Planta de ceai nu este pretenţioasă în ceea ce priveşte condiţiile de mediu – necesită un sol bine drenat, cu pH în general uşor acid, temperaturi nu mai mari de 30 de grade, suficientă apă, iar în anotimpul rece intră în dormitare. Se înmulţeşte prin seminţe sau prin multiplicare vegetativă, iar tehnicile de hibridizare şi selecţie permit ameliorarea calităţilor plantei. Se recoltează manual şi, mai rar, mecanizat⁽³⁾.

Frunzele de ceai conţin carbohidraţi, proteine, lipide, enzime (peroxidaze, polifenoloxidaze etc.), dar şi polifenoli şi metilxantine (cofeina, teobromina şi teofilina), aceste substanţe fiind elementele-cheie ale celebrităţii ceaiului. Conţin şi minerale – potasiu, fluor, aluminiu şi mangan.

Nivelul cafeinei din frunze este variabil, poate creşte după utilizarea de fertilizatori cu azot, la variaţiile climatice sau în funcţie de originea genetică a plantei. Varietatea assamica conţine un nivel mai mare de cofeină. În bău­turile preparate, cantitatea de cofeină este variabilă, dar media este de aproximativ 3%⁽⁴⁾. Efectul stimulator şi energizant este datorat în primul rând conţinutului de cofeină.

Calitatea ceaiului este corelată cu nivelul de polifenoli din frunza proaspată, nivel care scade odată cu îmbătrânirea frunzei.

O băutură de bună calitate reflectă toate condiţiile enumerate anterior, dar şi modul de prelucrare a frunzelor, de preparare a infuziei, de utilizarea anumitor amestecuri sau a unui anumit tip de hârtie pentru plicurile cu ceai.

Există trei tipuri principale de ceai, în funcţie de tipul de procesare şi de modul de recoltare, şi anume: verde (nefermentat), negru (fermentat) şi Oolong (semifermentat).

Fermentarea este un proces enzimatic în care flavonoi­dele incolore sunt oxidate şi se transformă în quinone, cu un amestec de culori ce variază de la galben-portocaliu până la roşu-maroniu şi cu un conţinut crescut de compuşi volatili. Dintr-un kilogram de frunze procesate se obţin aproximativ 440 de porţii de ceai⁽⁵⁾.

1. Ceaiul verde este preparat din frunze tinere şi proaspete, uscate şi răsucite (rulate). Conţine în principal polifenoli-catehine – substanţe solubile în apă, incolore, cu gust astringent – neoxidate, băutura având o culoare galben-verzuie. Principalele catehine sunt: epigalocatecina (EGC), epicatechin-3-gallate (ECG), epigallocatechin-3-gallate (EGCG) şi epicatehină (EC)⁽⁶⁾. Flavonoidele principale sunt reprezentate de kaempferol, quercetină şi miricetină. Conţinutul în cofeină este de 3-6%. Varietăţile japoneze sunt Sencha, Matcha şi Gyokuro, iar cele din China sunt Gunpowder şi Pi-lo-Chun. Este foarte studiat pentru beneficiile asupra sănătăţii şi în oncoprevenţie.

2. Ceaiul negru reprezintă 75% din producţia totală de ceai. Frunzele de ceai sunt prelucrate manual sau mecanizat, macerate, ţinute pe aburi şi rulate, pentru a distruge structura frunzei şi pentru a pune în contact flavonoidele cu polifenol-oxidazele, apoi uscate. Conţine în principal tearubigine, teaflavine, flavonoli şi catehine. Conţinutul în polifenoli este asemănător în ceaiul verde şi cel negru, dar diferă tipurile de flavonoide apărute prin oxidarea din timpul procesării⁽⁷⁾.

3. Ceaiul Oolong este produs prin oxidarea parţială a frunzelor, o varietate intermediară între negru şi verde, produs în general în China şi Taiwan.

Alte tipuri de ceai

Ceaiurile aromate se obţin prin adăugarea de flori, ulei de fructe sau cristale aromate de iasomie, portocale, lămâie, mentă, scorţişoară, măr etc.

Ceaiul alb nu are o definiţie acceptată universal, se consideră a fi nefermentat, provenit din muguri sau frunze foarte tinere, nerulate, cu un conţinut mai mic de cofeină⁽⁸⁾.

