la o populaÅ£ie-Å£intă mai mare. Scopul auditului este de a verifica dacă practica medicală este conformă cu standardele agreate ÅŸi eventual să permită verificarea după implementarea schimbărilor (tabelul 1).
 

Etapele auditului clinic

Efectuarea auditului clinic implică utilizarea unei metodologii specifice ÅŸi, de asemenea, existenÅ£a unui mediu care să sprijine ÅŸi să încurajeze utilizarea acestei practici.
 

În mod clasic, ciclul auditul clinic are cinci etape (figura 1):

• Etapa1. Pregătirea pentru audit
• Etapa 2. Selectarea criteriilor ÅŸi a standardelor
• Etapa 3. Măsurarea nivelului de performanţă actual
• Etapa 4. Implementarea schimbărilor
• Etapa 5. SusÅ£inerea îmbunătăţirilor.

În practică, auditul clinic implică parcurgerea a 12 paÅŸi, fiecare având detalii important de cunoscut ÅŸi exersat:

1. Selectarea temei
2. Identificarea standardelor de bună practică (criteriile de audit)
3. Colectarea datelor
4. Analizarea datelor colectate faţă de standarde
5. Discutarea rezultatelor
6. Discutarea posibilelor schimbări necesare
7. Implementarea schimbărilor agreate
8. Alocarea unei perioade de timp pentru internalizarea schimbărilor, înainte de re-auditare
9. Colectarea celui de-al doilea set de date
10. Analizarea datelor de la reauditare
11. Discutarea rezultatelor de la reauditare
12. Se analizează dacă practica a fost îmbunătăţită.

1. Selectarea temei

Auditul clinic este un adevărat proiect în sine ÅŸi necesită un oarecare consum de timp ÅŸi resurse pentru a fi efectuat în condiÅ£ii corespunzătoare. De aceea, el trebuie să confere un potenÅ£ial beneficiu organizaÅ£iei care îl efectuează.

În cazul unităţilor medicale mari, cum ar fi spitalele, auditul clinic se efectuează în mod sistematic, programat, alegându-se la nivelul secÅ£iei câte o temă, lunar.

În asistenÅ£a medicală primară, cu unităţi medicale mici, ar putea fi utilizate cercurile calităţii pentru a efectua audituri clinice, pe teme alese la nivelul organizaÅ£iei profesionale, care poate avea o agendă naÅ£ională în domeniul auditului clinic. Există ţări, precum Marea Britanie, unde sunt programe naÅ£ionale de audit clinic, în care se declanÅŸează audituri pe diverse teme, în mod organizat, cu sprijin din partea autorităţilor locale, în special în ceea ce priveÅŸte accesul la date statistice.

Pentru selectarea temei la nivel local pot fi utilizate diverse modalităţi de prioritizare a celor mai interesante probleme pentru participanÅ£i. De exemplu, pentru fiecare temă propusă, participanÅ£ii dau câte o notă de la 1 la 10 pentru frecvenÅ£a problemei, riscul ÅŸi interesul medicului. Totalul la fiecare temă va permite prioritizarea temelor (tabelul 2).
 

2. Identificarea standardelor de bună practică (criteriile de audit)

Odată stabilită tema auditului, trebuie găsite cele mai bune standarde disponibile pentru acea temă. Una dintre modalităţile de selectare a temei auditului clinic poate fi urmarea introducerii unui nou ghid sau standard de practică medicală, sau revizuirea importantă a unuia preexistent. În acest caz, pentru a disemina noutăţile introduse în ghidul respectiv, se poate declanÅŸa un audit clinic. Orice ghid de bună practică trebuie să aibă ÅŸi criterii de audit clinic. În această situaÅ£ie, identificarea standardelor este implicită. În alte situaÅ£ii, când se porneÅŸte de la o problemă reală din activitatea cabinetului, pe care dorim să o îmbunătăţim, va trebui să efectuăm o căutare pentru a identifica cele mai bune standarde existente pentru acea temă.

Criteriile pot fi de trei feluri: de structură (ce ai nevoie), de proces (ce ÅŸi cum faci) ÅŸi de rezultat (la ce te aÅŸtepÅ£i să obÅ£ii)⁽⁴⁾.

Criteriile de structură se referă la resursele necesare pentru a efectua activităţile necesare. Pot include personalul, abilităţile necesare, aspecte legate de spaÅ£iu, dotare, echipamente etc. În general, aceste criterii sunt utilizate ÅŸi în alte tipuri de evaluări (audituri). Auditul clinic se bazează în special pe criteriile de proces ÅŸi de rezultat.

