Perioada izolării, a scenariului de educaţie online sau a muncii de la distanţă, în absenţa mişcării, au adus şi noi obiceiuri alimentare. Cum sunt acestea pentru sănătate şi pentru un stil de viaţă echilibrat, aflăm împreună cu medicul nutriţionist, Mihaela Bilic.


Cum credeţi că a fost perioada de pandemie şi izolare pentru copii şi adolescenţi, dacă ne gândim la obiceiurile lor alimentare?

Dr. Mihaela Bilic: Depinde de familia fiecăruia, iar, în funcţie de asta, putea fi un avantaj ori un dezavantaj.

Dacă în familie perioada aceasta a fost prilej pentru membrii ei să petreacă mai mult timp împreună, să fie mai apropiaţi, toată lumea a fost fericită, fiindcă acum se pune accent mai mult pe gătitul în casă şi, de ce nu, pe a mânca împreună la masă. Or, acest lucru este un lucru bun pentru copil. A găti, a participa împreună la pusul mesei, a avea o conversaţie în timpul acesta este un beneficiu pentru copil, fiindcă primeşte o atenţie suplimentară şi îşi petrece timp cu părinţii, într-un mod special.

Există şi extrema cealaltă în  care, chiar dacă suntem toţi acasă, fiecare se află pe canapeaua lui, cu monitorul şi ecranul său în faţă şi ronţăie diverse produse ambalate sau ceea ce înseamnă delivery, care se bazează mai ales pe alimente de tip fast-food. Deci, este o perioadă în care mâncăm mai mult decât de obicei şi nici nu facem din asta o plăcere deosebită, fiindcă mâncarea devine un fel de mod de a pierde timpul.


Exact despre acest al doilea tip de scenariu aş vrea să vorbim, fiindcă de cele mai multe ori părinţii sunt şi ei într-un mod de muncă de la distanţă, iar preocuparea pentru a pune masa de prânz sau rigoarea de a avea cele trei mese în familie nu poate fi mereu respectată. Ce au ei de făcut?

Dr. Mihaela Bilic: Ce spuneam eu mai devreme nu se rezolvă de la sine, spontan, ci presupune un efort, o consecvenţă, o disciplină, o responsabilitate, lucruri pe care nu suntem dispuşi să le acceptăm uşor. În mod spontan, pe comoditate, pe confort şi pe efort minim scenariul al doilea este mai plauzibil.

Dacă vrei de-adevăratelea să schimbi şi să faci ceva pentru tine, acest lucru presupune, cel puţin în faza iniţială, disconfort şi energie cheltuită. Dar beneficiul şi recompensa ulterioare sunt înmiit mai mari decât uşoara schimbare de program sau de disponibilitate pe care o presupune un obicei nou.

Aşa încât, întâi de toate, părinţii trebuie să dea dovadă de disponibilitate şi de dorinţa de a implementa un stil de viaţă corect şi sănătos. Iar pentru asta este nevoie de reguli ce trebuie impuse, reguli care să vină de la părinţi: în casă nu este permis să se mănânce decât de trei ori pe zi, masa se va petrece în bucătărie ori în living, adică acolo unde este locul consacrat pentru a mânca, cu tacâmuri, farfurii, cu tot ritualul de pus şi ridicat masa, iar toată lumea trebuie să participe la acest eveniment. În plus, în tot acest context, este absolut necesară atenţia asupra listei de cumpărături, aşa încât în casă să nu existe niciun fel de alimente de ronţăit. Eu chiar cunosc oameni care şi-au făcut promisiunea că în această perioadă nu vor apela la delivery, nu vor cumpăra produse ambalate, iar în casă se va găti.

Sunt promisiuni şi reguli impuse de părinţi, iar, dacă ei le respectă cu sfinţenie, automat, iar aici este partea frumoasă, copiii vor fi fericiţi să ia parte la această provocare a întregii familii şi vor fi un sprijin real pentru adulţi. Într-o primă fază copiii imită, dar ulterior vor prelua totul ca normalitate, iar în viaţa lor de adulţi vor face din gătit şi din statul la masă lucruri fireşti.


Cum v-a schimbat pandemia, ca obiceiuri alimentare, ca stil de viaţă?

