Din aceeași categorie

Interviul săptămânii

„Relaţia mea cu medicii de familie este una bună, de colaborare în echipa interdisciplinară”

Interviul săptămânii

„Prevenţia primară trebuie să înceapă de la nivel de medic de familie...”

Interviul săptămânii

De la medicină la presa medicală

Medicina, în esență, este o profesie în care rațiunea se împletește cu empatia, iar știința se întâlnește, adesea, cu vocația. În acest dialog, dr. Emilian Postelnicu, șeful Centrului de Hemodializă din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina, ne oferă o confesiune profundă despre cum și-a început drumul professional, influențat de teologie, despre alegerile făcute din pragmatism, dar și despre umanitatea care rămâne în centrul fiecărui gest medical.

Când, cum și de ce ați decis să deveniți medic?

Dr. Emilian Postelnicu: E o poveste mai lungă, cel puțin pentru mine. Înainte de medicina propriu-zisă, am urmat seminarul teologic. Am fost mereu atras de domenii în care lucrezi cu oamenii, în care comunicarea și empatia sunt esențiale. Mama mea a fost medic de familie și, de mic, am fost prins în această lume. Am oscilat între a deveni preot și a rămâne în zona medicală. Pe parcurs, mi-am dat seama că aș putea ajuta oamenii mai concret, într-un mod palpabil. Mama m-a încurajat și mi-a spus că se pot îmbina ambele vocații. Așa am ajuns să aleg medicina.

Cum ați ales această specialitate?

Dr. Emilian Postelnicu: Sincer, nu a fost o alegere făcută din pasiune pentru nefrologie. Este o specialitate tehnică, cu multă biochimie, fără satisfacțiile spectaculoase ale altor domenii. Multe boli au un parcurs ireversibil.

Am ales-o dintr-un pragmatism: era un post sigur, într-un spital mare și de urgență, aproape de Craiova. Soția mea deja lucra ca medic de familie acolo, așa că am optat pentru siguranță. M-a influențat mult și profesorul Eugen Moța, mentorul meu, un om de la care am avut mult de învățat. Așa am ajuns să urmez această cale.

Ce ați găsit în spitalul în care ați ajuns?

Dr. Emilian Postelnicu: Am găsit ce nu mă așteptam. Venind dintr-un centru universitar ca cel din Craiova, mă așteptam la un spital județean modest. Dar am fost plăcut surprins. Am descoperit o conducere deschisă, aparatură performantă – chiar mai modernă decât în Craiova, colegi bine pregătiți, dedicați, care m-au primit cu brațele deschise. Acum, sunt șef de secție și mă bucur că am învățat de la cei care m-au precedat. A fost o lecție de viață: excelența se poate găsi și în locuri aparent anonime.

Care sunt primele trei cazuri care v-au provocat profesional?

Dr. Emilian Postelnicu: Profesional, multe cazuri le direcționăm spre centre universitare când depășesc capacitatea noastră. Nu facem biopsii renale sau tratamente complexe imunosupresoare aici. Eu m-am specializat pe hemodializă, unde pacienții au nevoie de tratament continuu. Cele mai provocatoare nu sunt cazurile medicale, ci cele umane – sociale, emoționale. Am avut pacienți singuri, cu copii care plângeau pe holuri, oameni care ajung să depindă de dializă brusc, fără sprijin familial. Acestea sunt cele care te marchează.

Ce a rămas din formarea dumneavoastră teologică și vă ghidează în profesia medicală?

Dr. Emilian Postelnicu: Foarte mult. Aș integra în teologie cursuri de biologie, medicină, vizite în spitale. Cred că biserica ar trebui să fie mai prezentă lângă bolnavi. Din experiență, cel puțin 40% din starea de bine a unui pacient vine din atitudine, confort psihic, empatie, ascultare. Medicina este tot mai științifică, dar omul are nevoie și de suflet. Din păcate, există o ruptură între personalul medical, surmenat adesea, și pacienții aflați în suferință, care generează conflicte. Cele mai multe plângeri nu sunt despre actul medical, ci despre interacțiune și comunicare. De aceea, trebuie să învățăm să avem răbdare, empatie și să nu mai luăm totul personal.

În plus, avem nevoie și de sprijin sistemic: personalul medical este suprasolicitat, iar în spitalele mici un singur medic acoperă mai multe specialități. De asemenea, cred că trebuie să ieșim din spitale din când în când și să mergem în comunități, să vedem realitatea pacienților – oameni săraci, izolați, neajutorați. Eu am participat la astfel de acțiuni și am văzut recunoștința sinceră a celor pe care i-am ajutat.

Cred că trebuie să avem acces facil la informație medicală actualizată. Cărțile apar greu, iar medicina avansează rapid. Accesul la platforme verificate este vital. Noi, la Slatina, plătim din buzunar un abonament la o astfel de platformă. Ar trebui să fie o facilitate oferită de stat pentru toate instituțiile medicale. Doar așa putem fi la zi și putem oferi tratamente bazate pe cele mai recente descoperiri.