Studiile pe ceaiul verde, dar şi pe cel negru aduc date în­cu­rajatoare despre efectele benefice în prevenirea anumi­tor afecţiuni metabolice, cardiovasculare şi oncologice.

Istoria ceaiului

O legendă chineză spune că ceaiul a fost inventat în mod accidental, în jurul anului 2737 î.Hr., de împăratul Shen Nong, care credea că utilizarea apei fierte pentru consum ajută la menţinerea unei bune sănătăţi. Într-una din vizitele sale într-o regiune îndepărtată, când s-a oprit să se odihnească, a cerut servitorilor să îi fiarbă nişte apă de băut. Câteva frunze uscate de ceai, dintr-o tufă de Camellia, au căzut în vasul în care fierbea apa, iar lichidul rezultat avea un gust plăcut şi un efect revigorant. Împăratul, pasionat de botanică, a declarat ceaiul drept băutură cu proprietăţi medicinale şi a început să îl consume⁽⁹⁾.

Abia în jurul anului 300 d.Hr., ceaiul ajunge să fie o băutură consumată zilnic de populaţia din China, iar un proverb chinezesc spune că cele şapte lucruri esenţiale în viaţă sunt următoarele: petrol, orez, ulei, sare, oţet, sos de soia şi ceai.

Un alt împărat, din dinastia Song, era atât de mare iubitor de ceai, încât îl făcea cadou doar celor cu merite deosebite, în acea perioadă ceaiul fiind subiectul preferat al scriitorilor, poeţilor, compozitorilor şi pictorilor. Toate acestea au crescut popularitatea noii băuturi şi au contribuit la răspândirea ei în întreaga lume.

Spre deosebire de cultura chineză, în care ceaiul era servit după mese sau împreună cu musafirii, cultura japoneză a ridicat consumul de ceai la rang de artă – Ceremonia Ceaiului – care necesită ani lungi de studiu.

Primele menţionări despre comercializarea ceaiului, ca băutură nonmedicinală, apar în secolul al V-lea. Se răspândeşte în Japonia în secolul al VII-lea, probabil în acelaşi timp cu introducerea budismului. Un secol mai târziu începe şi cultivarea lui, dar consumul devine o rutină în viaţa de zi cu zi abia în secolul al XIII-lea.

Olandezii sunt cei care aduc ceaiul în Europa în jurul anului 1610, acesta devenind tot mai cunoscut datorită celor care îi lăudau efectele benefice, dar şi celor care vorbeau despre posibilele pericole ale consumului. În 1657 e menţionată prima vânzare în Anglia, după care devine popular şi ajunge să fie declarat băutură naţională. Englezii îl vând apoi în colonii, iar olandezii îl duc în America. În Boston, ceaiul va simboliza „the British rule” şi impozite exagerate, ceea ce va determina scăderea consumului de ceai şi creşterea consumului de cafea.

India devine una dintre cele mai importante zone geografice din lume în cultivarea ceaiului. Sri Lanka (Ceylon) devine şi ea o ţară importantă pe harta producţiei după 1880, înlocuind culturile de cafea distruse cu plantaţii de ceai, apoi începe cultivarea în Orientul Mijlociu, Asia şi, mai târziu, în Africa.

Astăzi există peste 1500 de feluri de ceai, cultivate în peste 25 de ţări.

În 2022, producţia mondială de ceai atinge aproape 30 de milioane de tone⁽¹⁰⁾, iar consumul de ceai, în creştere anuală cu 3,5%, ajunge la 6,4 milioane de tone în 2021, adică o medie de 40 de litri de ceai/cap de locuitor. Ceaiul era numit „aur negru” mult înainte ca ţiţeiul să fie denumit astfel, iar, spre deosebire de ţiţei, ceaiul este o resursă valoroasă, dar şi regenerabilă.

Ceaiurile medicinale provin din plante cu valenţe terapeutice, cunoscute de generaţii întregi pentru calităţile în menţinerea stării de sănătate, fiecare regiune geografică sau ţară având plante medicinale specifice. Aceste ceaiuri conţin şi ele polifenoli, flavonoide, terpene, compuşi volatili, alcaloizi, acizi organici şi polizaharide. Ele sunt studiate pentru efectele antiinflamatoare, antibacteriene, antidiabetice, anticancerigene, hepatoprotectoare, antiobezitate, cardioprotectoare sau antidepresive⁽¹¹⁾.