Dr. Mihaela Bilic: Radical. (râde) După o primă perioadă, în care am făcut aceleaşi greşeli ca toată lumea, când îmi cumpăram multe produse, apoi mă trezeam că mănânc fără să-mi fie foame, am decis să nu mai cumpăr nimic. La mine lucrurile merg cu intervenţii extreme, nu cu moderaţie. Drept pentru care m-am apucat de grădinărit.

Acum, în luna martie a anului 2021, am repetat scenariul şi este o bucurie să revin la grădinărit. Practic, mai lucrez un pic, mai pun mâinile în ţărână, iar dincolo de relaxarea pe care acest lucru mi-o aduce, se produce un efect simplu: când grădinăreşti, nu ai cum să mănânci fiindcă eşti plin de pământ.

Pe scurt, sunt câteva lucruri pe care trebuie să le facem pentru simţuri, dincolo de tot ce înseamnă gustativ, iar orice activitate, hobby, care îţi ţine mâinile ocupate şi te încântă  o găsesc salvatoare.

În perioada asta am grădinărit, am făcut lego şi puzzle tocmai pentru că aceste activităţi constructive, creative provoacă bucurie şi un entuziasm care pot ţine şi de foame. Iar, dacă totuşi îţi fuge gândul la mâncare, scotoceşti prin dulapurile din bucătărie, dar nu găseşti nimic de ronţăit, fiindcă ai fost atent la lista de cumpărături.

În cele din urmă te înveţi, fiindcă orice învăţ are şi dezvăţ, dar trebuie fermitate şi consecvenţă, pentru că, altfel, imediat ce faci excepţia de la regulă, instinctul este tot acolo, treaz, se activează şi nu face decât să te abată de la ce ţi-ai propus: învăţarea unui nou stil şi dezvăţul de ceva ce nu-ţi mai face bine.

Iată un exemplu elocvent: de curând, am cumpărat nişte pungi de chips-uri, fiindcă fac nişte postări despre etichete, iar în seara cu pricina nu m-am putut abţine şi am început să mănânc. (râde) A doua zi însă le-am pus pe toate într-o pungă şi le-am dus la portar cu rugămintea să mă scape de ele, fiindcă mă simţeam hipnotizată cât timp ştiam că sunt în casă şi voiam să le ronţăi.

Suntem ca nişte crocodili într-o căutare neîncetată să mai înghiţim ceva.


De ce ne este atât de uşoară această evadare în ronţăială?

Dr. Mihaela Bilic: Fiindcă ţine de instinct. Noi avem o relaţie extrem de strânsă cu mâncarea, iar ea ne stimulează toate simţurile. Cu cât suntem mai săraci în această privinţă, a stimulării simţurilor, văz, auz, pipăit şi aşa mai departe, cu atât avem nevoie să suplinim cu ceva. Iar, dacă nu ai dus cu tine o muncă de cunoaştere şi nu ştii ce ingrediente îţi hrănesc simţurile, mâncarea va fi cea mai la îndemână evadare satisfăcătoare.


De ce nu ne plictisim niciodată să mâncăm?

Dr. Mihaela Bilic: Cum să ne plictisim, dacă natura ne-a lăsat cu acest instinct: cu cât mâncăm mai mult şi ne îngrăşăm mai tare, cu atât supravieţuirea speciei este asigurată. Din instinct suntem făcuţi să fim mâncăcioşi, lacomi, pofticioşi. Şi e mai greu să lupţi cu instinctul. Şi e mult mai greu să găseşti alte elemente care să fie satisfăcătoare, tandreţe, afecţiune, bucurie, entuziasm, fior, iar ele să vină din altceva decât din mâncare.

Prietenia cu mâncarea este atât de facilă şi la îndemână, încât ţine loc uşor efortului de a găsi alţi prieteni.

Iar aici ne întoarcem la educaţie şi copilărie, fiindcă, dacă ai avut părinţi care să te înveţe că foamea de emoţie este diferită de foamea de mâncare, atunci ai început de mic să diversifici meniul şi să nu ajungi să mănânci de câte ori simţi o emoţie sau nevoia ei. Noi nu ştim ce ne dorim, ce simţim, iar mâncarea funcţionează ca un anestezic, ca un bandaj pe care-l pui peste orice rană şi trece.


Pediatru