Din aceeași categorie
Acum 6 ani, când a fost gândită această manifestare, ea și-a propus aducerea în prim plan a farmaciștilor ca profesioniști ai sănătății, ca breaslă și elită a societății românești. Gala este momentul în care este evidențiat rolul pe care farmaciştii îl au în societate, cu recunoașterea inițiativelor din domeniul farmaceutic, domeniul social şi din domeniul educaţional.
Pe măsură ce anii au trecut, premiile decernate au inclus o arie din ce în ce mai mare, fiind menționate meritele deosebite pentru cercetare, implicare, pentru proiecte dedicate pacienților și/sau specialiștilor, dar și societății civile în general, prin campanii de prevenție și informare. Asistăm, la fiecare final de an, la o aducere-aminte a tot ceea ce am făcut bun și bine, a unor oameni care s-au dovedit a fi merituoși (poate de-a lungul mai multor decenii) prin activitățile lor, fără a avea așteptarea acestei recunoașteri.
Gala farmaciștilor este un semn de normalitate, o manifestare în primul rând a prețuirii și recunoașterii onoarei și excelenței, un moment care poate fi un imbold pentru fiecare dintre noi pentru a face mai bine și a fi mai bun, uman și profesional.
Un an bun vă doresc, dragi farmaciști, cu armonie și cu bunăstare și, de ce nu, cu mulțumirea de a vedea că ceea ce faceți în fiecare zi aduce bucurie celor din jurul dumneavoastră.editorial
Te-ar mai putea interesa
Știri
Cluj-Napoca: a fost lansat volumul „Chirurgia de război”
Pe 6 februarie a avut loc lansarea volumului „Chirurgia de război”, în prezența coordonatorilor.
...
Știri
O sută de reviste medicale cer eliminarea armelor nucleare
O sută de reviste medicale din întreaga lume au lansat un apel comun, pentru acţiuni urgente în vederea eliminării armelor nucleare. Ameninţarea unei catastrofe nucleare este „semnificativă şi în creştere”, se arată într-un editorial comun....
Știri