Deşi sunt considerate sigure pentru consum, unele studii au arătat că pot avea şi reacţii adverse sau interacţiuni cu medicamente şi că nu există nişte consensuri sau reglementări în ceea ce priveşte consumul plantelor medicinale în lume. Plantele utilizate pentru ceaiuri pot conţine microorganisme (fungi sau micotoxine) care le contaminează în timpul recoltării, al transportului sau al depozitării. Aceşti contaminanţi pot scădea siguranţa şi efectele farmacologice, iar controalele de calitate ar trebui să le asigure siguranţa şi eficacitatea. E nevoie de cercetări asupra mecanismelor de acţiune, dar şi a posibilei toxicităţi, cercetări care să confere o bază teoretică producerii şi comercializării acestor ceaiuri medicinale.

Efectele terapeutice ale ceaiului

O ceaşcă de ceai verde de 200-250 ml conţine aproximativ 30 mg de cofeină, iar una de ceai negru conţine 50 mg de cofeină, cantităţi foarte mici de vitamine B şi C (ceaiul verde), vitamina E sau K (ceaiul negru). Este considerată sigură pentru sănătate o cantitate de patru ceşti de ceai negru. Cantităţi mai mari produc efecte secundare din cauza conţinutului de cofeină – cefalee, tremor, palpitaţii.

În sarcină şi alăptare este admis un consum mic sau moderat de ceai, sub trei ceşti, din cauza trecerii cofeinei în lapte. La copii este admis consumul, dar în cantităţi mici.

Pe lista interacţiunilor medicamentoase cu ceaiul figurează efedrina, adenosina, chinolone, contraceptive orale, dipiridamol, disulfiram, estrogeni, carbamazepina, fluvoxamina, litiul, beta-adrenergicele, fenobarbital, rosuvastatina, verapamil, teofilina, diuretice, diflucan, flurbiprofen, antidepresive triciclice, metformin şi ticlopidina⁽¹²⁾.

Interacţiunile apar şi cu suplimente sau fitoterapeutice – în special cu suplimente cu conţinut de cofeină, calciu, Cordyceps, creatină, echinaceea, acid folic, ghimbir, nattokinaza, Ginkgo, ginseng, fier, magneziu, melatonină.

Au fost identificate două mecanisme majore de acţiune ale ceaiului verde, şi anume: scăderea absorbţiei intestinale a lipidelor şi proteinelor şi activarea unei AMP-proteinkinaze, care este biodisponibilă în ficat, muşchi scheletic şi ţesut adipos. Studiile la oameni şi la animale de laborator au arătat că ceaiul verde determină scăderea în greutate, reduce sindromul metabolic, previne apariţia diabetului şi a bolilor cardiovasculare⁽¹³⁾.

Polifenolii din lumenul intestinal sunt transformaţi în metaboliţi fenolici cu greutate moleculară mică şi interacţionează cu microbiomul intestinal. Unele studii pe şoareci arată că administrarea de ceai verde determină creşterea populaţiei de Akkermansia, bacterie benefică şi corelată negativ cu bolile inflamatorii intestinale, obezitatea, diabetul de tip 2 şi apendicita^(14,15).

Flavonoidele din ceai beneficiază de dovezi din studii în ceea ce priveşte modularea inflamaţiei⁽¹⁶⁾ şi inhibarea proliferării celulare, ceea ce le oferă un rol terapeutic adjuvant în boli precum ateroscleroza, afecţiuni neurologice şi cancere, rol care subliniază importanţa unei diete sănătoase şi echilibrate în prevenirea apariţiei sau în progresia bolilor⁽¹⁷⁾.

Epigallocatechin gallate (EGCG) este considerată supliment nutriţional sau „functional food“ datorită rolului antioxidant, imunomodulator şi modulator metabolic. Cercetări experimentale şi epidemiologice arată efectele catehinelor asupra citokinelor, apoptozei celulelor tumorale, scăderii angiogenezei, dar şi a creşterii sensibilităţii la radio- şi chimioterapie, cu atenuarea efectelor adverse ale tratamentului. Utilizarea polifenolilor ca agenţi primari în chimioprevenţie pare să reducă semnificativ riscul de apariţie a cancerului în populaţie⁽¹⁸⁾.