Criteriile de proces se referă la acÅ£iunile ÅŸi deciziile luate de profesioniÅŸti, împreună cu beneficiari, pentru a se obÅ£ine rezultatele aÅŸteptate. AcÅ£iunile includ comunicarea, evaluarea, educaÅ£ia, investigaÅ£iile efectuate, prescrierea de medicamente sau proceduri terapeutice, evaluarea ÅŸi documentarea. Utilizarea acestor criterii stimulează echipa de îngrijiri medicale să analizeze în detaliu cum contribuie fiecare la obÅ£inerea rezultatelor dorite. ImportanÅ£a unui criteriu de proces este dată de măsura în care acesta influenÅ£ează rezultatul.

Criteriile de rezultat se pot referi la răspunsul fizic sau comportamental la o intervenÅ£ie, la nivelul de sănătate obÅ£inut, la nivelul de cunoÅŸtinÅ£e primit în urma serviciilor medicale sau la gradul de satisfacÅ£ie atins. Uneori se utilizează criterii-surogat sau intermediare, fiind mai uÅŸor de folosit. De exemplu, rezultatul intermediar al controlului tensiunii arteriale la hipertensivi este o măsură mai practică decât identificarea unei morbidităţi asociate unor condiÅ£ii. În anumite situaÅ£ii indicatorii de rezultat pot fi măsuraÅ£i destul de uÅŸor (mai ales în cazul problemelor acute), în alte situaÅ£ii rezultatele pot fi evidenÅ£iate după ani buni, ceea ce îi face improprii pentru a fi utilizaÅ£i într-un audit clinic.

Ghidurile de practică care sunt realizate conform unei metodologii serioase includ ÅŸi criterii de implementare (ghidurile NICE ÅŸi SIGN). De asemenea, ghidurile dezvoltate de Centrul NaÅ£ional de Studii pentru Medicina Familiei (care pot fi descărcate de pe www.ghidurimedicale.ro) includ criterii pentru auditul clinic ce pot fi utilizate cu încredere.

Caracteristicile pe care ar trebui să le întrunească criteriile utilizate în auditul clinic⁽⁷⁾:

• Criteriile sunt descrise în termeni lipsiÅ£i de ambiguitate
• Criteriile se bazează pe o analiză sistematică a dovezilor rezultate din cercetare
• Valabilitatea cercetărilor este evaluată riguros
• Criteriile includ definiÅ£ii clare ale variabilelor ce trebuie măsurate
• Criteriile menÅ£ionează în mod explicit populaÅ£ia de pacienÅ£i cărora li se aplică
• Criteriile permit diferenÅ£ierea dintre îngrijirea adecvată ÅŸi cea neadecvată
• Criteriile sunt legate de îmbunătăţirea rezultatelor privind starea de sănătate legată de acel tip de îngrijire acordată
• Criteriile specifică în mod explicit condiÅ£iile clinice în care pot fi utilizate
• Accesul la informaÅ£iile necesare pentru evaluarea bazată pe criterii minimizează incertitudinea de la nivelul personalului auditat
• Metoda de alegere a criteriilor este descrisă în detaliu
• Criteriile sunt însoÅ£ite de instrucÅ£iuni clare pentru utilizarea lor în procesul de audit clinic.
• Criteriile au fost testate ÅŸi pilotate în ceea ce priveÅŸte fezabilitatea
• Criteriile includ aspecte ale îngrijirilor care sunt relevante pentru pacienÅ£i
• Colectarea de informaÅ£ii pentru evaluarea bazată pe criterii este acceptabilă pentru acei pacienÅ£i a căror îngrijire este auditată
• Sunt specificate sursele bibliografice folosite pentru identificarea dovezilor de cercetare
• În selectarea criteriilor, motivele care au stat la baza alegerii unor opÅ£iuni de tratament sunt indicate în mod clar
• Metodele prin care au fost sintetizate dovezile ÅŸi opiniile experÅ£ilor sunt explicite
• Criteriile sunt prioritizate în funcÅ£ie de calitatea dovezilor pe care se bazează
• Criteriile sunt prioritizate în funcÅ£ie de impactul lor asupra rezultatelor din domeniul sănătăţii
• Sunt prezentate criteriile prin care a fost evaluată validitatea cercetărilor
• Opinia experÅ£ilor este inclusă în procesul de elaborare a criteriilor de audit
• Criteriile utilizate în auditările anterioare pe acelaÅŸi subiect clinic sunt luate în considerare.

