Sindromul de intestin iritabil poate fi declanşat în contextul unor traume sau afecţiuni psihiatrice, mai simple sau mai severe, iar acest lucru devine din ce în ce mai frecvent la femei, sub 40 de ani. Stresul, vinovatul de serviciu în multiple afecţiuni, este, în acest caz, doar unul dintre factorii declanşatori. Iată răspunsurile necesare înţelegerii acestui sindrom, aflat încă în atenţia cercetătorilor, într-un dialog cu Denisa Mangalagiu, medic specialist psihiatru.

Intestinul de cauză emoţională se manifestă la fel ca cel de natură fiziologică ori diferit?

Dr. Denisa Mangalagiu: Se manifestă la fel. Sindromul de intestin iritabil este multifactorial, în sensul că poate exista o vulnerabilitate genetică (cei cu istoric de boli digestive în familie), peste care vin nişte factori de risc. Nu putem spune că el este cauzat de stres, cel mult că acesta este unul dintre factorii care pot declanşa sau accentua o manifestare deja existentă.

Există diferenţe de manifestare după sex ori vârstă?

Dr. Denisa Mangalagiu: Da, este un sindrom care afectează mai mult femeile, cu vârste mai mici de 35 de ani şi cu istoric psihiatric, de orice natură ar fi acesta.

Care sunt elementele care ar trebui să mă alarmeze şi să mă trimită la medicul specialist?

Dr. Denisa Mangalagiu: Durerea este unul dintre semnele ce nu trebuie ignorat niciodată. Apoi, modificările tranzitului şi disconfort la nivel abdominal, modificări ale tranzitului ori greaţă, modificarea apetitului sau a dietei, fiindcă pacientul simte că anumite alimente nu-i fac bine. O dată ajuns în cabinetul specialistului gastro-enterolog, acesta, din fericire, are la îndemână tehnica şi dotările pentru a detecta cauza şi poate lua decizia unui tratament. De acolo, mai departe, pacientul poate să ajungă să se întâlnească cu noi, iar lucrurile să ia o turnură bună.

Este cel puţin provocatoare înţelegerea unei afecţiuni viscerale prin filtru emoţional, nu?

Dr. Denisa Mangalagiu: Cauzele acestui sindrom nu sunt cunoscute nici acum. Există o serie de teorii care îl explică, iar specialiştii au identificat o legătură clară între sistemul nervos central şi cel enteric, bazându-se pe date care arată că, la nivelul tractului digestiv, există o reţea neuronală similară celei din sistemul nervos central, iar legătura dintre cele două sisteme se face prin măduva spinării.

Mai mult, găsim în tractul digestiv aceeaşi neuro-mediatori, serotonină, acetilcolină, oxid nitric, pe care îi regăsim şi la nivel cerebral.

Deci există, în mod evident, nişte legături, chiar dacă nu este pe deplin cunoscut mecanismul de apariţie a acestei tulburări psiho-somatice, iar ce facem noi este să tratăm gastro-enterologic şi psihiatric, acolo unde se poate, cu ajutorul psihoterapiei.

În sindromul de intestin iritabil acuzele apar sau se exacerbează după o traumă emoţională, după o perioadă de stres sau de insomnie, după orice eveniment pe care pacientul îl percepe ca fiind traumatizant.

Fără îndoială, ca în toate afecţiunile, a fost detectată şi în acest caz o vulnerabilitate genetică, peste care vin şi factori psihosociali, în principal stresul. Modul în care pacientul ştie să gestioneze această tensiune îl va aduce sau nu în postura de a fi un pacient cu o boală psiho-somatică.

Cum facem diferenţa între manifestări? Când mergem la internist şi când ajungem la psiholog/psihiatru?

Dr. Denisa Mangalagiu: Doar medicul gastro-enterolog poate exclude o cauză organică a afecţiunii, fiindcă acesta este primul pas ce trebuie făcut în stabilirea diagnosticului. În general, pacientul este investigat psihiatric, fie că cere, fie că vine cu recomandarea gastro-enterologului, după ce specialistul stabileşte că nu există nicio afectare a organului, doar funcţia acestuia este modificată până în punctul în care apare o suferinţă a pacientului.

Mai mult, când, din anamneză, ajung la noi şi nişte informaţii legate de stilul de viaţă, de evenimentele pe care le-a trăit în ultima perioadă, de antecedentele patologice, de bolile din familie, atunci putem decide dacă este nevoie de medicaţie psihiatrică sau e nevoie doar de psihoterapie.

Aici, mai trebuie menţionat un aspect: pacientul, o dată ce a fost trimis la psihiatru, are tendinţa să creadă că simptomele lui sunt imaginare, situaţie în care noi trebuie să-l convingem de contrariu, anume că simptomele lui sunt reale, dar că, probabil, au altă cauză decât cea la care el se gândeşte. Fiindcă, de regulă, pacientul îşi imaginează că semnalele bolii lui trebuie asociate cu o afecţiune organică, eventual, una gravă, cancer de colon ori boli inflamatorii.

Ce facem noi mai departe este să-l ajutăm să-şi devieze atenţia de la simptomul fizic la emoţii, trăiri, gânduri şi comportamente asociate cu ele. Cumva, îi mutăm atenţia de pe partea fizică, pe cea emoţională.

Daţi-mi trei exemple de cazuri de sindrom de acest tip ale cărui cauze au fost de natură emoţională şi nu fiziologică?

Dr. Denisa Mangalagiu: Încerc acum să fac o trecere în revistă şi o statistică ad-hoc printre pacienţii mei, în majoritate doamne, sub 30 de ani, care au avut, înainte de diagnostic, şi nişte tulburări psihiatrice mai uşoare, adică insomnii sau atacuri de panică.

În general, sunt situaţii în care omul îşi schimbă locul de muncă, divorţează, se separă sau are un istoric de traumă în copilărie. Aceştia sunt cei mai vulnerabili în faţa afecţiunii şi care somatizează mai mult. Noi, terapeuţii, trebuie să decelăm toate aceste suferinţe emoţionale, chiar dacă pacienţii nu fac legăturile de la început.

Vorbim despre pacienţi care, de pildă, au avut în familie, poate în urmă cu jumătate de an, un deces. Aparent, au trecut cu bine peste această traumă, iar, după jumătate de an sau mai mult, încep să acuze nişte simptome digestive, apoi încep investigaţiile.

Finalmente, acceptă cu dificultate că o problemă emoţională i-a adus în acel punct, iar aici intervenim noi şi succesul terapiei ţine inclusiv de abilitatea terapeutului de a-l face pe pacient să înţeleagă şi să accepte sursa problemei.

Carevasăzică, supărarea nu se aşază numai pe inimă, ci şi pe intestin!

Dr. Denisa Mangalagiu: Categoric. La urma urmei, orice emoţie, negativă sau pozitivă, se simte în stomac.

Există şi studii care arată că simpla expunere a pacientului la cuvinte care să exprime furie sau tristeţe a declanşat reacţii la nivel intestinal: se modifică contractilitatea, activitatea sfincteriană.

Spuneaţi mai devreme că sunt pacienţi care acuză manifestări digestive la jumătate de an sau mai mult de la momentul traumei. De ce este nevoie să treacă atât de mult timp până când organismul reacţionează?

Dr. Denisa Mangalagiu: Organismul are nişte resurse cu care poate face faţă o perioadă de timp, mai mică sau mai mare. În momentul în care simte că cedează, iar resursele sale sunt din ce în ce mai scăzute, apar simptomele; iniţial, doar semnale de alarmă: o insomnie sau nişte stări de anxietate, pe care pacientul nu le poate lega de nimic anume.