Din aceeași categorie
Introducere
Secolul XXI – sau secolul progresului ştiinţific în toate domeniile (sănătate, economico-financiar, automotive, agroindustrial etc.) – aduce multiple avantaje populaţiei (cum ar fi: dezvoltarea şi utilizarea inteligenţei artificiale în toate domeniile anterior menţionate, pentru eliminarea obligativităţii realizării operaţiilor repetitive, creşterea productivităţii şi scăderea costurilor de producţie). Însă, pe lângă aceste avantaje, stilul de viaţă actual favorizează creşterea prevalenţei bolilor cronice netransmisibile, precum bolile de nutriţie şi metabolism (de exemplu, diabetul zaharat de tip 2, fenilcetonuria, guta), bolile cardiovasculare, obezitatea sau bolile gastrointestinale (boala de reflux gastroesofagian şi constipaţia).
Complementar creşterii prevalenţei diabetului zaharat de tip 2 (DZT2)(1), în ultimii ani o reală problemă este diabetul zaharat gestaţional (DZG), care poate duce la boli cronice netransmisibile atât la mame, cât şi la copiii acestora(2), ca nefropatia diabetică(3), obezitatea sau bolile cardiovasculare, acestea din urmă fiind principala cauză a decesului în cazul pacienţilor cu DZT2 asociat cu hipertensiune(4). Diagnosticarea târzie a acestei patologii conduce la creşterea costurilor pentru sistemul de sănătate. Managementul general al DZT2 include controlul alimentaţiei, un stil de viaţă sănătos (evitarea sedentarismului, scăderea în greutate), hidratarea suficientă, sportul şi tratamentul medicamentos.
În ultimii ani a fost pus un accent deosebit pe diete vegetariene de tipul celor vegane, lacto-ovovegetariene şi pescovegetariene în gestionarea mai bună a glicemiei şi a DZT2(5), respectiv îmbunătăţirea sistemului imunitar printr-un mecanism posibil antiinflamator(6). Deşi alimente ca zahărul, carnea roşie şi cea procesată, cerealele rafinate şi băuturile îndulcite cu zahăr sunt incriminate şi eliminate din alimentaţia pacienţilor cu prediabet sau DZT2, iar guvernele ţărilor industrializate cresc impozitul pe consumul anumitor alimente, pentru un consum echilibrat, un stil de viaţă corespunzător, în care exerciţiile fizice şi sportul să fie efectuate zilnic, este foarte important. Diseminarea acestor mesaje în mass-media, la ore de vârf, ar putea preveni acest tip de diabet şi patologiile asociate(7).
Din motive de sustenabilitate, un număr mare de specialişti recomandă alimentaţia pe bază de resurse vegetale, plecând de la ipoteza că acest tip de resurse alimentare nu poate interacţiona cu medicamentele sau nu pot provoca reacţii adverse.
În această lucrare ne propunem identificarea principalelor dispozitive, sisteme şi tehnici utilizate în tratamentul diabetului zaharat de tip 2 brevetate pe plan mondial, principiile de funcţionare, respectiv importanţa interdisciplinarităţii şi a transferului tehnologic pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor şi scăderea costurilor sistemului de sănătate.
Materiale şi metodă
Pentru evaluarea literaturii de specialitate, în iulie 2022 au fost utilizate următoarele baze de date: World Intellectual Property (WIPO), Clearivate – Web of Science, PubMed şi EBSCO, precum şi cuvintele-cheie „devices used in diabetes” şi „devices used in human diabetes” pentru domeniul diabet.
Rezultate
Utilizarea expresiei „devices used in diabetes” a condus la 347183 de rezultate, „devices used in human diabetes” la 298006 rezultate şi „devices in diabetes” – 348963 de rezultate.
Principalele dispozitive, sisteme şi tehnici utilizate în tratamentul diabetului zaharat de tip 2, brevetate pe plan mondial şi identificate sunt prezentate în continuare (figurile 1-3).
Un astfel de dispozitiv este electroporarea pentru tratamentul obezităţii sau diabetului (figura 1), având ca principiu de funcţionare utilizarea electroporării pentru a modula mucoasa duodenală şi ocoli porţiunile tractului GI pentru a reduce absorbţia nutriţională(8).
Un alt dispozitiv pentru tratamentul diabetului este plasturele adeziv pentru încheietura mâinii, pentru monitorizarea nivelului glicemiei la pacienţii cu diabet, care foloseşte învăţarea automată (figura 2). Ca principiu de funcţionare, acest plasture asigură monitorizarea cantităţii de glucoză în timp real (de exemplu, din 5 în 5 minute), transmiterea informaţiei către server pentru analiza ulterioară a nivelului glucozei pacientului şi transmiterea semnalelor audio în cazul depăşirii valorilor normale ale glucozei(9).