3. Colectarea datelor

Pentru a evalua care este nivelul de la care pornim, eventual pentru a dovedi că există probleme în abordarea actuală a problemei respective, este corect să verificăm cel puÅ£in câÅ£iva indicatori.

Pentru a fi suficient de preciÅŸi în evaluarea efectuată, putem stabili eÅŸantioane mai mari sau mai mici. Pentru audit, eÅŸantionarea nu este obligatorie, dar unele detalii pot fi stabilite de la început. De exemplu, ar trebui să definim grupul-Å£intă care va fi inclus, eventual cu excepÅ£iile aferente. De asemenea, trebuie să definim care sunt profesioniÅŸtii implicaÅ£i în problema respectivă, precum ÅŸi perioada pentru care vom colecta date.

De exemplu, putem defini grupul-ţintă ca fiind:

• ToÅ£i pacienÅ£ii adulÅ£i de peste 20 de ani care au statusul de fumător înregistrat
• PacienÅ£ii cu vârsta între 50 ÅŸi 75 de ani care au efectuat colonoscopie
• PacienÅ£ii sănătoÅŸi, cu vârsta între 40 ÅŸi 70 de ani, care au înregistrată evaluarea SCORE.

Evident, pentru teme care implică date colectate pe durate lungi, ar trebui utilizate înregistrările existente (fiÅŸele pacienÅ£ilor, registre, baze de date din softurile de cabinet). Cel mai uÅŸor se lucrează dacă există înregistrări electronice ale informaÅ£iilor ÅŸi dacă programul de cabinet poate genera rapoartele necesare. Desigur, colectarea datelor trebuie să respecte toate regulile de confidenÅ£ialitate a datelor cu caracter personal.

În cazul unor teme care abordează activităţi frecvente, pot fi colectate date prospectiv, într-o perioadă de 1-2-3 luni, caz în care se poate face un design adecvat al datelor ce vor fi colectate.

4. Analiza datelor colectate faţă de standarde

Tipul analizei statistice care va fi efectuată este recomandabil să fie cunoscut încă din faza de pregătire a auditului. Analiza poate varia de la simpla calculare a unor frecvenÅ£e sau rate până la analize statistice mai sofisticate, folosind diverse programe de statistică. TotuÅŸi, este recomandabil să fie alese metode cât mai simple, pentru ca toÅ£i participanÅ£ii să înÅ£eleagă cât mai bine ceea ce s-a făcut ÅŸi ce semnificaÅ£ie au rezultatele.

De un interes deosebit poate fi accesul la date de la nivel regional sau naÅ£ional. Aceste date sunt mai greu de obÅ£inut, de aceea un program serios de audituri clinice ar trebui susÅ£inut de autorităţile sanitare, care să pună la dispoziÅ£ie date statistice la nivel regional sau naÅ£ional pe temele solicitate de organizaÅ£iile profesionale. În acest fel, fiecare cabinet îÅŸi poate compara rezultatele de la nivelul cabinetului cu cele generale.

5. Discutarea rezultatelor

Rezultatele analizei statistice a datelor auditului trebuie prezentate la fel, într-un mod cât mai simplu ÅŸi clar, utilizând metodele clasice – grafice cu coloane. Pot fi prezentate rezultatele analizei situaÅ£iei iniÅ£iale din cabinet, comparativ cu alte cabinete la nivel local, naÅ£ional sau din literatură.

Important este ca în urma discuÅ£iei să rezulte dacă există probleme în abordarea temei respective la nivelul cabinetului faţă de un standard, pentru ca apoi să se decidă dacă este nevoie de intervenÅ£ii de îmbunătăţire a calităţii.

6. Discutarea posibilelor schimbări necesare

După prezentarea rezultatelor auditului local, comparativ cu standardele acceptate ÅŸi/sau cu date privind situaÅ£ia la nivel regional sau naÅ£ional, ne putem da seama care este diferenÅ£a dintre practica actuală ÅŸi cea ideală. Identificând domeniile în care nivelul calităţii nu este cel dorit, putem să ne gândim care ar fi metodele de îmbunătăţire a calităţii.

