Delia Peteu este psiholog şi, odată cu propria călătorie a infertilităţii, s-a specializat în rolul de coach în infertilitate. Care sunt cele mai aspre piedici ale părinţilor care încearcă să aibă un copil şi cum poate fi de ajutor un psiholog în acest proces aflăm în dialogul următor.

Călătoria fertilităţii e diferită de la un om la celălalt. Cum a fost pentru tine?

Delia Peteu: Pentru mine a fost provocatoare, foarte grea de la un punct încolo, dar, în acelaşi timp, m-a ajutat să văd că pot să depăşesc orice bariere. Deci, a avut o parte negativă – faptul că am fost copleşită emoţional şi mi-a fost foarte greu să ies din anumite „gropi ale Marianelor” în care am căzut,  dar a fost o provocare – că doar sunt o Tăuroaică – să reuşesc să mă văd la capătul drumului, cu copilul în braţe.

Ce a fost complicat?

Delia Peteu: Nereuşitele, momentele în care vedeai că nu ai reuşit nici de data aceea. Pentru mine nu au fost complicate nici injecţiile, nici tratamentele, ştiu să mă mobilizez mental pentru toate lucrurile astea, dar, de fiecare dată când vedeam o linie pe testul de sarcină, era cumplit. Cel mai greu moment dintre toate a fost însă după al treilea FIV, când testul de sarcină era pozitiv, iar, după trei săptămâni, s-a oprit din evoluţie. A fost cel mai greu moment din toată călătoria, pentru că, în mintea mea, când mi se transferau embrionii, deja vedeam copilul cu mine. Iar, când îţi mai iese si testul de sarcină pozitiv, deja îţi faci planuri despre data naşterii, pentru botez... aşa am făcut eu. Nu am avut precauţia să mai aştept trei-patru luni ca abia apoi să începem să ne facem planurile. Sinceră să fiu, nu am avut această precauţie nici după al patrulea FIV, când am şi reuşit. Eu m-am bucurat de la început. Am ales să mă bucur şi să cred că o să fie bine şi a fost bine, mulţumesc lui Dumnezeu!

Ce a ajutat în această perioadă?

Delia Peteu: Prietenele m-au ajutat mult. Sprijinul lor. Cred că fără acest ajutor este înfiorător de greu, dacă nu chiar imposibil în unele cazuri. Prietenele mele, partenerul meu de viaţă, mama mea – toată lumea a fost lângă mine trup şi suflet, chiar dacă unele dintre prietenele mele aveau copii de 20 şi ceva de ani. Dar am simţit empatie, dragoste, susţinere din partea lor şi ştiu că sunt foarte norocoasă să am astfel de oameni în jurul meu. Şi echipa medicală a fost senzaţională. Eu am găsit acolo nişte oameni empatici, care au ştiut să mă ridice când am căzut şi să nu mă lase să alunec pe panta depresiei.

De ce vrei să te formezi ca psihoterapeut?

Delia Peteu: Pentru că îmi doresc să ajut femei în aceeaşi situaţie cu a mea să aibă un drum mai lin, să le fie mult mai uşor. Eu, la momentul respectiv, veneam după mai multe experienţe nereuşite cu psihoterapeuţi. Tata a avut Alzheimer, iar pentru mine şi pentru mama a fost o perioadă foarte grea, chiar înainte să mă apuc să fac FIV-urile. Am cerut suport, am fost la trei psihoterapeuţi şi nu m-am simţit ajutată de niciunul dintre ei. Prin urmare, în toată lupta cu infertilitatea, nu m-am dus spre sprijin specializat, având nişte experienţe care nu au rezonat cu mine. Sunt convinsă că toţi trei sunt psihoterapeuţi foarte buni, dar nu au rezonat cu mine.

M-am chinuit foarte tare. Cred că infertilitatea este un subiect aparte, ca şi bolile incurabile. Cel puţin, pentru infertilitate, cred că trebuie să treci prin asta, pentru că e foarte greu să te duci şi să spui cuiva, care nu are această experienţă, că pe tine te pufneşte plânsul când la birou o colegă te anunţă că e însărcinată. Nu înţeleg decât cele care trec prin chestia asta. E foarte greu să vezi femei care au ceea ce îţi doreşti tu. Şi nu că nu eşti bucuroasă pentru ele, pentru că eşti, dar sunt un reminder constant că tu nu ai reuşit. De-asta am vrut să mă specializez pe sprijin psihologic şi consiliere de infertilitate. Am fost acolo, ştiu cum se simte şi cum se trăieşte şi, suprapus cu informaţia din cărţi, sper să mă transform în cel mai bun ghid, sprijin în domeniul ăsta. În general, îmi doresc foarte mult să devin ajutor pentru femei, pentru că eu cred că ele duc ce e mai greu în viaţa asta din multe perspective. Iar, când vine vorba despre infertilitate, partea medicală e cea mai simplă, deşi nu e simplă deloc. Partea emoţională e cel mai greu de gestionat. Faptul că uneori, după ce ai trecut prin toate etapele, prin injecţii, anestezii şi toate cele, tu nu ai niciun embrion. Se întâmplă frecvent.

Un alt motiv pentru care mi-am dorit foarte mult lucrul acesta este că mi-am luat angajamentul de a ajuta la creşterea gradului de conştientizare în privinţa infertilităţii. Cuplurile care trec prin această situaţie nu sunt sprijinite de cei din jur, uneori chiar sunt luaţi în râs, că nu sunt în stare să facă un copil. Îmi doresc foarte mult ca lumea să se schimbe. Şi cred că lumea se va schimba, pentru că citeam un studiu în care se previziona că în 2045, 90% din cuplurile din ţările dezvoltate vor face copii cu FIV, în primul rând, din cauza factorilor de mediu, apoi stresul. Sunt studii care arată că stresul înjumătăţeşte şansele de a face un copil, indiferent dacă e vorba despre o sarcină naturală sau una cu FIV. Organismul, muşchii se încordează, sunt secretaţi hormoni nepotriviţi, e un întreg mecanism în spate. Infertilitatea e un fenomen care creşte exponenţial de la an la an. Gradul de infertilitate creşte şi natalitatea scade, dar nu neapărat din cauza infertilităţii, ci că oamenii nu mai vor copii. Şi acesta e un fenomen îngrijorător, care, în ţările dezvoltate, e în creştere: oamenii vor să trăiască singuri, nu mai vor bătăi de cap.

Câţi ani are copilul tău acum?

Delia Peteu: Trei ani şi două luni.

Ai mai face o dată călătoria asta?

Delia Peteu: Bineînţeles că da. Oricât de greu a fost, nu există alt răspuns. La mine a existat întotdeauna dorinţa de a deveni mamă, dar anumite conjuncturi din viaţă m-au îndepărtat de ea. Iar, când l-am cunoscut pe Mircea, aveam 42 de ani şi am zis „acum ori niciodată”.