Efectele catehinelor asupra endoteliului şi a homeo­staziei vasculare asociază reducerea aterogenezei şi a riscului de boală cardiovasculară⁽¹⁹⁾. Aceste catehine sunt încorporate rapid în particulele LDL şi au rol în prevenirea oxidării LDL, ceea ce contribuie la scăderea riscului de ateroscleroză asociat cu stresul oxidativ⁽²⁰⁾.

O metaanaliză a nouă studii cu 194965 de pacienţi, dintre care 4378 cu accident vascular, a concluzionat că persoanele care au consumat trei sau mai multe ceşti de ceai au avut un risc cu 21% mai mic de accident vascular comparativ cu cei care au consumat mai puţin de o ceaşcă pe zi, indiferent de ţara de origine⁽²¹⁾.

Riscul de apariţie a diabetului zaharat scade cu numărul de căni consumate, atât în cazul ceaiului negru, cât şi al celui verde, studiile arătând scăderea HgbA1c şi reducerea circumferinţei taliei. Patru căni sau mai mult au scăzut riscul cu 30%⁽²²⁾.

Un studiu din Marea Britanie, sub conducerea National Cancer Institute, publicat în 2022 în Annals of Internal Medicine, a urmărit timp de 11 ani aproximativ 500000 de indivizi, între 40 şi 69 de ani, şi a concluzionat că persoanele care au consumat două sau mai multe căni de ceai negru pe zi au un risc de mortalitate de orice cauză cu 9-13% mai mic comparativ cu cei care nu consumă ceai. Consumul de ceai a determinat scăderea ratei de apariţie a bolilor cardiovasculare, ischemice sau accidentului vascular, indiferent de temperatura de preparare a ceaiului, de adăugarea de lapte sau zahăr sau de rata de metabolizare a cafeinei⁽²³⁾.

Consumul de ceai si cancerele digestive

În ceea ce priveşte cancerul colorectal, considerat o problemă de sănătate publică din cauza mortalităţii şi morbidităţii crescute în întreaga lume, studii epidemiologice, preclinice şi clinice au arătat existenţa unei relaţii importante între inflamaţia intestinală, microbiotă şi carcinogeneză.

Alte studii experimentale şi clinice sugerează rolul polifenolilor în chemoprevenţie, efectele citotoxice asupra celulelor tumorale şi creşterea sensibilităţii la chimio- şi radioterapie⁽²⁴⁾.

Prevenţia prin consum de ceai verde în cantitate mare şi timp îndelungat este susţinută de studii epidemiologice⁽²⁵⁾.

Un studiu din China arată scăderea riscului de cancer esofagian⁽²⁶⁾ în special la nefumători şi la cei care nu consumă alcool. În mod special, ceaiul verde este asociat cu această diminuare a riscului⁽²⁷⁾.

Pe de altă parte, băuturile de orice fel  consumate la temperaturi înalte pot produce leziuni ale epiteliului esofagian care cresc riscul de apariţie a cancerului de esofag.

Numeroase studii epidemiologice arată o relaţie inversă între consumul de ceai şi riscul de apariţie a cancerului gastric. Consumul a cinci porţii de ceai sau mai mult pare să fie asociat cu o scădere de aproximativ 20% a riscului⁽²⁸⁾, iar protecţia oferită de epigalocatehinele din ceaiul verde pare să fie mai mare în cazul femeilor şi al nefumătorilor.

Un alt studiu japonez de cohortă arată că indivizii care consumă mai mult de 10 căni de ceai verde pe zi au un risc mai mic de a face cancer de colon, hepatic sau pulmonar⁽²⁹⁾.

Şi pentru cancerul hepatic cele mai multe studii vin tot din China şi Japonia. 13 studii epidemiologice (şapte prospective şi şase caz-control) incluse într-o metaanaliză pentru a evalua asocierea dintre consumul de ceai verde şi riscul de cancer hepatic au arătat o asociere inversă între acestea şi au demonstrat efectul moderat de prevenţie al ceaiului, atât la bărbaţi, cât şi la femei⁽³⁰⁾. Alte studii observaţionale aduc date limitate în susţinerea consumului de ceai în prevenţia cancerului hepatic⁽³¹⁾.