Echipa de lucru va lista posibilele soluÅ£ii ÅŸi o va alege pe cea mai bună care poate fi pusă în practică ÅŸi care ar trebui în final să ducă la o creÅŸtere a calităţii serviciilor. Totodată, trebuie identificate posibilele bariere, precum ÅŸi factorii contextuali ce pot ajuta la implementarea schimbărilor.

Este recomandabil ca auditul să nu se finalizeze doar cu oferirea unui simplu feedback, ci trebuie stabilit un plan concret al posibilelor schimbări ce trebuie implementate.

O modalitate utilă de planificare a schimbărilor constă în utilizarea formulei TROPICS:

• T – Timpul preconizat – Durata implementării este suficientă? Timpul alocat este prea mare sau prea scurt?
• R – Resursele – Care sunt resursele necesare pentru implementarea schimbării?
• O – Obiectivele – Sunt obiectivele alese cuantificabile?
• P – PercepÅ£ia – Oare toată lumea vede (înÅ£elege) problema în acelaÅŸi fel?
• I – Interesul – Cine are interes ca schimbarea să se producă/cine are interesul ca lucrurile să fie păstrate la fel?
• C – Controlul – Cine deÅ£ine controlul procesului?
• S – Sursa – Sursa propunerii de schimbare este internă sau externă?

Trebuie subliniat, aÅŸa cum este de aÅŸteptat, că, dacă sursa care generează schimbarea este externă, rezistenÅ£a la schimbare este mai mare. Personalul are senzaÅ£ia că are mai puÅ£in control (că pierde controlul). Poate fi utilizată cu succes analiza actorilor organizaÅ£ionali (Stakeholder Analysis). Această tehnică vă oferă un cadru pentru a analiza cum s-ar putea încadra colegii dvs. în legătură cu schimbările propuse ÅŸi care ar fi cea mai potrivită abordare a lor (tabelul 3).
 

7. Implementarea schimbărilor agreate

Cea mai importantă etapă a ciclului auditului clinic este cea de implementare a schimbărilor. Punerea în practică a noilor cunoÅŸtinÅ£e necesită uneori eforturi susÅ£inute ÅŸi planificate.

Utilizarea intervenÅ£iilor multifaÅ£etate, corect alese în funcÅ£ie de particularităţile locale, este mult mai eficientă în implementarea schimbărilor decât utilizarea unei singure intervenÅ£ii.

Este necesară stabilirea unui plan de implementare care să răspundă la întrebările când, unde, cum ÅŸi cine e responsabil de implementare. O analiză aprofundată poate detalia caracteristicile grupului-Å£intă ÅŸi comportamentele sale ÅŸi poate identifica atât barierele, cât ÅŸi facilitatorii schimbării. Principiile generale de planificare sunt similare cu cele folosite în orice proiect (tabelul 4). Acestea includ dezvoltarea planului, testarea, adaptarea ÅŸi planificarea, precum ÅŸi evaluarea ÅŸi organizarea implementării⁽⁵⁾.
 

8. Alocarea unei perioade pentru internalizarea schimbărilor, înainte de reauditare

Perioada de implementare este prelungită cu o perioadă în care schimbările sunt internalizate de toÅ£i actorii din organizaÅ£ie. Aceasta poate fi mai lungă sau mai scurtă, în funcÅ£ie de anvergura schimbărilor aplicate. Este indicat ca înainte de repetarea auditului clinic să treacă suficient timp.

9. Colectarea celui de-al doilea set de date

Reauditarea începe cu colectarea unui nou set de date. Practic, va fi colectat acelaÅŸi tip de date, pentru a putea compara situaÅ£ia post-implementare a schimbărilor cu situaÅ£ia iniÅ£ială.

10. Analizarea datelor de la reauditare

Sunt folosite metode statistice adecvate pentru a putea evalua rezultatele după schimbările efectuate.

11. Discutarea rezultatelor de la reauditare

Rezultatele sunt prezentate într-un mod simplu ÅŸi clar pentru ca toÅ£i participanÅ£ii să înÅ£eleagă rezultatele obÅ£inute la cel de-al doilea audit.

