Comunicarea privind activitățile din cadrul programelor naționale de imunizare este încă în dificultate. Există mesaje pregătite și publicate de organizațiile internaționale implicate în sănătatea publică. Cu toate că există numeroase date concrete, clare, bine cunoscute (de către cei care doresc să le cunoască), informația nu a ajuns la toți cei interesați. S-a constatat că, atunci când există un procent de părinți care nu sunt de acord cu vaccinarea copiilor lor, doar o parte dintre ei refuză cu hotărâre acest important mijloc de prevenire și control al bolilor infecțioase, iar cei mai mulți se pare că au un grad de ezitare, de nedumerire, își pun întrebări la care consideră că nu li s-au oferit răspunsurile necesare. Această reacție este numită la nivel internațional vaccine hesitancy. Este vorba despre un fenomen important, incomplet studiat.
Încă nu au fost realizate analize incontestabile privind strategiile destinate să contracareze ezitarea față de vaccinare, așa cum este adevărat că multe dintre intervențiile de comunicare în domeniul sănătății nu sunt vizibile în mass-media și ca atare s-ar putea considera că acestea nu există. Chiar dacă nu este adevărat, chiar dacă există dezbateri, discuții, conferințe, ateliere de lucru etc., este cert că toate la un loc sunt insuficiente, atâta vreme cât problema nu este nici pe departe rezolvată. Cel mai probabil, persoanele implicate în comunicarea științifică trebuie să recunoască eșecul în educarea publicului larg, dar și în educarea comunității științifice privind modul cum ar trebui să comunice. 
Proiectele naționale sau internaționale, de exemplu proiectul ASSET (Action plan on Science in Society related issues in Epidemics and Total Pandemics), își aduc contribuția în acest domeniu. Rezultă efecte importante. Cu toate acestea, rezultatele obținute la nivel european sau mondial sunt departe de cele dorite. Implicarea autorităților de sănătate publică este nu doar necesară, ci și obligatorie. A cumpăra și a distribui vaccinuri, de multe ori cu întârziere, nu este suficient. Educația pentru sănătate este în primul rând datoria acestora.
 editorial