Asocierea dintre consumul de ceai verde şi riscul de cancer pancreatic a fost investigată într-un studiu populaţional case-control din Shanghai, la 908 pacienţi cu cancer de pancreas şi 1067 de subiecţi sănătoşi, care au completat un chestionar despre tipul de ceai, cantitatea, temperatura şi durata consumului. Consumul regulat a fost asociat cu o scădere de 32% a riscului de cancer la femei. Ceaiul băut la o temperatură mai mică s-a asociat cu scăderea riscului atât la bărbaţi, cât şi la femei⁽³²⁾.

Consumul de ceai în relaţie cu alte tipuri
de cancer

Au fost studiate legăturile dintre consumul de ceai negru şi cancerul de piele – carcinomul cu celule scuamoase, respectiv melanomul malign⁽³³⁾, rezultatele studiilor fiind în favoarea consumului protector de ceai.

Asocierea inversă dintre ceaiul verde şi cancerul pulmonar este evidenţiată în special în studiile la nefumători, ceea ce sugerează că fumatul interferează sau chiar anulează potenţialul efect protector al ceaiului.

În ceea ce priveşte cancerul de prostată, biodisponibilitatea şi acumularea scăzută a polifenolilor în ţesutul prostatic, ca şi absenţa modificărilor biomarkerilor specifici după administrarea ceaiului verde, arată că prevenţia datorată polifenolilor, dacă există, se face prin mecanisme indirecte⁽³⁴⁾.

În ciuda unor mecanisme generale de oncoprevenţie şi a dovezilor din studiile pe animale, rolul şi legătura dintre ceaiul verde şi cancerul de sân sunt încă neclare.

Un consum crescut de ceai este asociat şi cu reducerea riscului de cancer de vezică urinară, mai multe studii fiind necesare pentru a clarifica această relaţie în prezenţa fumatului⁽³⁵⁾.

Tot neclare sunt încă numeroase date din studii, din cauza confuziilor produse de asocierea ceaiului cu fumatul şi alcoolul, de temperatura înaltă de servire a ceaiului, de eterogenitatea cantităţilor de ceai consumate⁽³⁶⁾ sau de cantitatea exactă de polifenoli conţinută⁽³⁷⁾.

Epigallocatechin gallate (EGCG) este o substanţă anticancerigenă cu rol-cheie, dar pentru a o lua în considerare ca opţiune terapeutică sunt necesare mai multe studii clinice⁽³⁸⁾.

Servit dimineaţa devreme, în pauzele de după-amiază sau înainte de culcare, ceaiul a fost o prezenţă constantă în viaţa noastră, reinventat, mereu acelaşi, dar diferit de la o generaţie la alta. Comercianţii şi strategiile lor de piaţă au reuşit să crească permanent vânzările, dar şi să ajungă prin diferite metode la cei care nu îl consumă în mod obişnuit. Mai mult chiar, a pătruns în industria cosmetică, în preparate culinare (creme, îngheţate, prăjituri, coloranţi alimentari), soluţii de curăţat naturale, fertilizatori sau vopsele.

Ceaiul, alături de alte produse naturale, a fost utilizat în întreaga lume de-a lungul timpului, atât în alimentaţie, cât şi ca terapie tradiţională. Mai recent, proprietăţile benefice ale ceaiului şi ale catehinelor conţinute de acesta, asociate cu consumul zilnic, sunt din ce în ce mai bine studiate. Devine tot mai clar efectul de prevenţie a unor diferite tipuri de cancer, sunt numeroase date deja disponibile din studii clinice şi multe alte studii în derulare. Nu toate studiile clinice aduc date pozitive, spre deosebire de cele de laborator, unde se pot folosi doze mari de ceai şi condiţii optime de evaluare a efectelor protectoare. Astfel, pentru a putea face recomandări clare de prevenţie oncologică, de prevenţie a afecţiunilor metabolice sau cardiovasculare, este încă nevoie de date din studii clinice.

 

 

Autori pentru corespondenţă: Ligia Moşneaga E-mail: ligiamos@yahoo.com

CONFLICT OF INTEREST: none declared.

FINANCIAL SUPPORT: none declared.

This work is permanently accessible online free of charge and published under the CC-BY.