12. Analiza finală a auditului clinic

La sfârÅŸitul întregului proces este momentul unei analize finale, pentru a vedea dacă eforturile au fost încununate cu succes ÅŸi pentru a trage învăţăturile posibile. Desigur, trecând prin mai multe audituri clinice, profesioniÅŸtii vor deprinde diversele tehnici necesare ÅŸi totul va decurge din ce în ce mai fluent. Există o serie de bariere ce pot îngreuna desfăşurarea normală a unui audit clinic, bariere ce Å£in de contextul organizaÅ£ional, social sau profesional (tabelul 5). Acestea trebuie cunoscute ÅŸi trecute în revistă încă din faza de pregătire a auditului. De asemenea, factorii care ajută la derularea în condiÅ£ii normale a unui audit clinic trebuie cunoscuÅ£i ÅŸi folosiÅ£i dacă se poate (tabelul 6).
 

Sfaturi practice pentru derularea unui audit clinic

Desigur, ca orice lucru, ÅŸi efectuarea auditului clinic se învaţă. ÎncepeÅ£i cu proiecte de audit clinic de amploare mai mică ÅŸi, pe măsură ce vă perfecÅ£ionaÅ£i tehnicile, abordaÅ£i teme mai complexe.

ImplicaÅ£i, pe cât posibil, toÅ£i membrii echipei de îngrijiri. Grupurile de practică sunt medii foarte bune în care se pot realiza audituri clinice. În cazul cabinetelor mici de medicina familiei, se poate grupa mai multe cabinete, eventual în cercuri ale calităţii, astfel încât, practic, mai multe cabinete să intre într-un proces de audit clinic pe aceeaÅŸi temă. Auditurile sunt cele mai eficiente atunci când sunt efectuate în cadrul echipelor.

DistingeÅ£i între auditul cabinetului ÅŸi auditul clinic. AmintiÅ£i-vă că cercetarea este efectuată pentru a afla care este cea mai bună practică, în timp ce auditul clinic se face pentru a afla dacă ceea ce trebuie făcut se face în mod corect⁽¹⁾.

O metodă eficientă de a deprinde diverse tehnici utile în auditul clinic este de a învăţa din proiectele finalizate ale altora. Evident, pentru aceasta trebuie să existe o „piaţă” în care să fie prezentate rezultate ale unor audituri clinice.

PlanificaÅ£i auditurile în mod corespunzător, considerând activităţile din ciclul de audit pe parcursul unui an, de exemplu.

Este recomandabil să pilotaÅ£i auditurile. Dacă utilizaÅ£i chestionare, un număr mic de formulare de colectare a datelor ar trebui testate pentru a vă asigura că acestea colectează toate informaÅ£iile necesare. Dacă mizaÅ£i pe colectarea datelor cu ajutorul softului de cabinet, este important să verificaÅ£i încă din etapa de pregătire dacă programul permite generarea unor rapoarte ÅŸi statistici care să includă toate datele de care aveÅ£i nevoie.

Reauditarea este vitală. Fără efectuarea reevaluării nu există nicio modalitate de a ÅŸti dacă modificările efectuate au îmbunătăţit îngrijirea pacienÅ£ilor sau furnizarea de servicii.

ObÅ£ineÅ£i maximum de beneficii din auditurile clinice. DeÅŸi auditurile se ocupă de identificarea de­fi­cien­Å£elor ÅŸi de îmbunătăţirea îngrijirii pacienÅ£ilor, ele pot fi, de asemenea, folosite ca instrument pentru îm­bu­nă­tăţirea muncii în echipă, precum ÅŸi a tehnicilor de co­municare⁽¹¹⁾.

Concluzii

Auditul clinic este o metodă importantă, cu multiple valenÅ£e. Poate fi utilizat în procesul educaÅ£ional pentru a transpune în practică achiziÅ£iile teoretice însuÅŸite în cursul unui proces de învăţare. De asemenea, este una dintre cele mai utilizate metode de creÅŸtere a calităţii serviciilor medicale, fiind destul de acceptată de profesioniÅŸtii din domeniul medical, atunci când este pusă în practică în cadrul organizaÅ£iei.

DeÅŸi în Å£ara noastră nu există o mare experienţă în acest domeniu, considerăm că am putea pune la punct o metodologie naÅ£ională pentru auditul clinic specific asistenÅ£ei medicale primare, care eventual ar putea deveni o primă modalitate de îmbunătăţire a calităţii cabinetelor de medicina familiei. De asemenea, auditurile clinice ar putea deveni parte integrantă a agendei cercurilor calităţii. Ar trebui ca auditul clinic să fie inclus ÅŸi în pregătirea studenÅ£ilor ÅŸi rezidenÅ£ilor de toate specialităţile.  

Conflict of interests: The author declares no conflict of interests.

audit clinicevaluareindicatorimedicina familiei