Al treilea dispozitiv brevetat pentru tratamentul diabetului este din domeniul kinetoterapiei şi are ca principiu de funcţionare utilizarea câmpurilor magnetice ale pulsului pentru a genera stimularea punctului de acupunctură pancreaticobiliar, astfel încât să poată fi stimulată secreţia de insulină. În comparaţie cu terapia medicamentoasă, dispozitivul de terapie fizică a diabetului are avantajele efectelor terapeutice excelente alături de o funcţionare convenabilă, fără efecte secundare şi cu costuri reduse (figura 3).
Discuţie
Dezvoltarea dispozitivelor şi sistemelor neinvazive pentru tratamentul diabetului şi managementul corespunzător al glicemiei implică echipe interdisciplinare din domeniul sănătăţii (medici, farmacişti, dieteticieni – nutriţionişti), specialişti din domeniul IT, bioinginerie, textile, construcţii de maşini, mecanică şi electrotehnică. Acest tip de echipamente este util în etapa de prediabet, pentru prevenirea apariţiei complicaţiilor diabetului şi a creşterii costurilor sistemului de sănătate. O unealtă utilă, dezvoltată în Programul Naţional de Prevenire a Diabetului din SUA, este testul de screening pentru prediabet. Acesta constă într-un formular online unde orice persoană poate introduce greutatea, înălţimea, intervalul de vârstă, sexul, istoricul de diabet în familie etc., iar pe baza unui algoritm este afişat riscul de prediabet. Astfel, cu ajutorul acestui software, intervenţia în stilul de viaţă pentru persoanele aflate la risc poate fi aplicată la momentul oportun(11).
Un rol important îl are dezvoltarea creativităţii, cercetării şi inovării, începând cu sistemul universitar – studenţi şi cadre didactice. Stimularea inovării în rândul studenţilor reprezintă arta şi provocarea cadrului didactic şi poate fi aplicată prin metode de învăţare bazate pe rezolvarea de cazuri (Case Based Learning) şi învăţare bazată pe rezolvarea de probleme (PBL), această ultimă metodă conferind studenţilor deprinderi şi tehnici din domeniul psihomotor, cunoştinţe, deprinderi şi algoritmi din domeniul cognitiv.
Suplimentar creşterii vizibilităţii ştiinţifice prin participarea la saloane internaţionale de inventică, stimularea inovării reprezintă o sursă potenţială de venit pentru universităţi, prin transferul tehnologic al brevetelor de invenţie sau al cererilor de brevet care au raportul de brevetabilitate pozitiv din punctul de vedere al îndeplinirii celor trei criterii necesare obţinerii brevetului de invenţie.
Pentru universităţile care au centre de transfer tehnologic, o altă modalitate de obţinere de venituri este transferul de proprietate industrială/intelectuală de la inventatori–persoane fizice către agenţi economici prin servicii de tip intermediere. Având în vedere stimularea finanţării inovării de către Comisia Europeană(12), o a treia modalitate de obţinere a finanţării de către o universitate, din inovaţii, este licenţierea cererilor de brevet sau a brevetelor de invenţie către companii de tip start-up care doresc să obţină finanţare europeană.
Concluzii
Dispozitivele şi sistemele brevetate pot îmbunătăţi considerabil calitatea vieţii pacienţilor cu boli cronice netransmisibile. Eficacitatea acestor dispozitive este asigurată de colaborarea echipelor multidisciplinare. Licenţierea sau cesionarea brevetelor de invenţie aferente acestor dispozitive poate conduce la asigurarea unor preţuri competitive pentru pacienţi sau pentru persoanele care doresc să prevină apariţia unor astfel de boli, cum ar fi, de exemplu, diabetul zaharat.
brevete de invenţiediabetinterdisciplinaritatetransfer tehnologicUn sistem de monitorizare continuă a glicemiei, aprobat pentru utilizarea la copii
Sistemul Dexcom Stelo Glucose Biosensor, de monitorizare continuă a glicemiei, a primit aprobare de utilizare la copiii de peste 2 ani cu diabet zaharat, care nu folosesc insulină.
...În programul național de diabet încă mai sunt nedreptăți de corectat
România se confruntă cu o creștere alarmantă a prevalenței diabetului.
...Va fi lansat un ghid privind eliberarea avizului diabetologic pentru obținerea permisului de conducere
Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice a lansat un ghid privind eliberarea avizului diabetologic pentru obținerea permisului de conducere la persoanele cu diabet zaharat.
...